Soiul Mare, cel mai înalt vârf din Munţii Ciuc
Marelena şi Radu Puşcarciuc (Oneşti)
Anul 2009. Consemnat pe unele harti si cu denumirea de Gura Muntelui, Varful Soiul Mare, cum e numit de localnici - majoritatea maghiari - se afla intr-o zona foarte putin circulata (inclusiv de turisti). Invizibil de pe caile rutiere din vecinatate si neremarcabil nici chiar de pe culmile muntilor de primprejur, este adesea ignorat cand se vorbeste despre “cel mai inalt varf al Muntilor Ciucului”. I se atribuie acest “merit” secundului sau de drept, Varful Carunta (1516 m), care are insa avantajul ca este foarte “vizibil” cam de pretutindeni, evidentiindu-se prin masivitate si inaltime in raport cu celelalte culmi din jurul sau. (vezi harta la , fisierul harta_mare_muntii_ciucului_38x34_centimetri.jpg)
extras din lucrarea autorilor Constantin Rusu, Ion Talaba, Gheorghe Lupascu - Ciucului - colectia Muntii Nostri, Abeona, Bucuresti, 1982
1 Tabara Valea Uzului.
Am descoperit existenta Soiului Mare de mult, ca pe un fapt livresc, pe o harta care, desi ii consemna corect inaltimea, localiza totusi in Varful Carunta altitudinea maxima a Muntilor Ciucului?! Aceasta inadvertenta, adaugata celebrului... motiv “pentru ca exista”, a iscat, e drept, doar un inceput de dorinta pentru a-l cunoaste nemijlocit, dorinta care a mocnit vreo 30 de ani, trecerea la... fapte fiind amanata din cauza izolarii sale in raport cu traseele cat de cat frecventate din Muntii Ciucului, dar si cu rutele mijloacelor de transport in comun.
Pentru a ajunge la... baza Soiului Mare trebuie parasit DN 12A, Onesti - Miercurea-Ciuc, in localitatea Darmanesti (30 km de Onesti, 90 km de Miercurea-Ciuc). De aici, un drum judetean strabate Darmanestiul, continua pana la coada lacului de acumulare Valea Uzului si, doar teroretic, urca pe Uz pana la izvoare, ca sa coboare apoi in Valea Oltului (circa 70 km in total). Practic insa, drumul este cvasiimpracticabil din cauza exploatarilor forestiere din zona. Dar, de la coada lacului pana la tabara pentru elevi (inchisa) din catunul Valea Uzului (fara locuitori), sunt 7 km care pot fi parcursi cu orice masina... mai putin pretentioasa. Fosta tabara de la Valea Uzului este cel mai bun loc de intrare intr-un traseu in circuit de o zi, pentru cucerirea Soiului Mare.
Cu 50 m inainte de a ajunge la tabara, pleaca spre dreapta (nord) un drum forestier care insoteste Paraul Soveto de-a lungul a 7,6 km. Parcurgem 3 km, pana la intalnirea primei derivatii spre dreapta, pe care mergem insa numai 1,5 km, pana la intalnirea unui drum de tractor care urca prin albia unui paraias ce vine din stanga directiei noastre de mers; aici, renuntam la drum, care face un cot brusc spre dreapta si urcam pe drumul-paraias vreo 5 minute, pana ce, dupa o curba de 90 de grade spre stanga, intalnim un alt drum care a deservit, nu de mult, o vasta exploatare forestiera, de pe versantul din stanga noastra, drum care tinde spre linia de maxima altitudine a unei culmi, numita Soveto.
2 Pe Valea Soveto.
Suie, la inceput, parca mergand putin inapoi, pentru ca, destul de repede, sa se avante pe directia varfului. Panta pe care ne-o propune in acest sens nu e deloc blanda, dar nu avem de ales, desi atat la baza ei, cat si dupa prima ei treapta, cate un drum lateral spre stanga ar parea ca sunt menite sa mai reduca din duritatea suisului; din pacate, ambele sunt rupte de o mare aluneare de teren.
