Munţii Berzunţi, creasta principală

                                                                                                                     Geografie

Sub aspect morfometric, Muntii Berzunti se desfasoara intre cotele altitudinale de 362 metri (Paraul Valcele, la varsarea in Trotus; vezi harta 2, la nord de localitatea Targu Ocna) si de 984 metri (Varful Magura, vezi harta 2). Culmea principala prezinta o altitudine medie de 800 m, are lungime de aproximativ 20 km si latime cuprinsa intre 5 si 8 km (luand in calcul si picioarele laterale).

Morfografic vorbind, Muntii Berzunti se prezinta sub forma unei creste principale orientata nord nord-vest sud sud-est, din care se desprind culmi secundare perpendiculare pe ea, local numite plaiuri. Creasta principala este masiva, formata din roci dure (gresii de Kliwa si de Tarcau), cu ruperi de panta semnificative. Ea reprezinta totodata limita vestica a Muntilor Berzunti, dominand Depresiunea Tazlaului printr-un puternic abrupt care, doar in cateva sectoare, este estompat prin fragmente de glacis acumulativ (inspre localitatile Berzunti si Valea Sosii; harta 2). Bine impadurita, ea reprezinta cumpana de ape intre bazinul Trotusului (cu 9 afluenti importanti in zona) si cel al Tazlaului (10 afluenti importanti).

Creasta principala se individualizeaza pe aliniamentul urmatoarelor varfuri: Runcu (767 m), Tarnita (892 m), Bulimandru (978 m), Magura (984 m) (vezi harta 2). Din Varful Magura se produce o „prabusire” altitudinala drastica a culmii principale, astfel incat extremitatea sudica a acesteia se evidentiaza prin Varful Chiciria (502 m; harta 2). Datorita reliefului jos din partea lor de sud, limita morfologica ce-i desparte de dealurile Subcarpatilor Tazlaului este mai putin clara. Zona montana periferica crestei principale prezinta cativa umeri masivi si mai multe picioare alungite, exclusiv spre Valea Trotusului, care constituie limita vestica a Muntilor Berzunti.

Turism

Din punct de vedere al interesului turistic Muntii Berzunti sunt de asemenea… periferici; cu exceptia unui turism local si acesta slab conturat, constientizat sau organizat, in nici un fel institutionalizat (chiar daca localitati apropiate s-au declarat „statiuni turistice”). Cu toate acestea, existenta in sine a Muntilor Berzunti, caracteristicile lor geomorfologice, pot face ca ei sa reprezinte o provocare pentru montaniarzi. Acestia vor constata - cu surpriza - posibilitatea parcurgerii unui traseu clasic de culme muntoasa asemanator, de pilda, celor din Muntii Bargaului, cu „ingrediente” de felul: plaiuri acoperite cu fanete, cu largi deschideri peisagistice, lacuri pitoresti, pesteri „inghesuite”, manastiri etc.

Prezentam aici unul dintre multele trasee de drumetie care exista in Muntii Berzunti, anume pe cel care parcurge creasta principala, de la nord la sud.

Moinesti - Dl. Magura Moinestilor - Dl. Runcu - Lacul Tarnita - M. Tarnita - M. Bulimandru - schitul Sf. Ilie - Vf. Magura - Dl. Ousorul - Dl. Dracoaia - halta Ciresoaia (10 ore)

Punctul de intrare in traseu este gara Moinesti (harta 2, care nu mai deserveste decat trenuri de marfa). Aici se ajunge de pe arterele principale ale Vaii Trotusului (DN 12A si linia ferata 5001) plecand de exemplu din Comanesti cu un microbuz pentru calatori, din statia aflata in spatele garii. Drumul dureaza doar 20 de minute.

Din gara Moinesti se traverseaza liniile ferate, apoi soseaua de centura a orasului si se ajunge la baza Dealului Magura, de unde ne preia un drum petrolier, intai ulita a micului cartier de sub deal. Curand drumul isi poarta, printre fanete, serpentinele largi pe care le putem taia, urcand pe o poteca si avand ca reper o inalta cruce metalica. Din dreptul ei drumul inainteaza printr-o padure rara, cale de 2 km, pana pe culmea poienita a Dealului Magura.

