Peştera 600 metri cubi de la Şipot, în Munţii Şureanu

Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti)

Localizare

Peştera 600 metri cubi de la Şipot este una dintre cele peste 1000 de peşteri descoperite de Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti. Această cavitate nu avea nici o intrare accesibilă exploratorului. Am pătruns în interiorul ei în urma a multe ore de muncă îndârjită; numele celor care au lucrat sunt făcute cunoscute în continuare.
Peştera 600 metri cubi de la Şipot face parte dintr-o mare reţea subterană (vezi bibliografia începând cu imaginea 4) unde alte peşteri mari sunt aşteptate să fie descoperite şi explorate pe lângă cele cunoscute în prezent.
Acces. De pe drumul naţional 66, Petroşani - Haţeg, din localitatea Baru Mare se urcă pe Valea Streiului şi apoi pe afluentul acestuia Şipot până la locul unde apele apar la baza marelui perete/ versant. 


           1

           2

1, 2   Peretele de la Şipot, la baza căruia, aproximativ la centrul său, se află intrarea în Peştera Sifonului de la Şipot (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura53/home/carpatii-meridionali/sureanu/cascade-si-pesteri-spectaculoase-la-sipot-muntii-sureanu ). În dreapta imaginii 2, imediat în afara cadrului ei, este o vale abruptă pe care se poate urca până la Peştera Tecuri (punctul 16 pe harta 4); pe această vale se mai păstrează resturi metalice ale funicularului care cobora buşteni în anii 1950-1960. Foto: Ică Giurgiu.


3   Peretele de la Şipot (aici jumătatea lui sudică), la baza căruia, aproximativ la centrul său, se află intrarea în Peştera Sifonului de la Şipot. În dreapta imagini şi în penultimul plan din fundal, spre dreapta, este Valea Streiului. În fundalul imaginii sunt primele culmi din Munţii Retezat. Foto: Ică Giurgiu, Mihaela Giurgiu.


4   Harta publicată în volumul Peştera din Valea Clenjii (82 pagini A4, 136 imagini şi hărţi) şi în volumul Peştera Răchiţeaua (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura14/home/carpatii-meridionali/muntii-sureanu/ponorul-avenul-pestera-rachiteaua ).

5   Peşterile şi obiectivele speologice de la baza marelui perete de la Şipot. La https://sites.google.com/site/romanianatura53/home/carpatii-meridionali/sureanu/cascade-si-pesteri-spectaculoase-la-sipot-muntii-sureanu , în baza paginii, este formatul mare al acestei hărţi, în documentul 43.


6   Valea Şipot, locul unde confluează cele trei surse de apă care apar la poalele marelui versant din imaginile 1-3; iunie 2007. Foto: Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu.


7   Peştera 600 metri cubi de la Şipot: o foarte scurtă privire deocamdată asupra reţelei subterane care mai include Peştera din Ponorul Poiana 1, Peştera Pălăriei şi Peştera Capetelor (vezi imaginea 4).

Din istoricul explorărilor



16-17 mai 1981. Ică Giurgiu, Aurel Cărăbuş, Marian Stanciu (toţi de la Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti). Începem decolmatarea sub Peştera Pălăriei, la resurgenţa apelor, numită de noi Şipot 2 (harta 4, punctul 13; harta 5). Săpăm (cu lopăţelele rabatabile) chiar la baza pantei de pământ, acolo unde apare apa din munte. Pământul, chiar şi unii bolovani sunt aruncaţi la vale pentru a nu ridica cu nimic actualul nivel al apei. Locul de dormit este ales/ amenajat pe malul drept geografic al apelor, cam în dreptul primului plan stânga al imaginii 11d.

30-31 mai 1981. Ică Giurgiu, Costel Roman (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti); Nicu Gligan, Marius, Horia, Vio (Clubul de Speologie Politehnica Cluj-Napoca). Continuăm decolmatarea. Urcuşul de la apa Streiului până la baza pereţilor din imaginile 1-3 s-a făcut prin pădurea în care înflorise liliacul. Progresul decolmatării se observă în imaginile 8-10. Planul decolmatării era să găsim contactul dintre marele perete de stâncă (în care se deschide şi Peştera Pălăriei, vezi informaţii despre ea la https://sites.google.com/site/romanianatura53/home/carpatii-meridionali/sureanu/cascade-si-pesteri-spectaculoase-la-sipot-muntii-sureanu ) şi conul de grohotiş de la baza sa (înalt de aproximativ 10 metri), pentru a coborî pe contrapanta conului de grohotiş până la nivelul apei şi a constata dacă lichidul vine sau nu dintr-o cavitate penetrabilă pentru explorator. În această tură şi în precedenta au fost excavaţi în total 12 metri cubi de pământ şi blocuri.

