The Untold Story of Christian Zionism's Rise to Power in the United States

Charles Russell’s visual interpretation of Darby’s ‘dispensations’ circa 1886

Dispensationalism was largely developed by English-Irish preacher John Nelson Darby, who believed that the God-ordained fates of Israel and the Christian church were completely separate, with the latter to be physically removed from the Earth by God prior to a foretold period of earthly suffering known as the Tribulation.

In Darby’s view, the Tribulation would begin following the construction of a Third Jewish Temple on the Temple Mount in Jerusalem. This belief in the physical removal of Christians from the Earth prior to the Tribulation, widely known as “the rapture,” was invented by Darby in the 1820s and its lack of scriptural support has been widely noted by theologians of various denominations as well as biblical scholars. However, it is important to point that there are differences among dispensationalist Christians as to whether the rapture will occur before, during or after the Tribulation period.

Yet, despite its relatively short existence as an idea and lack of support in the Bible, the rapture was enthusiastically adopted by some churches in England and the United States, particularly the latter. This was largely thanks to the work of highly controversial theologian Cyrus Scofield.

Notably, Darby’s brand of Christian eschatology coincides with similar developments in Jewish eschatology, namely the ideas of Rabbi Zvi Hirsh Kalisher and the creation of a new branch of Jewish messianism that believed that Jews must proactively work to hasten the coming of their messiah by immigrating to Israel and building a Third Temple on the Temple Mount in Jerusalem. Darby’s beliefs, and those he inspired promoted something similar in the sense that Christians could hasten the coming of the rapture and the Tribulation by promoting the immigration of Jews to Israel as well as the construction of a Third Jewish Temple.

Christian Zionists pave the way for Theodore Herzl

Darby traveled to North America and several other countries to popularize his ideas, meeting several influential pastors throughout the English speaking world, including James Brookes, the future mentor of Cyrus Scofield. His travels and the spread of his written works popularized his eschatological views among certain circles of American and English Christians during the religious revival of the 19th century. Darby’s beliefs were particularly attractive to the elite of both countries, with some English noblemen placing newspaper advertisements urging Jews to immigrate to Palestine as early as the 1840s.

Another prominent figure influenced by Darby’s end-times doctrine was the American preacher Charles Taze Russell, whose church later gave rise to several different churches, including the Jehovah’s Witnesses. Decades before the founding of modern political Zionism, Russell began preaching — not just to Christians, but to Jews in the United States and elsewhere — about the need for mass Jewish immigration to Palestine.

As Rabbi Kalisher had done a few decades prior, Russell penned a letter in 1891 to a wealthy member of the Rothschild banking family, Edmond de Rothschild, as well as Maurice von Hirsch, a wealthy German financier, about his plan for the Jewish settlement of Palestine. Russell described his plan as follows:

My suggestion is that the wealthy Hebrews purchase from Turkey, at a fair valuation, all of her property interest in these lands: i.e., all of the Government lands (lands not held by private owners), under the provision that Syria and Palestine shall be constituted a free state.”

The same plan was to resurface a few years later in arguably the most influential Zionist book of all time, Theodore Herzl’s The Jewish State, which was published in 1896.

It is unknown whether Rothschild or Hirsch was influenced at all by Russell’s letter, though Russell’s ideas did have a lasting impact on some prominent American Jews and American Christians with regard to his promotion of Jewish immigration to Palestine.

The same year that Russell wrote his letter to de Rothschild and von Hirsch, another influential dispensationalist preacher wrote another document that is often overlooked in exploring the role of American Christians in the development and popularization of Zionism. William E. Blackstone, an American preacher who was greatly influenced by Darby and other dispensationalists of the era, had spent decades promoting with great fervor the immigration of Jews to Palestine as a means of fulfilling Biblical prophecy.

The culmination of Blackstone’s efforts came in the form of the Blackstone Memorial, a petition that pleaded that then-President of the United States Benjamin Harrison and his secretary of state, James Blaine, take action “in favor of the restoration of Palestine to the Jews.” The largely forgotten petition asked Harrison and Blaine to use their influence to “secure the holding at an early date, of an international conference to consider the condition of the Israelites and their claims to Palestine as their ancient home, and to promote, in all other just and proper ways, the alleviation of their suffering condition.”

As with Russell’s letter to de Rothschild and von Hirsch, it is unknown exactly how influential the Blackstone Memorial was in influencing the views or policies of Harrison or Blaine. However, the Blackstone Memorial petition is highly significant because of its signatories, which included the most influential and wealthiest Americans of the era, the majority of whom were Christians.

Signatories of the Blackstone Memorial included J.D. Rockefeller, the country’s first billionaire; J.P. Morgan, the wealthy banker; William McKinley, future president of the United States; Thomas Brackett Reed, then speaker of the House; Melville Fuller, Chief Justice of the Supreme Court; the mayors of New York City, Philadelphia, Baltimore, Boston and Chicago; the editors of the Boston Globe, New York Times, Washington Post, and Chicago Tribune, among others; and numerous other members of Congress, as well as influential businessmen and clergymen. Though some rabbis were included as signatories, the petition’s content was opposed by most American Jewish communities. In other words, the primary goal of Zionism, before it even became a movement, was widely supported by the American Christian elite, but opposed by American Jews.

The Blackstone Memorial would later attract the attention of Louis Brandeis, one of the most prominent American Jewish Zionists, who would later refer to Blackstone as the real “founding father of Zionism,” according to Brandeis’ close friend Nathan Straus. Brandeis would eventually succeed in convincing an elderly Blackstone to petition then-President Woodrow Wilson with a second Blackstone Memorial in 1916 that was presented in private to Wilson nearly a year later.

Instead of gathering signatures from prominent members of America’s elite class, Blackstone this time focused on shoring up support from Protestant organizations, namely the Presbyterian Church, in keeping with Wilson’s Presbyterian faith. According to historian Jerry Klinger, president of the Jewish American Society for Historic Preservation, this change in focus had been Brandeis’, not Blackstone’s, idea.

Alison Weir, author of Against Our Better Judgment: The Hidden History of How the U.S. Was Used to Create Israel, described Brandeis as “one of the most influential” American Zionists and a key figure in the efforts to push Wilson to support the formation of a Jewish state in Palestine, of which Blackstone’s second petition was part. However, Weir asserted that Blackstone’s second petition was secondary to a so-called “gentleman’s agreement” whereby English officials promised to support a Jewish state in Palestine if American Zionists, led by Brandeis, were able to secure the United States’ entry into World War I.

Wilson ultimately supported Blackstone’s new document, which was never presented publicly to the president, but privately by Rabbi Stephen Wise. This second Blackstone Memorial was a key component of the Brandeis-led campaign that eventually guaranteed American support — i.e., private support — for the Balfour Declaration, which established British intentions to support a Jewish ethnostate in Palestine. Notably, the Balfour Declaration is named for the then-English Foreign Secretary Arthur Balfour, himself a Christian dispensationalist, though Weir told MintPressthat Balfour was more likely influenced by political imperatives than religious motives. The only person in the British cabinet to oppose the Balfour Declaration was its only Jewish member, Edwin Montagu.

The Balfour Declaration was addressed to a member of the Rothschild banking family, Lionel Walter Rothschild, the last in a series of letters written to members of the Rothschild family urging them to use their wealth and political influence to favor the creation of a Jewish state in Palestine: from Rabbi Kalisher, who wrote to Baron Amschel Rothschild in 1836; to Charles Taze Russell, who wrote to Edmond de Rothschild in 1891; and finally to the Balfour Declaration, written to Lionel Walter Rothschild in 1917.

Weir told MintPress that the Rothschilds figure so prominently in these early efforts to establish a Jewish state in Palestine owing to “their wealth and the power that goes with it,” making them very sought after by those who felt that a Jewish state could be formed in Palestine by the purchase of the territory by wealthy European Jews, as both Kalisher and Russell had proposed. However, the Balfour Declaration was addressed to the Rothschilds because, at that time, members of the Rothschild family, Edmond de Rothschild in particular, had become among the strongest supporters of the Zionist cause.

Though the declaration carries his name, it is unclear whether Balfour himself actually authored the document. Some historians — such as Michael Rubinstein, former president of the Jewish Historical Society of England — have made the case that the declaration itself was written by Leopold Amery, then-political secretary of England’s War Cabinet and a Zionist who, despite his commitment to the Zionist cause, obfuscated his Jewish roots for much of his career for reasons that are still the source of speculation.

As shown by the Balfour Declaration and the lobbying efforts that led to its creation, support for what would soon become known as Zionism among the nobility of England and the United States was already formidable before Herzl even began work on The Jewish State. It is worth considering that the power and influence of this religiously-motivated class of Christian elites had an influence on Herzl and his ideas, particularly given the fact that dispensationalist Christians had been promoting a Jewish ethnostate in Palestine at a time when the idea was unpopularamong many prominent Jews in Europe and the United States.

Furthermore, the role of Christian Zionists, as they would later become known, continued well after Herzl began his Zionist activities, and resulted in many of the most influential acts that led to the establishment of the State of Israel, including the Balfour Declaration.

Notably, Herzl’s own success in promoting his views following the publication of The Jewish State was largely due to English dispensationalist pastor William Hechler. Hechler, while serving as chaplain at the British Embassy in Vienna, forged an alliance and later close friendship with Herzl and was critical to negotiating meetings between Herzl and prominent members of the German government, including Kaiser Wilhelm II, which lent necessary political legitimacy to Herzl’s Zionist movement.

A largely overlooked figure in the rise of Zionism, Hechler is mentioned in Herzl’s diary more than any other person and passionately felt that the creation of a Jewish state in Palestine would bring about the end times. Hechler is also known to have been extremely interested in the construction of a Third Jewish Temple on the Temple Mount, having devoted considerable time to creating models of that Temple, some of which he prominently displayed in his office and showed to Herzl with great enthusiasm during their first meeting.

The Hechler-Herzl alliance is one early example of how Christian Zionists and Jewish Zionists each used the motivations of the other for political gain despite the fact that Christian Zionists often hold anti-Semitic views and secular Zionists, as well as religious Zionists, do not hold Christianity in high regard. This opportunism on the parts of both Christian and Jewish Zionists has been a key feature in the rise of Zionism, particularly in the United States, and the case of Cyrus Scofield, the man more responsible than any for popularizing Christian Zionism among American evangelicals, offers another important example.

