relief carstic, Cheile Dâmbovicioarei

Cam prin 1955, un grup de speologi brasoveni a largit neinsemnata gaura ce se afla jos in stanga peretelui de la T1. S-a intrat intr-o galerie foarte stramta si joasa care dupa cativa metri dadea, spre dreapta, intr-o salita de 5 x 2 metri, cu stalactite si stalagmite (2). In timpul sapaturilor au aparut oase de Ursus spelaeus. In salita cu formatiuni a fost apoi largita o gaura de cinci centimetri diametru, prin care venea aer rece. S-a intrat intr-un culoar larg de circa 2 metri, inalt de pana la 5 m, care sfarsea in fata unui morman de grohotis (punctul T2, figura 3). Au inceput iar sapaturile, a aparut un craniu de urs, apoi un gang cotit si o saritoare de 6 m, din doua trepte. Din tavan, apa curgea ca de la robinet. Explorarea s-a oprit in fata unui put dincolo de care continua galeria ingusta (punctul T3, figura 3). Anii au trecut si despre Pestera Dambovicioara nu s-a mai scris nimic. Nu se stie cand, cine si daca cineva a coborat micul put de la T3 si pana unde a ajuns. Oricum, brasovenii au continuat sa caute o continuare in aceasta pestera. Din pacate cercetarile lor nu au fost insotite si de un plan publicat al galeriilor explorate. In 1973, Traian Constantinescu, de la Institutul de Speologie, intocmeste o harta pentru 244 metri de galerii (1); dar nu sunt explorate si topografiate sectoarele dificile ale pesterii. In 1977-1978, Ioan Dobrescu - presedintele Clubului de Speologie Piatra Craiului din Campulung Muscel - conduce mai multe echipe de explorare in Pestera Dambovicioara. Cu aceste ocazii se intra in zona superioara A (figurile 1 si 2) (se pare ca in premiera) si se reuseste, prin decolmatare, respectiv spargere, castigul unor noi metri in zonele D1 si D2 (figura 3). O vizita facuta in iunie 1978 de Ică Giurgiu, Gabriel Silvăşanu (ambii de la Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti) si Ioan Dobrescu, Bleonţ Oprea (ambii de la Clubul de Speologie Piatra Craiului din Campulung Muscel) in Pestera Dambovicioara are drept final hotararea de a face un plan cat mai complet al cavitatii. Astfel, la 7 octombrie 1978, echipa compusa din Ica Giurgiu, Gabriel Silvaseanu, Ioan Dobrescu si Grigore Gheorghita carteaza 481 metri de galerii, atingand in zona A cota +22 metri (figurile 1 si 2). Accesul in zona A s-a facut urcand saritoarea de 5,1 metri pe o scara de lemn confectionata de speologii din Campulung Muscel. Cartarea galeriilor din zona putului T3 (figura 3) nu a fost facuta atunci deoarece curgerile abundente de apa din tavan s-a sperat sa fie gasite secate intr-o luna geroasa.                                    

Urmatoarea actiune de cartare a avut loc la 4 februarie 1979. Echipei anterioare i s-au atasat Octavian Ciuculescu, Radu Iancu, Adrian Mihalce (toti de la Clubul „Emil Racoviţă” Bucureşti) si Bleont Oprea (de la Clubul Piatra Craiului Campulung Muscel). Desi explorarea avea loc dupa o perioada de o luna de zile cu temperaturi mult sub zero grade, apele din zona lui T3 in loc sa fie gasite cu debit mai mic, erau mai abundente decat toamna! Un catarg de escalada de 7 metri a permis atingerea la vest de T3 a unei platforme (cota +25) de unde s-au mai urcat la liber 5 metri. Tot cu ajutorul catargului s-au urcat 8 m in hornul de deasupra putului de la T3 si la lumina puternica a unei lampi electrice miniere s-a vazut capatul hornului, la cota +38 (si, de asemenea, cativa lilieci). Catargul nu a mai fost insa de ajuns in fata unei prime verticale de 10-12 metri, pe care cadea destul de violent un paraias, veticala cu care incepe hornul din punctul F. Din cauza apei capatul hornului nu a putut fi observat clar. Galeriile cartate in aceasta explorare au stabilit lungimea pesterii la 555 metri, iar denivelarea la +30 metri.                 

