Munţii Giurgeului, parcurgerea crestei

text: Flaviu Bujor (Cluj-Napoca; flaviu9@yahoo.com)

fotografii: Dragoș Grigorescu, Călin Flueraș, Laura Giurgea

Munții Giurgeului sunt cuprinsi între Masivele Căliman, Bistriței, Hășmaș și Gurghiu; înspre vest, culmile lor coboară spre Valea Mureșului. Creasta principală a acestora se întinde de la Pasul Răchitiș (în nord) până pe Piciorul Niergheș (în sud) și poate fi străbătută în două zile de mers (8-9 ore pe zi). Este parte a crestei Carpaților Orientali, fiind pe cumpăna de ape dintre Ardeal și Moldova și de aceea este marcată cu semnul bandă roșie. Cel mai înalt vârf este Sipos (Arbore cum mai apare pe harta de la Dimap sau Ascuțit cum e în ghidul din colecția Munții Noștri), de 1568 de metri, situat la sud-est de orasul Gheorgheni. În unele surse de pe internet cel mai înalt vârf este considerat Prisca, de 1544 de metri, insa acestea ignora existenta Varfului Sipos, care totusi face parte tot din Giurgeu. Cele doua varfuri nu sunt pe traseul crestei principale.

Sunt munti ideali pentru drumetie; traseele sunt lungi insa fara diferente mari de nivel; multa padure si salbaticie, suficiente izvoare si locuri de campare. Am reusit sa ii parcurgem la sfarsitul lui iulie 2010.

Ma intalnesc cu Calin la 8 dimineata si aranjam rucsacii in masina. Apoi o preluam pe Laura si pornim la drum, voiosi. Iesim din Cluj-Napoca pe vreme superba si din Apahida facem dreapta spre Reghin. Cale de 100 de kilometri soseaua serpuieste printre dealurile domoale si frumoase ale Campiei Transilvaniei. Ceilalti colegi de tura vin din directii diferite. Asteptand la semafoare prin Reghin ne dam seama cat este de cald afara. Si e doar ora 10. Intram pe Valea Muresului si chiar inainte de defileu, la Deda, ne asteapta Nicu. Il inghesuim si pe el in mica noastra masina si pornim spre Toplita. Inaintam greu, soseaua tocmai se asfalteaza. Ajungem in Toplita si parcam la gara. In zece minute apare Dragos. Facem prezentarile si mutam rucsacii in masina lui Dragos.

Pornim spre Borsec si dupa cativa kilometri cotim la stanga, catre Bilbor. Drumul e asfaltat, insa pe alocuri se circula greu, din cauza gropilor. Trecem prin micul sat Secu si incepem urcusul usor spre Pasul Rachitis. Cand ni se pare ca drumul si-a incheiat urcusul si incepe sa coboare, oprim langa o cladire alba cu o sura mica langa ea. In spatele cladirii o familie coseste iarba. Intrebam unde este Pasul Rachitis, insa nu ne pot lamuri. Ne spun ca de aici se poate urca la Varful Faget (spre sud-est). Le aratam harta si avem noroc. Denumirea maghiara a pasului este, in traducere, Gara Mica si ei stiu ca pe aici trecea inainte linia ferata ingusta folosita la exploatarea forestiera, deci banuim ca aici este Pasul Rachitis. In plus, cladirea alba parca seamana cu o gara! Dragos pleaca cu masina la Bilbor si se intoarce in zece minute cu sotia si fiica lui, care vor sta doua zile la Gheorgheni, pana noi vom cobori de pe munte. In pas nu sunt semne de marcaj si nici izvor cu apa. Facem o poza de grup si pornim voiniceste pe un drumeag din spatele surii. Este ora 13 si de aici incepe creasta principala a Muntilor Giurgeu.

Drumul intra in sfarsit in padure si marcajele incep sa fie mai dese. Facem in urcus o curba de 90 de grade la stanga si continuam pe un mic culoar, printr-o padure tanara de molid.

