Proiect Educațional 01- 07 aprilie 2013

ANUNŢ

Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER şi Societatea Feroviară de Turism „SFT – CFR” SA, în cadrul săpămânii “Să ştii mai multe, să fii mai bun”, a derulat în perioada 01 – 07 aprilie 2013 proiectul educaţional:

"Să ştii mai multe: despre istoria feroviară, despre trenul regal al României, despre Muzeul Căilor Ferate;

Să fii mai bun: cu mediul înconjurător, folosind ca mijloc de transport – trenul

„Prin acest proiect vrem să creştem gradul de conştientizare în rândul opiniei publice privind importanţa transportului feroviar pentru creşterea economică şi calităţii mediului şi pentru aportul pe care îl aduce acest mod de transport în necesităţile de mobilitate. Intenţionăm să determinăm schimbarea atitudinii opiniei publice privind acest mod de de transport şi să determinăm tinerii să aleagă să studieze acest sistem de transport. 

Problema este că tinerii nu mai vor să aleagă să studieze sistemul feroviar  întrucât nu este văzut ca toate celelalte şcoli. Sistemul feroviar de la noi nu are posibilitatea să angajeze tineri deoarece şcolile de profil fie au fost desfiinţate, fie au fost generalizare cu studierea celorlalte moduri de transport. Pentru a promova această şcoală, în perioada următoare intenţionăm să lansăm un alt proiect şi sperăm să reuşim să facemparteneriate cu instituţii din statele europene”. 

Dionisie-Daniel Ardelean, director general CENAFER

Lansarea proiectului a avut loc în data de 01 aprilie 2013, ora 10.00 la Salonul Oficial al Gării de Nord din Bucureşti.

În această perioadă s-a putut vizita trenul regal care se afla la linia 14 din Gara de Nord precum şi sălile Muzeului Căilor Ferate, situate în imediata vecinătate a acestui tren.

După parcurgerea vagoanelor trenului regal, vizitatorii au fost îndrumaţi către Muzeul Căilor Ferate. 

Incepind cu această dată, accesul în muzeu se face prin poarta muzeului redeschisă cu această ocazie, după mai bine 20 de ani, la peronul liniei 14.

   Proiectul are ca scop îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor şi a vizitatorilor, referitoare la istoria feroviară din România şi la beneficiile transportului feroviar din perspectiva protejării mediului înconjurător.

   Proiectul educaţional se găseşte aici.  

  Cei care au dorit să sprijine acest proiect ca PARTENERI PROMOTORI au putut adera în baza „Acordului de participare” ataşat aici. Acordul a fost transmis la adresa de e-mail: purge.valerica@cenafer.ro

   Unităţile de învăţământ sau alte grupuri de vizitatori organizate au transmis solicitare de înscriere pe adresa de e-mail: marketing@turismferoviar.ro 

Programul proiectului educaţional se găseşte aici.

Parteneri Promotori:

·         S.C. Micul Modelist S.R.L.

·         Portalul Construim – Romania.Ro

·         Wiebe Romania

INREGISTRARE VIDEO DE LA EVENIMENT

(sursa www.youtube.ro)

PREZENTAREA

proiectului educaţional desfăşurat în perioada 01-07.04.2013

        Muzeul Căilor Ferate, găzduit de aproape şase decenii în clădirea din Calea Griviţei, nr. 193B, lângă Gara de Nord, a înfruntat timpul, aşa cum trenurile răzbesc prin viscol, ploaie, furtună, ducând oamenii în siguranţă acolo unde vor să ajungă.

        A fost nevoie de mult efort şi multă dăruire profesională pentru ca în primăvara anului 2012, muzeul să-şi poată arăta o faţă nouă, modernă, prezentând cea mai mare dioramă feroviară funcţională din ţară.

        Însă sunt puţini cei ce ştiau sau îşi mai aminteau de existenţa sa, deşi în ultimii ani, în `Noaptea albă a muzeelor`, acesta a avut porţile deschise pentru vizitatori.

        Dar, a venit un moment când, pentru săpămâna „SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN” dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Transporturilor şi-au dat mâna, cu gândul la copiii pe care îi vor cunoscători ai valorilor trecutului, încrezători în prezent, cu speranţă în viitorul feroviar românesc.

