Izvorul întineririi/ La Căneală de la Buştea

Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti), Cristophe Reuss

Ianuarie 2012. Subcarpații Vrancei, la fel ca și aproape întreaga „neinteresantă” zonă a Subcarpaților, au - dincolo de prima impresie de peisaj plictisitor - relief variat, cu petrografie, geomorfologie și vegetație remarcabile, asta pe măsură ce pătrunzi în teritoriul lor și mai ales c.ând le străbați coclaurile.

Dacă pornim pe drumul B (de la ramificația din imaginea 1 și harta 2), către satul Buștea (vezi aici și aici), urcăm pe calea din imaginea 4 până la ultimele case de sub poala pădurii (imaginea 9).

După 3,5 kilometri de la ramificația din imaginea 1 (timp în care observăm în dreapta noastră o profundă și lungă vale cu abrupturi stâncoase remarcabile/ gresii) sosim la o răsp.ântie din Buștea, unde e loc (pe iarbă) ca să parcheze mai multe mașini. De aici, drumul B continuă către casele din imaginea 9, dar nu este accesibil de obicei autoturismelor. Vom merge în continuare pe drumul B și după 10-15 minute (cu urcușuri și coborâșuri) observăm pe dreapta lui, chiar lângă el, izvorul din imaginile 6-8. Pe timp de iarnă, contrastul dat de ruginiul depus din apă este și mai evident alături de albul de nea și de vegetația pitică proaspăt verde din jur.

După alte 10-15 minute ajungem la casele din imaginea 9, acolo unde în locul marcat cu I pe poză se află izvorul din fotografiile 10-11. Apa lui este plăcuta de băut, nu foarte rece pe timp de iarnă. De altfel, aici sunt aduși și vițeii (care, la un adăpat, golesc fiecare conținutul întregului bidon de 20 litri în care se adună firul de apă). Bovinele adulte sunt duse la alte izvoare, cu temperaturi mai coborâte.