STATUL PARALEL, REALITATE SOCIO-POLITICĂ MISTIFICATĂ ÎN STRUCTURILE PUTERII POLITICE ROMÂNEȘTI (I -II)

STATUL PARALEL, REALITATE SOCIO-POLITICĂ MISTIFICATĂ ÎN STRUCTURILE PUTERII POLITICE ROMÂNEȘTI (I)

Așa cum am mai arătat și voi arăta și în continuare, acest construct teoretic, așa cum este el prezentat la noi de către reprezentanții unei părți din establishmentul politicii, este invalidat în mare parte de realitate, nefiind nici pe departe o găselniță contextuală și conjuncturală, ci este un produs ideologic prefabricat în laboratoarele și mințile celor care au fabricat și alte asemenea concepte mistificatoare, în cadrul literaturii politologice și sociologice postmoderniste, precum cele de societate deschisă și corectitudine politică - corect politic. De aceea, cred că pe lângă definirea și delimitarea acestui construct teoretic propagandistic, ce corespunde mai degrabă unei realități mistificate, este mai important să știm în ce scop a fost creat și mai ales cui servește.

Pentru a nu rămâne doar la aceste enunțuri mai mult cu caracter narativ, privind motivația și rolul statului paralel în marketingul politic (vinderea imaginii sale negative de către reprezentanții puterii guvernamentale și a majorității parlamentare), voi face câteva incursiuni istorice asupra acestui concept, de unde vom putea observa cât de important este acesta nu doar în planul comunicării și manipulării politice, ci și în planul strategiei politice pe termen mediu și lung, efectele sale fiind cu mult mai profunde decât cele din plan ideologic, aparținând deopotrivă atât ideologiei puterii, cât și a celor din opoziție. A celor sprijiniți de regulă de o putere invizibilă, de acea „putere a celor fără de putere" (V. Havel), adică de puterea străzii, reprezentată de anumiți lideri ai societății civile prin diverse ONG-uri ale așa-numitei „societăți deschise", prin intermediul cărora se ajunge la destabilizare și criză politică, indusă de regulă din afară de unele forțe conspirative, în coroborare cu acele forțe din interior care doresc schimbarea regimului politic aflat la putere, în dorința preluării puterii și a menținerii stării de instabilitate politică și socială. Un caz concret la noi a fost fenomenul Colectiv, unde s-au pus bazele mișcării Rezist, ca mișcare pretins democratică.

În mod formal, conceptul de stat paralel apare în lucrarea politologului pakistanez Mazhar Azis, „Controlul militar în Pakistan: statul paralel", în care acest organism militarizat al puterii politice, în urma obținerii independenței Indiei și Pakistanului de sub dominația britanică, se putea constitui într-o premisă a apariției dictaturii militare. Conceptul de stat paralel a fost utilizat și de un alt politolog, R. Paxton, atunci când a studiat mișcările fasciste în Europa, promovate de către cei ce aparțin unor asemenea structuri minoritare, dar care își apără interesele de grup.

Așa cum este cunoscut, aceste structuri de putere au fost impuse și din afară, un rol deosebit revenind CIA-ului, care s-a implicat în multe țări din America Latină, printre care un caz concret este Cuba, unde se urmărea schimbarea regimului politic și a formei de guvernământ din țară socialistă, aservită intereselor sovietice, în țară capitalistă, aservită intereselor imperialismului american, și în Chile, prin lovitura de stat a huntei militare și înlocuirea - uciderea președintelui Salvador Allende (1973). O asemenea calitate formală de stat paralel poate fi atribuită și acelor organizații politice cu orientări proruse din Republica Moldova, reprezentate de președinții V. Voronin și I. Dodon, față de forțele proeuropene majoritare, dornice de autonomia față de status qou-lui regimului politic condus de Putin.

