Will Bibi's War Become America's War?

Will Bibi's War Become America's War?

By Patrick J. Buchanan

Why is Netanyahu now admitting to Israel's role in the strikes in Lebanon, Syria and Iraq? Why has he begun threatening Iran itself and even the Houthi rebels in Yemen?

President Donald Trump, who canceled a missile strike on Iran, after the shoot-down of a U.S. Predator drone, to avoid killing Iranians, may not want a U.S. war with Iran. But the same cannot be said of Bibi Netanyahu.

Saturday, Israel launched a night attack on a village south of Damascus to abort what Israel claims was a plot by Iran's Revolutionary Guards' Quds Force to fly "killer drones" into Israel, an act of war.

Sunday, two Israeli drones crashed outside the media offices of Hezbollah in Beirut. Israel then attacked a base camp of the Popular Front for the Liberation of Palestine-General Command in north Lebanon.

Monday, Israel admitted to a strike on Iranian-backed militias of the Popular Mobilization Forces in Iraq. And Israel does not deny responsibility for last month's attacks on munitions dumps and bases of pro-Iran militias in Iraq.

Israel has also confirmed that, during Syria's civil war, it conducted hundreds of strikes against pro-Iranian militias and ammunition depots to prevent the transfer of missiles to Hezbollah in Lebanon.

Understandably, Israel's weekend actions have brought threats of retaliation. Hezbollah Secretary-General Hassan Nasrallah has warned of vengeance for the death of his people in the Syria strike.

Quds Force General Qassem Soleimani reportedly tweeted from Tehran, "These insane operations will be the last struggles of the Zionist regime." Lebanese President Michel Aoun called the alleged Israeli drone attack on Beirut a "declaration of war."

Last Friday, in the 71st week of the "Great March of Return" protests on Gaza's border, 50 Palestinians were wounded by Israeli live fire. In 16 months, 200 have died from gunshots, with thousands wounded.

America's reaction to Israel's weekend attacks? Secretary of State Mike Pompeo called Netanyahu to assure him of U.S. support of Israel's actions. Some Iraqi leaders are now calling for the expulsion of Americans.

Why is Netanyahu now admitting to Israel's role in the strikes in Lebanon, Syria and Iraq? Why has he begun threatening Iran itself and even the Houthi rebels in Yemen?

Because this longest-serving prime minister in Israeli history, having surpassed David Ben-Gurion, is in the battle of his life, with elections just three weeks off. And if Netanyahu falls short — or fails to put together a coalition after winning, as he failed earlier this year — his career would be over, and he could be facing prosecution for corruption.

Netanyahu has a compelling motive for widening the war against Israel's main enemy, its allies and its proxies and taking credit for military strikes.

But America has a stake in what Israel is doing as well.

We are not simply observers. For if Hezbollah retaliates against Israel or Iranian-backed militias in Syria retaliate against Israel — or against us for enabling Israel — a new war could erupt, and there would be a clamor for deeper American intervention.

Yet, Americans have no desire for a new war, which could cost Trump the presidency, as the war in Iraq cost the Republican Party the Congress in 2006 and the White House in 2008.

The United States has taken pains to avoid a military clash with Iran for compelling reasons. With only 5,000 troops left in Iraq, U.S. forces are massively outmanned by an estimated 150,000 fighters of the pro-Iran Popular Mobilization Forces, which played a critical role in preventing ISIS from reaching Baghdad during the days of the caliphate.

And, for good reason, the aircraft carrier Abraham Lincoln, with its crew of 5,600, which Trump sent to deter Iran, has yet to enter the Strait of Hormuz or the Persian Gulf but remains in the Arabian Sea off the coast of Oman, and, at times, some 600 nautical miles away from Iran.

Why is this mighty warship keeping its distance?

We don't want a confrontation in the Gulf, and, as ex-Admiral James Stavridis, former NATO Supreme Allied Commander, says:

"Anytime a carrier moves close to shore, and especially into confined waters, the danger to the ship goes up significantly. ... It becomes vulnerable to diesel submarines, shore-launched cruise missiles and swarming attacks by small boats armed with missiles."

Which is a pretty good description of the coastal defenses and naval forces of Iran.

Netanyahu's widening of Israel's war with Iran and its proxies into Lebanon and Iraq — and perhaps beyond — and his acknowledgement of that wider war raise questions for both of us.

Israel today has on and near her borders hostile populations in Gaza, Syria, Lebanon, Iran and Iraq. Tens of millions of Muslims see her as an enemy to be expelled from the region.

While there is a cold peace with Egypt and Jordan, the Saudis and Gulf Arabs are temporary allies as long as the foe is Iran.

Is this pervasive enmity sustainable?

As for America, have we ceded to Netanyahu something no nation should ever cede to another, even an ally: the right to take our country into a war of their choosing but not of ours?

Războiul lui Bibi va deveni războiul Americii?

De Patrick J. Buchanan

De ce Netanyahu admite acum rolul Israelului în grevele din Liban, Siria și Irak? De ce a început să amenințe Iranul însuși și chiar rebelii Houthi din Yemen?

Președintele Donald Trump, care a anulat o grevă de rachete asupra Iranului, după doborârea unui drone Predator american, pentru a evita uciderea iranienilor, poate nu dorește un război american cu Iran. Dar nu se poate spune același lucru despre Bibi Netanyahu.

Sâmbătă, Israelul a lansat un atac de noapte într-un sat din sudul Damascului pentru a avorta ceea ce Israelul susține că a fost un complot al Forței Quds a Gărzilor Revoluționare din Iran pentru a plasa „drone ucigașe” în Israel, un act de război.

