Pârâul lui Tocan, cale spre frumusețile de peisaj și carst din Munții Latoriței

Accesul pe Valea Latoriţa se face pe şosea asfaltată, neîntreţinută. Autobuzele Râmnicu Vâlcea - Voineasa ne lasă la Gura Latoriţei. Până în faţa hidrocentralei Ciunget sunt 6 km și ocazii suficiente. Pentru ceilalţi 17 km, până la Petrimanu, este bine să ne aflăm în dreptul hidrocentralei în jurul prânzului, când putem prinde maşina care duce schimbul de lucru la barajul Petrimanu.

La Petrimanu putem găsi cazare şi posibilităţi de servire a mesei la motel, la cantonul silvic din apropierea lui sau la casa şcolară, atunci când este deschisă. Aici, datorită lacului de acumulare cât şi existenţei în apropiere a celui de la Galbenu (4 km) se poate dezvolta o bază turistică. Astfel, abordarea Munţilor Parâng, Latoriţa şi Căpăţânii nu va mai constitui o problemă. Iar pescuitul şi sporturile nautice, activităţi care se practică şi în prezent, vor lua amploare.

Plecăm cât mai de dimineaţă, pentru a prinde sus orele de vizibilitate maximă. Începem prin a merge spre coada lacului, 1 km, după care traversăm podul spre dreapta, ajungând pe drumul de contur al suprafeţei de apă. După aproximativ 20 minute de mers pe acesta întâlnim pe coastele din stânga poteca marcată cu cruce roşie care ne conduce până la staţiunea Vidra. Defrişarea a distrus semnele de la începutul ei, dar este suficient să căutăm muchia şi începutul pădurii, de unde marcajul şi poteca ciobănească sunt foarte clare.

Continuăm pe drumul de contur al lacului, pe pantă moderată, traversând câteva pâraie abundente, sosind de pe coastele din stânga ale Vârfului Petrimanu (1966 metri). După 1 oră de la plecare, ne strecurăm pe sub conducta de aducţiune din Lacul Galbenu către Lacul Vidra. Încă o oră şi ajungem la construcţiile captării Pârâului lui Tocan. Oglinda liniştitoare a micului lac format în spatele gurii de captare, poiana în care ne aflăm, pădurea de brad  dimprejur şi liniştea îmbie la un prim popas. De la plecare au trecut 1½ ore.

Intrăm în pădurea de brad, în lungul Pârâului lui Tocan şi găsim poteca ciobănească, bine conturată. Dacă traversăm pârâul şi ne angajăm prin pădurea de foioase, descoperim o potecă foarte clară, calea noastră de întoarcere de la altitudinile spre care am pornit.

Intrarea în pădure, pentru sensul propus, se face drept înainte, traversând pârâul pe o punte improvizată. Apa face apoi un cot la stânga, în timp ce noi urcăm printre brazi, pe poteca bine conturată, utilizată din plin de ciobanii din zonă. Câtăva vreme suim pe o pantă uşoară. Apoi poteca se îndreaptă brusc la stânga, coborând până la firul pârâului pe care tocmai îl părăsisem. Săritorile apei şi îngustimea văii devin zgomotoase şi periculoase la debite mari. Odată trecuţi pe celălalt mal urcăm cu atenţie, să nu alunecăm, locul fiind mai întotdeauna umed. Poteca se înscrie de-a lungul malului drept, pe o porţiune de brână spânzurată deasupra apei tumultoase.

Vom mai trece acest pârâu, devenit mai calm şi continuăm pe Pârâul Pietrele, până către obârşia acestuia.

După ce ne angajăm pe o muchie împădurită, cu potecă clară, urcăm pe firul unui alt pârâiaş, care apoi dispare. Pădurea se depărtează, intrăm pe pajişte şi urcăm direct prin golul alpin, fără potecă. Poiana se lărgeşte şi în faţă apare un grup de stâci izolate, către care ne îndreptăm. Pe aceste stânci se ivesc primele semne ale crestei calcaroase de deasupra noastră, care ţine din Şaua Pietrele şi până dincolo de Vf. Părăginosu. Cercetând locurile, descoperiţi peşteri, avene, doline, izbucuri şi, mai ales, abruptul nordic (date inedite, bogate şi extrem de interesante despre peşterile din zona înaltă a masivului aflăm din ghidul consacrat lui, colecţia Munţii Noştri, nr. 44, autor Gheorghe Ploaie - notă de Ică  Giurgiu). A trecut o oră de la părăsirea poienii de la captarea pârâului.