The surprising story of Cyrus Scofield

There is perhaps no other book that has been more influential in the dissemination of Christian Zionism in the United States than the Scofield Reference Bible, a version of the King James Bible whose annotations were written by Cyrus Scofield. Scofield — who had no formal theological training, though he later claimed to have a D.D. (doctor of divinity degree) — originally worked as a lawyer and political operative in the state of Kansas and eventually became the district attorney of that state.

Soon after his appointment to the position, he was forced to resign as a result of numerous allegations of corruption, including bribery, forging signatures on banknotes and stealing political donations from then-Senator of Kansas James Ingalls. During this time, Scofield abandoned his wife and two daughters, an action since blamed on the burgeoning scandals he was facing as well as his self-admitted heavy drinking habits.

Amid this backdrop, Scofield is said to have become an evangelical around the year 1879 and soon became associated with prominent dispensationalist preachers of the era, including Dwight Moody and James Brookes. Local papers at the time, such as the Atchison Patriot, regarded Scofield’s conversion and career change with great skepticism, referring to Scofield as the “late lawyer, politician and shyster generally” who had disgraced himself by committing “many malicious acts.”

Scofield went on to pastor relatively small churches, moving from Kansas to Dallas, Texas, and later Massachusetts. Yet, despite his lack of renown and his troubled history, by 1901 Scofield had managed to gain entrance to an exclusive men’s club in New York, the Lotos Club, whose members at the time included steel magnate and multi-millionaire Andrew Carnegie, members of the Vanderbilt family, and famous American writer Samuel Clemens, better known by his pen name, Mark Twain.

Scofield’s membership in this exclusive club — as well as the club’s patronage of his activities, which granted him lodging and financing to produce what would become the Scofield Reference Bible — has been the subject of considerable speculation. Indeed, many have noted that the presence of a fundamentalist, dispensationalist small-town preacher with a disgraced political past in a club stuffed with some of the country’s most elite academics, writers and robber barons just doesn’t add up.

Joseph M. Canfield, in his book The Incredible Scofield and his Book, asserted that “the admission of Scofield to the Lotus Club, which could not have been sought by Scofield, strengthens the suspicion that has cropped up before, that someone was directing the career of C.I. Scofield.”

Canfield puts forth the theory in his book that the person “directing” Scofield’s career was connected to New York lawyer and Zionist activist Samuel Untermeyer, who was on the club’s executive committee and was a close associate of Louis Brandeis and influential in the administration of Woodrow Wilson. He then notes that Scofield’s annotated bible was later “most helpful in getting Fundamentalist Christians to back the international interest in one of Untermeyer’s pet projects — the Zionist Movement.”

Other scholars, such as David Lutz, have been more explicit than Canfield in linking Untermeyer’s Zionist activism to his role in financially backing Scofield and his work on his annotated Bible. Ultimately, like the Blackstone Memorial before it, the Lotos Club’s patronage of Scofield’s work again reveals the interest of the American elite of the era, Christian and Jewish alike, in promoting Christian Zionism.

Untermeyer and the Lotos Club notably also funded Scofield’s numerous travels to Europe, including one fateful trip to England where Scofield met with Henry Frowde, publisher of Oxford University Press. Frowde was taken with Scofield’s work, largely owing to the fact that Frowde was a member of the “Exclusive Brethren,” a religious group founded by John Nelson Darby, the father of dispensationalism. Oxford University Press subsequently published theScofield Reference Bible in 1909. Twenty years after its publication, it became the first-ever Oxford publication to generate over a million dollars in sales.

Scofield’s Bible became spectacularly popular among American fundamentalists soon after its publication, partly because it was the first annotated bible that sought to interpret the text for the reader as well as because it became the central text of several influential seminaries that were set up after its 1909 publication. Among Scofield’s many annotations are claims that have since become central to Christian Zionism, such as Scofield’s annotation of Genesis 12:3 that those who curse Israel (interpreted by Christian Zionists to mean the state of Israel since its founding in 1948) will be cursed by God and those that bless Israel will similarly be blessed.

Modern Christian Zionists, like Pastor John Hagee of Christians United for Israel (CUFI), have frequently cited this interpretation that originated with Scofield in defending extreme pro-Israel stances. For instance, Hagee made the following statement in 2014:

You have to go back to basics, with the fact that in Genesis (chapter 1), God created the world and made a very solemn promise (brought in Gen. 12:3), ‘I will bless those who bless you and I will curse those who curse you.’ From that moment on, every nation that ever blessed Israel has been blessed by God. And every nation that has ever persecuted the Jewish people, God crushed. And so He will continue.”

Falwell and Likud: a friendship or something else?

Despite the widespread dissemination of the Scofield Reference Bible and its popularization among American evangelical churches and seminaries, the public influence of dispensationalist eschatology and Christian Zionism on American politics was relatively limited for much of the 20th century. However, the private influence of Christian dispensationalists was nonetheless present, as seen through the role of dispensationalist preacher and Third Temple advocate Billy Graham and his close relationships to several presidents including Dwight Eisenhower, Lyndon Johnson and Richard Nixon.

Then the political power of dispensationalist theology dramatically moved from the private quarters of the halls of power into the mainstream American political discourse with the founding of the Moral Majority by evangelical preacher Jerry Falwell in 1979.

In the early 1970s, Falwell’s growing ministry was bringing in millions of dollars annually, especially his nationally broadcast program “The Old Time Gospel Hour,” which ran on several major cable networks at the time. Despite — or perhaps because of — the spike in donations, Falwell was soon targeted by the federal government, specifically the Securities and Exchange Commission (SEC), for “fraud and deceit” and “gross insolvency” in the financial management of his ministry, particularly the ministry’s sale of $6.6 million in church bonds. The SEC lawsuit was eventually settled when a group of businessmen in Lynchburg, Virginia — where Falwell’s ministry was based — took over the ministry’s finances for the next several years, until 1977. Falwell blamed his ministry’s financial problems on his “financial ignorance.”

One year after his ministry appeared to be on a better financial footing, Falwell received an invitation to visit the state of Israel and was personally invited on the all-expenses-paid trip by Menachem Begin, then the prime minister of Israel and leader of the Likud Party. The trip would mark the beginning of a long friendship and close relationship between Falwell and Begin and, more broadly, a relationship between American evangelical leaders and Israel’s Likud Party. As Israeli historian Gershom Gorenberg notes in his book The End of Days: Fundamentalism and the Struggle for the Temple Mount, the Begin administration “was the first to tap evangelical enthusiasm for Israel and turn it into political and economic support.”

Soon after returning from Israel, Falwell’s finances again came under federal scrutiny after a federal investigation found that Falwell had transferred the health insurance policies of his employees to an unlicensed shell company with just $128 in assets and hundreds of thousands in dollars in unpaid claims. Just as Falwell’s financial troubles began to mount yet again, he received a generous gift from none other than Begin in the form of a private Learjet valued at $4 million. Shortly thereafter, Falwell went on to found the Moral Majority organization, “after consultations with theologians and political strategists.”

The Moral Majority is widely credited with turning the Christian evangelical right into a major political force in the United States, promoting extremely pro-Israel policies, increased defense spending, a Reaganite approach to the challenges of the Cold War, as well as conservative domestic policies. Falwell frequently utilized his gift from Begin in traveling and promoting the new organization, as well as himself as a major public figure.

The Moral Majority marks a clear turning point in the Israel-U.S. evangelical relationship, as it made fervent support for Israel an area of major importance to evangelical voters and also led many evangelical voters to pay closer attention to events going on in the Middle East. Yet, given Falwell’s strong promotion of Christian Zionism, many evangelicals who became increasingly politically active following the organization’s founding not only supported Israel’s policies of the era but also supported many of the future ambitions of Begin and the Likud Party. This support was solidified by the beginning of the Israeli Ministry of Tourism’s ongoing practice of offering U.S. evangelical leaders free “familiarization” tours to Israel in the early 1980s.

Begin’s vision of “Greater Israel” — the complete annexation of Palestine as well as large parts of Lebanon, Syria, Iraq and Egypt by Israel — was also shared and promoted by Falwell. In 1983, Falwell stated that “Begin will quickly tell you, ‘We don’t have all the land yet we’re going to have,’” and further predicted that Israel would never relinquish control over the occupied West Bank because Begin was determined to keep the land “which has been delivered to them (the Israelis).”

Falwell framed Begin’s expansionist ambitions as a religious belief in “the inerrancy of the Old Testament,” a sentiment Falwell shared. Falwell also pushed for a U.S. recognition of Jerusalem as the capital of Israel and felt that construction of a Third Temple on the Temple Mount was necessary to usher in the end times and the second coming of Christ.

As Falwell helped turn Christian Zionism into a major political force in the United States, he also made himself a key political figure in the Reagan era and an important go-between for U.S.-Israel relations. In 1981 Begin informed Falwell of his plans to bomb an Iraqi nuclear facility before he informed the Reagan administration with the hopes that Falwell would “explain to the Christian public the reasons for the bombing.” According to Canadian academic David S. New, Begin told Falwell during that phone call: “Get to work for me.”

In addition, Falwell frequently met with Begin, whom he later called a personal friend, and these meetings often overlapped with Begin’s official meetings with Reagan. A year later, Begin gave Falwell Israel’s Jabotinsky award, making Falwell the first non-Jew to receive the honor for his advocacy on behalf of Israel and, more specifically, Likud policies and ambitions.

Though the Moral Majority officially shuttered its doors in 1989, its political legacy persisted long after, as did Falwell’s political clout. Indeed, following Begin’s model, Benjamin Netanyahu, during his first term as prime minister, also made a habit of visiting Falwell, meeting with the controversial pastor even before he met with political officials in his visits to Washington.

During one trip to D.C. in 1998, Netanyahu’s first visit was to an event co-hosted by Falwell, where the pastor praised Netanyahu as “the Ronald Reagan of Israel.” The New York Times described the purpose of Netanyahu’s U.S. visit not as a visit aimed at meeting with government officials, but rather one intended “to shore up his base of traditional support in the United States. Conservative Christian groups have long been ardent supporters of Israel because of its religious importance to Christianity.”

However, this relationship between Christian Zionists like Falwell and prominent right-wing Israeli politicians has not been without its controversy, especially given that pro-Israel evangelicals like Falwell have a history of making anti-semitic statements.

For example, during a 1999 sermon, Falwell discussed his interpretation of end-times prophecy, widely shared by Christian Zionist evangelicals, that the Second Coming would follow not just the creation of the state of Israel but the construction of a Third Temple on the Temple Mount, from which a figure known to Christians as the “Antichrist” would reign. In responding to his own rhetorical question as to whether the Antichrist is “alive and well today,” Falwell stated that “Probably because when he appears during the tribulation period he will be a full-grown counterfeit of Christ. Of course, he’ll be Jewish.”