Am ajuns destul de repede pe culme si aici urcusul e mai usor. Din pacate drumul se infunda intr-o padure de molid. Nu gasim nici marcaj si nici poteca. Dupa cateva incercari nereusite hotaram sa continuam pe aceeasi directie, prin padure. Inaintam prin ferigi inalte pana la brau si gasim poteca ascunsa printre molizi uriasi. Ceva mai incolo intalnim si marcajul. Urcam usor spre stanga, pana in culme si banuim ca pe aici trebuie sa fie Varful Ciorbic. Pierdem din nou poteca, insa o regasim dupa cateva sute de metri pe aceeasi directie de mers. Incepem sa coboram accentuat pe o poteca larga si iesim brusc din padure in Poiana Ciorbic. Langa o sura parasita, care insa se poate folosi ca adapost in caz de vreme rea, facem o pauza mai lunga. Am facut pana aici doua ore din Pasul Rachitis. In spate, dinspre vest se aduna nori de ploaie si incepe sa tune.

Trecem printr-o cireada mare de vaci si lasam in dreapta stana, care se afla chiar sub creasta. Putin mai jos de drum, nu departe de stana, gasim un izvor bogat. De aici privirile zburda nestingherite spre multimea de creste insirate spre sud si est. Atentia ne este atrasa de Masivul Ceahlau, care domina orizontul. Traversam aproape pe curba de nivel lunga poiana Arcoza si incepem sa coboram usor spre Pasul Creanga. Intram in padure si urmam drumeagul bun si semnele de marcaj dese. Intr-o ora ajungem in Pasul Creanga, la soseaua Toplita - Borsec.

Pasul Creanga se gaseste la altitudinea de 1102 metri. In pas este o pensiune in curtea careia sunt vreo zece casute vechi, dar inca functionale. In spatele lor sunt cateva locuri de cort. Este deja ora 20 si mai avem maximum o ora de lumina. Aici e zgomot, masinile trec pe soseaua aflata la doar zece metri de pensiune, iar pe partea cealalta a drumului sunt cateva corturi improvizate ale culegatorilor de afine. Pe harta apare o mica poienita cu stana, la cam 45 de minute de mers de aici asa ca ne luam rucsacii si plecam.

Trecem soseaua si vedem primul semn de marcaj pe un molid. In fata noastra se ridica Varful Cherec, pe care il vom ocoli prin dreapta (vest). Lasam in spate tabara improvizata si incepem sa urcam pe un drumeag, printre molizi. Intram in padure pe drumul larg, in urcus usor. Desi suntem destul de obositi, traseul e placut, mai mult o plimbare. Dupa 30 de minute iesim in poiana care apare pe harta, insa, din pacate, nici urma de stana. Varful Cherec a ramas in spatele nostru. Am putea pune corturile aici insa nu pare sa fie nici un izvor. Banuim ca nu aceasta e poiana de pe harta asa ca pornim mai departe. Urcam in continuare prin padure si in dreapta noastra apare printre copaci Valea Creanga. La un moment dat zarim o cabana, probabil un canton silvic chiar langa vale, un alt posibil adapost. Mai urcam cateva minute si drumul pe care am venit face brusc o curba de 180 de grade la dreapta si coboara in Valea Creanga. Marcajul urmareste o poteca care urca abrupt pe directia pe care am venit. Incepe sa se insereze si noi urcam din greu prin padure. Banuim ca ne apropiem de Varful Sarmas, pentru ca altfel nu s-ar justifica aceasta diferenta mare de nivel. Dupa 40 de minute de mers vedem o poteca lata care o ia spre dreapta, catre o rariste. Urcusul pana aici a fost partea cea mai grea a zilei. E aproape intuneric. Ne regrupam si pornim pe aceasta poteca. In doua minute iesim intr-o poiana mare si suntem luati in primire de cainii de la o stana aflata sub creasta, nefiind vizibila de aici. Strigam spre ciobani, in speranta ca ne vom pune corturile langa stana, insa nu suntem auziti. Ne departam de caini urmand liziera din dreapta, mai mergem cateva minute si ne oprim pe un platou mare, punctat din loc in loc de cate un molid. Desi nu este izvor, avem destula apa pana maine dimineata, cand ne vom umple sticlele la stana. Intindem cele doua corturi langa un grup de brazi. E senin, iar jos, sub noi se vad luminile localitatilor de pe Valea Muresului. Se vede foarte bine orasul Toplita, care pare foarte intins. Banuim ca suntem pe versantul vestic al Varfului Sarmas si ca am deviat din traseul nostru doar cateva sute de metri. Pentru ca suntem obositi nu stam prea mult afara. Mancam si ne pregatim pentru noapte. Desi e ora 22, e inca cald afara. Calin va dormi afara, intre cele doua corturi. Ne imaginam ce temperaturi trebuie sa fi fost astazi la Cluj-Napoca! Mai facem cateva glume cu ursul care in mod normal ar trebui sa ne viziteze la noapte, apoi adormim intr-o liniste netulburata.