Drumul petrolier se estompeaza, traseul urmand un drum de carute. Traversam poiana pe directia est, tinandu-ne de marginea padurii din stanga ei. Iesim imediat intr-o vasta zona acoperita spre nord de pasuni si fanete, ceea ce ne ofera o larga perspectiva asupra Depresiunii Tazlaului Sarat. In spate, dincolo de Saua joasa a Moinestiului, se inalta Muntii Tarcau. Urcam domol, avand acum marginea padurii in dreapta, pana ajungem pe culmea Dealului Runcu, marcat de borna silvica VIII 14. Ocolim spre dreapta o obarsie, continuand urcusul pe langa padure pana pe un varf plesuvit de taieri recente. De pe el coboram intr-o sa, observand si urmand totodata H-urile rosii ale hotarului dintre doua ocoale silvice. Dar din sa parasim marcajul silvic ce se tine de culmea principala, pentru a vizita Lacul Tarnita (vezi harta 2).

Un drum de carute pleaca spre dreapta si intra in padure. Ne tinem de el, mergand mai mult de-a coasta, dar cu tendinta clara de a cobori usor. Trecem pe langa un mic lac colmatat, cucerit de vegetatie, ajungand, dupa circa 10 minute de la parasirea culmii principale, in dreptul unui torent sec, puternic ravenat, care vine din stanga noastra, de pe pantele abrupte ale Muntelui Tarnita. Din acest punct drumul de carute face un cot de 90 de grade spre dreapta ducand in nici 5 minute pana la marginea Lacului Tarnita.

Lacul s-a format pe o treapta intermediara a unei mari alunecari produse pe versantul vestic al Muntelui Tarnita. Are forma relativ circulara, cu diametru de circa 20 metri, este alimentat permanent de cateva izvoare de panta si are un emisar care in perioadele cu regim pluviometric ridicat mai formeaza cateva mici laculete, asa ca apa lacului este tot timpul limpede.

Ne reintoarcem de la lac pe acelasi drum pana la cotul de 90 de grade facut spre dreapta, la coborare. Acum ne indreptam spre dreapta, tot pe urmele unui drum de carute, avand ca reper suplimentar un marcaj silvic care delimiteaza doua subparcele, realizat cu benzi rosii orizontale. In 5 minute, avansand mai mult de-a coasta, urcam pe creasta unui picior intins dinspre Varful Tarnita spre vest. Aici intalnim un drum de carute bine conturat care tine muchia piciorului, insotit si de marcajul silvic realizat din benzi rosii verticale. Il vom urmari in urcus spre Varful Tarnita. Drumul bun de carute pleaca spre dreapta, dar din el continua un brat mai putin clar, direct spre varf. Mergem pe acesta din urma. In 10 minute iesim pe o culme secundara a Muntelui Tarnita, caci drumul pe care urcam deviaza putin spre dreapta pentru a mai indulci din panta. Avansam cateva zeci de metri spre Varful Tarnita pe muchia culmii pe care am ajuns, numita Plaiul Ciobanului, pana la culmea principala a Berzuntilor pe care o recunoastem dupa drumul bun de carute aflat pe ea si, mai ales, datorita H-urilor silvice. Spre stanga se ajunge la Varful Tarnita, evidentiat doar prin abruptul de pe versantul sau nordic la care nu avem motive sa tintim.

O data aflati pe culme, vom coti spre dreapta. Acolo unde am ajuns, culmea prezinta un mic platou orizontal, linia ei de maxima altitudine virand spre stanga o data cu hotarul silvic. Drumul nostru, format de turme de oi, coboara sub culme, pe versantul din dreapta, in directia de mers, reintalnind curand marcajul ceva mai jos, intr-o zona framantata de movile si gropi. Vom fi atenti sa nu pierdem marcajul silvic; daca ne tinem de el, intalnim borna silvica VIII 94, dincolo de care vom traversa un sant de prabusire, prinzand imediat linia unei culmi secundare care se formeaza spre dreapta. Noi mergem spre stanga, pe drumul bun de carute peste care dam urmarind H-urile hotarului silvic. Urmam strict linia culmii impadurite si mult mai abrupte, spre stanga. Ni se deschide totusi o fereastra prin vegetatie catre unul dintre satele de pe Valea Tazlaului Sarat. Dupa circa o ora de mers pe culme si dupa ce traversam o mica poienita formata in urma unor taieri mai vechi si invadata de tufe de soc ajungem pe Muntele Bulimandru (harta 2).

