Muntele Mușeteica - Muntele Râiosu - Muntele Buda, Munții Făgăraș, carst, peșteri de mare valoare, speologie, natura

Ică Giurgiu  (Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București)

Una dintre cele mai valoroase, importante și spectaculoase zone carstice din România, arealul Munților Mușeteica - Râiosu - Buda, descrisă mai jos (imagini 0-15), a devenit la scurt timp după descoperirea și cercetarea ei obiect de furt intelectual, deturnare de fonduri europene și minciuni geografice la nivel mondial (https://sites.google.com/site/romanianatura48/carpatii-meridionali/fagarasului/asociatia-impreuna-pentru-tine-denigreaza-romania; https://sites.google.com/site/romanianatura50/home/carpatii-meridionali/fagarasului/alte-milioane-de-euro-furate-pentru-denigrarea-romaniei; https://sites.google.com/site/romanianatura47/home/carpatii-meridionali/fagarasului/lac-nou-pe-creasta-de-interes-mondial-muntii-fagarasului), toate astea sub oblăduirea celor care trebuiau să împiedice ilegalitățile.

 Istoricul explorărilor 

26-29 august 1982. Ică Giurgiu, Gabriel Silvășanu, Adrian Mihalce, Gabriel Miclăuș, Eliza Anghel. Prima prospecțiune a Clubului „Emil Racoviță” București în zona Buda - Mușeteica.

1-3 septembrie 1983. Ică Giurgiu, Eliza Anghel. Extinderea explorărilor de suprafață în zona Râiosu - Mușeteica. 

7 august 1988. Suntem în perioada în care era greu să găsești un autoturism, să obții benzină și să ai voie să circuli; părinții mei, Vasile și Elena, ne-au ajutat cu toate astea, mama fiind șoferul. Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Gabriel Silvășanu. Se identifică Ponorul Iezerul Râiosului (2090 m, harta 0). În Valea Mușeteica se descoperă prima peșteră din zonă: M1 (harta 0, imagini 2-4), dezvoltare 14,45 metri, denivelare -7 metri; oprire la un baraj de bolovani.

7-22 august 1989. Ne ajută cu mașina părinții lui Alexandru Selischi; pe ultimii kilometri mergem cu bidonul de benzină ținut pe acoperișul autoturismului, de unde un furtun alimentează carburatorul. Ică Giurgiu, Alexandru Selischi, Magda Selischi. S-a descoperit și cartat Peștera M2 din Valea Mușeteica (imaginea 1b): 15,5 metri dezvoltare, +8,9 metri denivelare. S-a descoperit și cartat Peștera R1 din Râiosu (104 metri; 11,4 (-6,1/ +5,3) metri); au fost observate aici gropi de gestație ale ursului actual, record de altitudine pentru o astfel de descoperire; a fost remarcată informația paleontologică oferită de cavitate (imagini 11-12).

În Peștera M1, după derocări succesive pe mai multe paliere, timp de patru zile, s-a ajuns la -69 m denivelare (harta 2b), în fața unui dop de argilă care obturează galeria; nou record de denivelare pentru Munții Făgărașului.

S-a intrat, prin decolmatare și derocare, în Peștera M3-R2 (imagini 5, 5c, 6), lungă de mai mulți zeci de metri; recordurile naționale ale acestei cavități: peștera în calcar situată la cea mai mare altitudine din România (2435 m); formațiunile subterane aflate la cea mai mare altitudine din România; galeria temporar activă de la cea mai mare altitudine. A fost remarcată bogăția de informație paleontologică a cavității.

A fost descoperit Avenul M4 din Mușeteica (imagini 4a, 6a). Cercetări și explorări în Văile Râiosu și Scroafa (harta 0).

6-7 iulie 1990. Ică Giurgiu, Gabriel Silvășanu, Cornel Dumitrașcu, cu fetele, Roxana și Iuliana. Calea de acces utilizată pentru a ajunge în Mușeteica a pornit în 1982 și 1983 de la Lacul Buda, peste Creasta Buda - Râiosu. În 1988 și 1989 s-a ales urcușul pe poteca marcată cu bandă albastră care pleacă din drumul transfăgărășan, spre Piscu Negru  -Jorzea, până în golul alpin (1500 m altitudine), iar de aici pe pantele care suie spre culmea versantului drept (vestic) al Căldării Mușeteica.

În iulie 1990 am urcat pe traseul cabana Pârâul Capra (1520 m) - Creasta Mușeteica (2200 m) (foto 1), pentru a se constata că este un acces bun pentru o ascensiune cu rucsaci grei, speologici.

5-18 august 1990. Ică Giurgiu, Emeric Simon, Adrian Rădulescu, Dan Pleșa, Loreta Budin, Adrian Jujescu, Gabriel Silvășanu. A fost topografiată Peștera M1 din Valea Mușeteica: 203,5 metri dezvoltare, -69 metri denivelare (imagini 3-4).

Decolmatare (timp de cinci zile) și cartare în Avenul M4: 24,5 m dezvoltare, adâncime 11,5 m.

A fost descoperit, decolmatat și cartat Avenul M5 din Mușeteica: 16 m dezvoltare, adâncime 3,7 m.

