discursul soților Călin și Cristela Georgescu: „E o shaorma cu de toate. 

Un antropolog de top analizează discursul soților Călin și Cristela Georgescu: „E o shaorma cu de toate. Și nu va convinge pe nimeni cel care spune cât de rău ne face o shaorma cu de toate”

https://hotnews.ro/un-antropolog-de-top-analizeaza-discursul-sotilor-calin-si-cristela-georgescu-oricine-vrea-sa-anihileze-acest-discurs-nu-ar-trebui-sa-dea-inainte-cu-cat-de-periculos-este-nu-va-convinge-pe-1857289


Călin și Cristela: șaorma cu de toate 

https://www.contributors.ro/calin-si-cristela-saorma-cu-de-toate/

Totuși, acum când știm totul și nimic privind influnțele media, aș trage câteva concluzii privind discursul lui Călin și Cristela Georgescu care a ajuns la noi.

Se vede că ei știu orice îi întrebi. Poți să știi tot? De fapt, încă din antichitate este cunoscut paradoxul cunoașterii: cu cât știi mai mult, cu atât ai impresia că știi mai puțin. E normal să fie așa, pentru că cunoașterea nu are limite, însă cu cât afli mai mult, cu atât îți dai seama de infinitul cunoașterii. Și evident realizezi ca nu ai cum sa știi tot. Nu e cazul lui Călin Georgescu, care amestecă în discursul său totul, de la gândire magică la fizica cuantică. Dar le amestecă pe toate la un nivel superficial și tocmai de aceea poate demonstra orice cu ce spune el. Eu cred ca e greșit să ne punem problema dacă Georgescu știe sau nu despre ce vorbește, ci ar trebui să ne întrebăm ce e cu o asemenea poveste și de ce prinde ea.

Umberto Eco, un filosof și scriitor italian, autorul binecunoscutului roman “Numele Trandafirului”, spunea că discursul totalitar are o particularitate importantă: el nu este un discurs care să ofere o poziție clară ce poate da naștere unui alt discurs, exterior, în contradicție. Nu. Discursul totalitar, cu declinarile sale fasciste sau comuniste (pentru că extremele se ating), propune deja contradicția în interior. El poate susține un lucru și contrariul său în același timp. Așa cum face Georgescu. În același interviu spune ca nu a susținut niciodată și nu va susține mișcarea legionară, după care la trei minute distanța spune ca e singura mișcare profund și legitim românească. Georgescu este împotriva NATO și cu NATO. Împotriva EU dar cu EU. E în acelasi timp creștin și păgân, mesianic și druidic. Doar când vine vorba de Rusia nu mai e ambivalent, ci o pune sub semnul păcii și “întelegerii cu vecinii”. Discursul lui Georgescu este o șaorma total(itar)a cu de toate: vrei cartoful prăjit al vindecării miraculoase? Este! Vrei independență și suveranitate? Băgăm! Cu sos de apă informațională? Sigur! Carne locală de la daci sau de la extraterestri? Avem, că dacii sunt extraterestrii și invers! Cu aromă de femei? Sigur, avem și mari preotese dace dar și soții tradiționale care fac găluști pufoase pe ritmuri de sârbă! Menu complet? Se poate servi cu bautura carbogazoasa cu nanocipuri sau cu apa din raurile sfinte ale gliei stramosesti.