În stânga, o potecă conduce spre stâna Petrimanu sau în Şaua Pietrele, trecând pe lângă o foarte frumoasă cascadă aflată în plină pădure de brad. În sus, printre stâncile tocite de vreme, atingem drumul strategic construit în primul război mondial, atunci când încă graniţa ţării era cam pe Vf. Ştefanu din Parâng, la mai puţin de 10 km de locul unde ne aflăm.

De la grupul de stânci folosit ca punct de reper şi repaos mergem la dreapta, spre stâna Boarneş. După ce trecem pe la izvorul stânei, aflat chiar în potecă, ajungem în 10 minute la ea. De obicei aici sunt ciobani ospitalieri care ne vor oferi o cană cu jintiţă, berea ciobanului după cum le place să o numească. Luăm câteva informaţii de la ei, pentru a nimeri mai uşor la un veritabil grup statuar în calcar, sculptat în timp de vânturi şi ploi. Locul, cuprinzând şi un portal, este denumit de ciobani La bisericuţă. Cândva, exista aici şi o icoană. I se mai spune Poarta soarelui. Nu prea de mult, în lunile de sihăstrie voită a ciobanilor, pare de crezut ca ei să fi dorit să aibă în preajmă un simbol al Dumnezeirii, de care, în condiţiile dure ale muntelui, nu de puţine ori aveau nevoie. Orientarea portalului, est-vest, face ca razele Soarelui să-l străpungă şi asta ar fi explicaţia celeilalte denumiri.

De aici, în plin gol alpin, avem de ales între două poteci. Una se angajează în urcuş, în apropierea crestei, cealaltă este mai jos, coborând într-o vale, apoi urcând iar, la limita pădurii. Ambele străbat năvalnice văi de pâraie înşirate pe coasta muntelui, spectacol frumos. Poteca din apropierea crestei coboară la stâna din Turcinu Mic, cealaltă ajunge direct la stână. De la plecare au trecut 3½-4 ore.

Avem de la stână o frumoasă privelişte spre Munţii Căpăţâna (Nedeia - Curmătura Olteţului, https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-meridionali-harti-marcaje-pesteri/capatanii), Parâng (Mohoru - Parângu Mare, https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-meridionali-harti-marcaje-pesteri/parang), spre Creasta Latoriţei, sub care suntem (de la Vf. Puru la cel al Repezilor) şi spre Munţii Lotrului (https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-meridionali-harti-marcaje-pesteri/lotrului).

De aici începe coborârea, spre dreapta, prin poiană, până acolo unde brazii încep să se îndesească. Ajunşi acolo după 5-10 minute, o luăm la stânga, poteca însăilându-se din ce în ce mai clar. Un coborâş mai lung decât timpul menţionat înseamnă că am greşit; vom urca înapoi, cercetând mai atent locul. Este singura porţiune cu orientare dificilă a parcursului nostru.

Poteca, devenită acum clară, altă dată intens folosită de ciobani, este o alee care coboară în serpentine dese, trecând prin locuri stâncoase, mai întâi prin pădure de brad apoi prin cea de foioase. În cel mult o oră suntem iar în Valea lui Tocan, la bifurcaţia amintită la începutul traseului. Adăugând timpul de întoarcere pe malul Lacului Petrimanu, o oră, încheiem după 5½- 6½ ceasuri o frumoasă parcurgere a unei porţiuni caracteristice masivului. Ar trebui să revenim căci multe frumuseţi sunt aici de scos din anonimat. (articol din anul 2000)

vezi toate hărțile, articolele, imaginile explicate cu Munții Latoriței 

Donează 30 de lei