Their Head-Bashers – and ‘Ours’: Hong Kong vs. Catalonia
https://original.antiwar.com/thomas-harrington/2019/08/26/their-head-bashers-and-ours/
I don’t claim to know enough about the situation Hong Kong to render a definite opinion about the true sources of the citizen uprising there. My sense, however, is that while the roots of protest movement are probably largely indigenous, the US has opportunistically latched itself on to the cause of the protesters, and is probably providing them with logistical aid, because it sees this as a way of giving its prime geopolitical rival a big black eye.
What I do know, however, is that last Thursday Google deplatformed 210 pro-China, and anti-protester YouTube channels (Google owns YouTube).
Here is the company’s explanation for the move:
"Earlier this week, as part of our ongoing efforts to combat coordinated influence operations, we disabled 210 channels on YouTube when we discovered channels in this network behaved in a coordinated manner while uploading videos related to the ongoing protests in Hong Kong. This discovery was consistent with recent observations and actions related to China announced by Facebook and Twitter."
That a company led by supposedly sophisticated people could issue such a feeble justification for gross censorship and apparently get away with it is a testament to the dramatic decline in the generalized critical capabilities of the populations of the US, and increasingly, its tag-along vassal states in Europe.
I could go on a long rant about the fact about how there is not, nor has there ever existed at any time in history, anything resembling neutral speech, that is, speech that does not influence its hearer to view reality from one point of view or another, and that to suppose, therefore, that some speech is pristine in its objectivity while other speech is biased and thus in need of paternalistic excisions, is to demonstrate the existence of a mind trapped in a state of learned helplessness.
Or I could encourage you to fixate of the patent hypocritical absurdity of the charge that the Chinese are engaging in "coordinated influence operations" over the matter of the Hong Kong protests. To live in contemporary society is to live under a constant onslaught "coordinated influence operations". And they are not, contrary to what many people think, limited to the incessant peddling of largely unnecessary commercial products. The US government takes the task of managing the perceptions (as in "perception management") of the home population very, very seriously and spends billions of dollars annually to achieve this aim. Do you really think the big-media unanimity on the nonexistent weapons of mass destruction in Iraq, or the recent Russiagate hoax were achieved in the absence of bribery and/or very well planned pressure campaigns upon people and corporations?
No, I’ll spare you all that and simply remind you that the drive for democracy and greater self-governance in Hong-Kong is one of several such movements currently taking place around the world, and that that very few of the governments seeking to stamp them out have, to my knowledge, been the object of Google deplatforming.
For example, just under two years ago, millions of Catalans participated in a vote to secede from Spain. In the half decade or so leading to that vote, the Catalan regional government repeatedly asked the Spanish government to allow a state-sanctioned, Scottish-style, referendum on the matter. The Spanish government simply said "no"….again and again.
So, after two consecutive elections in which independence parties gained a majority of votes in the regional parliament, the Catalan president, Carles Puigdemont, decided to call a referendum anyway. However, since central government officials had warned him that they would consider the use of any public funds on the vote to be a criminal offense, he left the organization and financing of the event wholly in the hands of the Catalonia’s powerful web of civil society groups.
In the very early morning hours of October 1st, 2017, legions of citizens headed to the polls to vote. As they did, the threat of state violence hung in the air thanks to the presence in on a ship in Barcelona’s harbor of some between 4,500 and 6,000 heavily armed national policemen and civil guards. However, the vast majority of the civil society activists and the voters—part of a movement that is absolutely unequivocal in its devotion to nonviolence—thought that, with their understanding of, and training in, peaceful resistance, they would be able to defuse any central government attempts visit violence upon them.
They were dead wrong.
As the many videos and pictures taken that day show, the central government police came out swinging. By the end of the day, over a thousand people had been injured, some quite seriously. For example, there were 34 cranial-cephalic traumas, at least one broken femur and several hundred contusions in virtually all parts of the body. In addition to cracking heads and breaking bones, the Spanish "security forces" crashed through windows and doors at polling places and carried off hundreds of thousands of ballots.
In the wake of this assault, the Catalan government pondered what to do moving forward. Should they let this show of force squelch their broadly subscribed democratic movement? Or should they press ahead to a Declaration of Independence on the basis of this now clearly adulterated vote? After much awkward hemming and hawing, they chose the latter route. On October 27th, 2017, the Catalan parliament voted to secede from Spain.
