Fiecare om trebuie să facă doar ceea ce ştie mai bine

http://www.ziuaveche.ro/opinie/fiecare-om-trebuie-sa-faca-doar-ceea-ce-stie-mai-bine-255057.html/

De la o vreme, domnul director George Maior nu mai pridideşte cu lansările de carte pe timpul cărora ne sugerează în cuvinte încete rostite cu emfază, că are şi pretenţia de a fi Întâistătătorulserviciilor de informaţii româneşti, mai ales după curajoasa-i declaraţie prin care ne anunţă „academicos” şi „ambasadorial” că îşi doreşte unirea serviciilor informaţiilor externe (SIE) cu cele interne (SRI).

Never, Sir!, sau Das kann man nicht, mein Herr!, ori, „Aiasta nu se poate domnule”.

Este ca şi cum ai amesteca uleiul cu oţetul, pentru că misiunile celor două servicii nu se amestecă deşi principiile muncii sunt într-o mare parte identice. Cred că nu este cazul să revenim la organizarea fostei securităţi pe care văd că o regretă unii puriaşi ai serviciilor de informaţii nereformate până la capăt.

Prin comicăriile permise de imperfecţiunea cadrului normativ, în care serviciile naţionale de informaţii funcţionează astăzi, domnul Director al SRI a avut şi are controlul serviciilor de intelligence ale armatei şi pe cele ale MAI, dacă ţinem cont de încrengătura de relaţii, de cumetrii şi năşii existente la vârful politicii mioritice româneşti şi a cadrului legal de funcţionare a acestora, dezastruos, gândit după intereselor analfabeţilor politici. Am senzaţia că aceste servicii au ajuns jucărele, în mâna unor decidenţi înalţi „naţionali”, folosite în caftelile lor politice electorale, în dispreţul bunului mers al siguranţei naţionale, componentă de bază a statului care asigură protecţia instituţiilor sale, a economiei, precum şi a fiecărui cetăţean din ţară şi străinătate, plătitor de biruri.

Domnul Prim-Ministru perdant al fotoliului de prezident, împotriva unor principii de funcţionare a statului şi a serviciilor de informaţii care-l deservesc, sfidează totul, apropiindu-le sub comanda directă a sa: pe cele ale Armatei şi pe cele ale MAI, ministrul său de interne, fiind, în acelaşi timp,viceprim-ministru pentru securitate naţională,. Auziţi popor valah, moldav şi transilvan ce funcţie inutilă i-a fost creată, intrându-se, prin această şmecherie, pe uşa din dos, în atribuţiile Preşedintelui ţării care, potrivit Constituţiei, întocmeşte Strategia de Apărare Naţională şi răspunde de apărarea şi securitatea naţională. S-a reuşit crima de a diviza comunitatea de informaţii pe bază de orgolii şi infantilism politic.

Domnul vicele în cauză are controlul, absolut, asupra serviciilor departamentale de informaţii deşi principiul de organizare alstructurilor militare departamentale spune că aceste servicii sunt în subordinea eşaloanelor de specialitate care le conduc direct (Şeful SMG şi Şeful Poliţiei Române). Ele furnizează informaţii operative de specialitate şefilor calificaţi cu lampas pe pantaloni şi nu miniştrilor analfabeţi. Aceştia din urmă, dacă au nevoie de informaţii necesare luării de decizii în conducerea organizaţiei, ori necesare în discuţii purtate pe la alte organizaţii importante, le solicită şefului militar al acelei organizaţiei, adică Şefului SMG, la Apărare, şi Şefului Poliţiei, la Interne. SRI şi SIE sunt în ograda altui decident – Preşedintele. Potrivit principiului statuat în toate ţările democratice, numai personalul armatei poartă grade şi uniforme militare. În cazul nostru, angajaţii din serviciile de intelligence militare şi cele ale poliţiei au acest drept. Dacă SIE „doreşte” să fie militarizat atunci va trebui trecut în subordinea administrativă a apărării, pentru a respecta acest principiu. Aşa a procedat Franţa şi nu numai. SRI va trebui să acţioneze ca o structură civilă, în mod obligatoriu, altfel menţinem în organizaţie stafia statului totalitar. Orice alte structuri militarizate trebuie desfiinţate şi uniformizate de pe alte principii.Apropo cunoaştere de grade militare. Dacă luăm întreaga panoplie de grade militare ale structurilor de forţă existente acum pe întinsul instituţional al României şi le punem în faţa directorilor SRI şi SIE, cât şi a adjuncţilor acestora spre a le interpreta, habar nu au să le numească şi să le distingă: care sunt de general, care de amiral, care de comandor, care de căpitan care de plutonier etc.? Este o glumă cinică pe care o trăim, din păcate, este un curat diletantism pe care-l practicăm în detrimentul profesionalismului şi se purcede, în continuare, la o imensă cheltuială de fonduri, distribuită pe grade militare şi funcţii militare inutile.