Falwell’s comments were immediately condemned by a variety of Jewish groups, including the pro-Israel Anti-Defamation League (ADL). Rabbi Leon Klenicki, then-director of interfaith affairs for the ADL, noted that Falwell’s view is a “common theological position” among American evangelicals and that Falwell was “an influential voice among evangelical and charismatic Christians” who “only supports Israel for his own Christological ends.” “He sees us only as the ones who prepare the coming of Jesus,” Klenicki stated at the time. “It is a great disappointment after more than 30 years of dialogue; he’s still in the Middle Ages.”

Another prominent dispensationalist with great political and literary influence is Hal Lindsey, the author and co-author of several books, including The Late Great Planet Earth. Lindsey’s work greatly influenced many prominent U.S. politicians like Ronald Reagan, who was so moved by Lindsey’s books that he invited Lindsey to address a National Security Council meeting on nuclear war plans and helped make Lindsey an influential consultant with several members of Congress and the Pentagon.

As noted by Israeli historian Gershom Gorenberg, Lindsey sees Jews as serving “two central roles” in Christian dispensationalist eschatology:

[T]he first — despite his insistence of love for Jews — is the classic one of Christian anti-Jewish polemic: They are ‘the Jewish people who crucified Jesus’ and the archetype of those who ignore the truth of prophecy. The second role is to fulfill prophecy despite themselves.”

Gorenberg further notes that Lindsey believes that Jews have fulfilled two of the three crucial prophecies that will usher in the end times, with the first being the creation of the state of Israel in 1948 and the second being the Israeli conquest and occupation of Jerusalem after the Six Day War in 1967. According to Lindsey: “There remains but one more event to completely set the stage for Israel’s part in the last great act of her historical drama. That is to rebuild the ancient Temple…”

As Falwell’s and Lindsey’s comments reveal, the eschatological views of dispensationalism frequently perceive the Jewish people as little more than pawns that must fulfill certain requirements — e.g., establishing the state of Israel, conquering Jerusalem, building a Third Temple — in order to hasten the salvation and “rapture” of evangelical Christians. Meanwhile, Jews in Israel who do not convert to Christianity are expected to die horrible deaths, though some Christian Zionists in recent years, as will be seen shortly, have sought to adjust this still common theological position.

Despite the anti-semitic motivations underlying evangelical support for the state of Israel and the Likud-supported vision of “Greater Israel,” the politically active Christian Zionist movement that Falwell helped create translated into a strong support base for Israel and right-wing Likud policy that has made it crucial to prominent Israeli politicians.

For instance, significantly more American Christians (55 percent) than American Jews (40 percent) believe that God gave Israel to the Jews while that sentiment is shared by only 19 percent of Israeli Christians. In addition, with regards to the Trump administration’s pro-Israel policies, only 15 percent of evangelical Christians believe that President Trump favors Israel too strongly while 42 percent of American Jews hold the view that Trump is biased in favor of Israel.

In a video recorded in the early 2000s — later broadcast on Israeli TV — Netanyahu, speaking to a family of Jewish settlers, described the mass support among Americans, particularly evangelicals, for Israel as “absurd,” saying:

America is something that can be easily moved. Moved in the right direction. They won’t get in our way; 80 percent of the Americans supprt us. It’s absurd.”

In a 2017 speech to the Christian Zionist group CUFI, Netanyahu made it clear that much of this “absurd” support came from American evangelicals, stating that “America has no better friend than Israel and Israel has no better friend than America, and Israel has no better friend in America than you.”

Richard Silverstein — an academic and journalist whose work has been published in Haaretz and MintPress, among other outlets — has argued that Israeli politicians, particularly Netanyahu, have sought out support from evangelical groups despite their anti-Semitic undertones and the fact they the act out of self-interest in pursuing their political objectives.

In a 2017 article, Silverstein stated that for Israel’s nationalist right-wing:

Judaism is not a spiritual value, it is a physical manifestation of power in the world. These Israelis understand that not all Jews are their “brothers.” Some Jews are too effete, too liberal, too humane, too universalist. These Jews are the detritus which will be washed away by the tide of history. Israeli nationalists need to replace these traditional Jewish allies and have done so by finding new ones: Christian evangelicals, African dictators, European neo-Nazis. Zionism as they define it is less a movement dedicated to ethics and more one dedicated to self-interest.”

A “vital part of Israel’s national security”

As Falwell began to fade from public view in the early 2000s, his legacy has largely fallen to a handful of preachers now at the forefront of Christian Zionism and Christian Zionist political activism, with Falwell’s son, Jerry Falwell Jr., ranking prominently among them. However, of the preachers that followed in Falwell’s footsteps, one stands out: John Hagee.

Hagee is the pastor of Cornerstone Church in San Antonio, Texas, which has an active membership of over 22,000. A charismatic Christian who believes in dispensationalist eschatology and thinks that Christians are biblically required to support Israel, Hagee has long been a major advocate for Israel within evangelical and charismatic Christianity circles and has raised over $80 million for Israel since he first began hosting “A Night to Honor Israel” events in the early 1980s.

In 2006, Hagee sought to create the “Christian AIPAC” and revived a then-defunct organization previously founded in 1975 known as Christians United for Israel, or CUFI, mentioned at the beginning of this installment. Since its re-founding, CUFI has grown exponentially, now counting 7 million members, a figure that exceeds the Jewish population of the United States, which stands at around 5.7 million. Hagee chairs its executive board, which included Jerry Falwell up until Falwell’s death in 2007.

CUFI is exempt from paying U.S. taxes and from publicly disclosing its finances because it is officially registered as a church, though it is often likened to an arm of the pro-Israel lobby in the United States and actively promotes and funds illegal West Bank settlements. CUFI also advocates for Israeli sovereignty over all of Jerusalem and the Temple Mount and the construction of a Third Temple.

Much has been written about CUFI’s influence in the Republican Party, which began under the George W. Bush administration soon after its founding. As journalist Max Blumenthal noted in a 2006 article for The Nation: “Over the past months, the White House has convened a series of off-the-record meetings about its policies in the Middle East with leaders of Christians United for Israel (CUFI).”

As a result of these meetings, CUFI aligned itself tightly with the neoconservatives that were well represented in the Bush administration, even appointing neoconservative and Christian Zionist Gary Bauer to its board and naming Bauer the first director of its lobbying arm, the CUFI Action Fund. Bauer is a founding member of the highly controversial and now-defunct neoconservative group, Project for a New American Century (PNAC), and has also served on the executive board of the neoconservative group Foundation for the Defense of Democracies (FDD).

CUFI has since won powerful allies and counts neoconservative Elliott Abrams; former CIA director James Woosley; neoconservative archon Bill Kristol; former Arkansas Governor Mike Huckabee; Senators Lindsey Graham (R-SC), Tom Cotton (R-AR) and Ted Cruz (R-TX); Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu; and U.S. Vice President Mike Pence among its staunchest supporters. At a CUFI summit last year, Netanyahu described CUFI as a “vital part of Israel’s national security.”

In addition, CUFI has close ties to casino magnate Sheldon Adelson, the top donor to President Trump and the entire Republican Party. Adelson even received a special award from Hagee at a 2014 CUFI event. “I’ve never had a greater warm feeling than being honored by Pastor Hagee,” said a beaming Sheldon Adelson at the time.

At the most recent CUFI summit, held on Monday, the Trump administration sent Pence, Pompeo, U.S. Ambassador to Israel David Friedman, Assistant to the President and Special Representative for International Negotiations Jason Greenblatt, and National Security Advisor John Bolton, all of whom spoke at the summit.

CUFI’s 2019 Washington Summit is days away and includes speakers @VP @Mike_Pence, @SecPompeo,@USAmbIsrael David Friedman, NSA @AmbJohnBolton, Assistant to President Trump @JdGreenblatt45,@DennisPrager, and @PastorJohnHagee.

Register at https://t.co/q1hsRMLNnA. pic.twitter.com/EO1Bi11llR

— Pastor John Hagee (@PastorJohnHagee) July 4, 2019

In addition to its own influence as an organization, the group has made Hagee himself a major political player. In 2007, then-Senator Joseph Lieberman (D-CT) compared Hagee to Moses, stating:

I want to take to opportunity to describe Pastor Hagee in the terms the Torah used to describe Moses. He is an Ish Elohim. A man of God. And those words really do fit him. And I have something else. Like Moses, he’s become the leader of a mighty multitude. Even greater than the multitude that Moses led from Egypt to the Promised Land.”

Efforts by prominent politicians to court Hagee were once numerous, until evidence of Hagee making remarks about the Holocaust that were widely considered anti-semitic surfaced during the 2008 presidential campaign. In those remarks, Hagee asserted that Adolf Hitler had been sent by God to act as a “hunter,” and force Jews by means of the Holocaust to resettle in Palestine as a means of fulfilling Biblical prophecy. Then-Republican presidential candidate John McCain, who had aggressively courted Hagee’s endorsement, was forced to distance himself from Hagee after those comments resurfaced.

Yet, the stigma around Hagee has since worn off and his influence is again on the rise following Trump’s election to the presidency, as evidenced by the attendance of numerous top Trump officials to the 2019 CUFI Washington Summit earlier this week.

Though he was not included on the official board of Trump’s evangelical advisers early in Trump’s presidency, several slightly less controversial allies and associates of Hagee were, including Tom Mullins, Jerry Falwell Jr., and Kenneth Copeland. Then, a few months after Trump’s inauguration, Hagee “dropped by” the White House unannounced and met with Trump in the Oval Office to discuss U.S. support for Israel. He also met with Trump a few weeks before Trump announced plans to move the U.S. Embassy in Israel to Jerusalem, a meeting at which Trump had reportedly promised Hagee that the embassy would soon be moved and told the pastor “I will not disappoint you.” Hagee described Trump’s announcement on Jerusalem as having “biblical timing of absolute precision.”

More recently, Hagee was part of an exclusive group of evangelical leaders who met with White House officials this past March prior to the partial release of the so-called “Deal of the Century,” aimed at bringing “peace” to the Israel-Palestine conflict, which is widely viewed as greatly favoring Israel and is expected to be rejected outright by Palestinian leadership.

After the meeting, Hagee issued an urgent prayer request. ”Our topic of discussion was discussing the forthcoming peace plan concerning Israel. Israel and the Jewish people need our prayers and our advocacy like never before,” Hagee said in a video posted to the CUFI Twitter page soon after the meeting. “The Bible gives the command, ‘For Zion’s sake, I will not keep silent, and for Jerusalem’s sake, I will not keep my peace.’ I urge you tonight to pray for the peace of Jerusalem.”

