https://www.dw.com/ro/strălucitul-viitor-al-româniei-şi-al-anticorupţiei/a-50111590
Dacă e să aibă un viitor, Trump dixit, "strălucit", România trebuie reinventată. Nu ştiu ce mă locuieşte mai persistent. Bucuria apropierii româno-americane? Sau tristeţea iscată de punerea în paranteze a realităţii?Într-o epocă în care, spre paguba europenilor, antiamericanismul tipic islamismului, nazismului sau comunismului a cotropit vestul Bătrânului Continent şi face ravagii şi la nivelul unei părţi a elitei politice, summitul româno-american ar trebui să fie dătător de speranţă. Cu atât mai mult cu cât Klaus Iohannis nu s-a deplasat la Washington cu mâna goală şi se întoarce întărit din SUA.
Spre deosebire de Germania, care până mai ieri s-a încăpăţânat să-şi încalce promisiunile şi să-şi limiteze, ori să-şi reducă bugetele militare, în loc să le sporească la 2 procente din PIB, România s-a comportat invers. La 15 ani de la accesul la NATO şi la 30 de la răsturnarea regimului comunist, România a efectuat trudnice şi lăudabile eforturi să-şi modernizeze armata. În consecinţă, oştirea românilor, implicată eroic, pe varii câmpuri de luptă, în efortul antiterorist al aliaţilor, are şanse sporite de a face faţă profesionist misiunilor tot mai complexe ale unui secolul XXI globalizat.
Declaraţia comună a celor două părţi ţine seama nu doar de acest aspect important al parteneriatului strategic româno-american. Ci şi de o poziţionare salutară în chestiuni legate de securitatea energetică şi informaţională, teme extrem de sensibile ale contemporaneităţii.
Spre iritarea diplomaţiei ruse şi, nu în ultimul rând, a celei germane, care atrage insistent atenţia asupra intereselor energetice americane, marcate de dorinţa de a exporta gaze lichefiate în Europa, americanii şi românii şi-au evidenţiat opoziţia faţă de proiectul Nord Stream 2. Care, orice ar susţine Berlinul, amplifică, în mod realmente pernicios, dependenţa energetică a Europei de Moscova.
Last but not least, ambele părţi s-au plasat nu doar într-un angajament solidar pentru apărarea flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice la Marea Neagră şi dincolo de ea, ci şi într-o prudentă postură de minimizare a apreciabilelor riscuri legate de concernul Huawei şi de investiţiile Chinei în reţeaua de telecomunicaţii de tip 5G. Date fiind caracterul totalitar al Chinei şi controlul pe care poliţia politică a Beijingului îl exercită asupra a tot ce mişcă în imperiul comunist şi, deci, logic, şi asupra concernelor chineze, orice altă amplasare a statelor lumii libere ar fi iresponsabilă.
Desigur, ariile intereselor celor două părţi depăşesc mult cadrul relativ strâmt al declaraţiei şi nu sunt întru totul congruente, în ciuda sporirii sensibile a schimburilor comerciale bilaterale. Iohannis n-a obţinut încă, din păcate, eliberarea românilor de obligativitatea vizelor americane.
KWI a lăsat loc de întors şi într-o Uniune Europeană aflată în puternică degringoladă, cu Brexitul dur bătând la uşă, cu Italia rămasă fără guvern, cu o Germanie aflată în prag de recesiune, cu o Franţă care nu se regăseşte şi o Spanie năpădită de o criză politică din care nu ştie să iasă. În ciuda debandadei europene, nu s-a auzit de vreo aşezare a Bucureştiilor de partea Americii în politica de maximă presiune exercitată asupra Iranului ayatolahilor. Ori de proiectul drag lui Donald Trump, avansat din raţiuni tactice de cuplul Dragnea-Dăncilă, de mutare a ambasadei române la Ierusalim. Totuşi, Iohannis nu pleacă nici el de la Washington cu mâna goală. Sau mai precis cu capul gol.
Sibianul a primit de la omologul său american o şapcă propunând, ca parafrază a sloganului electoral al lui Trump, "Make America Great Again”, să se facă ”România mare din nou”. Mă întreb cât de mult îi bucură şapca pe ucrainenii care continuă să controleze teritorii româneşti, luate cu japca şi alipite de Stalin Uniunii Sovietice. Mă mai întreb dacă să râd sau să plâng citind în aceeaşi declaraţie comună, americano-română, despre ”excelentul nostru parteneriat în domeniul aplicării legii şi al luptei împotriva corupţiei, care s-ar baza "ferm, pe un angajament reciproc faţă de statul de drept şi o justiţie independentă, care sunt puternic susţinute de poporul român”. Make râsu-plânsu great again?
Mă mai întreb multe. De pildă dacă să exult, ori să alunec în depresie auzind de "viitorul strălucit" prezis de Trump României. Cât, oare, va mai dura? Ce n-o fi înţeles şeful Casei Albe din ultimii ani ai vieţii politice româneşti? Din refeudalizarea ţării de către PSD? Din demolarea independenţei magistraturii şi deposedarea de putere a preşedintelui de către o cleptocraţie de o agresivitate egalată doar de un Putin sau un Erdogan? Din naufragiul instituţional al unui stat ajuns la cheremul clanurilor interlope, cu o poliţie de râsu' şi de plânsu' lumii, cu o populaţie pradă nesiguranţei, cu televiziuni de propagandă securistă răspândind conspiraţionită kremlinofilă, cu spitale în care, în ciuda calităţii medicilor, pacienţii sunt trimişi să moară, mai degrabă decât să se însănătoşească?
E adevărat că ultimele alegeri au demonstrat clar că, spre lauda sa, poporul român susţine puternic independenţa justiţiei şi statul de drept. Că, prin urmare, şi-ar dori într-adevăr ”buna guvernare”, despre care mulţi români şi nu doar milioanele emigrate ştiu bine că echivalează cu "baza securităţii şi prosperităţii" naţiunii. Dar cum îşi va putea impune aceste deziderate? Cu penali, sicofanţi, analfabeţi şi antimeritocraţi în parlament şi executiv? Cu o agramată care a fost marioneta principalului corupt al ţării la cârma guvernului? Cu Iohannis la Cotroceni, care n-a putut împiedica destructurarea durabilă a codurilor penal şi de procedură penală, strâmbarea legilor justiţiei, asasinarea lentă a democraţiei româneşti, politizarea CCR şi mai nou a ÎCCJ? Dacă e să aibă un viitor, Trump dixit, "strălucit", atunci România trebuie reinventată. Iar anticorupţia la fel. Să mi se ierte deci tristeţea.