A doua treapta a urcusului e ceva mai ingaduitoare cu efortul pretins! Dintre cele doua brate care continua urcusul il alegem pe cel din stanga. Intersectam curand un alt drum, transversal pe directia noastra de inaintare, orizontal deci, pe care ne deplasam spre stanga. Ne scoate din taietura prin care am urcat pana acum, ducandu-ne in padurea batrana ce o margineste. Reluam urcusul, dupa prima intersectie, plecand spre dreapta pe un brat care ne duce iarasi in taietura. Noul drum se curbeaza insa usor, astfel incat in final ne readuce in marginea padurii, unde se si sfarseste. Din capatul sau, urme de tractor destul de vizibile ne mai imping cativa metri pana pe linia de maxima altitudine a piciorului pe care urcam. Intalnim un foarte bun drum de culme, fost drum de exploatare, precum si un marcaj silvic realizat cu benzi rosii simple (hotar de parcele). Suim pe drum, avand marcajul si linia culmii putin in stanga. Dupa un timp se vor suprapune din nou, dar pentru o scurta perioada, caci drumul parca refuza sa urce direct pe prima panta care ne apare in fata, deviind spre dreapta si atacand-o piezis.
3 De pe Culmea Soveto incep sa se profileze cativa dintre... “mai marii” Ciucului: Carunta (1516 m)...
4 ...si Muerusul (1372 m).
5 Alee pe Culmea Soveto.
6 Drumul oilor ne suie pe interfluviul Uz - Ciobanus.
7 In cale, un aven... negru in cerul gurii!
Dupa ce traversam un inceput de obarsie, de pe umarul pe care ajungem - unde constatam ca drumul de exploatare se estompeaza pana la disparitie - ne orientam spre linia culmii principale, pe care o banuim in stanga noastra. Dar inca inainte sa-si dea duhul, drumul de exploatare ne preda unei poteci late de oi care ne ajuta in demersul propus. Atingem linia culmii intr-o poienita folosita ca pasune de oile ale caror urme ne-au adus aici. E locul pentru un binemeritat popas, cu atat mai mult cu cat descoperim o frumoasa perspectiva asupra crestei Nemirei Mari.
Reluand urcusul, vom constata ca, foarte repede, urmele de oi se impletesc formand o poteca clara ce ne va fi ghid pentru aproape tot restul traseului. Mai mult de atat, ea insoteste hotarul dintre doua ocoale silvice, marcat cu H-uri rosii, nu lipsite de importanta pentru orientare, in caz de pierdere a potecii, pe ceata, iarna... Intalnirea lor atesta prezenta noastra pe coama unui important interfluviu al Muntilor Ciucului, cel dintre bazinele Ciobanusului si Uzului. Chiar inainte de a ne instala pe el avem surpriza descoperirii gurii unui aven, promitator dupa golul negru care pare ca se duce bine... in jos, dar a carui explorare ramane pentru alta data. In schimb, nu avem nici o opreliste in a cerceta si a ne bucura de frumusetea peisajelor oferite de o... zare sau alta: Varfurile Muerus si Lapos - la extremitatea estica a interfluviului pe care ne gasim, “uzurpatorul” Carunta, aflat pe alt interfluviu important al Muntilor Ciucului, Ciobanus - Sulta, care privit de aici nu mai pare chiar atat de impunator (!)...
10 Ceata pe Valea Ciobanusului; din nou, in imagine “uzurpatorul” Carunta!
11 Marea poiana de pe Muntele Soveto (1471 m).
12 Vedere din poiana, cu muntisorii extremitatii sud-vestice a Ciucului.
7 In cale, un aven... negru in cerul gurii!
Dupa un scurt intermezzo relativ orizontal, urmeaza un prim varf mai important: Soveto, 1471 m. Urcusul nu e greu si nici prea lung, dar prin padure. O data ce am ajuns pe varf avem surpriza sa iesim intr-o mare poiana acoperita de pasune. In saua joasa care urmeaza se afla o stana activa. Strabatem marea poiana pe la marginea ei estica (stana este in cealalta margine!) pana pe urmatorul varf, pe care recuperam altitudinea pierduta in sa. Urmeaza inca o sa care precede un alt varf important, Soiul Mic (1506 m). Dar poteca il ocoleste, pe o curba de nivel de pe coastele sale nordice. Urcam insa varful urmator, nod orografic important al interfluviului Uz - Ciobanus. De aici, spre dreapta, pe directia nord, ar fi sa continue un eventual traseu care tinteste ramanerea pe interfluviu.
