Cascadă mezotermală la Toplița, în Munții Gurghiu

1

Vasile Bouaru (Rădăuţi)

 

La poalele Munţilor Gurghiu, în oraşul Topliţa din judeţul Harghita, se află o interesantă cascadă mezotermală. Accesul este ușor, ea se află pe strada Cascadei. Din centrul oraşului Topliţa ne deplasăm preţ de câteva minute pe bulevardul Nicolae Bălcescu, spre sud-vest, până traversăm Râul Mureş. Iată Mureşul privit spre aval de pe podul pe care îl traversăm (foto 1). Imediat după pod se desprinde spre stânga faţă de sensul de mers strada Cascadei. Sunt indicatoare spre cascadă (foto 2) şi spre alte trasee din zonă (foto 3 şi 4).

2

3

4







Pe partea cealaltă a străzii Cascadei găsim un panou cu trasee turistice prin Munţii Gurghiului (foto 5, 6, 7).

5

6

7

Ne înscriem apoi pe strada Cascadei şi după circa 500 m privim spre înapoi (foto 8) dar şi spre înainte unde zărim câteva lucrări de amenajare a drumului pe care îl străbatem, respectiv un pod care se reface. De aceea drumul era blocat în prima decadă a lui iulie 2017 (foto 9). Exact în dreptul acelui pod care se reface se află cascada. Trecem pe lângă mici porţiuni de abrupt din travertin (foto 10) şi ajungem la cascadă (foto 11).

8

9

10

11

Vegetaţia bogată o acoperă aproape în totalitate (foto 12). Apa este relativ caldă, având temperatura în jur de 28 grade. Este destul de înaltă (foto 13, 14). În peretele de travertin peste care curge apa se găsesc câteva grote, una  atrăgând atenţia prin mărime (foto 15).

12

13

14

15

Iată mulţimea de muşchi care au crescut pe pereţii cascadei (foto 16). Din cauza apei calde aceştia s-au dezvoltat puternic (foto 17). Muşchii se întind pe toată suprafaţa cascadei (foto 18). La baza cascadei se află un prag stâncos (foto 19).

16

17

18

19

La data la care am ajuns la cascadă debitul nu era prea mare, fiind o perioadă mai secetoasă (foto 20). Totuşi, zgomotul căderii de apă se aude de la o oarecare distanţă. Iată cascada privită din alt unghi (foto 21). Şuviţele de apă se preling pe păturile de muşchi apoi spre locul de scurgere care trece şi pe sub podul amintit (foto 23). 

20

21

23

Dacă vom coborî în vecinătatea podului care se reface vom observa aproape toată cascada (foto 24). Am realizat un scurt film: https://youtu.be/ok9r_m6vUWo. Mai privim spre partea sud-estică a cascadei, în locul în care peretele de travertin se sfârşeşte (foto 25).

24

25

26

După ce admirăm cascada ne întoarcem pe drumul pe care am venit circa 200 m şi urcăm pe o alee betonată desupra ei. De acolo putem admira Mureşul în amonte (foto 26) şi în aval (foto 27). Coborâm iar pe strada Cascadei şi o urmăm pe lângă cascadă, în amonte, pe malul Mureşului. În câteva minute ajungem la o intersecţie unde marcajul punct roşu se abate spre dreapta faţă de sensul de mers (foto 28).

27

28

Aici se termină strada Cascadei. Noi ne abatem spre stânga, pe strada Luncani, pe care o vom urma până înapoi în oraş. Privim iar frumosul curs al Mureşului (foto 29). Trecem pe lângă o punte şi ajungem la o intersecţie (foto 30) de la care ne abatem spre stânga.

29

30

Traversăm din nou Mureşul pe un pod de unde privim spre amonte (foto 31) şi spre aval (foto 32) apoi urcăm spre centrul oraşului (foto 33).

31

32

33