Munţii Bârgău, iarna, cel mai înalt vârf, Heniul Mare

Vasile Bouaru, Cristi Schipor (Rădăuţi)

Martie 2009. De fiecare data cand treceam cu trenul prin Ilva Mica admiram un frumos varf pe care se vede un releu de televiziune si telefonie. Dupa harta am constatat ca este vorba de Heniul Mare (1611 m), cel mai inalt din Muntii Bargaului.

Asa ca ne-am hotarat sa abordam acest munte pe care l-am neglijat pana acum mai ales datorita “fratilor” sai mai cunoscuti care il inconjoara, adica Muntii Rodnei, Suhardului si Caliman.

Pornim din gara Ilva Mica, intr-o zi cu vreme foarte rea (vezi harta, extras din Traian Naum, Grigore Moldovan - Bargau - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987). Ploua marunt si nu prea sunt semne ca ar vrea sa se opreasca. Mergem pe calea ferata aproximativ 3 km, inspre Vatra Dornei, pana ajungem la un pod, loc de unde se desprinde din soseaua principala un drum care duce pe la Pasul Stramba, spre localitatea Josenii Bargaului. Ne inscriem pe acest drum, pe care mai mergem circa 2 km.

Intrebam un localnic pe unde se poate urca spre Heniul Mare. Acesta ne indruma sa urcam pe dealul din stanga noastra, in sensul de mers pe drumul forestier pe care suntem. Ploaia s-a oprit dar ceata este prezenta pe varfurile muntilor asa ca nu se vede mare lucru si ne este ceva mai greu cu orientarea.

Traversam un parau si urcam o panta destul de accentuata inspre niste stalpi de inalta tensiune pe care ii zarim din vale si pe langa care trebuie sa mergem dupa spusele localnicului care ne-a descris traseul. Noroi este din plin dar incet-incet urcam si ajungem la o casa parasita, aflata foarte aproape de varful dealului, unde facem un mic popas (foto 1).

De aici urmam drumul de tara care se abate spre stanga in sensul de urcus. Suim agale dupa inca o repriza scurta de ploaie marunta. Drumul urca incet si treptat apar primele petece de zapada. Inspre Caliman norii se mai risipesc putin si apar chiar cateva raze de soare dar apoi cerul se acopera la loc. Ceva mai sus, drumusorul nostru intersecteaza un drum mai mare, un drum forestier care duce intr-o poiana pe care o zarim in stanga noastra, undeva mai sus.

Avem noroc pentru ca pret de cateva clipe norii se dau la o parte si putem zari traseul pe care trebuie sa il urmam. Se vede creasta pe care trebuie sa urcam din acea poiana (foto 2; cu rosu e marcat traseul pe care l-am urmat).                                 

Dar ceata pune din nou stapanire pe munte si iar nu mai vedem nimic. Ne inscriem pe drumul forestier, spre stanga in sensul de urcus. Intram treptat intr-o portiune impadurita. Dupa cateva sute de metri parasim acest drum forestier si urcam pe un drum lateral care se desprinde din drumul principal, spre dreapta in sensul de urcus. Acesta duce spre un varf secundar, numit Maguri. Urcam incet pentru ca zapada a inceput sa-si faca simtita prezenta. Ajungem pana in vecinatatea Varfului Maguri, de unde poteca noastra se abate spre stanga. Urmeaza o portiune mai domoala, prin padure care ne scoate in partea superioara a poienii pe care am zarit-o din vale si de unde avem de urcat o creasta destul de abrupta, tot prin padure.

Ne inscriem pe acea creasta abrupta si impadurita unde zapada mare ne obliga sa suim incet si cu multe popasuri. Treptat iesim in golul alpin. E destul de tarziu si spre bucuria noastra vedem cum ceata se mai risipeste. Zarim pentru prima data releele de pe varf. Nu mai avem mult de urcat. Incet-incet se intuneca dar lumina lunii e asa de puternica incat se vede foarte bine. De abia acum vedem si noi pe unde am suit pentru ca cerul s-a degajat si peisajul este splendid. Se vad in departare luminile orasului Bistrita iar prin jurul nostru, in vale se vad luminile multor asezari omenesti. Distingem foarte bine satul Ilva Mare precum si salba celoralte Ilve. Se observa chiar si o parte din Muntii Rodnei. Mai avem circa 200 m pana in varf si decidem sa urcam pentru a pune tabara. Suntem bucurosi ca macar acum vremea tine cu noi si avem asa o priveliste, fie ea si nocturna. Ajungem in vecinatatea cladirii unuia dintre relee, unde luminile sunt aprinse, semn ca acolo se afla oameni. Se vede si Varful Heniul Mare, foarte aproape de noi. Decidem sa montam cortul si sa urcam maine varful.

Mai admiram peisajul care ni se ofera si apoi un ceai cald si confortul sacului de dormit ne imbie la somn. Eram increzatori ca maine dimineata vom prinde senin. Numai ca pe la 3 dimineata ne-au trezit niste rafale de vant extreme de puternice. Vantul batea cu asa furie incat simteam cum patrunde pe sub cort si ne salta. La un moment dat, o rafala si mai puternica ne desprinde partea superioara a cortului si ne rupe cortul la intrare, desi era bine ancorat in pioleti. Ne dam seama ca nu avem nici o sansa sa mai reparam ceva si asteptam sa se faca lumina. Si pentru ca botezul muntelui sa fie deplin, o data cu primele raze de lumina incepe din nou ploaia. Cum nu mai avem partea de fas deasupra capului, ploaia patrunde si in cort. Totusi suntem bine echipati si mai zabovim cateva clipe in cort (foto 6; in fundal se vede releul de pe varf). Iesim afara pentru a face cateva poze cu “dezastrul” care s-a abatut asupra noastra. Ceata vine in valuri si cand se mai risipeste ne dam seama ca in conditii normale am avea un peisaj superb.

 Strangem repede bagajele si avem cateva clipe in care putem admira peisajul. Constatam ca muntele pe care ne aflam are pante abrupte iar golurile prin norii care se succed cu repeziciune il fac sa para si mai semet (foto 7 si 8). Urcam apoi Varful Heniul Mare, care se afla in stanga releului in sensul de urcus. Initial voiam sa urcam si Varful Heniul Mic (1531 m), insa avand in vedere conditiile meteo am decis sa coboram.

 In spatele releului constatam ca se afla un teleferic, folosit probabil de cei de la releu. Pe sub pilonii sai observam o poteca prin zapada. Coboram pe aceasta poteca, bucurosi ca cineva ne-a facut partie (foto 9, ceva mai jos de releu). Totusi, bucuria noastra se sfarseste cand constatam ca poteca duce numai pana la un anumit pilon. De acolo, facem noi partie prin zapada.

Pentru ca suntem pe o panta descendenta, zapada e din ce in ce mai mica si nu ridica dificultati. Coboram pana ajungem la o panta despadurita care se abate lateral dreapta in sensul de coborare fata de linia telefericului. Ne inscriem pe aceasta panta care ne scoate la un parau. Aici dam de cateva cascade si praguri spectaculoase (foto 10 si 11). Coboram pe parau pana ajungem la capatul de jos al statiei de teleferic, de unde incepe si drumul care ne va conduce in sat.

 Iar incepe sa ploua marunt. Dupa circa jumatate de ora ajungem in centru satului Prundul Bargaului, unde se termina calatoria noastra.

Am facut un traseu frumos, nemarcat. Avand in vedere conditiile meteo, au fost esentiale echipamentul adecvat precum si pregatirea fizica. 

Donează 30 de lei