Bun, și acum la treaba serioasă: de ce prinde așa bine șaorma cu de toate pe la noi? Pentru ca are de toate pentru toate gusturile, dar și pentru ca răspunde unei așteptări inculcate în educatia primara, formală și informală.  Când am revenit prima data în țară prin 2007, am început să predau și am constatat următorul lucru: studenții își alegeau subiecte extrem de vaste. Veneau și îmi spuneau: “as vrea sa fac o lucrare despre utilizarea telefonului.” “Ok, spuneam, pe care perioada și în ce loc anume?” “Cum?! Mi se raspundea mirat… De la începuturi până în zilele noastre”. Mi-am dat seama că așa erau, și în mare parte continuă să fie, învățați copiii din școlile și liceele din România: cu obsesia enciclopedica. Ca sa fii un elev bun, în România, trebuie sa știi totul despre absolut orice, sa ai 10 pe linie la toate materiile, sa fii olimpic, campion, exceptional! Iar cand scrii un eseu sau o cercetare sau faci o demonstrație, nu e despre un lucru mic care sa releve un fenomen anume localizat în spațiu și timp, nuuuu! Trebuie sa cuprindă totul! Nu afli lungimea ipotenuzei unui triunghi dreptunghic cu catetele de 3 și 4… Nuuuu, asta stie și un copil de grădiniță! Tu trebuie sa re-demonstrezi teorema lui Pitagora și sa o și semnezi cu numele tău. Venind dintr-o asemenea cultura a învățării care de fapt te cataloghează prin definiție ca insuficient, vei fi victimă sigură a unui om care vorbește cu siguranță de sine despre absolut tot și toate… Venind și dintr-o cultura a rușinii cum spun antropologii, în care a spune “nu știu” te face automat nemerituos în ochii celorlalți, poți doar să taci și să inghiti găluștele minciunii. Pentru ca sunt pufoase. Și pentru că în astfel de cultura a educației, învățarea de fapt este anulată. Condiția însăși a învățării reale este sa spui “nu știu”… Însă oamenii nu au acest curaj, ei cresc cu teama de a spune “nu știu” și devin victimele atotștiutorilor vânzători de ulei de șarpe. Din simplu motiv că, așa cum spun anglofonii, daca zici “nu știu” ești prost cinci minute; dacă nu zici “nu știu” ramai prost toata viata. Dar, as adauga, în al doilea caz ți se va părea că știi absolut totul și în același timp vei cădea pe spate cand cineva iti da aceasta impresie atotcuprinzătoare… În acelasi timp asta genereaza și obsesia autodidacticismului – experienta personala primeaza… Dar asta poate fi obiectul unei alte analize. Suficient de amintit ca, în astfel de context, cea mai mare insultă de care nimeni nu se poate apăra și care funcționează cel mai bine este aceea de a i se spune “prost”: exact cum făcea Cocoșilă în Poiana lui Iocan. Și de aceea, în fata unui candidat atotstiutor, concurentul căruia i se spune ca nu știe pierde de la început. Stii, e ca în meme-ul acela cu Biden care multumea românilor pentru ca au inventat totul pe lume și le spunea poporului american ca romanii se nasc cu un doctorat din oficiu. Cum la unii cetățenia e drept de naștere, la noi e doctoratul…