Tot stat paralel poate fi considerată și organizația antistatală din Serbia, prin dezmembrarea fostului stat unitar și suveran sârb, și formarea statului Kosovo, condus de liderul acestei mișcări recesioniste, Ibraim Rugova, sindromul Kosovo putând fi reactivat oricând și în alte țări, implicit la noi, tot ca rezultat al acestor teorii și mișcări antinaționaliste specific teoriei corectitudinii politice, care supraestimează rolul minorităților etnice, în defavoarea majorității, după cum se urmărește prin acest concept și strategie diversinistă.

De pe o altă platformă, o formă incriminată a statului paralel, promovată de puterea instituției prezidențiale, este mișcarea musulmană din Turcia, condusă de Fethullah Gülen, îndreptată împotriva actualului președinte Erdogan, prin încercarea recentei lovituri de stat (2016), care, așa cum se știe, a fost reales ca președinte, în pofida acestei mișcări democratice antitotalitariste. Mișcare care are un impact deosebit asupra puterii străzii, promovând principii umaniste, acordând o importanță deosebită principiului „de trăire pentru ceilalți" - a altruismului, obiectivul fiind „trezirea națiunii" de sub dominația regimurilor autocratice, cu orizonturi deschise spre dictatură, cum este cel promovat de Erdogan.

Dar pentru a realiza acest „deziderat democratic", e nevoie de oameni și structuri - organizații care să fie în măsură să implementeze în cadrul unei societăți civile „conștiința responsabilității și grijii față de ceilalți, dialogul, toleranța, auto-sacrificiul, altruismul, armonia și evitarea conflictelor politice și ideologice". Este nevoie de așa-numiții activiști civici, după cum se regăsesc la noi membrii partidului USR, ca partid elitist, și cei din fostul UNPR-ul, ca partid balama, în casa cărui lider a avut loc acel „conclav" al reprezentanților acestor structuri paralele ale puterii, denumite în mod simbolic stat paralel. Activiști pregătiți prin susținerea financiară din afară prin acele ONG-uri aparținătoare societății civile, și prin care în mod real se urmărește preluarea puterii minorității în dauna majorității, cu precădere în planul guvernării, prin răsturnarea establismentului și preluarea puterii de reprezentanții acestor structuri obscure și conspirative, denumite de reprezentanții puterii dominante prin această sintagmă incriminantă de stat paralel.

(Va urma)

STATUL PARALEL, REALITATE SOCIO-POLITICĂ MISTIFICATĂ ÎN STRUCTURILE PUTERII POLITICE ROMÂNEȘTI (II)

Am prezentat aceste exemple în scopul demonstrării că ceea ce este incriminat la noi ca a fi stat de drept, nu are nici pe departe o acoperire și susținere prin ceea ce se urmărește prin aceste structuri paralele, confuse sub raport epistemologic și logic. În primul rând, datorită faptului că aceste organisme paralele aparțin de jure „statului de drept", misiunea lor constând în protecția acestuia și a funcționării democrației reale, ca stat democratic sub raportul regimului politic, nefiind disjuncte de acest stat decât prin unele obiective și disfuncții manifestate în cadrul acestora, apărând mai mult unele grupuri restrânse decât pe cele ale majorității, mimând în mod disimulativ promovarea intereselor acestora. A considera că acel sistem (binom, trinom sau altă formă matematică analogică!), personalizat prin conducătorii acestor structuri paralele cu democrația reală, se constituie în stat paralel, nu este decât o reflecție denaturată a realității politice, o „iluzie optică a conștiinței" (Enstein), indusă în conștiința colectivă manipulată, astfel că prin această sintagmă propagandistică și de marketing politic se încearcă deturnarea conștiințelor celor mulți, având o conotație populistă, incriminând anumite structuri aservite unei părți a puterii executive - președintelui țării, prin obiectivele disimulate urmărite, lupta împotriva corupției, în defavoarea altor structuri ale puterii, și mai ales a liderilor acestora, care guvernează în mod real România. Desigur, scopul acestor organisme ar trebui să fie în consens cu ceea ce presupune statul de drept și statul democratic, dar care, din păcate, sunt doar declarative și de fațadă, obiectivele urmărite fiind cu totul de altă natură față de obiectivele reale pentru care s-au constituit aceste structuri paralele, devenind instrumente în mâna unei părți a puterii și dușman declarat al celeilalte părți, scinzând și antagonizând societatea românească care a atins pragul paroxismului sub acest raport.