In ziua urmatoare, Dragos, Laura si Nicu trebuie sa se intoarca acasa. Dupa ei va veni sotia lui Dragos, din Gheorgheni, cu masina in Pasul Tengheler. Eu si Calin vom continua spre Pasul Pangarati. Pana strangem corturile apare un cioban cu oile si cu cainii. Ne salutam si ne arata pe harta unde suntem. Intr-adevar ne aflam undeva la vest de Varful Sarmas.

Mergem zece minute pe potecuta, prin pasune, pana la intrarea in padure. Aici lasam rucsacii si coboram cateva sute de metri pana la stana. Suntem intampinati cu bucurie de un cioban vesel si simpatic, care ne conduce la izvorul captat, aflat foarte aproape. E dintr-un sat din judetul Bistrita-Nasaud si ne povesteste cum vin cu oile patru zile pana aici peste munte. Il intrebam pe ce drum vin si aflam ca de la Colibita urca pur si simplu pe creasta Muntilor Calimani, trec peste Pietrosu si de la Varful Retitis, coboara la drumul Toplita - Borsec, urca in Pasul Creanga si de acolo pe drumul facut aseara de noi. Adevarata transhumanta! Ne imbie cu jintita, insa ar trebui sa asteptam o ora pana e gata si este deja ora 9,30. Ne luam ramas bun si cu sticlele pline cu apa rece de izvor urcam pana la rucsaci.

Urmam poteca si ajungem la locul de unde deviasem ieri din traseu. O luam la dreapta, pe o poteca abia vizibila, pe un culoar printre molizi si dupa 200 de metri gasim semnul de marcaj banda rosie. Aici e o problema serioasa de orientare, pentru ca urcand dinspre Pasul Creanga oricine e tentat sa urmeze poteca clara spre dreapta, care ne scoate pe platoul de deasupra stanei, cum patiseram si noi aseara, in loc sa faca stanga pe o potecuta aproape ascunsa in iarba. Ar fi de folos o sageata care sa arate directia de mers corecta. Urcam usor pe un mic varf si incepem o coborare abrupta si directa spre o sa aflata la sud-est de Varful Sarmas.

De aici urcam spre o sageata vopsita pe un molid. In stanga se desprinde o poteca care da intr-un drum clar care intra pe versantul din stanga. Atentie aici, trebuie urcat direct pana la sageata de pe molid. Pe directia indicata de aceasta gasim o potecuta firava care urca printre molizi si tufe inalte pana la brau. Mai sus poteca dispare si trebuie sa mergem direct prin tufe, de la un semn de marcaj la altul. Depasim intr-un sfert de ora aceasta portiune mai neclara si iesim in creasta, la o poteca bine conturata. Urcam usor prin rariste, tot timpul pe creasta si ajungem pe un varf cu inaltimea de 1360 de metri, care apare pe harta, insa fara nume. Facem o pauza si admiram spre nord Culmea Arcoza, Poiana Arcoza si Varful Faget. De aici urmam poteca de creasta prin vegetatie bogata (iarba mare, tufe, molizi) si iesim dupa un urcus scurt sub Varful Gruiet, care ramane in stanga. In fata apare un releu, probabil de telefonie, aflat pe o culmea secundara, Teascul, la cel mult o ora de mers. In stanga acestuia, in spate se observa Varful Chiozrezul Mare, rotunjit si complet impadurit.

Poteca coboara de aici prin aceeasi vegetatie bogata pana la un drumeag care vine din dreapta. Aici intalnim doi oameni cu o caruta. Urcam usor pe drumul bun si iesim din nou in creasta. Avem privelisti frumoase spre nord, spre zona Varfului Faget. In spatele acestuia se vad culmile Muntilor Bistritei.

Ne luam ramas bun si pornim pe drum insotiti de marcaj. In cateva minute ajungem la un loc deschis, cu multe vaci si doua constructii, una din ele parasita. Conform hartii, aici ar trebui sa fie Saua Lucheneu.

Continuam pe drumul deschis in versantul drept al crestei, pe directia generala sud-est. In dreapta noastra se adanceste Valea Cracul Mare. Pe drumul acesta aninat sub culme gasim foarte putina umbra. Soarele este puternic si ne ascundem cum putem de el.

