Bate vânt de schimbare
http://www.evz.ro/bate-vant-de-schimbare-chirurgul-politic.html
La începutul săptămânii trecute, România a marcat o premieră postrevoluționară: primul guvern tehnocrat apolitic.
Chiar dacă unii miniștri au legături indirecte cu unele partide parlamentare, niciunul nu face parte nici măcar din eșaloanele inferioare ale organizațiilor politice. Cum va răspunde Cioloș solicitărilor „străzii”, cea care i-a deschis oportunitatea ocupării fotoliului de premier, fără a ostiliza partidele mari, cele împotriva cărora aceeași „stradă” a strigat, după tragedia de la Colectiv? La București, Curtea Constituțională respinge contestația UDMR/ALDE împotriva votului prin corespondență, iar președintele Klaus Iohannis promulgă imediat legea, ceea ce face posibilă aplicarea acesteia la parlamentarele de anul viitor. Votul prin corespondență reprezintă, probabil, cea mai importantă măsură de reformare a sistemului politic, deoarece aduce în corpul electoral, teoretic, aproape 3 milioane de cetățeni români, care și-au luat lumea în cap în ultimii 25 de ani și s-au stabilit în afara granițelor. Modul în care aceștia pot fi accesați la vot, precum și înclinația lor de a vota valori și nu populisme, de orice fel, vor schimba radical și comportamentul partidelor politice în campania electorală. Nici n-a plecat bine Ponta de la guvern și Șova este din nou agățat de procurori într-un alt dosar cu o mită de 100.000 de euro. O nouă cerere de încuviințare a reținerii/arestării a pornit deja spre Senat, acolo unde, ultima oară, Tăriceanu și-a riscat libertatea pentru amicul lui Ponta.
Instalarea guvernului Cioloș
Iohannis are guvern, după un an de mandat, în care a fost legat de mâini și de picioare, fiind nevoit să apeleze la fel de fel de alianțe subterane pentru a stopa sau stimula inițiative ale Executivului. În Parlament, echipa fostului comisar european pe agricultură a primit o largă majoritate, ceea ce nu reflectă în niciun fel sprijinul politic de care acest cabinet se va bucura. În realitate, doar PNL, încă apropiat de Iohannis, va susține necondiționat guvernul. PSD se va proclama în Opoziție, dar va susține acele inițiative care nu îi afectează interesele electorale și doar dacă Cioloș nu va apăsa pedala de accelerație a schimbărilor din agenții și deconcentrate, acolo unde armata activiștilor socialdemocrați încă se mai bucură de salarii și privilegii. Valabil și pentru UNPR. Nici la liberali nu e liniște-n casă. Cătălin Predoiu și ai săi vechi pedeliști simt că marea înțelegere dinaintea prezidențialelor se năruie cu fiecare zi care trece. O bună performanță a lui Cioloș în fruntea guvernului îl face eligibil pentru încă patru ani, dacă liberalii vor câștiga alegerile parlamentare anul viitor. Nici vechii liberali nu înțeleg de ce Iohannis, aparent, le întoarce spatele, blocând orice numire din partid în administrația tehnocrată a lui Cioloș. Mai mult, pune presiune asupra lor să se deschidă și pe verticală și pe orizontală (către societate), să promoveze figuri noi în poziții de decizie și să se prezinte cu o fațadă nouă la scrutinele de anul viitor.
Votul prin corespondență
Atât de așteptată de societate, încât nimeni nu mai credea că e posibilă, legea votului la distanță schimbă mult regulile jocului la viitoarele alegeri. Gălețile și pungile cu făină nu pot accesa cel puțin un milion de votanți din Diaspora, care se vor înscrie să voteze la parlamentare pentru ca, ulterior, să nu mai fie nevoiți să bată drumul până la secțiile ambasadei ca să-și exprime opțiunea. Facilitarea a cel puțin un milion de participanți la alegeri, atenți la credibilitatea partidelor și a candidaților, avantajează orice formațiune care pune accent pe oameni noi și pe responsabilitate. În trecut, PSD n-a putut strânge mai mult de 10-15% din acest bazin electoral, e adevărat, comprimat de costurile participării la vot. PNL, PMP, M10 și alte partide noi vor putea aduna măcar 900 de mii de voturi, care pot face diferența în viitorul Parlament. O singură comparație e de ajuns să arate potențialul de schimbare al creșterii participării în Diaspora: în turul I la prezidențialele din 2014, Monica Macovei a luat tot atâtea voturi cât Victor Ponta, în secțiile din afara granițelor.
Testul Șova
Ultimul vot din Camera Deputaților de încuviințare a reținerii/arestării a produs un rezultat aberant din punct de vedere juridic. Procurorii primeau verde pentru reținere (24 de ore), dar nu și pentru prezentarea în fața judecătorului cu un mandat de arestare (30 de zile). Șova a mai primit un vot favorabil arestării în primăvara acestui an, dar șeful Senatului a interpretat majoritățile după o prevedere neconstituțională a regulamentului, reușind să-l salveze pe partenerul lui Ponta, pe atunci președinte de partid și premier. Astăzi, Ponta nu mai are influența necesară să-și apere tovarășul, iar Tăriceanu riscă să fie debarcat din fruntea Senatului, dacă încearcă vreun nou truc, disprețuind legile în vigoare. În același timp, partidele mari dau și un test în fața „străzii”, care încă n-a uitat cum „corupția ucide”.