Mere minutes after the vote, the Spanish government, basing its actions on a questionable use of article 155 of the Constitution, suspended Catalonia’s statute of autonomy, thus effectively putting the seven million inhabitants of the autonomous community and their elaborate network of governmental institutions and agencies into central government receivership.
At the same time, the state ordered the arrest of most members of the Catalan executive. Part of the cabinet, led by the Vice President of the government Oriol Junqueras, stayed in Spain and were promptly placed in pretrial detention. The other faction, led by president Carles Puigdemont went into exile in Belgium.
Having clearly strained their bonds with several EU partners with their October 1st assaults on a rigorously peaceful movement, the Spanish government sought to mollify them by rapidly calling for special Catalan elections. They did so fully expecting that the punished and surveilled electorate of that region would elect a pro-centralist government. However, on December 21st 2017, the Catalans responded instead by electing a pro-independence coalition led by exiled President Puigdemont.
Alarmed that control over the breakaway region was further slipping from their hands, the central government began scrambling for new "solutions" to the Catalan problem. They found them, or so they thought, in the country’s notoriously corrupt and non-independent judiciary. On the eve of what was to be Puigdemont’s telematic swearing-in at the end of January 2018, Judge Pablo Llarena produced a ruling, based on legal principles he invented out of whole cloth, to prevent the event from taking place. This, after he had tried, and embarrassingly failed the month before to get Puigdemont extradited to Spain from Belgium on charges of rebellion and sedition.
Though this legal maneuver did prevent him from occupying the presidency he had earned at the polls, it could not curtail the Spanish government’s increasing irritation with the fact that Puigdemont was traveling around Europe as a free man giving speeches about the authoritarian reality behind Spain’s facade of being a "consolidated democracy". So, while he was traveling through Germany in late March 2018 after a speaking engagement in Finland, Llarena issued another order for his arrest and extradition.
As was their duty under European conventions, the German authorities detained Puigdemont. But when they German judges looked at the criminal allegations Spain had sent them, they were, like the Belgian judicial authorities before them, dumbfounded by the Spanish judge’s legal "reasoning". After ten days in prison, Puigdemont was released and was once again free to travel around Europe and tell the story of Catalonia’s democratic movement for independence.
Having had their October gooning defeated by the December elections, and their legal manipulations defeated by the more independent judiciaries of Belgium and Germany, the Spanish government now channeled its energies full force into the game of "perception management".
In October of 2018, the now Socialist-led government of Pedro Sánchez established a new Secretariat within the Ministry of Foreign Affairs called Global Spain whose explicit purpose was to prop up the image of the country in the face of the damage caused by its heavy-handed attempts to stamp out Catalonia’s organic and widely subscribed movement for independence.
A key part of the program has involved sending government apologists to harass and berate Catalan government representatives (both exiled and non-exiled) during question and answer periods following their speaking engagements outside the country. Arguably more significant than this in the long run, however, has been their completely unsubtle campaign of pressures and threats against any foreign institution willing to give a platform to a pro-independence speaker. The Spanish state has also been caught engaging in unapproved, and therefore illegal, espionage activities on Catalan activists residing in Belgium and Switzerland.
And did I tell you that Global Spain has established a YouTube presence?
While the amount of material they have produced for this medium is not terribly large, and is marked such a level of cheesy boosterism (see here) that it is unlikely to sway many of the unconvinced to their cause, there can be no doubt that it was designed and deployed as part of a "coordinated influence operation".
And yet I am unaware of any attempt to on the part of Google to deplatform Global Spain from any of its myriad family of media services.
Do you think it might have something to do with the fact that Spain, unlike China, is a part of NATO as well as the ever-ready-to-kowtow-to-America- European Union?
I hold no brief for the Chinese government. But then again I hold no brief for any government anywhere that beats up people who are peacefully protesting or voting for greater freedom.
Google, however, which is attached at the hip to the US government by millions of dollars of business contracts, obviously doesn’t see it that way.
Blinded by greed and a provincial myopia, the people there seem to have forgotten that, in the end, the maintenance of a basic level of equanimity before all political factions is the ultimate guarantor of success for a broker of information.
Plying Americans, who have long-lived under the weight of constant hyper-patriotic moralizing, with stories rooted in glaring double-standards is, I hate to admit, child’s play.