Culmea se ingusteaza un timp, luand aspectul unei creste. Ne vom tine de marcajul silvic (H) urcand astfel lejer pe Varful Bulimandru (978 m), de unde vom cobori panta mai inclinata de pe versantul sau estic. De pe Varful Bulimandru avem posibilitate sa admiram toata culmea Berzuntilor pana la cel mai inalt varf al sau, precum si unele dintre picioarele sale laterale. Zarim in saua in care vom descinde schitul Sf. Ilie. Schitul este metoc al Manastirii Sf. Sava, aflata la jumatate de ora distanta de acesta daca se coboara de pe culmea Berzuntilor spre stanga. Mentionam ca la schit exista conditii de cazare. De la Moinesti pana aici ne-au trebuit circa 4 ore, fara popasuri.

De la schit plecam spre est, urmarind acelasi marcaj silvic al hotarului dintre ocoale. Imediat ce parasim poiana in care se afla schitul iesim pe o culme plesuvita de taieri mai vechi, dar pe care au mai ramas cativa fagi batrani. De pe ea pleaca spre sud, pe culmea Plaiului Fagului, un hotar silvic dintre doua ocoale, iar spre est, pe culmea principala, un alt hotar silvic dintre alte doua ocoale. Ne vom tine de acesta din urma, in coborare lenta pe un drum lat de tractor. Timp de o ora drumul se desfasoara prin padure, urmand strict linia de maxima altitudine a culmii si H-urile hotarului silvic. Ajungem astfel intr-o poiana in care intalnim un drum forestier care traverseaza culmea de pe un versant pe celalalt, legand localitatile Larga si Berzunti. Drumul de plai este, in continuare, pe o portiune, un bun drum de carute, usor deci de urmarit, orientandu-ne mereu si dupa marcajul hotarului silvic. Depasim o culme impadurita, drumul de carute cazand putin pe versantul sudic al culmii si uitand circa 10 minute de marcajul silvic, pana intr-o sa, la marginea unei vechi taieturi. Pana ce aici plantatia se va face padure, vor mai stapani locul, inca mult timp, spre deliciul drumetilor, tufele de fragi si rugii de zmeura! Drumul de carute nu mai urmeaza de aici hotarul silvic, noi insa da, pe o poteca ce se asterne cu fidelitate pe linia culmii. Urcam un prim varf, de la 750 m la 850 m, destul de abrupt, pe care il si coboram, pentru a incepe apoi lungul si obositorul urcus (in comparatie cu restul drumului) al celui mai inalt varf, Magura Berzuntilor, de 984 m. Din poiana traversata de drumul forestier Larga - Berzunti, pana in saua de dinaintea urcusului spre Magura Berzuntilor au trecut trei sferturi de ora. Ne va mai trebui o jumatate de ora pentru a atinge altitudinea maxima a traseului, punct marcat de un popic de ciment si aflat in capatul sudic al crestei, cvasiorizontala pe ultimele 10 minute parcurse.

Din acest punct coboram pe poteca din stanga, insotind H-urile hotarului silvic. Dupa 10-15 minute de coboras abrupt prindem un drum de carute care, pe o panta mai blanda, ne va scoate curand din padure; inainte de a o parasi observam borna silvica I 103 si ultimele H-uri. Drumul are o ascensiune usoara spre un varf acoperit de faneata, insa il ocoleste, indreptandu-se catre sud-est. Noi vom urca pe varf, urmarind strict directia sud. Coboram usor, ocolind o obarsie oarba a Valcelelor, aflata pe stanga noastra. Cumpana de ape dintre Valcele (in stanga) si Paraului lui Nicolita (spre dreapta), e bine individualizata si ne va conduce pana la marginea padurii.

Un drum de carute coboara spre stanga, catre Valea Valcele; noi alegem sa ramanem pe culme si intram in padure. O parasim repede, iesind intr-o taietura, de unde va trebui sa depasim un prim varf. O putem face fie direct, mentinandu-ne pe linia de maxima altitudine, fie ocolindu-l pe o poteca ce coboara spre dreapta pe un umar de deal, pana la un drum de oi, ce vine tot din dreapta. Noi mergem pe el spre stanga, traversam o data cu taietura o obarsie si ajungem din nou pe linia crestei. Ocolirea varfului dureaza 15 minute. In continuare, drumul coboara lin prin padure, inconjoara pe dreapta un nou varf, si apoi inca unul, pe stanga, pe poteci de oi. Panta mare si solul instabil fac destul de dificila traversarea ultimului varf, pentru care ne trebuie doar un sfert de ora.

Urmeaza depasirea Ousorului (695 m). Din saua in care am ajuns, coboara spre stanga si spre dreapta poteci late de oi catre Valea Valcele si catre Paraul lui Nicolita. Noi urcam putin pana la marginea padurii, ocolim pe dreapta o ingramadire de stanci de gresie si iesim deasupra lor, pe o culme poienita. Poteca de travers a Ousorului intra in padure pe versantul stang al dealului. Va fi iarasi o zona abrupta si cu sol instabil. Dupa 15 minute suntem dincolo de varf, intr-o noua sa.

Urcam o panta domoala, pret de 10 minute, pana pe un varf de unde se deschide larga priveliste in toate directiile. Domina, de dincolo de Paraul lui Nicolita, Dealul Ursoaia (866 m), in corpul caruia sunt sapate (natural) cateva pesteri. Cea mai mare, Beciul din Ursoaia, are vreo 50 de metri dezvoltare. Coboram substantial ca diferenta de nivel, dar usor, la inceput printre arini pitici, apoi pe langa loturi agricole, pana intr-o sa larga, traversata de un drum de carute care leaga satul Cucuieti de satul Valcele. (La numai 150 de metri, spre dreapta, pe drum spre Cucuieti, vom putea gasi un izvor prins intr-un budai.) Inaintand, printre cateva vii ingradite, urcam sustinut pana la marginea padurii care acopera Dealul Momaia. Drumul merge prin padure, pe o panta accentuata, lasand in stanga culmea Momaiei, pentru a sui, timp de 20 de minute, pe crestetul Dealului Codrului. Ne aflam pe un platou larg, acoperit de fanete. Un drum duce spre Dealul Dracoaia, a carei spinare ca de mistret (hogback, numita de geografi) se ridica spre sud; un alt drum se desprinde spre est.

De pe platoul Dealului Codrului ne indreptam direct catre Dl. Dracoaia. Chiar inainte de a incepe sa-l urcam, traversam un fost drum petrolier care vine din dreapta, de la Cucuieti si coboara spre stanga, la o sonda dezafectata. Noi suim pe Dracoaia, pe o panta care ne impune un efort moderat. Cararea se tine strict de creasta ingusta, cand catarandu-ne pe stancile de gresie iesite in cale, cand ocolindu-le. Din varf coborarea e chiar abrupta, dar fara probleme, stancile printre care ne strecuram echilibrandu-ne pasii. Spre finalul pantei, cand deja aceasta pare prea abrupta pentru a mai putea continua, potecuta de pe ea isi schimba brusc directia spre stanga, parasind-o pentru a se strecura prin paduricea de pin, pana la cele cateva case ale catunului Pacuri (mai vechi, satul Pacurita), pendinte de satul Poieni (fost Mosoare), considerat azi cartier al orasului Tg. Ocna. Catre dreapta zarim podul peste Trotus, pe celalalt mal aflandu-se calea ferata cu halta Ciresoaia (mai nou, doar punct de oprire) si soseaua Tg. Ocna - Comanesti.

Bibliografie

 1. Brandus C. - Subcarpatii Tazlaului. Studiu geomorfologic - Editura Academiei, Bucuresti, 1981

2. Puscarciuc Marelena, Puscarciuc Radu - 101 drumetii in bazinul median al Vaii Trotusului - Editura Renaissance, Bucuresti, 2005

3. Puscarciuc Radu - Pseudocarst in bazinul mijlociu al Vaii Trotusului - Explorari 1/1986, Buletin informativ al C.S. Montana Onesti

4. Sandulescu, Mircea - Geotectonica Romaniei - Editura Tehnica, Bucuresti, 1984

5. Sorgot Virgil - Studiu geografic al Culmii Berzunt - nepublicat

6. Vacarasu Iulia - Valea Trotusului - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1980

Donează 30 de lei