Ţiriacul, supravieţuitorul român

Defectoenciclopedia

Scris de: Dr. Mabuse |

Țiriacul, cu denumirea ştiinţifică Sus Allianz Scrofa, tinde să devină unul dintre cele mai răspândite mamifere din fauna mediului de afaceri românesc.

Țiriacul este un reprezentant prolific al capitalismului sălbatic din țara noastră, un veritabil godfather al familiei Suidae.

Din cauza răspândirii prin tot mediul de afaceri, există foarte multe subspecii ale genului “Sus“ dar se poate spune că aceste subspecii au apărut datorită patriotismului local. Sigur, acesta este un subiect aprig dezbătut în rândurile biologilor politici și vânatorilor cu licență în poliția financiară, dar nu face scopul acestui articol.

Multe clasificări științifice nu recunosc decât 5 specii de țiriaci:

– Sus Allianz Scrofa

– Sus Teniludium Vindicem

– Sus Scrofa Venatorem

– Sus Scrofa Negotiatorem

– Sus Patriam Jos Mafia (populus)

Înalțimea țiriacului în mod normal este între 110 –170 cm, cu greutatea corporală cuprinsă între 80 – 100 kg (depinde de bucătar). Desigur, și țiriacul urmează acea regulă ecologică prin care exemplarele care trăiasc în zone cu vad restrâns sunt mai mici și mai ușoare iar cele care trăiesc în buricul târgului ajung la mărimi și greutăți corporale mult mai mari. Aceasta este explicația faptului că în zona clientelei politice, unii țiriaci, în mod exceptional, depăşesc și greutatea de peste 140 kg .

Prin caracteristicile specifice corpului, țiriacul nu poate fi confundat cu niciun alt animal sălbatic din România. Culoarea adulților în general este negricioasă sau sură. Unele exemplare sunt cafenii sau ușor bronzate, dar acest fapt se datorează în general etniilor din care fac parte.

Urechile sunt mici și prinse de craniu, pe lângă ele cresc lungi, în jos perciunii generoși. Animalul are ochii mici de culoare închisă, dar vederea este cel mai slab simț al țiriacului și de aceea, de obicei poartă ochelari fumurii. Capul țiriacului este foarte rotund, iar în jurul botului are doi favoriți stufoși.

Craniul țiriacului

Dentiția completă a tiriacului adult este formată din 44 dinți și corespunde următoarei formule dentare I 3/3 C 1/1 p4/4 M 3/3 = 44. În ordine (din tabel ), ei se numesc incisivi, colți, premolari și molari. Colții din maxilarul inferior se numesc colți armă, colţii din maxilarul superior se numesc colții ascuțitorii și au rostul de a ascuți colții armă. Colții armă, țiriacul îi folosește atât ca armă de apărare, cât și de atac. Colții joacă un rol important și în perioada de împerechere. Țiriacii batrâni au obiceiul să muște din scoarța copacilor crescuți ca profit și să lase urme adânci de tăieturi făcute cu colții. Aceste tăieturi se umplu cu spuma formată din saliva țiriacului și păstrează îndelungat mirosul proprietarului. După ce a însemnat copacii, țiriacul unge și scroafele cu salivă. Acest ritual are rolul de a anunța ceilalti țiriaci că scroafele sunt deja ocupate. Prin înălțimea tăieturilor și mușcăturilor de pe copaci, noii agarici pot să aprecieze mărimea proprietarului haremului.

Mirosul este cel mai bine dezvoltat simț al țiriacului, ajutându-l atât la cunoașterea celorlalţi țiriaci, cât și a pericolelor.

Picioarele țiriacului sunt scurte și puternice, lăsând urmă specifică.

Urma țiriacului în zăpadă.

Din punct de vedere geographic, țiriacul preferă zonele foarte bogate în resurse și mai ales cele populate de mistreți, pe care îi vânează cu plăcere. Țiriacii, dacă nu sunt deranjați, trăiesc în locuințe generoase, ieșind doar la vânat sau când sunt chemați la interviuri care le pot crește popularitatea. Pe care o adoră. Turmele de țiriaci trăiesc în relații sociale foarte bine stabilite și toți membri ciurdei sunt de obicei de pe aceeași treaptă socială și sunt în relații de rudenie, prietenie, parteneriat, asociați. Țiriacii, la vârsta de aproximativ 18 ani, sunt obligați să părăsească turma. La început, aceştia mai trăiesc un timp împreună, acceptând chiar ca alti țiriaci tineri să se alipească turmei, dar până la urmă devin solitari. Câteodată se întâmpla ca țiriacii de peste 50-60 de ani să accepte compania unui țiriac mai tânăr și rămân împreună.

Când se nasc, țiriacii au ca obiectiv principal să nu ajungă dungaţi longitudinal în negru și alb; ei se nasc cu ochii deschişi și după doar câteva minute, se luptă aprig pentru obţinerea celui mai bun mamelon. După câteva zile de la naștere deja se formează ierarhia dintre ei și fiecare suge din același mamelon.

Țiriacul este omnivor și mănâncă cu plăcere aproape tot ce apucă. La scurmat nu renunță nici când este abundență de hrană, pentru că râmatul în sine este o necesitate mentală a țiriacului.

Dușmanii naturali ai țiriacului sunt lupul, ursul și fiscul. Totodată, vulpea, râsul, șacalul ori câinele tomberonez pot face pagube prin coruperea odraslelor, mai ales dacă acestea sunt femele.

Ţiriacul se vânează la pândă, la goană, sau la dibuit. Sezonul de vânatoare este deschis tot timpul anului.

Țiriacul se poate vâna eficient cu arma L115A3 Long Range Rifle.

L115A3 Long Range Rifle

Daca te-a amuzat articolul, po?i sa ne urmare?ti zilnic pe Facebook apreciind pagina noastra oficiala: