Cârlibaba - Vf. Bâtca Tătărcii, Munţii Obcina Mestecănişului

Cel mai insemnat eveniment cu care se poate mandri Carlibaba este descalecatul lui Bodgan, care, trecand muntii din Maramures in anul 1359 alunga pe urmasul lui Dragos, Balc si declara independenta Moldovei. Trecerea voievodului prin aceste locuri este marcata de obeliscul comemorativ aflat chiar in centrul comunei. In timp, granita dintre Ardeal si principatul Moldovei a ramas fixata pe cursul superior al Bistritei Aurii si, poate si din acest motiv, tinutul a ramas relativ nepopulat timp de cateva sute de ani. Anexarea Tarii de Sus a Moldovei de catre Imperiul Habsburgic modifica insa situatia si, astfel, in jurul anului 1790, baronul Anton Manz intemeiaza localitatea Mariensee, pe malul stang al Bistritei Aurii, aducand colonisti germani de confesiune evanghelica din zona Zips si deschide exploatarea minelor de argint din Muntele Fluturica. Pe malul drept al Bistritei, aflat sub jurisdictie ungara, se dezvolta in paralel localitatea Ludwigsdorf (nume oficial: Radnalajosfalva), majoritatea populatiei formand-o aici germanii romano-catolici veniti din Silezia Superioara si Boemia. In urma Marii Uniri, cele doua localitati surori despartite doar de apa Bistritei se contopesc, si, sub numele de Carlibaba Veche si Carlibaba Noua formeaza comuna Carlibaba, fiind integrate judetului Campulung. Evenimentele tragice din anul 1940 afecteaza in mod profund localitatea; Carlibaba Noua este anexata Ungariei hortiste, iar Carlibaba Veche isi pierde locuitorii de etnie germana care se repatriaza in masa in urma acordului semnat intre Germania hitlerista si Guvernul Romaniei in data de 22 octombrie 1940. In urma lor ramane biserica evanghelica din lemn care va fi apoi transferata Bisericii Ortodoxe si in care se slujeste si astazi.  In urma semnarii tratatului de pace de la Paris din 1947, Transilvania de Nord este retrocedata Romaniei si o data cu ea Carlibaba Noua care este reintegrata comunei Carlibaba. Datorita faptului ca etnicii germani din Carlibaba Noua nu au fost afectati de acordurile de repatriere, prezenta germana pe aceste meleaguri nu a disparut cu totul, asa cum s-a intamplat in alte localitati bucovinene (Iacobeni, Fundu Moldovei, Gura Putnei etc), iar mica parohie romano-catolica Sfantul Ludovic a continuat sa fiinteze pana in ziua de astazi. La recensamantul din anul 2002 comuna avea aproximativ 1980 de locuitori dintre care 1700 romani, 180 germani si 100 ucrainieni (hutuli), acestia din urma fiind grupati mai ales in catunele din Muntii Tibaului si Valea Carlibabei. 

 In acest loc parasim forestierul si ne abatem pe drumul de tractor, noroios si impracticabil pentru autoturisme, care urmareste Paraul Candrinari in directia nord-est, mai intai printr-o zona defrisata si apoi prin padure. De multe ori drumul se suprapune cu talvegul paraului, fapt ce ne obliga la cateva traversari ale paraului, de altfel deloc complicate. Dupa aproximativ 1 km intalnim o limba de poiana care coboara pe versantul drept al vaii (geografic), tocmai de sus de pe Batca Tatarcii. Parasim drumul care continua de-a lungul paraiasului, sarim un gard din razlogi si incepem sa urcam spre stanga pe versantul poienit, pe o cararuie abia ghicita. Panta se aspreste treptat si urcam din greu o diferenta de nivel de 150 metri pana intersectam un drumeag zoopastoral, construit recent, care iese din padure si incinge muntele pe curba de nivel in directia stanei aflata la sud de Batcii Tatarcii (stanga noastra). Probabil ca daca am fi continuat sa urmam paraul am fi gasit la un moment dat punctul de inceput al acestui drum. Intrucat deasupra noastra panta se aspreste inca si mai mult, cotim la stanga pe drumeag pana cand ajungem intr-un loc relativ plat, nu departe de stana. Peisajul se deschide larg spre vest si daca avem sansa unei zile senine putem admira intregul lant al Muntilor Rodnei, de la Vf. Rosu, Ineut si Ineu pana la Pietrosu.