You’d think that with all the "diverse" high IQ types they’ve hired, the bosses at Google might have at least one or two on staff who, having read Oedipus Rex in some detail, might be capable of applying its lessons to the present context, that is, who might tell them that trying the same tricks used in the US on more historically-informed populations who have often felt the brunt of US bullying might lead, in the long run, to very different and more disconcerting results.
This, however, does not appear to be the case.
Thomas S. Harrington is professor of Hispanic Studies at Trinity College in Hartford, Connecticut and the author of Public Intellectuals and Nation Building in the Iberian Peninsula, 1900–1925: The Alchemy of Identity (Bucknell University Press, 2014).
Head-Bashers - și 'Our': Hong Kong vs. Catalonia
Nu pretind să știu suficient despre situația Hong Kong pentru a da o părere certă despre adevăratele surse ale răscoalei cetățenilor de acolo. Însă, sensul meu este că, în timp ce rădăcinile mișcării de protest sunt probabil în mare parte indigene, SUA s-au prins oportunist de cauza protestatarilor și le oferă probabil ajutor logistic, deoarece consideră că este un mod de a da principalul său rival geopolitic un ochi negru mare.
Știu, totuși, este că joiul trecut Google a deregat 210 canale YouTube pro-China și anti-protest (Google deține YouTube).
Iată explicația companiei pentru mutarea:
"La începutul acestei săptămâni, ca parte a eforturilor noastre permanente de a combate operațiunile de influență coordonate, am dezactivat 210 canale pe YouTube când am descoperit canale din această rețea s-au comportat într-o manieră coordonată în timp ce încărcăm videoclipuri legate de protestele în desfășurare în Hong Kong. Această descoperire a fost în concordanță cu observațiile și acțiunile recente legate de China anunțate de Facebook și Twitter. "
Că o companie condusă de persoane presupuse sofisticate ar putea emite o justificare atât de slabă pentru cenzura brută și aparent să scape de ea este o dovadă a scăderii dramatice a capacităților critice generalizate ale populațiilor din SUA și, din ce în ce mai mult, a vasalului său state din Europa.
Aș putea merge pe o rabatare îndelungată despre cum nu există și nici nu a existat vreodată în istorie, ceva asemănător cu vorbirea neutră, adică vorbirea care nu-i influențează pe ascultător să privească realitatea dintr-un punct de vedere. sau altul și că, prin urmare, să presupunem că un anumit discurs este curat în obiectivitatea sa, în timp ce un alt discurs este părtinitor și, prin urmare, are nevoie de excizii paternaliste, înseamnă a demonstra existența unei minți prinse într-o stare de neputință învățată.
Sau aș putea să vă încurajez să soluționați absurditatea ipocrită a brevetului, pe care chinezii o angajează în „operațiuni de influență coordonate” în ceea ce privește protestele din Hong Kong. A trăi în societatea contemporană înseamnă a trăi sub o „operațiuni de influență coordonate” constante. Și acestea nu sunt, spre deosebire de ceea ce cred mulți, limitat la vânzarea continuă a produselor comerciale în mare măsură inutile. Guvernul SUA își asumă sarcina de a gestiona percepțiile (ca în „gestionarea percepției”) a populației de origine foarte serios și cheltuie anual miliarde de dolari pentru a atinge acest obiectiv. Chiar credeți că unanimitatea mass-media asupra armelor inexistente de distrugere în masă în Irak,
Nu, vă voi scuti toate acestea și vă amintesc pur și simplu că impulsul pentru democrație și o mai bună guvernare de sine în Hong Kong este una dintre mai multe astfel de mișcări care se desfășoară în prezent în întreaga lume și că foarte puține dintre guverne caută să Ștampilarea lor a fost, din câte știu, a făcut obiectul deplatformării Google.
De exemplu, în urmă cu doar doi ani, milioane de catalani au participat la un vot pentru a se separa din Spania. În jumătate de deceniu, care a dus la votul respectiv, guvernul regional catalan a cerut în mod repetat guvernului spaniol să permită un referendum sancționat în stil scoțian. Guvernul spaniol a spus pur și simplu „nu”.
Așadar, după două alegeri consecutive în care partidele independente au obținut majoritatea voturilor în parlamentul regional, președintele catalan, Carles Puigdemont, a decis oricum să convoace un referendum. Cu toate acestea, din moment ce oficialii administrației centrale l-au avertizat că vor considera utilizarea oricăror fonduri publice la vot ca o infracțiune, el a lăsat organizarea și finanțarea evenimentului în întregime în mâinile puternicei rețele a grupurilor de societăți civile din Catalunya. .