Practic, într-o viitoare lege a serviciilor de siguranţă ale statului, trebuie să fie nominalizate următoarele trei şi nu mai multe: serviciile de securitate internă (SRI), cele de securitate externă (SIE) şi cele militare, acestea alcătuind comunitatea de informaţii românească, misiunile lor operative, decurgând dintr-un Plan Naţional de Căutare a Informaţiilor, aprobat de CSAT şi coordonat de un consilier pentru securitate naţională (de regulă un general al armatei, cu expertiză în munca de intelligence).

Dacă SRI ar trece la justiţie, după model american, atunci el îşi va extinde autoritatea informativă şi la MAI şi la Justiţie, ceea ce va simplifica implicarea lor legală în judiciar şi ordinea publică, în acelaşi timp, crescând eficienţa şi utilitatea lor în lupta pentru combaterea fenomenului infracţional.

Serviciile de intelligence ale armatei au, în mod obligatoriu, locul în structura Şefului SMG, liderul intelligence-ului militar va fi şi primul consilier al capului oştirii şi numai prin acesta informaţiile ajung la Ministrul Apărării. Este o imensă prostie să pui serviciile în subordinea ministrului de resort, fără ca acesta să aibă expertiză în materie, sau a Primului Ministru, aşa după cum este la noi, în tip ce, Şeful SMG, neavând nicio autoritate efectivă asupra lor. Este şi motivul pentru care asistăm la un asemenea circ naţional expediat prin media. Serviciile, ca şi şefii lor, trebuie să trăiască într-un anonimat acceptat şi nu au ce căuta în scandaluri media şi nici în cele politice şi nici să facă abuz de personalitate în spaţiul public prin lansări de carte, primiri de titluri academice pe la diverse universităţi, ori să dea interviuri pe la diverse studiouri tv lipsite de specialişti în materie, că se vor mă gândi dacă vor ocupa şi vreo funcţie politică.

Urmare unei constituţii imperfecte, serviciile departamentale de informaţii devin subsecvente celor naţionale pentru că aşa joacă şefii care le conduc. Mai precis, Primul Ministru, după numire, devine egalul Preşedintelui şi se războieşte cu acesta, în plan politic, cum vrea el, pentru că nu poate fi destituit de cel care l-a numit, ci numai de către Parlament, în cazul că-şi pierde susţinerea politică. În această luptă angoasantă sunt angrenate, ilegal, serviciile şi imaginea lor publică. Este un dezastru la scară naţională. De ce? În toate statele cu democraţie consolidată serviciile de securitate sunt conduse de specialişti, de regulă militari activi sau în rezervă, echidistanţi politic şi sunt grupate la un singur nivel de decizie al puterii şi nu divizate, potrivit principiului că informaţiile de siguranţă naţională au un singur stăpân. În cazul României, Preşedintele este stăpânul absolut al informaţiilor pentru că are capacitatea de decizie cea mai înaltă şi puterea sa politică izvorăşte din vot şi nu ca urmare unei numiri, adică nu este o funcţie etatică, cum este cea din capul Executivului.

De exemplu, generalul în rezervă James Clapper, Directorul Informaţiilor din SUA, militar de carieră cu expertiză excelentă în materie, răspunde în faţa preşedintelui Obama pentru activitatea sa, astfel că siguranţa Americii nu se împarte şi cu alţi factori de decizie. Informaţiile, potrivit principiului need to share pot fi difuzate şi altor decidenţi, proporţional cu nivelul de informaţie la care are acces, potrivit legii. Replica românească pentru generalul american ar fi generalul Ilina Decebal, admirabilul specialist al intelligence-ului românesc, sub care am servit cu mândrie dezinteresată ani mulţi, un militar în straie adevărate, afabil, fermecător, iubit de subalterni, dar care a fost plasat în uitare tocmai datorită deţinerii unei înalte expertize în domeniu intelligence-ului, pentru corectitudinea şi verticalitatea sa morală, pentru fermitatea sa managerială blândă, calităţi care nu ar fi convenit mardeiaşilor noştri politici. Sub comanda sa, serviciile de informaţii pot fi transformate şi reformate în acord cu noile realităţi politico-militare. Alături i-ar putea sta contraamiralul Baibarac Ionel, un excelent specialist în informaţiile ofensive şi un neîntrecut analist al fenomenului militar contemporan. Şi listă ar putea continua.