Pence and Pompeo push “holy war”

Though several Trump officials spoke at the recent CUFI summit, two stand out — not just for their high-ranking positions but also for their open admissions that their Christian Zionist beliefs guide their policies. These officials are Vice President Mike Pence and Secretary of State and former CIA Director Mike Pompeo.

After Trump chose his running mate, Pence’s religious fervor came under media scrutiny, with several outlets noting that he was known to be an ardent Christian Zionist. Pence’s faith gained particular attention owing to his past statements on Israel, which he has often described in prophetic terms.

Though raised Catholic, Pence gradually transitioned to an “evangelical Catholic” and then to an evangelical Protestant and has since become a key political figure representing the fundamentalist Christian movement that promotes “dominionism,” an ideology that varies in its interpretations but ultimately seeks to see the secular nature of the U.S. government shift towards one governed by “Biblical law.” Pence’s association with this movement has led prominent voices in the media to accuse him of supporting a theocratic form of government.

Though many of the initial concerns about Pence revolved around his likely effects on domestic policy, much of his influence has instead been seen in foreign policy, including the administration’s Middle East policy. His public identification as a Christian Zionist and his speech to the 2017 CUFI summit, the first vice president to ever speak at the annual event, have led some to worry that the Christian Zionist view of prophecy is guiding Pence’s political actions.

Following Pence’s first speech at CUFI, Daniel Hummel, a scholar and fellow at Harvard’s Kennedy School, told the Washington Post:

Christian Zionism has a long history in American politics, but it has never captured the bully pulpit of the White House. Past administrations often used general biblical language in reference to Israel, but never has the evangelical theology of Christian Zionism been so close to the policymaking apparatus of the executive branch.

By identifying with Christian Zionism while in office, Pence risks the Trump administration’s ongoing search for an ‘ultimate deal’ to solve the Israeli-Palestinian conflict and erodes the U.S.’ claim that it can be an ‘honest broker’ in the Middle East.”

Concerns that the U.S. is under the influence of extremist religious Zionism and Christian Zionism that would prevent the country from acting as an “honest broker” in the Israel-Palestine conflict have, unsurprisingly, been proven true. In fact, Pence’s religious beliefs are believed to have been a major factor in Trump’s decision to recognize Jerusalem as the capital of Israel and to move the U.S. Embassy to the contested city.

Though Mike Pence is the highest-ranking member of the Trump administration who is openly a Christian Zionist, it is Pompeo that is the most overt and open about how his religious beliefs regarding the end times guide his decision-making as head of the U.S. State Department.

For uch of his political career, Pompeo has framed U.S. counterterrorism policy as a “holy war” between Christianity and Islam, which he believes is the earthly equivalent of a cosmic battle between good and evil. In 2017, as CIA director, Pompeo claimed:

Radical Islamic terror [will] continue to press against us until we make sure that we pray and stand and fight and make sure that we know that Jesus Christ is our savior [and] truly the only solution for our world.”

That same year, Pompeo created a new CIA “mission center” targeting Iran headed by Michael D’Andrea, whose CIA nickname is “The Prince of Darkness.” Pompeo, like many Christian Zionists, believes that war between the United States and Iran is part of the end times, a belief that is outright alarming given his prior control over CIA covert operations and his focus on Iran, as well as his current role as the U.S.’ chief diplomat, in which he has also been laser-focused on promoting an aggressive policy towards Iran.

In addition to his views on “holy war,” Pompeo also frequently discussed his views on the rapture while serving as CIA director. TYT reported last year that Pompeo had spoken about the rapture so frequently that it had reportedly frightened top CIA officials.

According to Michael Weinstein — founder of the Military Religious Freedom Foundation, a watchdog group on issues of religious freedom in the military and intelligence community — who was quoted in the TYT report:

He [Pompeo] is intolerant of anyone who isn’t a fundamentalist Christian. The people that worked under him at the CIA that came to us were never confused — they never had time to be confused. They were shocked and then they were scared shitless.”

A 2015 video of Pompeo that surfaced while he was CIA director also shows the former congressman describing politics as “a never-ending struggle … until the rapture.”

More recently, a New York Times article published in March again brought Pompeo’s obsession with the end times back into public view. Titled “The Rapture and the Real World: Mike Pompeo Blends Beliefs and Policy,” the article detailed how Pompeo has made it standard operating procedure to mix his Christian Zionist views with his approach to foreign policy. That article also referenced the statement Pompeo made earlier this year, in which he opined that it was “certainly possible” that President Trump had been sent by God to “save the Jewish people from the Iranian menace.”

Pompeo made those statements during an official trip to Jerusalem that was also controversial for other reasons. Indeed, in a state department video shared on social media and meant to publicize Pompeo’s trip, footage of a model of the Third Jewish Temple was included while footage of the Al Aqsa mosque was notably excluded, despite it being the most iconic building in Jerusalem. Given that Pompeo had also visited the tunnels that have worn away the historic mosque’s foundations, many Palestinians took the video as a sign that the Trump administration was colluding with the Temple Activist movement in Israel, which was discussed in detail in Part II of this series.

Joining forces to target Jerusalem

Well before Theodore Herzl founded political Zionism and published The Jewish State, Christian Zionists in the United States and England were already seeking to direct and influence the foreign policy of both nations in service of a religious obsession with ushering in the end times. The historical record clearly shows how Christian Zionists have influenced events throughout history, particularly in regard to the founding of the state of Israel and subsequent developments in the Israel-Palestine conflict.

In the pursuit of these dispensationalist end-times prophecies, Christian Zionists have forged alliances with Jewish Zionists and each has opportunistically used the other in order to usher in the common events that are believed to facilitate the coming of their respective apocalypses or to aid more secular, political goals. From Hechler and Herzl, to Scofield and Untermeyer, to Begin and Falwell, these alliances have shaped the policy of Western governments, particularly the U.S. and England, for over a century.

Today, only one such prophecy has yet to be fulfilled, the construction of a Third Jewish Temple on the Temple Mount, which is currently occupied by the Al Aqsa mosque compound. Now, more than ever before, Israel’s government, as shown in Part II, is filled with high-ranking officials who openly call for Al Aqsa’s destruction and seek to hastily construct a Third Temple. Similarly, as this report has shown, the Trump administration is greatly influenced by Christian Zionists who also seek the mosque’s destruction, in hopes that the Third Temple will soon be built.

Yet, the Trump administration’s ties to this apocalyptic ideology go even deeper than has been discussed in this article, as many other influential members in the Trump administration — especially top Trump advisers Jared Kushner and Jason Greenblatt, and U.S. Ambassador to Israel David Friedman — also share and actively promote this extremist religious Zionist ideology that seeks to rebuild a Third Temple. As will be seen in the next installment of this series, this ideology is also a driving factor for top Trump and Republican Party donors such as Sheldon Adelson.

The end result is that the hold of this apocalyptic ideology on both the governments of Israel and the United States appears to be stronger now than ever, meaning that the danger currently facing Al Aqsa mosque, and with it world peace, looms large.

Correction | An earlier version of this article stated that Hal Lindsey was a co-author of the popular Left Behind book series. This was incorrect, as that series was co-written by Tim LaHaye and Jerry Jenkins, both of whom were influenced by Lindsey’s earlier books including The Late Great Planet Earth.

Whitney Webb is a MintPress News journalist based in Chile. She is the 2019 winner of the Serena Shim Award for Uncompromised Integrity in Journalism.

This article was originally published by "Mint Press" -

Povestea neînsuflețită a creșterii puterii creștine în Statele Unite

Cu mult înainte ca Theodore Herzl să înființeze sionismul politic și a publicat statul evreiesc, sioniștii creștini din Statele Unite și Anglia au căutat deja să îndrume și să influențeze politica externă a ambelor națiuni în slujba unei profeții a sfârșitului obsesiei religioase

De Whitney Webb

18 iulie 2019 " Casa de informare a informațiilor " - cea mai mare organizație pro-israeliană din Statele Unite nu este compusă din evrei, ci din evanghelici creștini, cu un total de 7 milioane de membri , mai mult de 2 milioane de membri decât totalitatea comunitatea evreiască americană.

Membrii acestei organizații, creștinii uniți pentru Israel (CUFI), s-au întâlnit luni la Washington, pentru a atrage mii de participanți și au prezentat discursurile primului-ministru israelian Benjamin Netanyahu, secretarul de stat și fostul director al CIA, Mike Pompeo, vicepreședintele Mike Pence, Consilier de securitate John Bolton. Conducătorul liderului Liu, preotul evanghelic controversat John Hagee, sa întâlnit de mai multe ori cu președintele Donald Trump și a făcut recent parte dintr-o întâlnire exclusivistă a Casei Albe din martie cu privire la viitorul "plan de pace" al administrației pentru Israel și Palestina.

CUFI nu este decât una dintre numeroasele organizații din întreaga istorie americană care au promovat statul Israel și sionismul pe motivul că un etnoat evreiesc în Palestina este o cerință pentru împlinirea profeției timpurilor de sfârșit și necesar ca Isus Hristos să se întoarcă pe Pământ - creștinismul de evenimente se referă adesea la "a doua venire".

În timp ce organizații precum CUFI și predecesorii săi au văzut mult timp crearea statului Israel în 1948, iar ultima victorie israeliană și cucerirea Ierusalimului în 1967, ca împlinire a profeției biblice, există o profeție pe care această sectă a creștinilor evanghelici crede este singurul lucru care stă între ele și A Doua Venire. Se estimează că mai mult de 20 de milioane dintre acești creștini, adesea menționați ca sioniști creștini, în Statele Unite și reprezintă un bloc cheie de votare și o sursă de donații politice pentru Partidul Republican.

După cum a fost explorat în tranșele anterioare ale acestei serii, acești sioniști creștini, la fel ca extremiștii religioși sioniști în Israel, cred că moscheea Al Aqsa și Domeul Stâncii trebuie înlocuite cu un al treilea templu evreiesc, .

Aceste două grupuri de credințe diferite, începând cu secolul al XIX-lea, au format în mod repetat o alianță oportunistă pentru a asigura împlinirea propriilor lor profeții, în ciuda faptului că membrii celeilalte credințe sunt rareori pe aceeași pagină în interpretările lor ce se întâmplă după construirea templului.

