Coloane de andezit în Munţii Bârgău
Au participat: Anca Cîrşmariu, Mihaela Palermo, Cristi Schipor, Vasile Bouaru (Rădăuţi).
Cand treceam cu trenul dinspre Bucovina catre Transilvania, in dreptul localitatii Lunca Ilvei zaream pe partea dreapta in sens de mers cateva varfuri si ceva mai jos de ele pereti stancosi impresionanti. Am facut o tura special ca sa vedem indeaproape acesti pereti.
1
Inceput de decembrie 2010. Am ajuns pe la orele amiezii la Lunca Ilvei, pe vreme nu tocmai favorabila. Putina ceata, sta sa ninga dar putem stabili traseul “din ochi” (foto 1). Intrebam cativa localnici pe unde am putea ajunge pana la primul perete, mai apropiat de noi si primim lamuririle necesare. Aflam ca acelui loc i se spune Pietricica. Mergem de-a lungul caii ferate inspre Ilva Mare si dupa circa 300 metri de la gara, pe partea dreapta in sens de mers se afla un drum de tara care coboara putin fata de nivelul caii ferate si merge paralel cu ea. Ne abatem pe acest drum pana sub un pod unde se intersecteaza cu alt drum, care vine din vale. De la aceasta intersectie ne abatem la dreapta, in urcus usor si ceva mai sus iar ne abatem, dar acum spre stanga, pe un drumeag care ne conduce spre niste fanate aflate mai sus.
Depasim cateva garduri si avem tot timpul in fata primul perete la care vrem sa ajungem (foto 3).
Undeva mai sus intalnim iar un drum de tara, care vine din vale, din Lunca Ilvei si inainte ca acest drum sa ajunga la o gospodarie pe care o vedem in fata, traversam o mica portiune mlastinoasa si urcam o panta destul de mare (foto 4). Foarte putin mai sus intalnim o oaza verde (foto 5) si continuam sa urcam. Mai sus iar traversam un drum care vine din Lunca Ilvei si ne inscriem in urcus accentuat, spre baza peretelui Pietricicai.
3
4
5
Panta devine destul de mare si gasim o poteca care urca pe deasupra acestui abrupt dar noi ne abatem spre stanga, in urcus, ca sa vedem peretele in toata splendoarea sa, de la baza. Sunt multi copaci, mari sau mici iar panta devine periculos de mare. Aceasta portiune se lasa cu greu fotografiata (foto 6). Pentru ca timpul este inaintat si mai fulguie din cand in cand, decidem sa coboram ceva si sa mergem pe sub acest abrupt spre celalat varf, numit Cornii. Intre Pietricica si Cornii se afla o sa unde vom pune cortul.
Ajungem la o portiune defrisata pe care o strabarem incet (foto 7) si dupa ce mai trecem pe langa un gard, ceva mai sus intalnim o stana (foto 8). Trecem printre oi, desi cativa caini latra puternic si urcam spre bradul rasturnat care se vede in imagine. Imediat ajunsi acolo vedem urmatorul perete (foto 9).
6
7
8
9
Observam un drumeag care urca usor si ne inscriem pe el. La un moment dat acesta coboara foarte putin intr-o mica sa din care ne abatem spre dreapta, pana la o mica stana parasita langa care vom pune cortul. Undeva mai jos, unde se vad defrisari, se afla si un izvor asa ca locul pare sa fie destul de bun pentru campare. In timp ce unii monteaza cortul altii se duc dupa apa si pentru ca a inceput lapovita si este destul de frig vedem ca pe vegetatie s-a depus strat de gheata (foto 14). Dupa ce cortul a fost montat, chiar daca afara natura pare sa se dezlantuie, caldura sacilor de dormit si un ceai cald ne fac sa uitam de intemperii. Iar somnul vine curand.
A doua zi ne trezim destul de dimineata, dornici sa cercetam urmatorul perete stancos. Afara e ceata si nu se vede mare lucru din peisaj. Ne-am abatut in urcus spre stanga, in ideea de a ajunge in partea superioara a peretelui observat cu o zi inainte. Urcusul este destul de accentuat si ceata puternica nu ne lasa sa vedem nimic din peisaj. Urcam incet si ajungem la un drum de exploatare forestiera, exact in varful muntelui. Ne batem pe drum spre dreapta fata de sensul de urcus. Ceva mai incolo drumul urmeaza o curba de nivel, il parasim si urcam din nou o panta golasa, intr-o poiana unde intalnim o stana parasita. Urmam mai departe creasta pe care am ajuns si incepem sa coboram usor. Imediat ajungem la alta stana parasita (foto 17), apoi coboram intr-o sa aflata putin mai jos. Pe aceasta portiune destul de scurta ceata s-a risipit aproape brusc (foto 18) si cand ajungem in sa avem parte de un spectacol de vis: suntem deasupra norilor. Cerul s-a inseninat si deodata s-a facut destul de cald.