A fost topografiată Peștera M3-R2: 86 m dezvoltare, denivelare 20,3 (-19,8/ +0,5) m; după ce fuseseră observate cu un an în urmă, au fost recoltate câteva exemplare ale unei mici viețuitoare total depigmentată, troglobiontă (adaptată definitiv la viața în subteran) (Colembolla paronychiurus, determinare efectuată la București, de Magdalena Gruia, de la Institutul de Speologie), descoperirea de acest fel de la cea mai mare altitudine din România, mai sus cu o mie de metri față de descoperirea anterioară similară. S-au făcut analize chimice asupra unor probe de apă din subteran și de la suprafață.   

21-28 august 1991. Ică Giurgiu, Ștefan Epure, Dan Hazaparu. Continuarea decolmatării în Avenul 4 din Mușeteica. Diverse decolmatări și prospecțiuni în zonă.

15-18 septembrie 1993. Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București); Ioan Sârbu, Monica Negrea, Rareș Macrea, Marina Bogdan (Clubul Ecotur Sibiu); Emil Știucă, Horia Ilinca (Institutul de Speologie); Mugurel Mocanu (Clubul Chindia Târgoviște). Tabără de cercetări organizată, și parțial finanțată, prin intermediul Clubului Național de Turism pentru Tineret, cu contribuția Departamentului pentru Tineret din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului. Recoltări paleontologice, destul de bogate și diverse din Peștera M3-R2 din Mușeteica, Avenul M4 din Mușeteica și Peștera R1 din Valea Râiosu. Măsurători microclimatice și microbiologice în Peștera M3-R2. Până la data finalizării acestui articol, participanții de la Institutul de Speologie, deși au beneficiat de finanțare și sprijin, nu au prezentat un raport scris (!).

10 septembrie 1994. Ică Giurgiu, Gabriel Silvășanu, Cristiana Marchiș, Roxana Dumitrașcu. Din Peștera M3-R2 s-au recoltat probe de apă și montmilch, predate pentru determinări, potrivit înțelegerii, doamnei Lucreția Ghergari, de la catedra de geologie a Universității din Cluj (nici un rezultat nu ne-a fost prezentat până acum!).

21-30 septembrie 1996. Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București); Robert Gergely (Clubul de Speologie Montana Baia Mare); Sorin Mihai, Claudia Moldoveanu (București); Sorin Bârzoi, Mihaela Istrate, Vlad Ioan, Cristina Moldoveanu (Clubul Ecoul București). Se fac observații geomorfologice și geologice, se continuă prospectarea zonei Mușeteica - Râiosu.

Intrarea (foto 2) se află la 2100 metri altitudine, aproape de versantul drept al Văii Mușeteica (imaginea 2a), într-o mică depresiune, fost ponor, în prezent ponor temporar. Dezvoltare 203,5 metri, denivelare -69 metri (cea mai importantă din masiv), extensie 74 metri, indice de ramificare 2,75. Dezvoltată în calcare cu intercalații de amfibolite. Un fost curs subteran a modelat o succesiune de diaclaze, lăsând amprente ale evoluției peșterii.

În timpul explorării au fost necesare mai multe derocări pentru a se putea avansa în profunzime și a se circula oarecum neexpus pericolelor. La această cavitate, apoi la Peștera M3-R2, Avenele M4 și M5, fără barosul de 5 kg (cu coadă lungă, metalică) nu s-ar fi reușit mare lucru în direcția lărgirii unor spații. Măsurătorile de temperatură realizate la 10 august 1990 au indicat: 3,8 grade Celsius la cota -7 metri; 3,2 grade la cota -19 metri; 3 grade la cota -39 metri; 4 grade la cota -68 metri.

Intrarea în peșteră se face printre lame de calcar cristalin, cu textura frumos pusă în evidență de lustruirea exercitată de apă. Nucleele mai dure scapă ochiului la prima vedere dar lasă tăieturi pe mâini și echipament.

La cota -4 metri ne strecurăm pe sub un bolovan încastrat nesigur, având grijă să nu-l atingem. Ajungem imediat într-o primă sală, cu imense prăbușiri; pasul trebuie să testeze locul de sprijin, pentru a nu ne dezechilibra și accidenta. Pe peretele drept al sălii observăm septe de coroziune și vermiculațiuni de pământ. Apar urme de săpare sub presiune și în regim liber, hieroglife în argilă (adânci de 2-3 cm), alveole de coroziune prin picurare, microforme de coroziune sub apă.

Continuăm să coborâm printre blocuri. În capătul sălii vedem mai multe posibilități de a câștiga profunzime și optăm pentru un puț de 1,9 metri, relativ strâmt, aflat undeva spre dreapta și înapoi, pasajul cel mai puțin expus. De la baza lui, după ce ne orientăm, alegem varianta de a coborî spre stânga. O săritoare de 2 metri ne lasă într-o sală intens fragmentată, de unde pentru a merge mai departe găsim o galerie joasă, care începe din podea, undeva pe stânga. La capătul ei debușăm într-o altă sală în pantă, terminată cu o săritoare formată de blocuri încastrate între pereți. O depășim în șpraiț, trecem pe scurtul nivel din peretele drept și, în loc să o luăm înainte - unde se deschide o săritoare puțin atractivă, câștigăm profunzime orientându-ne iarăși spre stânga. Pasajele descrise, precum și cele care vor urma, deși călcate bine de câteva ori, continuă să prezinte blocuri instabile. O iluminare perfectă, precum și grija de a nu lovi partenerii de vizită cu blocuri pe care le-am putea pune în mișcare ne asigură plăcerea de a descoperi surprizele peșterii.