Această alianță, bazată pe o obsesie reciprocă cu grăbirea apariției Apocalipsei, continuă până astăzi, iar acum, mai mult decât oricând în istorie, aceste grupuri au ajuns la înălțimile puterii atât în ​​Israel cât și în Statele Unite. Părțile I și II din această serie exclusivă au explorat modul în care această ramură a sionismului religios a ajuns să domine actualul guvern de dreapta al Israelului și a condus guvernul actual al Israelului să ia măsuri definitive pentru distrugerea moscheii Al Aqsa și construirea iminentă a un al treilea templu.

Acum această tranșă (partea a III-a) va arăta cum omologul creștin al acestei mișcări în Statele Unite, sionismul creștin, a devenit, de asemenea, o forță dominantă în politica americană, mai ales după alegerea lui Donald Trump la președinție, unde această viziune apocaliptică conducătorul politicii sale din Orientul Mijlociu.

Cu toate acestea, această viziune a timpului sfârșitului și a focului a fost mult timp un ghid pentru figurile proeminente din istoria americană și elita americană, chiar înainte de fondarea sionismului ca o mișcare politică. Astfel, influența creștin sionismului asupra politicii de administrare a Trump este doar cea mai recentă dintre o listă lungă de exemple în care profeția și politica s-au amestecat în istoria americană, adesea cu rezultate care au schimbat lumea.

Puritanii, Profeția și Palestina

Conturile rolului creștinilor europeni și nord-americani în crearea statului Israel încep de multe ori cu Declarația de la Balfour din 1917, dar eforturile anumitor grupuri creștine din Anglia și Statele Unite de a crea un stat evreiesc în Palestina datează de fapt cu secole mai devreme și preda în mod semnificativ fondarea oficială a zionismului de către Theodore Herzl.

Printre primii susținători ai imigrației fizice a evreilor europeni în Palestina au fost Puritanii, un izvor al protestantismului creștin care a apărut la sfârșitul secolului al XVI-lea și a devenit influent în Anglia și, ulterior, în coloniile americane. Puritanii influenți au consacrat un interes considerabil rolului evreilor în eshatologie sau în teologia timpurilor de sfârșit cu mulți - cum ar fi John Owen , un teolog din secolul XVIII, parlamentar și administrator la Oxford - crezând că revenirea fizică a evreilor la Palestina era necesară pentru împlinirea profeției la sfârșitul timpului.

În timp ce rădăcinile puritane ale ceea ce ar deveni mai târziu cunoscută sub numele de Sionism creștin sunt adesea ignorate în conturile moderne ale locului și de ce a început sprijinul evanghelic american pentru Israel, adepții săi își recunosc în continuare clar moștenirea. De exemplu, luni, la conferința CUFI, Pompeo, el însuși un sionist creștin cunoscut pentru obsesia sa de sfârșitul timpului, a spus grupului următoarele:

Asistența creștină în America pentru Sion - pentru o țară evreiască - se întoarce spre coloniștii puritanici timpurii și a suferit de secole. Într-adevăr, cel de-al doilea președinte [John Adams], cu câțiva ani în urmă, a spus ... "Doresc din nou iudeilor din Iudeea o națiune independentă".

Aceste credințe puritane, care persistă astăzi și au crescut doar în popularitate, au devenit mai înrădăcinate în Anglia și America colonială în timp, mai ales în clasa politică monetară, și au dus la o varietate de interpretări cu privire la exact ce spune Biblia despre vremurile de sfârșit. Printre cele mai influente a fost dezvoltarea "dispensaționalismului" creștin, un cadru interpretativ care folosește Biblia pentru a împărți istoria în diferite perioade de "dispensații" și vede referințele profetice ale Bibliei la "Israel" ca semnificând o națiune evreiască etnic stabilită în Palestina.

Interpretarea vizuală a lui Charles Russell despre "dispensațiile" lui Darby circa 1886

Dispensaționalismul a fost dezvoltat în mare măsură de predicatorul englez-irlandez John Nelson Darby, care credea că soarta rânduită de Dumnezeu a lui Israel și a bisericii creștine era complet separată, iar aceasta din urmă a fost îndepărtată fizic de pe pământ de Dumnezeu înainte de o perioadă prezisă de pământeală suferința cunoscută sub numele de Necazul.

În viziunea lui Darby, necazul va începe după construirea unui al treilea templu evreiesc pe Muntele Templului din Ierusalim. Această credință în îndepărtarea fizică a creștinilor de pe Pământ, înainte de Necazul, cunoscută ca "răpirea", a fost inventată de Darby în anii 1820, iar lipsa suportului scriptural a fost remarcată de teologii diferitelor denominațiuni, precum și de biblici oamenii de știință. Cu toate acestea, este important de subliniat că există diferențe între creștinii dispensaționaliști cu privire la faptul dacă răpirea va avea loc înainte, în timpul sau după perioada de tribună.

Te-ai săturat de minciunile și propaganda non-stop?

Obțineți buletinul zilnic GRATUIT

Fără publicitate - nu există subvenții guvernamentale - aceasta este o mass-media independentă

Totuși, în ciuda existenței sale relativ scurte ca idee și lipsă de sprijin în Biblie, răpirea a fost adoptată cu entuziasm de către unele biserici din Anglia și Statele Unite, în special cea din urmă. Acest lucru a fost în mare măsură datorită lucrării unui teolog foarte controversat, Cyrus Scofield.

În special, marca lui Eschatologia creștină a lui Darby coincide cu evoluțiile similare în eshatologia evreiască , și anume ideile rabinului Zvi Hirsh Kalisher și crearea unei noi ramuri a mesianismului evreiesc care credea că evreii trebuie să lucreze proactiv pentru a grăbi venirea mesiunii lor prin imigrarea Israel și a construi un al treilea Templu pe Muntele Templului din Ierusalim. Convingerile lui Darby și cele pe care le-a inspirat au promovat ceva asemănător în sensul că creștinii ar putea grăbi venirea răpirii și necazului prin promovarea imigrației evreilor în Israel, precum și construirea unui al treilea templu evreiesc.

Sioniștii creștini deschid calea pentru Theodore Herzl

Darby a călătorit în America de Nord și alte câteva țări pentru a-și populariza ideile, întâlnește mai mulți pastori influenți în întreaga lume vorbind în limba engleză, inclusiv James Brookes, viitorul mentor al lui Cyrus Scofield. Călătoriile sale și răspândirea operelor sale scrise au popularizat viziunile sale escatologice în rândul anumitor cercuri ale creștinilor americani și englezi în timpul renașterii religioase a secolului al XIX-lea. Convingerile lui Darby au fost deosebit de atractive pentru elita ambelor țări, iar unii nobili englezi au plasat anunțuri de ziare îndemnând evreii să imigreze în Palestina încă din anii 1840.

O altă figură proeminentă influențată de doctrina lui Darby în vremurile de sfârșit a fost predicatorul american Charles Taze Russell, a cărui biserică mai târziu a dat naștere mai multor biserici diferite, inclusiv Martorii lui Iehova. Cu zeci de ani înainte de întemeierea sionismului politic modern, Russell a început să predice - nu doar creștinilor, ci evreilor din Statele Unite și din alte părți - despre necesitatea imigrației evreilor în Palestina.

După cum a făcut Rabbi Kalisher cu câteva decenii în urmă , Russell a scris o scrisoare în 1891 unui membru bogat al familiei bancare Rothschild, Edmond de Rothschild, precum și pe Maurice von Hirsch, un bogat finanțator german, despre planul său de reglementare evreiască Palestina. Russell descrie planul său după cum urmează:

Sugestia mea este că Evreii bogați achiziționează din Turcia, la o evaluare justă, tot interesul proprietății în aceste ținuturi: adică toate terenurile Guvernului (terenuri care nu sunt deținute de proprietari privați), conform prevederilor că Siria și Palestina vor fi a constituit o stare liberă. "

Același plan a fost să se redea câțiva ani mai târziu în cea mai influentă carte sionistă a tuturor timpurilor, Theodore Herzl's State of Jewish , publicată în 1896.

Nu se știe dacă Rothschild sau Hirsch a fost influențat deloc de scrisoarea lui Russell, deși ideile lui Russell au avut un impact durabil asupra unor evrei americani și creștini americani proeminenți în ceea ce privește promovarea imigrației evreiești în Palestina.

În același an în care Russell și-a scris scrisoarea către Rothschild și von Hirsch, un alt predicator dispensaționalist influent a scris un alt document care este adesea ignorat în explorarea rolului creștinilor americani în dezvoltarea și popularizarea sionismului. William E. Blackstone, un predicator american care a fost puternic influențat de Darby și de alți dispensaționaliști ai epocii, a petrecut zeci de ani promovând cu mare fervoare imigrarea evreilor în Palestina ca mijloc de împlinire a profeției biblice.

Culminarea eforturilor lui Blackstone a venit sub forma Memorialului Blackstone, o petiție care a susținut că atunci președintele Statelor Unite, Benjamin Harrison și secretarul său de stat, James Blaine, acționează "în favoarea restaurării Palestinei către evrei . "Petiția în mare parte uitată la rugat pe Harrison și pe Blaine să-și folosească influența pentru a" asigura exploatația la o scurtă dată, a unei conferințe internaționale care să ia în considerare starea israeliților și pretențiile lor față de Palestina ca fiind vechea lor casă și să promoveze toate celelalte moduri corecte și corecte, ameliorarea condiției lor de suferință ".

Ca și în scrisoarea lui Russell către de Rothschild și von Hirsch, nu se știe exact cât de influentă a fost Memorialul Blackstone în a influența opiniile sau politicile lui Harrison sau Blaine. Cu toate acestea, petiția memorială Blackstone este extrem de semnificativă datorită semnatarilor ei, care au inclus pe cei mai influenți și mai bogați americani ai erei, majoritatea fiind creștini.

Semnatarii Memorialului Blackstone au inclus JD Rockefeller, primul miliardar al țării; JP Morgan, bancherul bogat; William McKinley, viitorul președinte al Statelor Unite; Thomas Brackett Reed, apoi președintele Camerei; Melville Fuller, șeful Curții Supreme; primarii orașului New York, Philadelphia, Baltimore, Boston și Chicago; editorii revistei Boston Globe, New York Times, Washington Post și Chicago Tribune , printre altele; și numeroși alți membri ai Congresului, precum și oameni de afaceri și clerici influenți. Deși unii rabini au fost incluși ca semnatari, conținutul petiției a fost opus de majoritatea comunităților evreiești americane. Cu alte cuvinte, scopul principal al sionismului, înainte de a deveni chiar o mișcare, a fost sprijinit pe scară largă de elita creștină americană, dar opusă de evreii americani.