Descriere 

Dincolo de intrarea dreptunghiulara (figura 1), larga de 6 metri si inalta de 5 metri, o galerie principala, orientata SV-NE, larga de 2-7 metri, cu inaltimi cuprinse intre 2 si 6 metri urca usor, uniform, pana la cota +5 metri (terminusul explorarilor din anul 1954). Cele cinci laterale care apar pana aici sunt ceva mai putin afumate de rasuflarea tortelor care i-au condus pe vizitatori decat peretii galeriei principale. Peste tot se pot observa pe tavan urmele formatiunilor care au fost sparte. Pe podeaua galeriilor, sub un strat subtire de noroi, permanent framantat de dute-vino-ul curiosilor, calcam in picioare inelele care odata sustineau stalagmite groase de 20-30 cm. Urcand saritoarea de 5,1 metri intram in zona A (figurile 1 si 2). Cateva galerii scurte, pe care se inainteaza cu mare greutate din cauza efectului de ventuza al stratului gros de noroi, se termina cu hornuri (figura 2). Cel mai inalt dintre ele are 9 m si este impodobit cu o draperie intacta, lunga de 2 metri. In capatul lui se atinge cota +22 metri. Dincolo de T1 (figurile 1 si 3) si de salita de 5 x 2 metri, care in 1955 avea stalactite si stalagmite, galeriile iau directia vest-est. Un grohotis instabil, mereu alimentat din zona D1 (figura 3), obtureaza de multe ori galeria in punctul T2. Pe el se dreneaza un paraias. Galeria cu prabusiri are pereti foarte friabili si nu este exclus ca oricand aspectul ei sa se modifice din aceasta cauza. Din T2 la stanga intram in zona galeriilor unde din tavan curge apa din abundenta. Ajungem la o saritoare de 6 metri, din doua trepte. Partea a doua o urcam in ramonaj, trecem apoi un pasaj ingust de 0,3 m. In podea se deschide gura unui put de 5 metri. Dincolo de el ajungem intr-o salita de 1,5 x 2 metri, inalta de 8 metri. Aici, o saritoare de 7 metri a fost urcata cu catargul de escalada, apoi un horn de 5 metri conduce la cota +30 metri. O portiune de galerie joasa, cu mult noroi, debuseaza in putul T3; spre est se poate inainta, cu greu, pe o galerie contorsionata si ingusta care se termina cu un horn; spre sud-vest se coboara, insotiti de un fir de apa, pana intr-o sala inalta de 12 metri (la capatul ei din F, un horn din care curge apa se pierde in intuneric si ceata). Putem spune ca Pestera Dambovicioara (cod 1262/19) pare complet explorata. Posibilitati de continuare: revederea hornului F; poate o prabusire favorabila inaintarii in zona D1; de ce nu, o derocare in capatul galeriei laterale din stanga intrarii. 

Bibliografie 

 (1) Marcian Bleahu, Vasile Decu, Stefan Negrea, Corneliu Plesa, Ioan Povara, Iosif Viehmann - Pesteri din Romania - Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976; 

(2) Ion Coman - Am indragit muntii - Editura Uniunii de Cultura Fizica si Sport, Bucuresti, 1963; 

(3) Ică Giurgiu, Ioan Dobrescu - Peştera Dâmbovicioara - Buletinul Comisiei Centrale de Speologie, 4, 1980, paginile 43-49.                                                                                   

iată şi articolul publicat în Buletinul Comisiei de Speologie, numărul 4, anul 1980

uite și hoții peșterii

Donează 30 de lei

Vezi mai mult despre natura și relief România, speologie și relief carstic.