14
17
18
19
Spre nord se ridica nori pufosi de pe crestele Muntilor Rodnei (foto 19) iar in partea cealalta a crestei pe care suntem, catre est, se vad printre norii care se ridica, in ultimul plan, crestele Muntilor Caliman (foto 20). La un moment norii elibereaza pentru scurt timp Varful Ineu (2279 m) (foto 22).
20
22
Greu ne despartim de acest loc dar vrem sa ajungem la peretele stancos pentru care am venit. Coboram spre sud, pe un drum forestier care ceva mai jos se abate spre est. Undeva mai jos intalnim un izvor. Peisajul este la fel de impresionant. Suntem deasupra norilor si toata valea pe care se afla salba Ilvelor este invaluita in ceata. Numai varfurile muntilor strabat norii albi. Observam si cel mai inalt pisc din Muntii Bargau, Heniu Mare (foto 23).
23
Coboram pana la o intersectie de drumeaguri de unde ne abatem spre dreapta si printr-o padurice foarte deasa ne abatem spre stanga in coborare usoara. Dar nu parcurgem prea mult si iesim intr-o vasta poiana unde soarele incalzeste puternic. Urcam putin, dupa ce depasim cateva garduri, traversam o mica portiune impadurita si o mica creasta secundara: avem in fata peretele la care vrem sa ajungem (foto 26). Se inalta impresionant si pana sa ajungem la el trecem pe la o stana in constructie, aflata ceva mai jos (foto 27), de unde ne alimentam cu apa.
26
27
Depasim stana si urcam pe o poteca care se pierde la un moment dat. Ajungem foarte aproape de baza peretelui stancos, pe un vast grohotis. Coloane imense de andezit stau parca sa se prabuseasca in gol (foto 28) iar blocuri destul de instabile de piatra stau in cale (foto 29). Ne strecuram incet si cu atentie pe aici. Peretele ajunge la aproximativ 40-50 m (foto 30).
28
29
30
Are culori destul de variate. Printre pietre, in aceasta mica lume intalnim cateva plante care cresc doar aici (foto 31). Textura pietrelor este la fel de interesanta, piatra este dura si contine multe cristale, in special de culoare neagra, filiforme. Din acest loc deschis vedem din nou Muntii Caliman (foto 33).
31
33
Cerul s-a innourat putin dar ne continuam deplasarea printre pietre (foto 34). Ne apropiem de capatul acestui perete lung de cateva sute de metri (foto 35) si depasim o mica portiune acoperita cu licheni galbui (foto 36).
34
35
36
Aproape de capatul peretelui stancos, soarele il mai lumineaza o data puternic (foto 37). Apoi incepem coborarea prin padure si imediat intalnim copaci cu gheata pe ei (foto 38). Ne deplasam apoi pe cat posibil pe curba de nivel, imediat dupa ce ajungem la o poteca. Aceasta ne scoate pe versantul opus locului unde avem instalata tabara.
Ajungem pe inserate la cort. Aici, dupa o masa calda, somnul pune stapanire pe noi. In prima parte a noptii vantul bate extrem de puternic iar padurea scoate un zgomot destul de infiorator. Din cand in cand cade si lapovita. Apoi, pana dimineata se face liniste.
37
38
A treia zi dimineata e destul de frumos si suntem dornici de a parcurge ultima portiune a traseului propus. Ne echipam si urmam drumusorul care urca spre nord, continuarea drumului pe care am urcat pana aici acum doua zile. Nu avem de parcurs prea mult si drumusorul coboara pe partea opusa muntelui. Inainte de coborare se vede undeva in vale satul Sant, unde vrem sa ajungem de fapt.
Drumusorul se abate spre dreapta, in coborare insa noi ne abatem spre stanga, pe o poteca care ceva mai jos se pierde dar coboram mai departe prin padure spre valea unui parau care se aude mai jos. Ajungem destul de repede la un drum forestier dar bucuria ne este de scurta durata deoarece, mai jos, de-a lungul drumului curge un parau volburos (foto 39).
extras din Traian Naum, Grigore Moldovan - Bargau - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987
39
Coboram pe malul acestui parau pana la confluenta cu alt parau mai mare si mai volburos, Catibavul Mare. Pentru ca nu gasim nici un pod peste care sa trecem urcam putin inapoi si traversam paraul pe care am coborat pana aici pe unde se poate si ajungem in vecinatatea unei gospodarii pe langa care gasim mai jos un pod. O data traversat acest pod suntem pe un drum forestier pe care il parcurgem incet. Depasim o formatiune stancoasa, niste stanci nu prea inalte dar de culoare neagra.
Inca putin si ajungem la primele case din satul Sant de unde mai facem o fotografie asupra Varfului Ineu. De aici mai avem 1 km pana in centrul satului, unde se sfarseste traseul nostru.