Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
Am urmat școala primară clasele I-IV (1941-1944) la școala nr. 55 București, apoi liceul teoretic clasele I-VIII, între anii 1944-1952. Din 1952-1957 am urmat cursurile facultății de Chimie Industrială în cadrul Institutului Politehnic București, luând în 1957 examenul de stat în specialitatea chimie organică. Din 1957-1961 m-am angajat la Uzina chimică Dudești - ICECHIM lucrând în specialitate de cercetare de tehnologii și utilaje chimice de vârf, punând în funcțiune în această perioadă 6 instalații pe bază de brevet de invenții.
Din 1961-1963 am fost transferat la ICECHIM București unde am lucrat în domeniul de specialitate a substanțelor de înaltă puritate semiconductoare (siliciu - germaniu), depunând încă două brevete de invenție. Din 1963 am fost promovat la secția de inginerie chimică și proiectare de aparatură nouă, iar din 1967 am devenit șef de secție pe care am părăsit-o în 1991, revenind în cercetarea de laborator, ca specialist în domeniul substanțelor tensioactive (detergenți și auxiliari). Am ieșit în 1996, la 1 septembrie, la pensie. În perioada 1957-1996 am înregistrat 24 de brevete de invenție (unele colective), precum și numeroase inovații în domeniul de specialitate. Am proiectat și pus în funcțiune 46 instalații pilot și semiindustriale; am participat cu lucrări științifice la diverse publicații, congrese și simpozioane de specialitate.
M-am căsătorit în 1958 și am divorțat în 1973, fără copii. În 1973 m-am recăsătorit; în urma căsătoriei au rezultat 3 copii. În anul 1997 am divorțat din nou și m-am stabilit la Brașov, unde locuiesc în prezent.
În domeniu sportiv am fost jucător de volei de performanță între anii 1948-1967, în cadrul diviziei A, fiind selecționat în trei rânduri în lotul național.
În domeniul turistic am început din 1948 o vastă activitate atât documentară cât și practică, având la dispoziție o bogată bibliotecă românească și străină, practicând turismul sportiv. Începând din 1958 până în prezent am desfășurat o vie activitate publicistică în domeniul turismului montan și a turismului în general.
Din această activitate au rezultat 20 de cărți, câteva zeci de pliante și câteva mii de articole în diverse reviste, almanahuri românești și străine. Cărți: Munții Iezer Păpușa, Cozia - Căpățânii, Parâng, Șureanu, edițiile inițiale; monografiile Munții Retezat, Valea Prahovei; ghidul marcajelor, Asaltul Carpaților; Invitație în Carpați, editată de Ministerul Turismului în 16 limbi, în peste 1.000.000 exemplare; colecția Munții Noștri, serie nouă: nr. 3, Munții Parâng; nr. 15, Munții Căpățânii; nr. 25, Munții Retezat; nr. 35, Munții Parâng.
Articole. În Almanahul turistic al Ministerului Turismului au apărut în perioada 1961-1991 aproximativ 70 de articole și hărți turistice de specialitate. În revista România Pitorească au apărut în perioada 1973-1995 un număr de aproximativ 100 de articole, din toate zonele Carpaților românești. Începând cu anul 1985 am fost redactorul rubricii biblioteca montaniardului în cadrul acestei reviste.
Pe linie de turism sportiv, din 1978, în cadrul Federației Române de Turism Alpinism, am făcut parte din comisia centrală de turism sportiv ca director tehnic de competiții. În acest scop am organizat toate campionatele naționale de turism sportiv în perioada 1978-1999, competiții având caracter de ștafetă a munților și de performanță. De asemenea în perioada 1991-1999 am organizat Cupa României pentru turism sportiv montan, având caracter de sport de performanță. În cadrul acestor competiții au fost elaborate împreună cu fișa tehnică, hărți pentru toți Carpații competiționali, regulamente, activitate desfășurată în cadrul Consiliului Național de Educație Fizică și Sport.
Privind activitatea competițională de munte și cea publicistică am atins toți cei 67 de masivi ai României, parcurgând în acest scop aproximativ 1.000.000 km per pedes, în vederea culegerii de date din teren, necesare întocmirii lucrărilor de cartografiere. (Domnul Dinu Mititeanu, din Cluj-Napoca, a observat că un calcul simplu arată că dacă 50 de ani ar fi reușit să meargă zilnic pe munte, ar fi trebuit să facă 54,8 kilometri pe zi…)
Privind județul Brașov - începând cu 1996 până în prezent, împreună cu doamna Christel Berbec am studiat și cartat (publicate sau în ciornă) următoarele zone: Masivul Ciucaș, Piatra Mare, Postăvarul, Bucegi, Leaota, Piatra Craiului, Făgăraș și munții învecinați - Perșani, Baraolt, Bodoc. În această perioadă am reușit să publicăm prin forțe proprii următoarele lucrări: Valea Prahovei - Comarnic; Valea Prahovei - Sinaia; Valea Prahovei - Bușteni, în curs de apariție; Valea Azuga, în curs de apariție; Valea Timiș - în lucru; pliant - Piatra Craiului nord și sud; Brașov și împrejurimi; Bucegi - sud, zona Cuibul Dorului - Bolboci.