Duminică, două drone israeliene s-au prăbușit în afara birourilor mass-media din Hezbollah din Beirut. Apoi, Israel a atacat o tabără de bază a Frontului Popular pentru Eliberarea Comandamentului General al Palestinei în nordul Libanului.

Luni, Israelul a admis o grevă asupra milițiilor susținute de iranieni ai Forțelor Populare de Mobilizare din Irak. Iar Israelul nu neagă responsabilitatea pentru atacurile de luna trecută asupra depozitelor de muniții și bazele milițiilor pro-Iran din Irak.

De asemenea, Israelul a confirmat că, în timpul războiului civil din Siria, a efectuat sute de greve împotriva milițiilor și depozitelor de muniții pro-iraniene pentru a preveni transferul de rachete către Hezbollah în Liban.

Desigur, acțiunile din weekendul Israelului au adus amenințări de represalii. Secretarul general Hezbollah, Hassan Nasrallah, a avertizat de răzbunare pentru moartea poporului său în greva din Siria.

Potrivit generalului Forței Quds, Qassem Soleimani, a replicat un tweet din Teheran: „Aceste operațiuni nebunești vor fi ultimele lupte ale regimului sionist”. Președintele libanez, Michel Aoun, a numit presupusul atac de dronă israeliană asupra Beirutului o „declarație de război”.

Vineri trecută, în cea de-a 71-a săptămână a protestelor „Marea Martie a Întoarcerii” de la granița Gaza, 50 de palestinieni au fost răniți de un incendiu viu israelian. În 16 luni, 200 au murit în urma unor împușcături, cu mii de răniți.

Reacția Americii la atacurile israeliene din weekend? Secretarul de stat Mike Pompeo la chemat pe Netanyahu pentru a-l asigura de susținerea SUA a acțiunilor Israelului. Unii lideri irakieni cer acum expulzarea americanilor.

De ce Netanyahu admite acum rolul Israelului în grevele din Liban, Siria și Irak? De ce a început să amenințe Iranul însuși și chiar rebelii Houthi din Yemen?

Pentru că acest prim-ministru cel mai îndelungat din istoria israeliană, după ce l-a depășit pe David Ben-Gurion, se află în bătălia vieții sale, cu alegeri la doar trei săptămâni libere. Și dacă Netanyahu nu reușește - sau nu reușește să formeze o coaliție după câștigare, așa cum a eșuat la începutul acestui an - cariera sa s-a încheiat și ar putea fi pus sub urmărire penală pentru corupție.

Netanyahu are un motiv convingător pentru lărgirea războiului împotriva principalului dușman al Israelului, aliaților și al reprezentanților săi și pentru a lua credit pentru greve militare.

Dar America are o miză și în ceea ce face Israelul.

Nu suntem pur și simplu observatori. Căci dacă Hezbollah se va răzbuna împotriva Israelului sau a milițiilor susținute de iranieni din Siria să riposteze împotriva Israelului - sau împotriva noastră pentru a permite Israelului - un nou război ar putea izbucni și ar exista o clamă pentru o intervenție americană mai profundă.

Cu toate acestea, americanii nu au nicio dorință de un nou război, care ar putea costa președinția lui Trump, deoarece războiul din Irak a costat Partidul Republican Congresul din 2006 și Casa Albă din 2008.

Statele Unite s-au străduit să evite o ciocnire militară cu Iranul din motive convingătoare. Cu doar 5.000 de soldați rămași în Irak, forțele americane sunt outmanned masiv de aproximativ 150.000 de luptători ai Forțelor Populare de Mobilizare pro-Iran, care au jucat un rol critic în prevenirea ISIS de a ajunge la Bagdad în zilele califatului.

Și, dintr-un motiv întemeiat, portavionul Abraham Lincoln, cu echipajul său de 5.600, pe care Trump l-a trimis pentru a descuraja Iranul, încă nu trebuie să intre în strâmtoarea Hormuz sau în Golful Persic, dar rămâne în Marea Arabiei în largul coastei Omanului și , uneori, la aproximativ 600 de mile nautice distanță de Iran.

De ce această navă puternică de război își păstrează distanța?

Nu dorim o confruntare în Golf și, după cum afirmă fostul amiral James Stavridis, fost comandant aliat suprem al NATO:

„Oricând un transportator se deplasează aproape de țărm și, mai ales, în ape limitate, pericolul pentru navă se ridică. în mod semnificativ ... Devine vulnerabil la submarinele diesel, rachetele de croazieră lansate pe țărm și atacurile pline de mici bărci înarmate cu rachete. "

Ceea ce este o descriere destul de bună a apărărilor costiere și a forțelor navale ale Iranului.

Lărgirea de către Netanyahu a războiului Israelului cu Iran și reprezentanții săi în Liban și Irak - și poate dincolo - și recunoașterea acestui război mai larg ridică întrebări pentru amândoi.

Astăzi, Israelul are în apropiere și aproape de granițele sale populații ostile din Gaza, Siria, Liban, Iran și Irak. Zeci de milioane de musulmani o văd ca pe un inamic care trebuie expulzat din regiune.

În timp ce există o pace rece cu Egiptul și Iordania, arabii saudiți și din Golf sunt aliați temporari, atât timp cât dușmanul este Iranul.

Este dușmănie plină de viață durabilă?

În ceea ce privește America, am cedat lui Netanyahu ceva pe care nicio națiune nu ar trebui să-l cedeze niciodată altuia, chiar un aliat: dreptul de a ne duce țara într-un război ales de ei, dar nu de al nostru?