Desigur, ceea ce trebuie incriminat, nu sunt scopurile - obiectivele declarate, ci mijloacele utilizate în vederea realizării acestor obiective, astfel că sintagma machiavelică „scopul scuză mijloacele" și sintagma ce prevede prevalența „eticii scopurilor" în raport cu „etica mijloacelor" (Max Weber) sunt adecvate în cadrul acestor structuri paralele sub raportul mijloacelor promovate și a obiectivelor - scopurilor urmărite: disimulate - lupta împotriva corupției și reale - instrument al structurilor paralele în estomparea promovării statului de drept, prin punerea în aplicare de către puterea executivă - a președintelui, a deciziilor unor structuri ale puterii juridice (CCR și ÎCCJ) și legislative - ale Parlamentului, lezând autoritatea și coeziunea puterii politice și a statului de drept. Astfel, prin intermediul acestor mijloace sunt puse în evidență scopurile reale pentru care au fost constituite și utilizate aceste structuri aservite unei părți a puterii politice în beneficiul acestora, satisfăcând și autosatisfăcând, deopotrivă, acea sete nelimitată de putere, acel fenomen desemnat încă de Platon prin ceea ce el denumea a fi „pleonexia", tradusă prin ceea ce însemna pentru marele filosof „foamea de mai mult!", adică lăcomia de bunuri - avere, tradusă astăzi prin această tendință nelimitată de preluare și menținere a puterii prin toate mijloacele. Astfel, atât de incriminatul stat paralel nu este altceva decât o strucură organizată ce reunește instituții, organizații prin reprezentanții acestora și a relațiilor interinstituționale personalizate (acele Protocoale interinstituționale dintre SRI și DNA, cu diverse alte instituții ce aparțin de structurile puterii politice statale), care aparțin nu unui stat de drept și democratic real, ci unui stat oligarhic, cu grave disfuncționalități instituționale, care servesc în mod separat interesele unor părți ale puterii executive și legislative din cadrul sistemului politic, în dauna regimului politic instituit și a statului de drept proclamat constituțional.

Pe fondul acestor particularități, aș încerca să definesc această grupare a statului prin acea structură organizată ce reunește instituții, organizații prin reprezentanții acestora și a relațiilor interinstituționale care aparțin statului de drept și democratic, dar care servesc interesele unei părți a puterii executive (a președintelui și organismelor aservite care îl deservesc), în disociere cu interesele reprezentate de cei aleși și reprezentanții acestora, care aparțin unor instituții democratice ce reunește indivizi aleși prin intermediul instrumentelor și mecanismelor democrației, adică prin votul popular.

La noi această formă mistificată a statului paralel, spre deosebire de obiectivele celui real, are o cauzalitate specifică, atât de ordin endogen - din interior, cât și exogen - din afară, astfel că cei care aparțin acestor structuri paralele aservite răspund acestor comenzi de natură duală. În ceea ce privește cauzalitatea internă, acest fenomen al disocierii intereselor prin acest paralelism al puterii și configurarea unor asemenea structuri paralele prin interesele promovate și tendințele urmărite, presupusul stat paralel ține de cei trei vectori prin care se realizează puterea politică reală: autoritatea, legitimitatea și influența, toți acești vectori putând influența apariția formală a acestei structuri paralele, constituite în scopul estompării unor derapaje ale puterii majoritare. În acest mod, prin excesul de legitimitate și de deficit al autorității recunoscute, cu influențe din interior și din afară, un asemenea pretins stat de drept se poate transforma într-un „regim democratic iliberal", cu deschidere spre autocrație, sancționat de opoziție și de această structură opozantă și incriminată de puterea majoritară ca a fi statul paralel, ca structură conspirativă și putere ocultă în raport cu interesele puterii dominante din societate, care urmărește prin toate mijloacele să-și conserve puterea politică și beneficiile emergente acestei puteri.