http://www.pandurul.ro/Opinii/2015-09-22/Ţara+noua%2C+oameni+prosti
Într-un interviu pe care l-a acordat în Adevărul, Cristian Tudor Popescu spune cam tot ce trebuie spus despre presa de astăzi. Presa de astăzi este, din păcate, în mare parte, expresia publicului de astăzi. Un public needucat, cu o mare înclinație spre a fi manipulat sau pur și simplu mințit și pentru care lectura, cel puțin cea întinsă pe o durată relativ mare, nu este o obișnuință. În medie, conform studiilor, cititorul român de presă stă 10 secunde/ articol. Adică mai puțin decât v-a luat dumneavoastră să citiți până aici, doar introducerea acestui text altfel foarte scurt.
Ce subliniază și autorul interviului, și intervievatul, este că e o problemă strict românească. Sau, în fine, una a societăților ușor idioate, idioțenia fiind, să ne înțelegem, o caracteristică inevitabilă a vârstei. Eu însumi am văzut afară, în Germania, Italia sau Spania, cum oamenii cumpără și chiar citesc ziare care depășesc chiar 100 de pagini. Cotidiene! Imaginați-vă că oamenii ăia citesc cel puțin 100 de pagini pe zi deși, da, au și internet acasă sau pe telefoane. CTP chiar spune un banc referitor la diferența uriașă de anvergură culturală în defavoarea noastră, cauzată de moștenirea scurtă și pervertită. Bancul zice că românii se duc la englezi și-i întreabă cum ar putea să facă și ei să aibă un gazon atât de frumos ca acelea englezești. Iar specialiștii englezi în gazon le spun, în cel mai mic detaliu, tot procesul tehnologic, de la selectarea semințelor la plantarea lor în cea mai potrivită perioadă, la cea mai potrivită adâncime etc. După ce englezul termină îndelungata explicație, românul întreabă: ”Așa, și după ce facem toate astea?”. Iar englezul: ”Apoi așteptați 400 de ani”.
Într-adevăr, degeaba ne chinuim, ‘geaba ne trântim cu fundul de pământ când râd occidentalii de noi sau când ne spun ce ar trebui să facem. Suntem o țară tânără (v-ați gândit? Nici măcar 100 de ani!) și vai de mama ei, care, după ce că a avut o istorie scurtă, a mai avut și o dictatură dureroasă, dictatura ale cărei ponoase le tragem și acum, la nivel de mentalități și istorii personale sau de grup. Să lăsăm mândria, deci, că nu avem nici un motiv de mândrie. Suntem mici și proști, iar acest uriaș decalaj pe care îl avem față de civilizație nu va fi remontat prea curând, în orice caz nu în timpul vieților noastre. Dar, ascultându-i pe aceia care au trecut mai demult prin asta și care ne vor binele, putem, totuși, să sperăm că vom evolua mai repede decât au făcut-o în ei, în sute de ani de încercări.