Impiegat de mişcare

 

Impiegatul de mişcare este persoana calificată şi autorizată responsabilă de organizarea, coordonarea, şi executarea operaţiilor legate de circulaţia trenurilor şi executarea manevrelor vehiculelor feroviare din staţiile de cale ferată, în condiţii de siguranţa feroviară.

Impiegatul de mişcare î-şi desfăşoară activitatea în cadrul companiilor/societăţilor care administrează sau gestionează infrastructura feroviară publică/privată sau părţi ale infrastructurii feroviare şi pe linii industriale aparţinând unor agenţi economici.

În timpul serviciului impiegatul de mişcare răspunde de toate activităţile legate de circulaţia trenurilor şi executarea manevrei vehiculelor feroviare care se execută în staţie. Pentru executarea operaţiilor legate de primirea, expedierea, trecerea trenurilor, conform graficelor de circulaţie, executarea operaţiilor de manevră, manipularea instalaţiilor din dotarea staţiei şi a altor operaţii de exploatare, impiegatul de mişcare execută personal sau dă ordine, comenzi şi dispoziţii personalului din subordine (revizori de ace, acari, păzitori de barieră, şef tren, şef de manevră).

            Pentru realizarea circulaţiei trenurilor impiegatul de mişcare lucrează cu staţiile vecine şi trebuie să execută dispoziţiile primite de la operatorul de circulaţie.

 Impiegatul de mişcare este subordonat şefului de staţie.

Pentru a executa funcţia de impiegat de mişcare trebuie să îndepliniţi următoarele CONDIȚII:

1. Să deţineţi un document care să ateste dobândirea competenţelor profesionale pentru ocupaţia de impiegat de mişcare (certificat de calificare).

2. Să deţineţi  un document care să ateste că sunteţi apt din punct de vedere medical pentru ocupaţia de impiegat de mişcare.

         Obţinerea avizului medical pentru exercitarea funcţiei de impiegat de mişcare se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare - vezi OMT/OMS 1260/1390 din 10 octombrie 2013  

3. Să deţineţi  un document care să ateste că sunteţi apt din punct de vedere psihologic pentru ocupaţia de impiegat de mişcare.

Obţinerea avizului psihologic pentru exercitarea funcţiei de impiegat de mişcare se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare - vezi OMT/OMS 1260/1390 din 10 octombrie 2013  

4. Să deţineţi  o autorizaţie pentru exercitarea funcţiei de impiegat de mişcare.

Obţinerea autorizaţiei pentru exercitarea funcţiei de impiegat de mişcare se face  în conformitate cu prevederile legale în vigoare (vezi OMTCT 2262/2005) în urma unui examen de autorizare organizat de Autoritatea Feroviară Română – AFER.

Dosarele în vederea autorizării se depun şi se verifică de către CENAFER (vezi Condiţiile minime de instruire practica şi de stagiu în vederea autorizării Decizia 2/12.01.2017.

Autorizaţia dă dreptul posesorului să efectueze pe propria răspundere activităţile specifice funcţiei de impiegat de mişcare.

Pentru păstrarea şi menţinerea valabilităţii autorizaţiei, posesorul acesteia trebuie să fie cuprins şi integrat în sistemul de menţinere a competenţelor profesionale, ceea ce presupune participarea la programele de formare profesională continuă prin:

- instruirea profesională teoretică şi instruirea practică de serviciu,

- verificarea profesională periodică realizată prin evaluarea pentru confirmarea periodică a competenţelor profesionale.

 Pentru informaţii suplimentare privind sistemul de menţinere al competenţelor profesionale clik aici.

Calificarea profesională în ocupaţia de impiegat de mişcare

 

  Programele de calificare profesională pentru ocupaţia de impiegat de mişcare se organizează de Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER, prin centrele din structura organizatorică, în baza planului anual de formare, pe baza solicitării unităţilor feroviare şi/sau a persoanelor fizice.

Condiţii minime de acces:

- deţinerea unui document care să ateste absolvirea învăţământului general obligatoriu;

- apt din punct de vedere medical pentru ocupaţia de impiegat de mişcare;

- apt din punct de vedere psihologic pentru ocupaţia de impiegat de mişcare.

Durata totală a programului de calificare este de 1284 ore(aproximativ 37 săptămâni).

Programul este structurat pe module de:

- instruire teoretică,

- instruire practică,

- stagiu în producţie,

astfel încât participanţii la programul de calificare profesională să dobândească cunoştinţele necesare, deprinderile practice şi abilităţile necesare exercitării funcţiei de impiegat de mişcare.

Schema de parcurgere a modulelor

Pentru a vedea diagrama de parcurgere a modulelor daţi click aici.

Prezenţa la cursuri este obligatorie !

