Rusnaci mioritici

Intervenția salvatoare a lui Putin l-a ferit pe Assad de finalul în chinuri care i-a fost hărăzit lui Gaddafi.

Nici mort, nici scuipat, nici violat cu bâta, Assad a fost cazat (pentru moment) în Rusia.

Pentru moment, căci în cazul dictatorului sirian exilul rusesc rămâne unul sigur numai câtă vreme sigur va mai fi și pentru Putin să rămână în Rusia.

Sau câtă vreme Kremlinul nu va fi tentat să-l dea la schimb pentru a salva ce se mai poate din poziția strategică avansată pe care armata rusă o dobândise în ultimul deceniu în Siria lui Assad, prin colonizarea unor baze aeriene și a portului mediteranean de la Tartus, în schimbul menținerii la putere a măcelarului de la Damasc.

După halul în care arată pe fond economia rusă și după frecvența cu care, în ultimii doi-trei ani, apar lebedele negre prin Europa, America, Orientul Mijlociu și Asia de Est, cred totuși că e de rămas pe recepție și cu privire la soarta inevitabilă a lui Putin.

Cu alte cuvinte, în cazul familiei Assad emoțiile sunt departe de a se fi terminat.

Petru Bashar, o bună mângâiere ar fi să își înece angoasele curente în vodcă, foarte multă vodcă, alături de cealaltă lighioană pro-rusă salvată tot în ultimul moment, acum un deceniu, Viktor Ianukovici – fostul autocrat ucrainean care și-a trădat poporul, din ordinul căruia au fost omorâți oameni nevinovați și care de când a fost extras de Putin se face criță prin vilele de protocol ale serviciilor secrete ruse.

Numai un ficat tare sau onoranta sinucidere îl vor salva și pe Ianukovici de necesarul decont și furia poporului său. Dar să avem răbdare.

Episoadele Assad și Ianukovici sunt simptomatice nu doar pentru evoluțiile din Siria, respectiv Ucraina, ci și pentru evoluțiile în curs și perspectivele la care e cazul să se aștepte Rusia.

Și fuga unuia, și fuga celuilalt au anunțat și au setat terenul pentru o masivă hemoragie de influență a Moscovei în țările lor, dar și în spațiile limitrofe celor două țări.

Și, cu toate că momentul Ianukovici și momentul Assad au survenit la un deceniu distanță, judecând la scara istoriei, judecând după anvergura imperială a Rusiei și având în vedere greutatea sa geopolitică, e ca și cum momentele Ianukovici și Assad s-ar fi petrecut aproape concomitent.

Cu Ucraina și Siria profund alienate de Rusia, cu implicita incapacitate a Moscovei de a mai opera în voie la Kiev și la Damasc, având în vedere totodată pierderea inițiativei strategice de către ruși în ambele țări, ca și preluarea instantanee a inițiativei strategice de către comunitatea internațională (dimensiunea occidentală a acesteia), pentru Kremlin bilanțul arată cum nu se poate mai sumbru și prevestește că derapajul nu se va opri aici.

În Asia Centrală și Caucaz, lucrurile nu stau deloc mai bine pentru Moscova, concurența chineză și turcă fiind din ce în ce mai acerbă, mai agresivă și mai eficientă acolo, cu rezultate deja palpabile (vezi Kazahstan, vezi Armenia, vezi Azerbaidjan) și cu potențial în creștere de exacerbare.

În Orientul Mijlociu, sunt în plin picaj “muștele” Hamas și Hezbollah, vechi clienți de sub-tejghea pentru Rusia.

În Iran, ayatolahul e pe moarte, tranziția nu e lină, economia e în ruine, populația fierbe de câțiva ani, Israelul izbește militar cum nu a făcut-o niciodată, iar în varii medii relevante se discută cu o naturalețe nemaivăzută ipoteza schimbării de regim.

În Africa, Wagner-ul post-Prigojin nu mai este ce-a fost, iar asta pentru că nici acasă, în Rusia, Wagner-ul post-Prigojin nu mai e ce-a fost.

Capacitatea Rusiei de a susține capetele de pot sau redutele pe care și le-a confecționat în ultimii ani și pe continentul african sunt amenințate din toate părțile:

Asta e realitatea, asta e și tendința.

Pe măsură ce timpul trece, Rusia lui Putin face tot mai vizibil tranziția de la o putere odinioară capabilă de a planta sau cimenta dictatori la o putere care le colecționează umbrele.

Unde până acum Moscova putea să îi trimită sau să-i mențină “la produs”, de ceva vreme mai poate doar să-i extragă de urgență și să-și vadă făcându-se țăndări edificiile făurite din poziția sa, azi pe cale să apună, de eficient actor imperialist.

În lumea reală, spre deosebire de senzația pe care încă o dă în lumea virtuală, Rusia poate tot mai puțin să poată.

Rusnacii din politica românească și românii de bună-credință care o vreme s-au lăsat induși în eroare de rusnacii mioritici ar face bine să ia aminte la ce se petrece în jur și mai ales în jurul Rusiei.

Iar rusnacii mioritici să aibă o grijă în plus: la Moscova este deja înghesuială de rebuturi strategice și când le va suna și lor ceasul vor afla cu stupoare că nu este loc, nici interes și pentru adăpostirea lor.

Realitatea tinde să facă scrum vraja. Vraja tinde să facă scrum Rusia. Rusia tinde să nu mai înțeleagă nici realitatea și nici vraja.

Rusnacii mioritici se pot considera de pe acum orfani. Un soi de purici fără pisică cu spinarea disponibilă.