Chiar în primele ore ale dimineții de 1 octombrie 2017, legiuni de cetățeni s-au îndreptat la urne pentru a vota. Așa cum au făcut-o, amenințarea cu violență de stat a atârnat în aer datorită prezenței pe o navă din portul Barcelonei a aproximativ 4.500 - 6.000 de polițiști naționali puternic înarmați și gardieni civili. Cu toate acestea, marea majoritate a activiștilor societății civile și a alegătorilor - parte a unei mișcări care este absolut lipsită de echivoc în devotamentul său pentru nonviolență - au crezut că, prin înțelegerea lor și cu pregătirea în rezistența pașnică, vor fi capabili să dezamăgească orice încercările guvernului central vizită violența asupra lor.
Au greșit morți.
După cum arată multe videoclipuri și fotografii realizate în acea zi, poliția guvernului central a ieșit în mișcare. Până la sfârșitul zilei, peste o mie de oameni au fost răniți, unii destul de grav. De exemplu, au existat 34 de traume craniene-cefalice, cel puțin un femur rupt și câteva sute de contuzii în practic toate părțile corpului. Pe lângă căderea capului și spargerea oaselor, „forțele de securitate” spaniole s-au prăbușit prin ferestre și uși la locurile de votare și au transportat sute de mii de buletine de vot.
În urma acestui atac, guvernul catalan a luat în considerare ce trebuie să facă înainte. Ar trebui să lase acest spectacol de forță să-și stârnească mișcarea democratică larg abonată? Sau ar trebui să apeleze la o declarație de independență pe baza acestui vot acum adulat în mod clar? După multă bătaie de cap și urâciune, au ales următoarea rută. Pe 27 octombrie 2017, parlamentul catalan a votat să se detașeze de Spania.
După câteva minute de la vot, guvernul spaniol, bazându-și acțiunile pe o utilizare îndoielnică a articolului 155 din Constituție, a suspendat statutul de autonomie al Cataloniei, punând astfel efectiv cele șapte milioane de locuitori ai comunității autonome și rețeaua lor elaborată de instituții și agenții guvernamentale. în primirea administrației centrale.
În același timp, statul a dispus arestarea majorității membrilor executivului catalan. O parte din cabinet, condusă de vicepreședintele guvernului Oriol Junqueras, a rămas în Spania și a fost plasată prompt în arest preventiv. Cealaltă facțiune, condusă de președintele Carles Puigdemont, a plecat în exil în Belgia.
După încordate în mod clar legăturile lor cu mai mulți parteneri din UE cu lor 1 octombrie st atacuri la o mișcare pașnică riguros, guvernul spaniol a căutat să - i domolească prin apelarea rapidă pentru alegerile catalane speciale. Au făcut acest lucru pe deplin așteptând ca electoratul pedepsit și supravegheat din regiunea respectivă să aleagă un guvern pro-centralist. Cu toate acestea, la 21 decembrie st 2017, catalanii au răspuns în schimb , prin alegerea unei coaliții pro-independență condusă de președintele Exiled Puigdemont.
Alarmat că controlul asupra regiunii despărțitoare le-a scăpat și mai mult din mâini, guvernul central a început să cerceteze noi „soluții” pentru problema catalană. I-au găsit, sau așa s-au gândit, în sistemul judiciar notoriu corupt și neindependent. În ajunul a ceea ce urma să fie înjurarea telematică a lui Puigdemont la sfârșitul lunii ianuarie 2018, judecătorul Pablo Llarena a pronunțat o hotărâre, pe baza principiilor legale pe care le-a inventat din pânză întreagă, pentru a preveni evenimentul. Aceasta, după ce a încercat și, în mod jenant, a eșuat cu luna precedentă pentru a-l extrăda pe Puigdemont în Spania din Belgia sub acuzații de rebeliune și sediție.
Deși această manevră legală l-a împiedicat să ocupe președinția pe care a câștigat-o la urne, aceasta nu a putut restrânge iritarea tot mai mare a guvernului spaniol cu faptul că Puigdemont călătorește în Europa ca un om liber care a ținut discursuri despre realitatea autoritară din spatele fațadei Spaniei din fiind o „democrație consolidată”. Așadar, în timp ce călătorea prin Germania la sfârșitul lunii martie 2018, după o angajare de vorbă în Finlanda, Llarena a emis un alt ordin de arestare și extrădare.