8


                                                                                                                                                                             9
 
    10


      8-10    Mai 1981, începem decolmatarea. Se vede evoluţia lucrărilor. Foto: Ică Giurgiu, Costel Roman.














1-3 mai 1982. Ică Giurgiu, Adrian Mihalce, Eliza Anghel, Eugen Georgescu, Gabriel Silvăşanu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti); Dan Cherecheş, Dodo, Vio, Marina (Clubul de Speologie Politehnica Cluj-Napoca). Continuarea decolmatării (imagini 11-11g), cu spor (12 metri cubi), pentru că am venit cu două târnăcoape, unelte care nu au fost prezente în turele precedente. Aproape de baza conului de grohotiş s-a profilat o galerie largă de aproximativ 3 metri, înaltă de aproximativ 1 metru, având pe peretele drept un nivel de eroziune. Accesul în continuarea ei era barat de bolovani. Pentru că nu se mai putea progresa semnificativ pe la baza conului de grohotiş, de-a lungul apei, spre amonte, a trebuit să începem înlăturarea stratului de aluviuni pe întreaga distanţă de la locul de ieşire a apei până la baza marelui perete/ versant (vezi imaginile 11e, 11f, compară cu imaginea 10, din mai 1981).
A fost recartată Peştera Căzăturii (vezi hărţile ei la https://sites.google.com/site/romanianatura53/home/carpatii-meridionali/sureanu/cascade-si-pesteri-spectaculoase-la-sipot-muntii-sureanu ).

                                                          11

                                                    11b

                       11c
   

11d













11c-11d    Mai 1982. Cel mai mare debit vizibil şi fotografiat al exurgenţelor (apariţiilor de apă) de la Şipot. Cascada din dreapta imaginilor este formată de râul care vine din Peştera Sifonului de la Şipot, acolo unde, un astfel de debit ridică nivelul apei cu peste doi metri… Foto: Ică Giurgiu, Adrian Mihalce.
   
















11e

                                                                                                                                    11f

11e-11f   Mai 1982. Pentru că nu se mai putea progresa semnificativ pe la baza conului de grohotiş, de-a lungul apei, spre amonte, a trebuit să începem înlăturarea stratului de aluviuni pe întreaga distanţă de la locul de ieşire a apei până la baza marelui perete/ versant (compară cu imaginea 10, din mai 1981). Foto: Ică Giurgiu.
    





11g  
Mai 1982. Tăind şi înlăturând stratele de aluviuni adunate la baza marelui versant de la Şipot. De la stânga: Eugen Georgescu, Eliza Anghel, Adrian Mihalce. Foto: Ică Giurgiu.













14-15 iunie 1986. Ică Giurgiu, Viorel Lascu, Mircea Vlădulescu, Liviu Grad, Valentina Lascu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti). Continuarea decolmatării (imagini 12, 13). Tragem aluviunile la vale, ajungem iar la galeria observată/ parţial dezobturată în mai 1982, dar nu mai avem timp să atingem acolo nivelul apei.
A fost cartată porţiunea dintre resurgenţele Peştera Sifonului şi Şipot 2 (vezi imaginea 5).
                                             12
                                              13

5-7 iulie 1986. Viorel Lascu, Cornel Fotă (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti). Continuarea decolmatării (imaginea 14) la nivelul apei. Devine clar că această direcţie de înaintare necesită forţe foarte mari (oameni, echipament).
                                            14

11-12 aprilie 1987 (imaginea 15). Ică Giurgiu, Sorin Vasilescu, Gigel Cuţa, Elena Stanciu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti). Continuarea decolmatării, cu spor, pentru că adusesem un baros de 5 kilograme. Aproximativ 10 metri cubi excavaţi. Ploaia torenţială ne-a udat tot echipamentul. Nu ne dădusem încă seama că trebuie să facem locul de tabără în Peştera Cascadei...
                                                          15
 
16-17 mai 1987. Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Gigi Chiriloi, Adrian Rădulescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti). Inaugurăm locul de tabără în Peştera Cascadei, acolo unde se poate dormi fără cort, pe porţiunile de sol afânat. Continuarea decolmatării. Au fost explorate două mici peşteri deasupra resurgenţei Şipot 2, pe malul ei drept geografic, în peretele de stâncă în care se află şi Peştera Pălăriei.

