08. Simpozion `IFTE` - 29 martie 2012

”Concepte Noi privind Electrificarea și Infrastructura Feroviară”

- Stadiul actual al dezvoltării instalațiilor și automatizărilor la calea ferată -

         Acesta a fost titlul Simpozionul Naţional IFTE-LC desfăşurat la Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER in data de 29 martie 2012. Printre participanţi s-au regăsit reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ai Autorităţii Feroviare Române (AFER) şi al altor agenţilor economici interesaţi.

    Simpozionul s-a adresat specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de instalaţii IFTE şi în mod deosebit peroanelor încadrate în funcţia de şef district IFTE-LC care, în conformitate cu prevederile OMTI 815/2010 se perfecţionează prin „autoinstuire profesională continuă”. 

           Participanţilor, autorilor de referate şi prezentatorilor acestora le-au fost conferite diplome prin care au fost acordate un număr de credite care se cumulează cu creditele dobândite de personalul care se autoinstruiește în procesul de formare profesională continuă prin alte forme de autoinstruire şi care completează portofoliul individual al acestora.

           În cadrul evenimentului au fost prezentate o serie de lucrări cu caracter tehnico – ştiinţific, cu aplicaţie feroviară în domeniul instalaţiilor de electrificare şi al liniei de contact. Manifestarea s-a adresat unui public larg de specialişti, lucrători în domeniul feroviar de specialitate IFTE dar şi tuturor celor pasionaţi de evoluţia şi stadiul actual în acest domeniu de activitate.

 LUCRĂRILE PREZENTATE

               1.      CENAFER BUCUREŞTI

 L1. „Sisteme integrate de protecţie, automatizare, măsură, control şi supraveghere a echipamentelor din staţiile de distribuţie a energiei electrice. Sisteme de tip ABB şi sisteme SCADA”

               2.      SUCURSALA ELECTRIFICARE BUCUREŞTI

L2.  „Comportarea în exploatare a liniei de contact cu ancorare complet compensată – avantaje constructive şi economice prin folosirea acestui sistem  de linie de contact”

L3. „Comportarea în exploatare a liniei de contact cu ancorare individual complet compensată (LC-ICC) – avantaje constructive şi economice prin folosirea acestui sistem  de linie de contact”

               3.      SUCURSALA ELECTRIFICARE CRAIOVA

L4. „Elemente moderne implementate în instalaţiile de electroalimentare feroviare în vederea ridicării standardului lor, constructiv şi funcţional, la nivelul cerinţelor Uniunii Europene”

              4.      SUCURSALA ELECTRIFICARE TIMIŞOARA

L5. „Exploatarea şi întreţinerea întrerupătoarelor de putere de înaltă tensiune cu hexaflorură de sulf (SF6) din substaţiile de tracţiune modernizate”

              5.      SUCURSALA ELECTRIFICARE CLUJ

 

L6. „Principii de funcţionare a întrerupătoarelor cu hexafluorură de sulf folosite în instalaţii de înaltă şi medie tensiune. Avantaje ale tehnologiilor noi în exploatarea aparatelor de comutaţie”

        6.      SUCURSALA ELECTRIFICARE  BRASOV

L7. „Procedeu de deschiciurare la linia de contact, ca mod de intervenţie operativ în condiţii meteo deosebite”

        7.      SUCURSALA ELECTRIFICARE  IASI

L8. „Măsurători şi reglaje la acele aeriene şi izolatorii de secţionare”

        8.      SUCURSALA ELECTRIFICARE  GALATI

L9. „Utilizarea drezinelor pantograf de ultimă generaţie pentru diagnoză, întreţinere şi reparare a instalaţiilor liniei de contact. Măsurători statice şi dinamice la linia de contact cu ajutorul drezinei pantograf tip vmt geismar”

 

        9.      SUCURSALA ELECTRIFICARE  CONSTANTA

L10.  „Substatii de Tractiune Electrica modernizate. Principiul de funcționare a instalațiilor de energoalimentare modernizate, dintr-o  Substație de Tracțiune Electrică de pe culoarul IV Pan-European” 

        

GALERIA FOTO