Memorialul Blackstone ar atrage mai târziu atenția lui Louis Brandeis, unul dintre cei mai proeminenți sioniști americani evrei, care se va referi mai târziu la Blackstone ca adevăratul "tată fondator al sionismului", potrivit prietenului apropiat al lui Brandeis, Nathan Straus. Brandeis ar reuși în cele din urmă să convingă un bătrân Blackstone să ceară apoi președintelui Woodrow Wilson cu un al doilea Memorial Blackstone în 1916, care a fost prezentat în privat lui Wilson aproape un an mai târziu.

În loc să strângă semnături de la membrii proeminenți ai clasei de elită a Americii, Blackstone sa concentrat, în acest moment, pe sprijinirea organizațiilor protestante, și anume Bisericii presbiteriene, în conformitate cu credința Presbyteriană a lui Wilson. Potrivit istoricului Jerry Klinger, președinte al Societății Americane evreiești pentru conservarea istorică, această schimbare de concentrare a fost ideea lui Brandeis, nu a lui Blackstone.

Alison Weir, autor al Protestului nostru mai bun: Istoria ascunsă a modului în care SUA a fost folosită pentru a crea Israelul , la descris pe Brandeis ca fiind "unul dintre cei mai influenți" sioniști americani și o figură cheie în eforturile de a împinge Wilson să sprijine formarea un stat evreiesc din Palestina, a cărui parte a fost cea de-a doua petiție a lui Blackstone. Cu toate acestea, Weir a afirmat că cea de-a doua petiție a lui Blackstone a fost secundară unui așa-numit "acord gentleman" prin care oficialii englezi au promis să susțină un stat evreiesc în Palestina dacă sioniștii americani, conduși de Brandeis, au reușit să asigure intrarea Statelor Unite în război mondial I.

În cele din urmă, Wilson a susținut noul document al lui Blackstone, care nu a fost niciodată prezentat public președintelui, ci privat de rabinul Stephen Wise. Acest al doilea Memorial Blackstone a reprezentat o componentă cheie a campaniei conduse de Brandeis, care a garantat în cele din urmă sprijinul american - adică sprijinul privat - pentru Declarația Balfour, care a stabilit intențiile britanice de a sprijini un etnicat evreiesc în Palestina. În mod deosebit, Declarația de la Balfour este numită pentru secretarul britanic de externe Arthur Balfour, el însuși dispensaționalist creștin , deși Weir ia spus lui MintPress că Balfour era mai probabil influențat de imperative politice decât motive religioase. Singura persoană din cabinetul britanic de a se opune declarației de la Balfour a fost singurul său membru evreu, Edwin Montagu.

Declarația de la Balfour a fost adresată unui membru al familiei bancare Rothschild, Lionel Walter Rothschild, ultimul dintr-o serie de scrisori adresate membrilor familiei Rothschild, care îi îndeamnă să-și folosească averea și influența politică pentru a favoriza crearea unui stat evreu în Palestina: de la rabinul Kalisher, care a scris lui Baron Amschel Rothschild în 1836; lui Charles Taze Russell, care ia scris lui Edmond de Rothschild în 1891; și, în sfârșit, la Declarația de la Balfour, scrisă lui Lionel Walter Rothschild în 1917.

Weir ia spus lui MintPress că figura Rothschilds atât de vizibilă în aceste eforturi timpurii de a înființa un stat evreu în Palestina din cauza "bogăției și a puterii care o duce", făcându-i foarte căutați de cei care au simțit că ar putea fi format un stat evreu în Palestina, prin cumpărarea teritoriului de către evrei europeni bogați, așa cum au propus-o atât Kalisher, cât și Russell. Cu toate acestea, Declarația de la Balfour era adresată Rothschildilor, deoarece, la acea vreme, membrii familiei Rothschild, în special Edmond de Rothschild, deveniseră printre cei mai puternici susținători ai cauzei sioniste.

Deși declarația își poartă numele, nu este clar dacă Balfour însuși a scris documentul. Unii istorici, cum ar fi Michael Rubinstein, fostul președinte al Societății Istorice Evreiești din Anglia, au arătat că declarația în sine a fost scrisă de Leopold Amery, secretar politic al cabinetului de război al Angliei și de un sionist care, Cauza sionistă, și-a obfusit rădăcinile evreiești pentru o mare parte din cariera sa, din motive care sunt încă sursa speculațiilor.

După cum demonstrează Declarația de la Balfour și eforturile de lobby care au dus la crearea sa, sprijinul pentru ceea ce în curând a devenit cunoscut ca sionism printre nobilimea Angliei și Statelor Unite a fost deja formidabil înainte ca Herzl să înceapă chiar să lucreze pe statul evreu. Merită să se aibă în vedere că puterea și influența acestei clase de elitisme creștine motivate religios au avut o influență asupra lui Herzl și a ideilor sale, în special având în vedere faptul că creștinii dispensaționaliști promovau o etienitate evreiască în Palestina într-un moment în care ideea era nepopulară printre mulți evrei proeminenți din Europa și din Statele Unite.

Mai mult, rolul sioniștilor creștini, după cum se vor face ulterior cunoscuți, a continuat după ce Herzl și-a început activitățile sioniste și a dus la multe dintre cele mai influente acte care au condus la înființarea Statului Israel, inclusiv Declarația Balfour.

În special, succesul propriu al lui Herzl în promovarea viziunilor sale ca urmare a publicării Statului evreu a fost în mare parte datorat pastorului William Engler Hechler, dispensaționalist englez. Hechler, în timp ce slujea ca capelan la Ambasada Marii Britanii la Viena, a falsificat o alianță și, ulterior, a strâns o prietenie cu Herzl și a decis să negocieze întâlniri între Herzl și membrii proeminenți ai guvernului german, inclusiv Kaiser Wilhelm II, care dădeau legitimitatea politică necesară lui Herzl Mișcarea sionistă.

O figura în mare măsură neglijată în creșterea sionismului, Hechler este menționat în jurnalul lui Herzl mai mult decât orice altă persoană și a simțit cu pasiune că crearea unui stat evreu în Palestina va aduce sfârșitul timpurilor. Hechler este, de asemenea, cunoscut faptul că a fost extrem de interesat de construcția unui al treilea templu evreiesc pe Muntele Templului, dedicând timp considerabil creării de modele ale Templului, unele dintre ele expuse proeminent în biroul său și au arătat lui Herzl cu mare entuziasm în timpul prima lor întâlnire.

Alianța Hechler-Herzl este un exemplu timpuriu a modului în care sioniștii creștini și sioniștii evrei au folosit motivațiile celuilalt pentru câștigul politic, în ciuda faptului că sioniștii creștini dețin adesea opinii antisemite, iar sioniștii seculari, precum și sioniștii religioși, nu țineți creștinismul în mare măsură. Acest oportunism asupra părților sioniștilor creștini și evrei a fost o trăsătură cheie în creșterea sionismului, în special în Statele Unite, iar cazul lui Cyrus Scofield, omul mai responsabil față de popularizarea sionismului creștin în rândul evanghelicilor americani, oferă un alt exemplu important.

Povestea surprinzătoare a lui Cyrus Scofield

Probabil că nu există altă carte care a influențat mai mult difuzarea sionismului creștin în Statele Unite decât Biblia Scofield Reference , o versiune a Bibliei regelui James ale cărei adnotări au fost scrise de Cyrus Scofield. Scofield - care nu a avut o pregătire teologică formală, deși mai târziu a pretins că are un DD (doctor de gradul divinității) - a lucrat inițial ca avocat și operativ politic în statul Kansas și a devenit în cele din urmă avocatul districtului acelui stat.

La scurt timp după numirea sa în funcție, el a fost forțat să demisioneze ca urmare a numeroaselor acuzații de corupție, inclusiv luarea de mită, falsificarea semnăturilor pe bancnote și furtul donațiilor politice de la senatorul Kansas James Ingalls. În acest timp, Scofield și-a abandonat soția și cele două fiice, o acțiune care a dat vina pe scandalurile înfloritoare cu care se confrunta, precum și pe obiceiurile sale grele de băut.

În acest context, se spune că Scofield a devenit evanghelic în jurul anului 1879 și în curând a devenit asociat cu predicatori dispensaționaliști proeminenți ai epocii, inclusiv Dwight Moody și James Brookes. Documentele locale la vremea respectivă, cum ar fi Atchison Patriot , au considerat transformarea și schimbarea carierei lui Scofield cu mare scepticism, referindu-se la Scofield ca "avocat târziu, politician și șistin, în general", care s-au dezonorat prin comiterea "multor acte răuvoitoare".

Scofield a continuat să păstreze biserici relativ mici, trecând de la Kansas la Dallas, Texas și mai târziu în Massachusetts. Cu toate acestea, în ciuda lipsei de renume și a istoriei sale tulburate, până în 1901 Scofield reușise să obțină intrarea într-un club exclusivist de bărbați din New York, Clubul Lotos, al cărui membri erau la acea vreme un magnat și un milionar Andrew Carnegie , membri ai familia Vanderbilt și celebrul scriitor american Samuel Clemens, mai bine cunoscut sub numele său de stilist, Mark Twain.

Participarea lui Scofield la acest club exclusivist - precum și patronajul clubului pentru activitățile sale, care i-au acordat cazare și finanțare pentru a produce ceea ce ar deveni Biblia de referință Scofield - a făcut obiectul unor speculații considerabile. Într-adevăr, mulți au remarcat faptul că prezența unui predicator fundamentalist, dispensaționalist, cu un trecut politic dezgustat într-un club plin de unii dintre cei mai de seamă academicieni, scriitori și baroni de tâlhari ai țării nu se adaugă.

Joseph M. Canfield, în cartea sa The Incredible Scofield și cartea sa , a afirmat că "admiterea lui Scofield la clubul Lotus, care nu ar fi putut fi căutată de Scofield, întărește suspiciunea care a apărut înainte, că cineva conducea cariera lui CI Scofield. "

Canfield pune în teorie în cartea sa că persoana care "conduce" cariera lui Scofield era legată de avocatul din New York și de activistul sionist Samuel Untermeyer, care era în comitetul executiv al clubului și era un asociat apropiat al lui Louis Brandeis și influent în administrarea lui Woodrow Wilson. Apoi, notează că biblia adnotată a lui Scofield a fost ulterior "cea mai utilă pentru a obține creștinii Fundamentaliști să susțină interesul internațional în unul dintre proiectele de animale de companie ale Untermeyer - Mișcarea Sionistă".