19-20 septembrie 1987 (imaginea 16). Ică Giurgiu, Gigi Chiriloi, Andi Selischi (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti), Petre Puiu, Florin (Clubul de Speologie Proteus Hunedoara). Continuăm decolmatarea, dislocând şi deplasând la vale aproximativ 35 metri cubi de pământ şi bolovani.
16


17-18 octombrie 1987 (imaginea 17). Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Gigi Chiriloi, Sorin Vasilescu, Gigel Cuţa, Aurel Dumitrescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti), Petre Puiu, Florin (Clubul de Speologie Proteus Hunedoara). Continuarea decolmatării.
Profitând de uneltele prezente şi de forţa de lucru a echipei, mergem la Peştera Sifonului de la Şipot, unde spargem câţiva bolovani aflaţi pe firul apei, sub portal, scăzând astfel cu câţiva centimetri nivelul apei. Mai explorăm 29 de metri în Peştera Cascadei (vezi la https://sites.google.com/site/romanianatura53/home/carpatii-meridionali/sureanu/cascade-si-pesteri-spectaculoase-la-sipot-muntii-sureanu ), folosind drept catarg un trunchi de pom.
                                       17

21-22 noiembrie 1987 (imagini 18-18b). Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Gigel Cuţa, Aurel Dumitrescu, Gabriel Miclăuş, Eugen Georgescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti), Daniel Ghiba, Cristi (din Uricani). Continuarea decolmatării. Marele perete/ versant de deasupra noastră coteşte spre stânga cum priveşti în locul unde săpam şi „vine” uşor către noi, aşa că suntem nevoiţi să dublăm lăţimea frontului de lucru ca să putem lucra cu spor. În imaginile 18b şi 18c se vede bine, comparativ cu imaginea 11f, cum a avansat săpătura în lăţime şi în adâcime.
                                                    18

             18a
           

18b









18a, b    Noiembrie 1987. Frontul de lucru s-a lărgit mult. Culoarea albă a peretelui din fundal (imaginea 18b) se schimbă brusc în roşu la baza lui, arătând cât am avansat în adâncimea conului de aluviuni; şi malul verde cu iarbă de la baza peretelui (partea stângă a imaginii 18b), se întrerupe brusc acolo unde a dezgolit săpătura noastră. În partea dreaptă a imaginii 18a accesul spre fisura pe care se urcă la Peştera Pălăriei devine, în urma decolmatajului, tot mai delicat. Foto: Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu.












19-20 martie 1988 (imaginea 19). Ică Giurgiu, David Alexandru, Mihai Nica, Ovidiu Bandrabur, Rodica Pinoşanu, Andrei Sebe (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti). Continuarea decolmatării.
                                                        19

14-16 mai 1988 (imagini 20, 20a). Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Gabriel Miclăuş, Eugen Georgescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti). Continuarea decolmatării.
                                                         20
                                                                                20a    15 mai 1988. La sfârşitul acestei zile de lucru sunt semne că vom reuşi într-o tură viitoare să pătrundem sub bolta versantului/ peretelui. Baloanele de pe trunchiul copacului fuseseră utilizate la o şedinţă de fotografiere într-una din cavităţile din preajmă. Foto: Ică Giurgiu, Eugen Georgescu.

28-29 mai 1988 (imaginea 21). Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Doru Manciulea, Mihai Diac, Gabriel Miclăuş (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti). Continuarea decolmatării. În fine, reuşim să ajungem sub verticala/ buza/ prispa peretelui de stâncă, la începutul contrapantei. Bolta se află la trei metri înălţime faţă de locul prin care se scurge apa prin canionul care pleacă spre vale. Nu mai este spaţiu spornic pentru lucru, va trebui să scădem nivelul conului de aluviuni de lângă perete.
                                                      21

18-19 iunie 1988 (imaginea 22). Ică Giurgiu, Eugen Georgescu, Andi Selischi (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti); Florin Poantă, Petrică, Adi (Clubul de Speologie Proteus Hunedoara). Continuarea decolmatării. Spre sfârşitul turei am pătruns în prima sală a Peşterii 600 metri cubi (!!!), dincolo de vârful înalt al conului de bolovani (vezi harta 7). Nu mai avem timp la dispoziţie şi, obosiţi, fugim până la gară...
22