Acum ce as vrea sa spun în încheiere: temele abordate în aceste discursuri despre nutritie, despre sanatate, despre starea de bine sunt teme predominante în societatea noastra globala, sunt relevante tocmai pentru că România a devenit, în ultimii 30 de ani, conectata cu aceste tendinte globale. Ele sunt pe agenda tocmai pentru ca am renuntat, politic cel putin, la ideea de autosuficiență. Nu însă și cultural. Și de aceea ni se pare iarăși ca avem soluția locală la problema globala… Obsesia autarhiei, a autosuficienței, aceea de a face totul în propria ograda este veche la români, are de-a face și cu modul de organizare al familiei rurale, și cu discursul de acest tip perpetuat în mai multe moduri: Întâi ne-am conceput ca stat modern în jurul ideii de “independență”, ceea ce implica un celălalt de care suntem dependenți și care astfel este pictat în culori nedezirabile. Deci avem de-a face cu o referinta de tip negație îndreptată spre exterior și nu cu un proiect politic intern, ca afirmație a ceea ce ne dorim sa fim. În al doilea rand s-a perpetuat în modelul propus de perioada ceaușistă totalitară. Acesta prelua ideea gospodariei autarhice sătești și o punea la nivel de proiect de țară printr-un discurs de “eliberare de sub jugul imperialist”, discurs tiermondist popular la acea vreme pe filiera URSS: Gospodăria de Partid. În al treilea rand, discursul individualist capitalist din anii ‘90-2000 s-a suprapus cu acest independentism în mod perfect: nu am nevoie de altcineva, nu exista societate, exista doar indivizi suficienti lor înșile: individul autarhic, cu iluzia independenței pentru că este (posibili și dezirabil) independent financiar. Și peste acesta vine noul val de lupta antiimperialistă, pe filonul noii stângi localiste, a reinvierii traditiilor reunite cu un ecologism radical și anti-globalism primar. Tot în ultimul filon se afla și discursul New Age – cu hiperindividualismul la centru – care este obsedat de starea de bine și de salvare, dar nu în lumea de apoi ci aici, pe pamant. Cum spunea deja Baudrillard, inainte se imbalsamau mortii, acum ne îmbălsămăm de vii. Centrat pe sine și pe sanatatea corpului, avem multitudinea de griji despre nutritie, exerciții și uleiuri esențiale. Nu zic ca este rau sa ai grija de tine. Ce spun este ca aceasta grija, combinata cu ideea ca individul este atotștiutor și autosuficient, duce la aberații de gen subminarea încrederii în specialisti, în oameni de stiinta și în cunoașterea legitimă, recursul fiind la “fiecare știe mai bine” de unul singur, autodidactic. Acest tip de New Age merita o analiza în sine, amplă, și se regaseste în postările Cristelei Georgescu. Ar fi ok dacă nu ar avea consecințe politice. Dar totul e politic. Acest discurs a fost accentuat de o tendința și o serie de greșeli ale politicienilor în ultimii ani: tendința este aceea a politicii în sine de a nu mai oferi speranță, pentru ca intr-o societate bogata ca a noastra se instaureaza plictisul. Ofertele care explica faptul ca politica e despre administrare, despre decizii, despre legi și moduri de guvernare e al naibii de plicticoasa… seria de greseli începe prin 2002-2003 cu războiul gratuit din Iraq, se continua cu criza financiara 2008 și apoi cu masurile luare în timpul pandemiei, care desi stiintific sunt justificate, mai ales ca stiinta este despre încercare și eroare de fapt, nu despre certitudine, din punct de vedere politic ar fi putut fi mai judicioase – cum au făcut unele tari nordice sau Germania. Pe buna dreptate (iar în romania și pe fondul unei sărăcii relative ale unei mari parti din populație) oameni isi pierd încrederea în sistemul politic. Cateva lovituri bine tintite și se pierde încredere și în sistemul social general, inclusiv cel care produce cunoașterea… Cum spunea Paul Veyne, cand oamenii percep ca nu mai au putere de influenta asupra exteriorului, ei se intorc spre sine – cu speranta și cu violenta… Aceasta intoarcere spre sine și negare a capacitatii de a fi cetatean, de a participa la viata civica, este reflectata de explozia și popularitatea cartilor de self-help, a terapiilor alternative inventate individual, și a indemnurilor “Asculta-ti corpul caci e cel mai bun doctor”. Prima parte nu e falsa, trebuie sa iti asculti corpul caci iti indica un simptom. Insa corpul nu iti da și diagnosticul, asa cum sustin o parte din adeptii acestei noi gandiri magice hiperindividualiste.

Toate acestea se amestecă în șaorma politică propusă de candidatul Călin Georgescu. Iar după o noapte de beție neo-liberală, e al naibii de gustoasă…

Și o ultimă concluzie: oricine vrea să anihileze sau să contracareze acest discurs nu ar trebui să dea înainte cu cât de periculos este, cât de rău face o shaorma cu de toate. Nu va convinge pe nimeni, mai ales ca pare gustoasă și pe gustul tuturor cum spuneam… Va trebui sa spună de fapt cat de buna e alternativa contracandidatei la șaorma oferită.

Câteva din “mostrele” studiate:

Nutriție integrativă apifoterapie gemoterapie regerativă

Dovada vieții 3 luni? Nu 20 de ani

Constipația și consumismul

Autovindecare

Toate bolile

Furtuni de entuziasm

Unitatea corpului și societății

Detoxifiereavregenerativa

Copiii fericiți când sunt eroi

Copiii exprimă ceea ce mamele reprimă

Voința și subconștientul dr. morse

Ea și Dr morse

Eticheta

Nu suporta critica

Genunchiul și trufia

Dansul Și taping pt activarea sangelui

Hatereala bârfa ura

Sfoara vieții

https://vm.tiktok.com/ZNe3vnQmm/

Relația cu gândirea magică

https://vm.tiktok.com/ZNe3cRs6T/

Dzeu nu a fost incompetent și menstruatia. Corpul tău e al tău. Eu îți dau informatia

https://vm.tiktok.com/ZNe3v36yx/

Genunchiul si trufia