Alți savanți, precum David Lutz, au fost mai explicit decât Canfield în legătura activismului sionist al lui Untermeyer cu rolul său în susținerea financiară a lui Scofield și lucrarea sa asupra Bibliei adnotate. În cele din urmă, cum ar fi Memorialul Blackstone din fața lui, patronajul clubului Lotos din opera lui Scofield dezvăluie din nou interesul elitei americane a erei, atât creștine, cât și evreiești, în promovarea sionismului creștin.

Untermeyer și Clubul Lotos au finanțat, de asemenea, numeroasele călătorii ale lui Scofield în Europa, inclusiv o excursie fatală în Anglia, unde Scofield sa întâlnit cu Henry Frowde, editor la Oxford University Press. Frowde a fost luată cu munca lui Scofield, în mare parte datorită faptului că Frowde era membru al "Fraților Exclusivi", un grup religios fondat de John Nelson Darby, tatăl dispensaționalismului. Oxford University Press a publicat apoi Scofield Reference Bible în 1909. La douăzeci de ani de la publicarea sa, a devenit prima publicație Oxford care a generat peste un milion de dolari în vânzări.

Biblia lui Scofield a devenit spectaculos populară printre fundamentaliștii americani la scurt timp după publicarea sa, parțial pentru că a fost prima biblie adnotată care a căutat să interpreteze textul pentru cititor, precum și pentru că a devenit textul central al mai multor seminarii influente care au fost înființate după 1909 publicare. Printre adnotările lui Scofield se numără revendicările care au devenit centrale ale Sionismului creștin, cum ar fi adnotarea lui Genesis 12: 3 a lui Scofield, că cei care blestem Israel (interpretați de către sioniștii creștini să însemne statul Israel de la înființarea sa în 1948) Dumnezeu și cei care binecuvântează Israelul vor fi, de asemenea, binecuvântați.

Sioniștii creștini moderni, precum pastorul John Hagee al creștinilor Unite pentru Israel (CUFI), au citat frecvent această interpretare care provine de la Scofield în apărarea pozițiilor extremiste pro-israeliene. De exemplu, Hagee a făcut următoarea declarație în 2014:

Trebuie să vă întoarceți la elementele de bază, deoarece în Geneza (capitolul 1), Dumnezeu a creat lumea și a făcut o promisiune foarte solemnă (adusă în Gen. 12: 3): "Eu voi binecuvânta pe cei care vă binecuvântează și pe voi blestemă pe cei ce te blestemă. Din acel moment, fiecare națiune care a binecuvântat vreodată Israel a fost binecuvântată de Dumnezeu. Și orice națiune care a persecutat vreodată poporul evreu, Dumnezeu a zdrobit. Și așa va continua. "

Falwell și Likud: o prietenie sau altceva?

În ciuda difuzării pe scară largă a Bibliei Scofield Reference și a popularizării sale în cadrul bisericilor și seminariilor evanghelice americane, influența publică a escatologiei dispensaționaliste și a Sionismului creștin asupra politicii americane a fost relativ limitată în cea mai mare parte a secolului XX. Cu toate acestea, influența privată a dispensaționaliștilor creștini a fost totuși prezentă, așa cum se vede prin rolul predicatorului dispensaționalist și al avocatului Treilea Templu, Billy Graham, și relațiile sale apropiate cu mai mulți președinți, inclusiv Dwight Eisenhower, Lyndon Johnson și Richard Nixon.

Apoi, puterea politică a teologiei dispensaționaliste sa mutat dramatic din cartierele private ale sălilor de putere în discursul politic american principal, cu fondarea Majorității Morale de către predicatorul evanghelic Jerry Falwell în 1979.

La începutul anilor 1970, slujba în creștere a lui Falwell aducea milioane de dolari anual, în special programul său de difuzare la nivel național "Ora Veacului Evanghelic", care se desfășura pe mai multe rețele de cablu importante în acel moment. În ciuda - sau poate datorită - spike-ului donațiilor, Falwell a fost în curând vizată de guvernul federal, în special de Comisia pentru Valorile Mobiliare și de Burse (SEC), pentru "fraudă și înșelăciune" și "insolvabilitate brută" în gestiunea financiară a ministerului său, în special vânzarea de către minister a 6,6 milioane de dolari în obligațiuni bisericești. Procesul SEC a fost soluționat în cele din urmă atunci când un grup de oameni de afaceri din Lynchburg, Virginia - unde a fost fondat ministerul lui Falwell - a preluat finanțele ministerului pentru următorii câțiva ani, până în 1977. Falwell a acuzat problemele financiare ale ministerului de "ignoranța sa financiară".

La un an după ce ministerul său sa dovedit a avea o bază financiară mai bună, Falwell a primit o invitație de a vizita statul Israel și a fost invitat personal la călătoria plătită de Menachem Begin, apoi prim-ministrul Israelului și liderul Partidul Likud. Călătoria va marca începutul unei lungi prietenii și al unei relații strânse între Falwell și Begin și, într-un sens mai larg, o relație între liderii evanghelici americani și partidul lui Likud din Israel. Istoricul israelian Gershom Gorenberg notează în cartea sa " Sfârșitul zilelor: Fundamentalismul și lupta pentru Muntele Templului , administrația Begin" a fost primul care a apucat entuziasmul evanghelic pentru Israel și la transformat în sprijin politic și economic ".

La scurt timp după revenirea din Israel, finanțele lui Falwell au intrat din nou sub control federal, după ce o anchetă federală a constatat că Falwell a transferat politicile de asigurări de sănătate ale angajaților săi într-o companie cu licență fără licență, cu active în valoare de doar 128 USD și sute de mii în dolari în creanțe neachitate. Așa cum problemele financiare ale lui Falwell au început să se ridice din nou, el a primit un dar generos de la altcineva decât Begin, sub forma unui Learjet privat de 4 milioane de dolari . La puțin timp după aceea, Falwell a găsit organizația Majoritate morală " după consultări cu teologi și strategi politici ".

Majoritatea morală este larg răspândită prin transformarea dreptului creștin evanghelic într- o forță politică majoră în Statele Unite, promovând politici extrem de pro-israeliene, cheltuieli sporite de apărare, o abordare Reaganită a provocărilor Războiului Rece, precum și politici interne conservatoare . Falwell își folosește frecvent darul de la Begin în călătorii și promovarea noii organizații, precum și el însuși ca o figură publică majoră.

Majoritatea moralului marchează un punct de cotitură clar în relația evanghelică dintre Israel și SUA, deoarece a susținut Israelul o zonă de importanță majoră pentru alegătorii evanghelici și, de asemenea, a determinat mulți alegători evanghelici să acorde o atenție mai mare evenimentelor care au loc în Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, având în vedere promovarea puternică a lui Falwell pentru sionismul creștin, mulți evanghelici care au devenit din ce în ce mai activi din punct de vedere politic în urma înființării organizației nu numai că au susținut politicile Israelului din epocă, dar și au sprijinit multe dintre viitoarele ambiții ale lui Begin și ale partidului Likud. Acest sprijin a fost consolidat până la începutul practicii continue a Ministerului Turismului din Israel, care a oferit liderilor evanghelici americani tururi gratuite de "familiarizare" în Israel la începutul anilor 1980.

Viziunea lui Begin despre "Marele Israel" - anexarea completă a Palestinei, precum și părți mari ale Libanului, Siriei, Irakului și Egiptului de către Israel - a fost, de asemenea, împărtășită și promovată de Falwell. În 1983, Falwell a afirmat că "Begin vă va spune repede:" Noi nu avem tot terenul pe care îl vom avea "și a prezis că Israelul nu va renunța niciodată la controlul asupra Occidentului, deoarece Begin era determinat pentru a păstra pământul "care le-a fost eliberat (israelieni)".

Falwell a încadrat ambițiile expansioniste ale lui Begin ca pe o credință religioasă în "inerția Vechiului Testament", a împărtășit un sentiment Falwell. De asemenea, Falwell a impus recunoașterea Ierusalimului ca capitala a Israelului și a considerat că construcția unui al treilea templu pe Muntele Templului era necesară pentru a aduce în vremurile sfârșitului și a doua venire a lui Hristos.

Pe măsură ce Falwell a ajutat la transformarea sionismului creștin într-o forță politică majoră în Statele Unite, el sa transformat și el într-o figură politică cheie în epoca Reagan și un important rol important în relațiile SUA-Israel. În 1981, a început să-l informeze pe Falwell despre planurile sale de a bombarda o instalație nucleară irakiană înainte de a informa guvernul Reagan cu speranța că Falwell "va explica publicului creștin cauzele bombardamentului." Potrivit academicianului canadian David S. New, Begin Falwell în timpul acelui apel telefonic: "Du-te la locul de muncă pentru mine."

În plus, Falwell sa întâlnit frecvent cu Begin, pe care la numit mai târziu un prieten personal, iar aceste întâlniri s- au suprapus adesea cu întâlnirile oficiale ale lui Begin cu Reagan. Un an mai târziu, Begin a dat premiul lui Falwell Israel Jabotinsky, făcându-l pe Falwell primul non-evreu care a primit onoarea de a-și promova în numele Israelului și, mai precis, politicile și ambițiile lui Likud.

Deși majoritatea morală și-a închis oficial porțile în 1989, moștenirea sa politică a persistat după mult timp, la fel ca influența politică a lui Falwell. Într-adevăr, în urma modelului lui Begin, Benjamin Netanyahu, în timpul primului său mandat de premier, a făcut de asemenea obiceiul de a vizita Falwell, întâlnit cu pastorul controversat chiar înainte de a se întâlni cu oficiali politici în vizitele sale la Washington.

În timpul unei călătorii la DC în 1998, prima vizită a lui Netanyahu a fost la un eveniment co-găzduit de Falwell, unde pastorul lăuda pe Netanyahu ca "Ronald Reagan al Israelului" . New York Times a descris scopul vizitei lui Netanyahu în SUA nu ca o vizită destinat să se întâlnească cu oficialii guvernamentali, ci mai degrabă unul care intenționa "să-și acopere baza de sprijin tradițional în Statele Unite. Grupurile creștine conservatoare au susținut mult timp suporterii Israelului din cauza importanței sale religioase pentru creștinism ".

Totuși, această relație dintre sioniștii creștini precum Falwell și proeminenții politicieni israelieni de dreapta nu a fost fără controversa sa, mai ales că evanghelicii pro-israelieni precum Falwell au o istorie de a face declarații antisemite.