 

Competenţele profesionale ale funcţiei impiegat de mişcare

 

Competenţe profesionale generale, corespunzătoare funcţiilor cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei

A.1.     Competenţe generale comune tuturor calificărilor din domeniul feroviar:

A.1.1.  COMUNICAREA în terminologia specifică sistemului feroviar;

A.1.2.  ÎNSUŞIREA principiilor de siguranţă feroviară care stau la baza regulamentelor feroviare;

A.1.3.  ÎNSUŞIREA principiilor şi tipurilor de semnalizare feroviară;

A.1.4.  ÎNSUŞIREA principiilor care guvernează activităţile specifice transportului feroviar.

A.2.     Competenţe profesionale generale pentru exercitarea funcţiei cu responsabilităţi în siguranţa feroviară:

A.2.1.  ÎNTOCMIREA documentelor specifice activităţii de circulaţie şi manevră;

A.2.2.  COMPLETAREA şi UTILIZAREA registrelor de lucru şi a documentelor specifice activităţii/operaţiei;

A.2.3.  VERIFICAREA personalului care desfăşoară activităţi în sistemul feroviar;

A.2.4.  EXECUTAREA reviziei liniilor, aparatelor de cale şi instalaţiilor de siguranţa circulaţiei;

A.2.5.  APLICAREA reglementărilor specifice de organizare a activităţii;

A.2.6.  IDENTIFICAREA elementelor componente ale infrastructurii feroviare;

A.2.7.  APLICAREA prevederilor referitoare la funcţionarea şi utilizarea  instalaţiilor de siguranţa circulaţiei;

A.2.8.  IDENTIFICAREA semnalelor utilizate în sistemul feroviar;

A.2.9.  IDENTIFICAREA proceselor tehnologice de prelucrare a trenurilor;

A.2.10.  ORGANIZAREA activităţii de manevră;

A.2.11.   ASIGURAREA materialului rulant;

A.2.12.   IDENTIFICAREA materialului rulant;

A.2.13.  APLICAREA reglementărilor care stau la baza remorcării şi frânării trenurilor;

A.2.14.  APLICAREA regulilor care stau la baza compunerii trenurilor;

A.2.15.  ORGANIZAREA circulaţiei trenurilor într-o staţie;

A.2.16.   DEFILAREA trenurilor;

A.2.17.   EXECUTAREA operaţiilor legate de circulaţia trenurilor;

A.2.18.   EXECUTAREA operaţiilor legate de circulaţia maşinilor şi utilajelor pentru construcţia, întreţinerea căii şi a liniei de contact;

A.2.19.  APLICAREA prevederilor privind circulaţia şi manevra trenurilor în condiţii de deranjamente sau defectări ale elementelor infrastructurii feroviare;

A.2.20.  IDENTIFICAREA condiţiilor de admitere, expediere, manevră şi circulaţie a transporturilor excepţionale, negabaritice sau cu tonaj depăşit;

A.2.21.  IDENTIFICAREA mărfurilor periculoase transportate pe calea ferată şi a gradului de pericol pe care îl prezintă;

A.2.22.  VERIFICAREA modului de asigurare a încărcăturii în vagoane;

A.2.23.  AVIZAREA restricţiilor de viteză.

A.2.24.  EXECUTAREA operaţiilor specifice  închiderilor de linie sau scoaterea de sub tensiune a liniei de contact, în vederea executării lucrărilor;

 

B./C.   Competenţe specifice tipurilor de material rulant sau tipurilor de instalaţii de siguranţa circulaţiei

B.1.     Competenţe privind tipurile de material rulant:

B.1.1. EFECTUAREA probei de frână;

B.1.2. MANIPULAREA instalaţiilor de încărcare – descărcare şi asigurarea părţilor mobile ale vagoanelor.

C.1.Competenţe privind manipularea tipurilor de instalaţii de siguranţa circulaţiei:

C.1.1. MANIPULAREA barierei mecanice sau a barierei automate;

C.1.2. MANIPULAREA instalaţiilor de centralizare CEM- cu şi fără BLA, BLAS, CELS etc.;

C.1.3. MANIPULAREA instalaţiilor de centralizare CED- cu şi fără BLA sau BLAS pe linie simplă sau dublă, multiplă cu sens specializat sau banalizat BLSR;

C.1.4. MANIPULAREA instalaţiilor de centralizare CE;

C.1.5. MANIPULAREA instalaţiilor de centralizare dispecer;

C.1.6. MANIPULAREA instalaţiilor de încuietori cu chei, cu bloc pentru controlul poziţiei macazurilor şi semnalelor;

C.1.7. MANIPULAREA instalaţiilor de încuietori cu chei fără bloc pentru controlul poziţiei macazurilor şi semnalelor;

C.1.8.  MANIPULAREA instalaţiilor de mecanizare şi automatizare a trierii vagoanelor;

C.1.9.  MANIPULAREA masei de manevră;

C.1.10.  MANIPULAREA coloanei de manevră;

C.1.11.  MANIPULAREA instalaţiilor de comandă de la distanţă a separatoarelor IFTE şi pornirea/oprirea grupului electrogen;

C.1.12.  MANIPULAREA sistemului informatic integrat pentru calea ferată;

C.1.13.  MANIPULAREA instalaţiilor de telecomunicaţii din staţii, linie curentă, RC.