Dupa o curba apare in fata soseaua care urca din Ditrau in Pasul Tengheler si de acolo coboara spre Hagota si Tulghes. Coboram mai pronuntat spre un grup de case apartinand catunului cu acelasi nume. Varful Piatra Vitos apare de aici in toata splendoarea sa. In fata, spre sud, dincolo de pas vedem Muntele Nou, rotunjit si acoperit de padure, pe care va trebui sa il urcam pana sus.

Mai coboram putin pe langa un gard si la ora 16,30 ne oprim in Pasul Tengheler, langa un panou silvic pe care sunt si semnele de marcaj banda rosie si cruce galbena (acest traseu nu apare pe harta). Pe un molid e un panou care ne spune ca suntem la altitudinea de 1036 de metri si ca pana in Pasul Chiozrez avem de mers 11 kilometri pe banda rosie, traseu pe care am venit noi. Din pacate nu e nici o indicatie pentru traseul spre Pasul Pangarati. Gasim putina umbra sub un molid de langa drum si asteptam sosirea sotiei lui Dragos, cu masina. E foarte cald, insa cerul incepe sa se umple cu nori.

Dupa o jumatate de ora ne luam ramas bun de la prietenii nostri, care coboara spre Ditrau si doar eu si Calin pornim pe drumeagul care vine dinspre sud, perpendicular pe sosea. Traseul dintre Pasul Tengheler si Pasul Pangarati este unul dintre cele mai frumoase din muntii nostri. Padurile adeseori intunecoase prin care trece si lipsa oricarei activitati umane pe aceasta portiune (nu sunt stane, adaposturi si nici urme recente de exploatare forestiera) ii dau un farmec deosebit si drumetul este asaltat de o senzatie acuta de singuratate, de salbaticie. Inaintam sub soarele arzator, printre brazi mici, insotiti de banda rosie pana la o cladire mica de beton, parasita. Aici lasam drumul si o luam putin spre dreapta, urmarind marcajul, aici putin mai rar. Mai sus prindem o poteca prin iarba care urca direct pe versantul nordic al Muntelui Nou. In spate, Varful Chiozrez e complet acoperit de nori negri, iar spre Valea Muresului sunt nori de furtuna. Ne suna colegii nostri de drumetie, care ajunsesera la Ditrau sa ne spuna ca acolo e prapad, ploua torential. In fata noastra, insa, spre sud-est, cerul e senin. Speram sa scapam de ploaie asa ca urcam continuu, fara pauza. Potecuta intra pe un culoar printre brazi mici si tufe, urcand direct spre sud. Suntem necajiti de sute de insecte care se aseaza pe fetele noastre. Culoarul se termina putin inainte de intrarea in padure. Un mic ocol spre dreapta si patrundem in padurea batrana de molid. Urmam un fost drum de exploatare forestiera, acum bine inierbat si iesim langa o mare defrisare spre stanga, acoperita complet cu zmeuris. Probabil aici va fi raiul ursilor peste o luna, cand zmeura va fi coapta. Facem o pauza, bucurosi ca am scapat de urcusul pe Muntele Nou. Varful ramane undeva la sud, in plina padure. Traseul il ocoleste pe curba de nivel si ajunge in saua lui estica. Am facut o ora de mers continuu si destul de alert din Pasul Tengheler. Am scapat si de ploaie, e putin innorat.

Pornim pe drumeagul inierbat, pe o portiune aproape dreapta. Deodata, in fata noastra se aud zgomote puternice in tufisurile de zmeura. Desi constienti ca nu putea fi ursul simtim acut senzatia de salbaticie a locului si a faptului ca suntem aici niste intrusi. Facem zgomot, strigam si se aud pasi grei care coboara panta cu zmeuris, indepartandu-se de noi. Ne mai linistim, ni se pare ca am auzit zgomote de copite, deci sunt doar cerbi. Vorbim intre noi, pentru a fi auziti de departe si continuam ocolirea Muntelui Nou pe curba de nivel. Brusc apar in fata noastra doi cerbi superbi. Inainte de a apuca sa scoatem aparatul foto, cerbii traverseaza drumul si se afunda in padurea intunecoasa de sub varf. Incantati de aceasta intalnire traversam o padure de molid si iesim in platoul larg al Varfului Caprelor, intr-o poiana intinsa. Iarba e pana la brau, insa poteca este bine conturata.

