01. Depoului Petroşani, un Centenar de existenta - 3 decembrie 2012

Trenul Regal a sosit in Petrosani cu ocazia manifestarilor prilejuite de aniversarea centenarului Depoului de Locomotive C.F.R. Petrosani, ca urmare a eforturilor conjugate ale Centrul Naţional de Calificare şi Instruire feroviară - CENAFER, C.F.R. Marfă, Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria Municipiului Petroşani şi Şcoala Generală „I.G Duca” din Petroşani. Initiatorul acestui proiect a fost dl. Dionisie-Daniel ARDELEAN, Directorul General al CENAFER: 

„Este pentru prima dată când trenul este expus într-o altă localitate decât în Bucureşti. El se poate vizita în remiza Mogoşoaia, contra cost şi este pentru prima dată când oameni de rând, nu oficialităţi, circulă cu el”, a  declarat dinsul. 

In plus, in cadrul acestui moment istoric, peste 100 de elevi olimpici s-au plimbat cu trenul de la Petroşani la Lupeni, în fiecare gară fiind aşteptaţi de primarii localităţilor, care au vizitat trenul şi au semnat steagul oficial al garniturii.

Programul evenimentului

 

10.00 - 11.30     Deschiderea evenimentului - “Sala de marmură a Primăriei Petroșani“

10.00 – 10.30  - Vorbitori :

10.30 - 10.50 – Prezentare documentar “Calea ferată şi exploatarea cărbunilor în Valea Jiului. Istoricul Depoului Petroșani.”

10.50 – 11.00 – Serbare “Trenulețul CFR” - Școala Gimnazială “I.G.Duca” Petroșani

11.00 – 11.30 - Acordare distincții (instructori, mecanici, maiștri, meseriaşi, șefi depou)

11.30 – 11.45 - Vizitare expoziție machete și diorame feroviare - foaierul sălii de marmură. 

11.45 -  12.00  Deplasare la Preparația Petrila

12.00 – 12.10   Îmbarcarea în TRENUL REGAL

12.10 – 12.25  Deplasare cu TRENUL REGAL,  Preparația Petrila – Depoul Petroșani

12.25 – 13.05  Vizitarea Depoului Petroșani – coordonează Ioan CRĂCIUNESCU – şef depou

13.05 – 13.15  Vizitarea Castelului de apă al depoului. Ridicarea drapelului României și intonarea Imnului de Stat – fanfara pensionarilor din Municipiul Petroșani

13.15 – 13.30 Deplasare cu TRENUL REGAL Depoul Petroșani - Stația CFR Petroșani

13.30 - 13.45  Inaugurarea punctului de expunere muzeistic – locomotiva cu abur 40D005

13.30 – 18.00 Vizitarea TRENULUI REGAL – de către cetăţenii interesaţi.

Centrul Naţional de Calificare şi Instruire feroviară - CENAFER a fost o gazdă a evenimentului aducând de la Bucureşti, pe lângă Trenul regal, materiale informative ample, distincţii pentru foştii angajaţi si a coordonat evenimentele.

În deschiderea oficială a evenimentului de la Sala de marmură a Primăriei Petroşani, s-au trecut în revistă momentele importante ale dezvoltării infrastructurii feroviare la Petroşani, importanţa infrastructurii feroviare, atât în trecut, cât şi în prezent. 

Până la dezvoltarea acestei infrastructuri de transport, centrul economic al Văii Jiului era la Vulcan. Însă totul s-a schimbat odată ce exploatările miniere s-au extins, la Petrila fiind deschisă cea mai veche exploatare minieră din Vale. 

Prima linie ferată a fost Arad-Alba Iulia, în 1867. În 1870 a fost dată spre folosinţă cea de-a doua linie ferată din ţară, Simeria-Petroşani. Aceste împrejurări pot fi catalogate drept piatra de temelie a Depoului Petroşani. Între 1867-1879 se construieşte primul depou de locomotive din Petroşani, conceput pe platforma staţiei de la Livezeni.

Exploatarea cărbunelui şi posibilitatea exportării lui au făcut din Valea Jiului o zonă înfloritoare, cu o puternică expansiune industrială şi economică.  Astfel, în 1869 Petroşaniul avea 12.671 de locuitori, în 1880,  populaţia crescuse la 16.001, iar în 1900 ajunsese la 28.711 locuitori. 

Sporind numărul transporturilor de cărbune, a sporit şi numărul locomotivelor, fiind nevoie de construirea unui alt depou (cel actual) construit între anii 1900 şi 1912.  Noua clădire a remizei de locomotive este de tip circular, prevăzută cu 22 de linii şi tot atâtea canale de vizitare. 

Dl. Dionisie-Daniel ARDELEAN a premiat foşti angajaţi ai depoului, pensionaţi de mult, dar care şi acum îşi amintesc de cele trei premii câştigate de Depoul Petroşani „în care era curat ca într-o farmacie”: unul naţional şi două regionale. 

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi deasemenea a acordat patru premii de excelenţă.

 

Pe viitor un muzeu al C.F.R. la Petroşani ?

Depoul de la Dărăneşti se doreste a fi integrat Muzeului C.F.R. deoarece aici sunt expuse câteva modele de locomotive şi vagoane ce au funcţionat la Petroşani. 

Clădirea fostei administraţii a depoului a fost ieri sfinţită în cadrul unei slujbe religioase oficiată de câţiva preoţi din Petroşani, în fruntea cărora a stat Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. 

Locomotiva decorativă a fost inaugurată, dar Trenul Regal a fost vedetă, pornind la drum de la fosta `Preparaţie Petrila`. 

Regele Ferdinand a comandat realizarea Trenului Regal, dar nu a apucat să călătorească cu el, regele Carol I beneficiind de el. Jimmy Carter, unul dintre preşedinţii SUA, a călătorit cu acest tren în 1978, când a venit în România. 

Trenul a plecat de la Preparaţia Petrila unde regele Mihai a venit în timpul liceului pentru a susţine un examen de şcoală în anul 1935, cu colegii de liceu, pe vremea aceea realizând o lucrare despre mecanismul coliviei care cobora oamenii în mină. 

Trenul a parcurs distanţa până la Depoul de la Dărăneşti, unde a fost garat şi aşteptat cu fanfara. Invitaţii au vizitat depoul, au luat parte la slujba de sfinţire, apoi au servit racoritoare şi au plecat cu câte o carte cu istoria depoului. Trenul a poposit în final în staţia CFR Petroşani, unde a fost aşteptat de o mulţime de lume. 

“Acţiunea a fost o reuşită. Copiii au fost minunaţi, iar aceştia au primit indicaţii de la trei pensionari. În fiecare gară trenul a fost aşteptat de foarte mulţi oameni, iar pe traseu a fost filmat”, a declarat pentru `Gazeta de Dimineaţă` dl. Dionisie-Daniel ARDELEAN.

INREGISTRARE VIDEO DE LA EVENIMENT

(sursa www.youtube.ro)