Așa cum era datoria lor în conformitate cu convențiile europene, autoritățile germane l-au reținut pe Puigdemont. Însă, când judecătorii germani au analizat acuzațiile penale pe care le-a trimis Spania, acestea au fost, ca și autoritățile judiciare belgiene aflate înaintea lor, încurcate de „raționamentul” legal al judecătorului spaniol. După zece zile de închisoare, Puigdemont a fost eliberat și a fost din nou liber să călătorească în Europa și să spună povestea mișcării democratice a Cataluniei pentru independență.
După ce au avut înfrânare din octombrie în urma alegerilor din decembrie și manipulările lor legale învinse de judecătorii mai independenți din Belgia și Germania, guvernul spaniol și-a canalizat acum energiile cu forța deplină către jocul „managementului percepției”.
În octombrie 2018, acum guvernul socialist, Pedro Sánchez, a înființat un nou secretariat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, numit Global Spain, al cărui scop explicit era să propună imaginea țării în fața pagubelor provocate de aceasta a încercat să renunțe la mișcarea organică și abonată pe scară largă a Cataloniei pentru independență.
O parte cheie a programului a implicat trimiterea de apologe guvernamentale pentru a hărțui și berate reprezentanții guvernului catalan (atât exilați, cât și neexiliați) în timpul perioadelor de întrebări și răspunsuri în urma angajamentelor lor de vorbire în afara țării. Cu toate acestea, pe termen lung, probabil că este mai semnificativă a fost campania lor de presiuni și amenințări complet nesubtabile împotriva oricărei instituții străine care dorește să ofere o platformă unui vorbitor independentist. De asemenea, statul spaniol a fost prins implicând în activități de spionaj neaprobate și, prin urmare, ilegale, asupra activiștilor catalani cu domiciliul în Belgia și Elveția.
Și v-am spus că Global Spain a stabilit prezența YouTube?
Deși cantitatea de material pe care au produs-o pentru acest mediu nu este teribil de mare și este marcat un astfel de nivel de boosterism cheesy (a se vedea aici ) încât este puțin probabil să se învârtă multe dintre cele neconvinse în cauza lor, nu poate exista nici o îndoială că a fost proiectat și desfășurat ca parte a unei „operațiuni de influență coordonată”.
Și totuși nu știu nicio încercare de a depăși la nivel mondial Spania din partea oricărei familii sale de servicii media.
Credeți că ar putea avea ceva de-a face cu faptul că Spania, spre deosebire de China, este o parte a NATO, precum și a Uniunii Europene, care este mereu gata de a se descurca în America.
Nu țin nicio informație pentru guvernul chinez. Dar, din nou, nu fac nicio informație pentru niciun guvern nicăieri care să bată oamenii care protestează pașnic sau votează pentru o mai mare libertate.
Cu toate acestea, Google, care este atașat la nivelul guvernului SUA prin contracte de afaceri de milioane de dolari, în mod evident nu se vede așa.
Orbiți de lăcomie și de o miopie provincială, oamenii de acolo par să fi uitat că, până la urmă, menținerea unui nivel de bază de echanimitate înaintea tuturor facțiunilor politice este garantul final al succesului pentru un broker de informații.
Urăsc americanii, care au trăit de mult timp sub greutatea unei constante moralizări hiper-patriotice, cu povești înrădăcinate în duble standarde, este, urăsc să recunosc, jocul copiilor.
Ați crede că, cu toate tipurile „IQ” ridicate de IQ pe care le-au angajat, șefii de la Google ar putea avea cel puțin unul sau doi pe personalul care, citind în detaliu Oedipus Rex, ar putea să-și aplice lecțiile la contextul actual, adică cine le-ar putea spune că încercarea acelorași trucuri folosite în SUA pe populații mai bine informate istoric, care au simțit adesea atenuarea SUA ar putea duce, pe termen lung, la rezultate foarte diferite și mai neconcordante. .
Totuși, acest lucru nu pare să fie cazul.
Thomas S. Harrington este profesor de Studii Hispanice la Trinity College din Hartford, Connecticut și autorul Public Intellectuals and Nation Building in Peninsula Iberică, 1900–1925: Alchimia identității (Bucknell University Press, 2014).