Trecem printre palcuri de molizi urmarind marcajul printr-o zona extrem de frumoasa. Ocolim cateva balti si portiuni cu noroi de pe un fost drum de exploatare si iesim intr-o poiana mai lunga de sub Varful Tatar. In fata, de dupa niste tufe de brazi pitici apare o creatura gri, care seamana cu un caine. Strigam si animalul se sperie. Se intoarce si dispare in padurea din stanga. Ne intrebam ce o fi fost. Nu l-am vazut prea bine, fiind tot timpul ascuns de puii de brazi. Nu prea avea ce sa caute un caine aici, nefiind stane in apropiere. Fiind prea mic pentru un urs si prea gri pentru un porc mistret banuim ca era un lup. Trecem cu grija de zona respectiva si dupa cateva sute de metri ajungem la o baliza topografica care indica Varful Tatar cu altitudinea de 1452 m. Pe harta si varful urmator apare cu aceeasi denumire, insa cu altitudinea de 1476 metri. Traversam o perdea de brazi si iesim la alta poiana. In fata e o plantatie de molizi tineri, iar la dreapta ei e pregatit terenul pentru alta plantatie. Zona e curatata de vegetatie si e perfect dreptunghiulara.

Gata cu muntele, am ajuns inapoi la civilizatie. Coboram usor si la doua ore de la plecare si la 45 de minute din Saua Nierghes ajungem in Pasul Pangarati.

E ora 9,30 insa pasul e destul de populat. Cativa vanzatori ambulanti de miere au ocupat aproape tot locul de parcare. Va fi si azi o zi torida. Pe partea cealalta a soselei banda rosie a crestei Orientalilor continua spre Poiana Albă, Vârful Hășmașul Mare, cabana Piatra Singuratică, pana in Șaua Tarcău, cale de 6-7 ore ( vezi aici ). De acolo se intra in Muntii Ciuc, in partea lor nordica, numita Nascalat (asta daca nu se considera ca Nascalatul apartine de Hasmas sau chiar ca este o grupa de munti separata; este o disputa nerezolvata inca ). Pe un molid e un panou frumos pus de administratia Parcului National Cheile Bicazului - Hasmas, cu harta si cateva pictograme simpatice care ne arata ce nu avem voie sa facem in aceasta zona protejata.

Ne strangem lucrurile si iesim la ocazie. In doua minute opreste un camion care coboara frumoasele serpentine spre Gheorgheni si ne lasa la iesirea din oras spre Toplita. Prindem repede alta ocazie si la ora 12,30 recuperam masina lui Calin din gara Toplita. Pe o caldura insuportabila strabatem Defileul Muresului, incetiniti mult de lucrarile de asfaltare si ajungem dupa-masa in Cluj-Napoca unde termometrele arata 37 de grade.

Timp de mers (calculat efectiv, fara a socoti pauzele):

Pasul Rachitis (932 m) – Poiana Ciorbic (2 ore) – Saua Faget (2 ore 20’) – Poiana Arcoza (3,5 ore) – Pasul Creanga (1102 m) (4,5 ore)

Pasul Creanga (1102 m) – Pasul Chiozrez (1259 m) (3,5 ore) – Varful Chiozrezul Mare (1491 m) (4 ore 15’) – stana Rigo (5 ore 15’) – Pasul Tengheler (1036 m) (7 ore)

Pasul Tengheler (1036 m) – Muntele Tatar (ramificatie traseu spre Vf. Prisca) (2,5 ore) - Saua Nierghes (1375 m) (5 ore) – Pasul Pangarati (1255 m) (5 ore 45’)

Marcaj

Semnele de marcaj banda rosie sunt dese si prospat aplicate pe cea mai mare parte a traseului. Portiunile cu probleme sunt Pasul Rachitis - Saua Faget si putin in zona de sub Varful Sarmasul Mare. Multumiri autorilor marcajului. 

Bibliografie

Harta Muntii Giurgeu si Hasmas, aparuta la Dimap in 2004, buna si exacta cu mici exceptii (unele stane si cladiri care apar pe harta nu apar si in teren, insa e posibil ca in cei 6 ani trecuti de la aparitia hartii acestea sa fi fost parasite)

Ghidul Muntii Giurgeului, aparut in 1974 in colectia Muntii Nostri (autori Oliviu Marcu, Zoltan Ratz, Mircea Borda); traseele sunt descrise cam sumar insa ne putem face o parere despre ele.

Donează 30 de lei