Soiul Mare este pe o culme secundara a interfluviului, indreptata spre sud-est, deci vom ramane pe aceasta directie si, din fericire, si pe poteca de oi. Coborand de pe varf vom vedea in fata, pentru prima oara imaginea Soiului Mare: nimic mai mult decat o cusma impadurita, saltat cu o schioapa mai sus de varfurile brazilor de pe culmea pe care suntem. Nici macar urcusul pe el nu se... ridica la... inaltimea... inaltimii sale, cea mai mare din Muntii Ciucului!
Poteca de oi pe care am venit pana sub el refuza sa-l urce; se desface in doua brate care il ocolesc, reintalnindu-se pe o culme secundara de pe versantul estic. Urmam bratul din dreapta, care suie ceva mai sus decat bratul stang. Taiem un colt de padure, iesind pe versantul vestic. Nu suntem chiar pe varf, dar privelistile sunt coplesitoare spre nord, vest si sud: un amestec de vai si culmi, mai ales culmi; mici, dar... multe! Mai mari sunt cele ale Muntilor Harghitei, care inchid orizontul. De aici putem urca lesne pe varf, in doar 5 minute, printr-o plantatie de molizi; doar pentru palmares, caci fiind impadurit, nu ne ofera nici o perspectiva.
14 Probabil, pentru prima data prezentat in public, cel mai inalt varf al Muntilor Ciuc: Soiul Mare (1553 m)!
15 Candva, o piramida geodezica din barne ii cinstea... pozitia!
17 De sub Soiul Mare, privire spre mai... rasaritele culmi vestice (!) de deasupra izvoarelor Trotusului!
De pe varf coboram tot in 5 minute, pe o cararuie care se atine aproape de creasta sudica, ingusta, pana la drumul parasit mai inainte. Acesta coboara o data cu linia culmii, spre sud-est, si il urmam vreo 10 minute pana interceptam, pe stanga, un brat care initial porneste inapoi, spre Soiul Mare, doar atat cat sa prinda un picior intins spre est, Culmea Paltinului. Il urmam, ajungand intr-un sfert de ora intr-o mare poiana de unde se deschide o priveliste care ne taie rasuflarea: creasta Nemirei Mari!
18 Ultima imagine panoramica a zilei, din poiana de pe Culmea Frasinului: creasta Nemirei Mari; in centru, Saua Nemirei, in stanga ei, Nemira Mare (1649 m), iar in dreapta, Nemira Mica (Tiganca - 1627 m).
Conform planului initial ar fi trebuit sa coboram in extremitatea estica a poienii, pentru a intercepta o culme secundara cu capatul la gura Paraului Rata, aflata la 1 km de tabara Valea Uzului. A trebuit sa schimbam strategia, caci apusul grabit al soarelui, ca si valurile de ceata care se inaltau in forta din vai constituiau premize prea putin favorabile gasirii culmii cu pricina. In situatia data am ales varianta coborarii in forta, spre Valea Ratei, pe cel mai apropiat picior, dar prevazut cu marcaj silvic, fiind siguri astfel ca cineva l-a mai coborat (sau urcat)! Am avut norocul sa-l gasim destul de repede, insa si ghinionul sa pierdem firava cararuie care-l insotea si, totodata, benzile rosii ale marcajului calauzitor. Nu ne-a ramas decat sa fortam norocul si am coborat, vreo 45 de minute nesfarsite, printre bolovanii unei vai seci, cu speranta ca ne va scoate repede in Valea Ratei; ceea ce, din fericire, s-a si intamplat. Numai ca, inca nu era timpul sa rasuflam prea usurati, caci vechiul drum forestier de pe Valea Ratei era aproape complet rupt de ape. Dar s-a intamplat sa fie, totusi, o zi fasta pentru noi: dupa doar cateva sute de metri de canioning pe intuneric, am prins in fasciculul frontalei imaginea unui parapet de busteni, aflat cu doar cativa metri mai sus, pe malul stang al paraului, semn al prezentei unui drum forestier. Cei 6 km pe care i-am mai facut pana la gura Ratei au fost fara istorie.