9-10 iulie 1988 (imagini 23, 23a). Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Doru Manciulea, Andi Selischi (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti); Florin Poantă, Petrică, Adi (Clubul de Speologie Proteus Hunedoara). Continuarea decolmatării. A trebuit iar să lărgim frontul de lucru. La ora 21,30 am pătruns în peştera care măsoară 49 metri lungime (imaginea 7)! Şapte ani a durat decolmatarea! Peştera a primit numele 600 metri cubi, acesta reprezentând volumul de aluviuni dislocat; în realitate, volumul de aluviuni derocat, săpat, tras cu lopeţile şi târnăcoapele a fost de cel puţin două ori mai mare (pentru că pe măsură ce urcam cu săpătura de la nivelul de ieşire al apei, distanţa pe care trebuiau trase aluviunile pentru a fi deversate în pârâu devenea din ce în ce mai mare!).
Am cartat-o şi am efectuat o decolmatare aval dreapta faţă de mult prea apropiatul sifon terminal (aflat, altitudinal, la doar câţiva metri mai sus faţă de primul sifon din Peştera Sifonului de la Şipot). Sifonul terminal nu pare a fi lung, nici foarte adânc. Este o cavitate foarte veche, cu îndelungi etape de concreţionare, asemenea altora din apropiere: Peştera Capetelor, Peştera Pălăriei, Peştera lui Cezar Manea, Peştera Sifonului de la Şipot.
Asemănare morfologică mare - galerii în general înguste - între aspectul Peşterii Pălăriei, fisurii care coboară de la Peştera Pălăriei, Peşterii 600 metri cubi de la Şipot şi canionului din aval de Peştera 600 metri cubi de la Şipot.
Am început o decolmatare pe galeria aval dreapta faţă de sifonul terminal.
23


23a    10 iulie 1988. Am intrat!!! Peştera primeşte numele 600 metri cubi, acesta reprezentând volumul de aluviuni dislocat; în realitate, volumul de aluviuni derocat, săpat, tras cu lopeţile şi târnăcoapele a fost cel puţin de două ori mai mare (asta pentru că pe măsură ce urcam cu săpătura de la nivelul de ieşire al apei, distanţa pe care trebuiau trase aluviunile pentru a fi deversate în pârâu devenea din ce în ce mai mare!). În dreapta imaginii, deasupra săpăturii, marea fisură pe care se urcă la Peştera Pălăriei. Foto: Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Tudor Manciulea, Andi Selischi.

3-4 septembrie 1988 (imagini 24, 25). Mircea Vlădulescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti); Marian Neacşu, Dan Dalimon (din Piteşti). Continuarea decolmatării în Peştera 600 metri cubi de la Şipot; se mai adaugă 4 metri de galerie.
24


25

24-25 septembrie 1988 (imaginea 26). Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Doru Manciulea, Eugen Georgescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti); Marian Neacşu (din Piteşti). Ică Giurgiu, tentativă de scufundare în sifonul din Peştera 600 metri cubi de la Şipot. Datorită profilului galeriei au fost numeroase probleme de ajustare a echipamentului. Apoi aerul din butelie a scăzut sub limita de siguranţă. Sifonul pare a fi o galerie orizontală care e posibil ca altădată să fi fost aerată.
Decolmatare în interior, pe galeria cu nisip. Aceasta continuă, problema este scoaterea aluviunilor în ritmul în care se sapă...
Escalade la exterior, în versantul drept geografic al resurgenţei.
26

8-10 iunie 1990 (imagini 27, 28). Mircea Vlădulescu, Dan Pleşa. Intrarea în Peştera 600 metri cubi era deschisă.
27

28

1-2 iunie 1991 (imagini 29, 30). Mircea Vlădulescu, Bogdan Constantinescu, Valentin Ţintea. Drumuire între Peştera Căzăturii şi Peştera 600 metri cubi.
 29

30

După anul 1990, asfaltul din Europa a monopolizat interesul multora, în detrimentul explorărilor din munţii României.


Descriere

Plecând de la harta peşterii din imaginea 7 putem spune că nu vedem decât parţial cum arată din punct de vede speologic acest loc. S-ar putea ca retezând în continuare vârful conului de aluviuni de la baza marelui perete să constatăm că actualul cavernament cunoscut nu reprezintă decât o parte a căii de acces spre interiorul muntelui. Cu siguranţă, continuarea săpăturii pe galeria din aval dreapta faţă de actualul sifon terminal poate oferi indicii asupra continuării peşterii.
E cert însă că apele vin de departe (imaginea 4), astfel potenţialul de cavernament fiind foarte atractiv!