Este urgent necesar a fi regândită legea de funcţionare a CSAT, structura politico-militară strategică ce oferă cadrul legal de funcţionare operativă a serviciilor de informaţii, preşedintele coordonându-le printr-un consilier de securitate naţională şi numind directorii în funcţii, prin decret. A ţine asemenea specialişti departe de afacerile de securitate ale statului este ca şi cum ai închide definitiv o bibliotecă.

Ceea ce are actualul preşedinte de făcut este să formeze un grup de specialişti ai domeniului, un fel „think thank” strategic, alcătuit din specialişti din toate serviciile, cu care să regândească conceptual, organizaţional şi acţional, funcţionarea comunităţii de informaţii româneşti pe cele trei nivele –tactic, operativ şi strategic, nivele care să se sprijine pe cele trei principii ale muncii de informaţii: need to know, need to share şi need to cooperate.

Conceptual, organizaţional şi acţional, acesta este cadrul reformator ce trebuie gândit şi realizat de cei ce ştiu ce au de făcut. La comanda serviciilor trebuie numiţi numai profesionişti de valoare, dedicaţi, devotaţi şi loiali statului român şi nu sfertodocţi politici. În unele servicii de informaţii occidentale viitorii angajaţi trebuie să demonstreze că au în spate trei patru generaţii din care provin şi că acelea au locuit neîntrerupt în acel stat.

Urgentarea cadrului normativ de funcţionare a serviciilor, reforma şi transformarea acestora în instrumente de lucru perfecte şi utile pentru naţiune, pentru aliaţii din spaţiul euroatlantic trebuie să devină prioritate naţională.

Trebuie redus substanţial numărul angajaţilor, mult prea mare la ora actuală, crescută calitatea fibrei nervoase umane, astfel cu forţe operaţionale mai puţine, mai bine plătite, mai bine motivate să se obţină rezultate pe măsură. Decât mult şi prost mai bine puţin şi bun. Serviciile de informaţii trebuie în aşa fel gândite, ca atunci când un simplu cetăţean, sau un partener aude de ele să inspire încredere, respect şi nu teamă. Dacă vom privi în CV-urile şi mapa profesională a multor lideri ai unor organizaţii de intelligence, civile şi militare, vom descoperii că unii dintre aceştia nu au calificarea necesară de a ocupa aceste funcţii.

„Un bun ofiţer operativ sau analist de informaţii trebuie să fie perceptiv în privinţa oamenilor, capabil să lucreze bine cu ei, mai ales în împrejurări dificile, să aibă capacitatea de a deosebi minciună de adevăr, eroarea de realitate, să discearnă între închipuire şi realitate, între obiectivism şi subiectivism, esenţialul de ceea ce nu este esenţial, să posede spirit iscoditor, să aibă o doză de ingeniozitate, să acorde atenţie detaliilor, să aibă un dezvoltat spirit de observaţie, să fie capabil să-şi exprime în mod clar ideile, să aibă răbdare, să ştie când să tacă, să se poarte ca un desăvârşit anonim.

În plus, să aibă aptitudinea de a se acomoda rapid cu orice împrejurare, să ştie să asculte şi să stea de vorbă cu oameni din diverse categorii sociale, de la cel mai umil până la academician, să nu fie nepăsător şi superficial, să fie activ în orice împrejurare, conştiincios şi bine motivat în ceea ce întreprinde, să aibă capacitatea şi priceperea de a cunoaşte, de a capta simpatia şi a influenţa în sensul dorit persoana vizată. Trebuie să ştie să încheie uşor şi rapid o discuţie, să evite impasurile în momente critice. Să fie cult, inteligent şi competent profesional, serios şi integru moral, plăcut, agreabil, convingător, “fascinant”. Să evite a face “gafe” de cultură generală, confuzii grave de natură să provoace râsul şi ironia. Prin atitudinea sa, să nu stârnească repulsie, invidie, dispreţ sau ostilitate şi să-i ia pe oameni aşa cum sunt.” (Stan Petrescu„Arta şi puterea informaţiilor, Ed. Militară, 2003).

Unii lideri ai intelligence-ului românesc ar fi bine să ne se mai laude în public cu haine peticite, căci nu-i vă crede nimeni şi nu-i va crede pentru că nu ştiu bine ce au de făcut. Să-i lase pe alţii să judece faptele lor. Decidenţii politici ar trebui să pună în aplicare (mă refer le cei care s-au trezit „numiţi-muncind” în informaţii), Oikeopragia, un principiu al grecilor antici care spune că fiecare om trebuie să facă doar ceea ce ştie mai bine.