La -33 metri apar formațiuni dinți de greblă, pe care le-am întâlnit și în unele peșteri din galeria de prospecțiune de la Piscu Negru (Munții Făgărașului). Profilul galeriei, larg, cu meandre, nivele, sediment și urme clare ale unei foste curgeri de apă ne dă fiori plăcuți, sugerând o posibilă continuare importantă a peșterii. Nu apucăm să visăm prea mult; tavanul coboară, pereții se apropie și trecem, la -39 metri, pe sub un bolovan încastrat, zonă cu greu lărgită.  

Dincolo de bolovan ne așteaptă o altă surpriză: o prispă cu sediment spre dreapta și un hău de 10 metri în stânga, un meandru cu nivele. Alegem drumul spre dreapta, pătrunzând între pereți apropiați, printre care ajungem în curând deasupra unei săritori de 2,5 metri: o galerie importantă se deschide la picioarele noastre și, tentant, se aude o curgere de apă. De la -51 metri la -69 metri (foto 3, 4), pe un culoar în mare pantă, înalt de până la opt metri - diaclază ușor meandrată, cu foarte multe nivele - a cărui parcurgere este încetinită de obstacolele de pe podea, te întrebi până unde vei putea merge, până când vei putea coborî? Din păcate, un dop de argilă stopează înaintarea fără a ne oferi și certitudinea că îndepărtarea lui nu merită a fi încercată. Câțiva galeți de 15 cm diametru, aflați la cota -53 metri, pe un nivel de eroziune suspendat la doi metri de podea sporesc și ei incitația de pe tronsonul final al peșterii, amintind ce debite importante au trecut pe aici.

Intrarea de cotă zero se află la 2435 metri altitudine, mai jos cu șapte metri decât Vârful Mușeteica, la 50,5 metri spre sud-est de acesta, în marginea unei doline cu axe de 5 x 2 metri (harta 5a). În această dolină a mai fost pusă în evidență o intrare de peșteră, care duce într-o primă sală bogat concreționată; tot pentru a nu deranja sedimentul, care poate oferi interesante informații paleontologice, a fost abandonată și lărgirea acestei căi de acces spre subteran.

Peștera este formată în calcare dolomitice cristaline și ne-a lăsat impresia unui gol modelat sub presiune, apoi prin curgere cu nivel liber. 86 metri dezvoltare, denivelare 20,3 (-19,8/ +0,5) metri, extensie 21,6 metri, indice de ramificare 3,98.

Accesul se face prin intrarea B (cota -1,8 metri), pe o pantă cu bolovani angulari. Pereții sunt instabili în zona intrării, asupra lor acționând puternic gelifracția. După târâșul incomod de la intrare, dimensiunile galeriei cresc, muchiile podelei se rotunjesc și la cota -7 metri (harta 5c) ne aflăm într-o sală cu tavanul și pereții tapisați cu montmilch și formațiuni de montmilch. De aici există două posibilități de continuare, ambele ducând în galeria (sala) principală a peșterii: spre sud-vest se desprinde o galerie incomodă, iar spre vest se coboară o săritoare de 1,3 m.

Sala principală a peșterii (foto 6) ne surprinde prin dimensiuni (15 x 6 metri), prin bogăția de speleoteme și prin aspectele morfologice diverse. Două cursuri de apă, temporare, apar în porțiunea sud-vestică a peșterii. La cota -19,8 metri, un lăculeț cu nivel variabil găzduiește o viețuitoare total depigmentată, care trăiește permanent în această peșteră - Colembolla paronychiurus - semnalată și recoltată (câteva exemplare) de Ică Giurgiu (determinată de Magdalena Gruia, de la Institutul de Speologie).

Avenul este dezvoltat în calcare dolomitice cristaline. Este greu de apreciat care este forma golului subteran și unde ar exista o continuare. Utilizarea barosului a permis avansarea în unele locuri dar masa enormă de grohotiș aflată sub tavanul galeriei de la intrare împiedică o acțiune cu rezultate care să stimuleze echipa de decolmatare. Când s-a pătruns pentru prima dată la cota -6 metri, temperatura era de 4 grade Celsius și podeaua umedă; după deschiderea acestei galerii a început să pătrundă zăpadă, care se conservă de la un an la altul, tapisând aproape pe trei sferturi profilul.

Galeria prezintă urme de curgere sub presiune, urmată de curgere cu nivel liber. Sedimentul fin este și el prezent în sala de la cota -9 metri. Dezvoltare 24,5 metri (imaginea 6a), 11,5 metri adâncime, extensie 24 metri, coeficient de ramificare 1.