Paralel cu această activitate, din 1973 am fost coordonatorul rețelei de marcaje turistice din Carpați, executând în prezent în perioada 1998-2000 marcaje noi pe sectorul Bucegi sud și Bucegi vest, zona Moeciu - Bolboci - Sinaia, refacerea unor marcaje și având în plan completarea unor marcaje în Piatra Craiului sud și a unor corecturi în zona Bucegi vest și Zărnești.” (Acest CV, bătut la mașină, are mai multe mici greșeli, cuvinte sărite sau date dactilografiate greșit; o parte au fost corectate de noi. Nae Popescu nu prea avea răbdare să-și corecteze textele; atunci când totuși o făcea, nu le parcurgea și corecta decât parțial.)
Am admirat de-a lungul anilor multe desene (panorame și hărți), în original, executate de Nae Popescu; erau extrem de sugestive, amănunțite, relevante, adevărate invitații la drumeție. Multe din desenele respective au fost multiplicate în condiții necorespunzătoare, pierzând din definiție. Ar fi grozav dacă o parte din ele ar putea fi reoferite pentru multiplicare.
Cum spuneam la începutul acestor rânduri, Nae Popescu a fost un năvalnic, un personaj plin de inițiativă, care în mod surprinzător își explica pofta de a face lucruri concrete chiar în discuții cu persoane opace sau cu montaniarzi care nu aveau de gând altceva decât să fie uneori în preajma lui.
Multe din hărțile sale, mai ales cele din ultimii 15 ani, se apropiau cumva de pictură, scrisul și hașurile - decorative sau relevante - suprapunându-se într-o cromatică complexă (care îngreuna însă reproducerea, multiplicarea; vedem un exemplu la). Nae Popescu nu avea răbdare să vadă ce nu iese bine la tipar sau xerox din lucrările lui, nu acorda timp pentru a înțelege limitele tehnologice ale procedeelor prin care hărțile pe care le desena erau multiplicate. Ăsta a fost, din păcate, motivul principal pentru care n-a mai colaborat de la un moment dat la revista Munții Carpați; capodoperele sale cartografice nu puteau fi prea bine reproduse în sistemul în care se lucra atunci, pentru a nu ridica prea mult prețul revistei. Și nu a putut crede (oare?) că revista se descurcă cu un buget simbolic, iar atunci când era vorba de luat din sacul ei financiar nu prea aveai mare lucru. Personaj obișnuit să fie 100 % „în priză”, și-a croit drum, desigur nu simplu, și în condițiile editării și vânzării turistice de după 1990.
Nae Popescu va rămâne încă mult timp în atenția montaniarzilor, hărțile sale vor continua să circule și să folosească timp de decenii. Este cel mai prolific autor de descrieri montane, pentru toate pregătirile, pentru toate gusturile. Desigur, fără să-i diminuăm cu nimic meritele, credem că formularea din CV, „câteva mii de articole”, este nu tocmai potrivită (nu pentru că nu ar fi putut ci pentru că în acele vremuri spațiul tipografic alocat muntelui nu era prea generos).
Autor al Asaltului Carpaților, sinteza marcajelor turistice teoretice din România (de ce tocmai ea tipărită în atât de puține exemplare?), Nae Popescu a investit acolo logica unui om care vrea să facă o treabă cu cap și coadă. El a gândit ce trasee să fie desenate în toți munții și a reușit pe alocuri să determine ca o parte din ele să fie materializate în teren. Dar multe nu au fost nici măcar începute (nu e vina lui), pe altele tăierile de păduri le-au făcut de neurmat (iar nu este el de vină); în fine, alte marcaje se deteriorau în timp și nu era cine să le refacă. Partea proastă este că sistemul dinainte de 1989 tipărea hărți și cărți în care erau menționate marcaje care trebuiau să existe dar nu prea existau, menționând ca direcții de urmat inclusiv multe trasee care n-au apucat niciodată să fie vopsite în teren. O bună parte din reproșurile păcăliților, neavizaților, se îndreptau spre Nae Popescu, dar el nu avea decât vina că a sperat că rețeaua va exista în întregime pe teren.
Ică Giurgiu, cu sprijinul doamnei Christel Berbec