Indiferent cine va câștiga, lupta pentru putere s-a declanșat în PSD și nu va mai putea fi oprită.În cei 27 de ani de existență, PSD - sub diversele sale denumiri - a rămas pe fond neschimbat, s-a dovedit impenetrabil la ideile democratice, la valorile care guvernează clubul european și la principiile unui stat de drept. Partid construit pe osatura eșalonului doi din nomenclatura comunistă și securistă, cu un sistem profund viciat de promovare în interior, FSN-PSD nu a vrut și nu a putut în peste un sfert de secol să se reformeze și să se modernizeze, să atragă de partea sa elitele luminate și să iasă din paradigma dependenței reciproce de un electorat sărac și prost educat. Nu a vrut în primul rând să schimbe statu-quo-ul care i-a permis să se îmbogățească furând din banul public și conservând dominația mediocrității.
Atunci când a ajuns la putere, a dorit mereu controlul total și s-a comportat ca un partid-stat, încercând să sugrume instituțiile și vocile independente, în special în justiție și societatea civilă. Dependent de liderii pe care i-a avut în frunte, în marea lor majoritate autoritari, a balansat constant între interesele, umorile și presiunile acestora. Cu rare excepții, partidul a mers în turmă pe urmele masculului său alfa, s-a comportat rezonabil dacă acesta avea motivații de moment s-o facă, a luat-o razna, făcând prăpăd în jur, când acesta era mânat în luptă doar de rapacitate și frică. Dar i-a executat pe toți fără milă când i-a simțit slabi.
Măcelul fratricid la care asistăm zilele astea nu iese cu totul din acest tipar. Fără nicio rațiune politică - a câștigat alegerile de unul singur cu un scor zdrobitor, are o majoritate parlamentară pe măsură, guvernul a reușit totuși să dea o parte din măririle de salarii pe care le promisese –, PSD, după episodul OUG 13, nu avea niciun interes să provoace o nouă criză. O face însă pentru că îl are ca lider pe Dragnea. Produs de joasă extracție al partidului, modest intelectual prin comparație cu ceilalți lideri, și-a transformat complexele de inferioritate în unele de superioritate. Bolnav de autoritarism și de frică, Dragnea este primul din istoria FSN-PSD care stă cu un picior în pușcărie și cu altul pe gâtul guvernului. E o situație care a i-a marcat fiecare gest și fiecare măsură de până acum. Ceea ce se întâmplă frizează nebunia și aduce partidului un prejudiciu de imagine cum n-ar fi reușit s-o facă niciun adversar. Dragnea târăște PSD într-o aventură fără precedent, în care partidul-turmă pare că îl urmează sinucigaș. Dragnea este ghinionul PSD, unul pe care însă îl merită cu vârf și îndesat.
Pe de altă parte, acest nou Grindeanu, pe care Dragnea însuși l-a făcut erou și i-a creat profilul de lider, este tot produsul tipic al partidului. Unul dintre mulții oportuniști, dispuși la compromisuri jenante pentru a face carieră la nivel înalt, s-a remarcat până acum doar prin obediență. Metamorfoza lui e necredibilă. Nu cred că Grindeanu a descoperit acum toate ororile despre care vorbește, că a avut peste noapte revelația faptului că „Dragnea vrea puterea totală“ și că banul public este destinat satisfacerii clientelei de partid. E un erou doar în raport cu potențialul de a face rău al lui Dragnea, cu teroarea care domină partidul. Singura lui calitate, una conjuncturală și dictată de interese obscure, e că i se opune lui Dragnea într-un moment în care acest lucru părea de neimaginat.
În războiul PSD contra PSD nu există eroi pozitivi și negativi, alb și negru, există doar grade diferite ale aceluiași rău. Dragnea și camarila de care e înconjurat sunt letali, au demonstrat-o din plin până acum în goana furibundă după imunitate și control absolut, iar tandemul Grindeanu-Ponta are tonuri de gri doar pentru că dă semnale că e dispus, dintr-un interes al momentului, să nu încalce niște linii roșii în ce privește statul de drept și justiția. Dar să nu uităm de ceea ce a fost capabil Ponta - lovitura din 2012, „acțiunea diaspora“ din 2014, „marțea neagră“. Bătălia care se dă între aceste grupări este una exclusiv pentru putere, controlul resurselor și al justiției. Ar fi, desigur, important ca moțiunea de cenzură să cadă, pentru că asta înseamnă sfârșitul lui Dragnea în fruntea PSD, finalul unei epoci negre, dar venirea la putere a lui Ponta & Comp. nu înseamnă deloc că se va produce o schimbare benefică pentru România. Poate fi, în cel mai fericit caz, „răul cel mic“.
Din punctul de vedere al PSD, indiferent cine va câștiga, lupta pentru putere s-a declanșat și nu va mai putea fi oprită. Chiar dacă Dragnea supraviețuiește, nu va ieși întărit, pentru că la baza partidului aberația înlăturării peste noapte a propriului guvern a creat stupoare și nemulțumire, iar opoziția la metodele sale va crește. Dragnea va trebui să pluseze foarte mult - bani, funcții, promisiuni - pentru a nu scăpa partidul din mână. În paralel, tabăra Grindeanu-Ponta își va crea un alt partid - nu are altă opțiune -, va fi un magnet pentru toți nemulțumiții. Breșa s-a produs și se va tot mări, sciziunea e inevitabilă. Rezultatul: forța distructivă a PSD-Dragnea ar putea fi redusă.
Dar partea cu adevărat bună a acestei crize este că populația, în special electoratul PSD, a avut istorica ocazie să vadă în direct, pe viu, oribila colcăială din măruntaiele colosului. Să asiste la „spendoarea“ viermuielii de interese, potlogării, ticăloșie și lipsă de scrupule ale marelui partid care domină constant România de 27 de ani. Să înțeleagă că PSD este, indiferent de lider, „aceeași mizerie“.
http://revista22.ro/70263640/psd-aceeai-mizerie.html