          Aşa s-a născut proiectul educaţional:

        Să ştii mai multe: despre istoria feroviară, despre Trenul Regal al României, despre Muzeul Căilor Ferate; Să fii mai bun: cu mediul înconjurător, folosind ca mijloc de transport – trenul.

       Două unităţi ale Ministerului Transporturilor: Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER şi Societatea de Turism Feroviar „SFT – CFR” SA s-au pus chezăşie în reuşita proiectului.

        Alături le-au stau partenerii promotori.

        Lansarea acestui proiect a avut loc în data de 01 aprilie 2013, ora 10.00 la Salonul Oficial al Gării de Nord din Bucureşti, uşile acestuia deschizându-se special pentru acest proiect educaţional. Aici, un grup de mici modelişti şi-au expus machetele, realizate cu migală şi talent.

        Şi iată că din 1 şi până în 7 aprilie 2013, grupuri organizate, bunici sau părinţi cu copii de mână, tineri sau maturi, singuri sau însoţiţi aşteaptau la rând să viziteze spaţiul expoziţional.

        Pentru început, Trenul Regal    

        Deşi, vremea ne-a arătat toate faţetele sale, vizitatorii au putut admira şi parcurge culoarele misteriosului tren putând descoperi fiecare, legende şi adevărul despre acestă celebră bijuterie feroviară pe roţi. După parcurgerea vagoanelor ce au purtat membrii coroanei regale încă din 1929, vizitatorii de toate vârstele au trecut apoi pragul...

        Muzeului Căilor Ferate

        Situat în imediata vecinătate a liniei cu numărul cel mai mare, 14, din Gara de Nord, Muzeul Căilor Ferate a primit aceşti vizitatori printr-o poartă nouă, special inaugurată pentru acest eveniment. 

        După aproape 20 de ani, a fost redeschisă intrarea în muzeu dinspre Gara de Nord şi astfel oaspeţii au putut parcurge sensul firesc de vizitare al muzeului. Vizita a început de lângă biroul inginerului Anghel Saligny şi a continuat printr-un mic tunel, terminând cu vizionarea dioramei feroviare din sala deja reamenajată. Cu satisfacţie, am putut vedea că şi cei mai tineri descoperă că, pe lângă lumea virtuală, există şi exponate feroviare lucrate manual, cu multă migală şi răbdare, la numai câteva staţii, poate, de apartamentul unde locuiesc. La ieşirea din muzeu, în Calea Grivitei, poate şi din cauza luminii de afară, mulţi participanţi ne-au mărturisit că regretă, oarecum cu un zâmbet în colţul gurii, că au revenit la viaţa reală.

        Şi dacă unii amatori de feng shui ar putea zice că numărul liniei de garare al trenului nu este de bun augur, realitatea a dovedit contrariul. Atât pentru noi cât şi pentru partenerii noştri, acest eveniment cultural a depăşit toate aşteptările. Bine mediatizat, Muzeului Căilor Ferate i-au trecut pragul 7.133 de vizitatori, ceea ce reprezintă un record absolut de vizitatori de după 1989 până în prezent. 

        În această perioadă, în Sala Polivalentă din clădirea muzeului au avut loc proiecţii de filme pe teme feroviare, urmate de dezbateri la care au participat elevii, specialiştii şi toţi cei interesaţi.

        Au vizitat, au comentat, fiecare în felul lor, dar o concluzie se poate trage: acest proiect educaţional s-a transformat într-un EVENIMENT izvorât parcă suflet din sufletul celor ce-au fost şi ne-au învăţat, sunt şi vor fi ceferişti.

        Şi aşa cum vizitatorii ne-au comunicat prin viu grai sau şi-au aşternut impresiile în `Cartea de Onoare` a muzeului, putem spune cu convingere că Muzeul Căilor Ferate a stat cu demnitate alături de Trenul Regal al României – celebră bijuterie feroviară pe roţi, dându-i onorul cuvenit la sosire şi plecare.

Va asteptam de fiecare data cu drag!