De exemplu, în timpul unei predici din 1999, Falwell a discutat despre interpretarea sa profeției timpurilor de sfârșit, împărtășită pe larg de evanghelicii creștini sioniști, că a doua venire urma nu numai crearea statului Israel, ci construirea unui al treilea templu în templu Munte, din care ar domni o figură cunoscută creștinilor ca "Antihrist". Răspunzând la propria sa întrebare retorică cu privire la faptul dacă Antihristul este "viu și bine astăzi", Falwell a declarat că "Probabil pentru că, atunci când apare în timpul necazului, el va fi un contrafăcut plin de Cristos. Desigur, va fi evreu.

Comentariile lui Falwell au fost imediat condamnate de o varietate de grupuri evreiești, inclusiv Liga Anti-Defamare Pro-Israel (ADL). Rabbi Leon Klenicki, atunci director al afacerilor inter-credinței pentru ADL, a menționat că viziunea Falwell este o "poziție teologică comună" între evanghelicii americani și că Falwell a fost "o voce influentă în rândul creștinilor evanghelici și carismatici", care "sprijină numai Israelul capete hristologice.“«El ne vede doar ca cei care pregătesc venirea lui Isus,»Klenicki a declarat la momentul respectiv . "Este o mare dezamăgire după mai mult de 30 de ani de dialog; el este încă în Evul Mediu. "

Un alt dispensaționalist proeminent, cu o mare influență politică și literară, este Hal Lindsey, autorul și coautor al mai multor cărți, inclusiv Planeta târzie târzie . Activitatea lui Lindsey a influențat în mare măsură mulți politicieni americani proeminenți, precum Ronald Reagan, care a fost atât de emoționat de cărțile lui Lindsey, încât a invitat-o ​​pe Lindsey să se adreseze unei întâlniri a Consiliului Național de Securitate privind planurile de război nuclear și a ajutat-o ​​pe Lindsey să devină un consultant influent cu mai mulți membri ai Congresului și Pentagonului.

Așa cum a remarcat istoricul israelian Gershom Gorenberg , Lindsey consideră evreii servind "două roluri centrale" în eshatologia dispensaționalistă creștină:

În primul rând - în ciuda insistenței sale de iubire față de evrei - este clasicul polemic creștin anti-evreiesc: ei sunt "poporul evreu care la răstignit pe Isus" și arhetipul celor care ignoră adevărul profeției. Cel de-al doilea rol este de a-și îndeplini profeția în ciuda faptului că ei înșiși.

Gorenberg mai notează că Lindsey crede că evreii au îndeplinit două din cele trei profeții cruciale care vor inaugura în vremurile de sfârșit, prima fiind crearea statului Israel în 1948, iar al doilea fiind cucerirea și ocuparea israeliene a Ierusalimului după Războiul de șase zile în 1967. Potrivit lui Lindsey : "Nu mai rămâne decât un alt eveniment care să stabilească complet scena pentru rolul Israelului în ultimul mare act al dramei sale istorice. Aceasta este pentru a reconstrui vechiul Templu ... "

După cum afirmă comentariile lui Falwell și Lindsey, opiniile escatologice ale dispensaționalismului percep în mod frecvent poporul evreu ca pe un pion care trebuie să îndeplinească anumite cerințe - de exemplu, stabilirea statului Israel, cucerirea Ierusalimului, construirea unui al treilea templu - pentru a grăbi mântuirea și "răpirea" creștinilor evanghelici. Între timp, se așteaptă ca evreii din Israel care nu se convertesc la creștinism să moară pe moarte, deși unii sioniști creștini în ultimii ani, după cum se va vedea în curând, au căutat să ajusteze această poziție teologică încă comună.

În ciuda motivațiilor antisemite care stau la baza sprijinului evanghelic pentru statul Israel și viziunea susținută de Likud a "Marelui Israel", mișcarea creștină sionistă activă politică pe care Falwell a contribuit-o la crearea sa transformată într-o bază solidă de sprijin pentru Israel și politica de dreapta Likud ceea ce a făcut crucial pentru politicienii israelieni proeminenți.

De exemplu, mult mai mulți creștini americani (55%) decât evreii americani (40%) cred că Dumnezeu ia dat Israelului evreilor, în timp ce acel sentiment este împărțit doar de 19% dintre creștinii israelieni. În plus, în ceea ce privește politicile pro-israeliene ale administrației Trump, doar 15% dintre creștinii evanghelici consideră că președintele Trump favorizează prea mult Israelul, în timp ce 42% dintre evreii americani consideră că Trump este părtinitor în favoarea Israelului.

Într-un film înregistrat la începutul anilor 2000 - difuzat ulterior pe televiziunea israeliană - Netanyahu, vorbind cu o familie de coloniști evrei, a descris sprijinul masiv în rândul americanilor, în special evanghelicilor, pentru Israel ca fiind "absurd"

America este ceva care poate fi mutat cu ușurință. Mutat în direcția cea bună. Ei nu vor ajunge în calea noastră; 80% dintre americani ne susțin. Este absurd.

Într- un discurs din 2017 adresat grupului creștin sionist CUFI, Netanyahu a precizat că o mare parte din acest sprijin "absurd" a venit de la evanghelicii americani, afirmând că "America nu are un prieten mai bun decât Israelul și Israelul nu are un prieten mai bun decât America nici un prieten mai bun în America decât tine. "

Richard Silverstein - un academician și jurnalist a cărui lucrare a fost publicată în Haaretz și MintPress, printre alte puncte de vânzare - a susținut că politicienii israelieni, în special Netanyahu, au căutat sprijin din partea grupurilor evanghelice, în ciuda subtonilor antisemiți și a faptului că ei de interes propriu în realizarea obiectivelor lor politice.

Într- un articol din 2017 , Silverstein a afirmat că pentru dreapta naționalistă a Israelului:

Iudaismul nu este o valoare spirituală, este o manifestare fizică a puterii în lume. Acești israelieni înțeleg că nu toți evreii sunt "frații lor". Unii evrei sunt prea eficienți, prea liberali, prea umane, prea universaliste. Acești evrei sunt detrimentul care va fi spălat de valul istoriei. Naționaliștii israelieni trebuie să înlocuiască acești aliați evrei tradiționali și au făcut-o prin găsirea de noi: evanghelici creștini, dictatori africani, neo-naziști europeni. Sionismul, așa cum o definesc, este mai puțin o mișcare dedicată eticii și mai mult una dedicată interesului propriu ".

O "parte vitală a securității naționale a Israelului"

Pe măsură ce Falwell a început să dispară de la opinia publică la începutul anilor 2000, moștenirea sa a căzut în mare parte la o mână de predicatori care se aflau în prim-planul activismului politic al creștinismului sionist și al creștinismului sionist, cu fiul lui Falwell, Jerry Falwell Jr. Cu toate acestea, dintre predicatorii care au urmat pașii lui Falwell, se remarcă: John Hagee.

Hagee este pastorul Bisericii Cornerstone din San Antonio, Texas, care are un număr de peste 22.000 de membri. Un creștin carismatic care crede în eshatologia dispensaționalistă și crede că creștinii sunt obligați din punct de vedere biblic să susțină Israelul, Hagee a fost mult timp un avocat important al Israelului în cercurile creștinismului evanghelic și charismatic și a ridicat peste 80 de milioane de dolari pentru Israel, pentru a onora Israelul "la începutul anilor '80.

În 2006, Hagee a căutat să creeze "AIPAC creștin" și a reînviat o organizație care a dispărut înainte în 1975, cunoscută sub numele de creștinii United for Israel sau CUFI, menționată la începutul acestei tranșe. De la reînființare, CUFI a crescut exponențial, numărând acum 7 milioane de membri , cifră care depășește populația evreiască din Statele Unite, care se ridică la aproximativ 5,7 milioane. Hagee își prezidează consiliul executiv, care include Jerry Falwell până la moartea lui Falwell în 2007.

CUFI este scutită de plata impozitelor din SUA și de dezvăluirea publică a fondurilor sale deoarece este oficial înregistrată ca biserică, deși este adesea asemănătoare cu un braț al lobby-ului pro-Israel din Statele Unite și promovează și finanțează activ așezările ilegale ale Băncii de Vest. CUFI susține, de asemenea, suveranitatea israeliană asupra întregului Ierusalim și Muntele Templului și construirea unui al treilea templu.

S-au scris multe despre influența CUFI în Partidul Republican, care a început sub administrația lui George W. Bush la scurt timp după înființarea sa. După cum a declarat jurnalistul Max Blumenthal într- un articol din 2006 pentru Națiune: "În ultimele luni, Casa Albă a convocat o serie de întâlniri despre politica sa din Orientul Mijlociu cu liderii creștinilor United for Israel (CUFI) .“

Ca urmare a acestor întâlniri, CUFI sa aliniat cu neoconservatorii care au fost bine reprezentați în administrația Bush, numind chiar consilierul neoconservator și creștin sionist Gary Bauer la consiliul său și numind Bauer primul director al brațului său de lobby, Fondul de acțiune CUFI. Bauer este membru fondator al grupului neoconservativ extrem de controversat și în prezent defunct, Proiectul pentru un nou secol american (PNAC), și a fost, de asemenea, membru al consiliului executiv al grupului neoconservator Fundația pentru apărarea democrațiilor (FDD).

CUFI a câștigat de atunci aliați puternici și numără neo-conservator Elliott Abrams; fostul director al CIA, James Woosley; neoconservatorul arhonist Bill Kristol; fostul guvernator al orașului Arkansas, Mike Huckabee; Senatorii Lindsey Graham (R-SC), Tom Cotton (R-AR) și Ted Cruz (R-TX); Premierul israelian Benjamin Netanyahu; și vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence, printre susținătorii săi. La un summit al CUFI de anul trecut, Netanyahu a descris CUFI drept "o parte vitală a securității naționale a Israelului".

În plus, CUFI are legături strânse cu magnatul cazinoului Sheldon Adelson, cel mai important donator al președintelui Trump și întregului partid republican. Adelson a primit chiar un premiu special de la Hagee la un eveniment CUFI 2014. "Nu am avut niciodată un sentiment mai cald decât să fiu onorat de pastorul Hagee", a spus Sheldon Adelson în acel moment.

La cel mai recent summit al CUFI, care a avut loc luni, administrația Trump a trimis pe Pence, Pompeo, ambasadorul SUA în Israel David Friedman, asistentul președintelui și reprezentantului special pentru negocierile internaționale Jason Greenblatt și consilierul pentru securitatea națională, John Bolton, la summit.

Summit-ul Washingtonului 2019 din Washington este la câteva zile distanță și include vorbitorii @VP @Mike_Pence , @SecPompeo , @USAmbIsrael David Friedman, NSA @AmbJohnBolton , asistent al președintelui Trump @ JdGreenblatt45 , @DennisPrager și @PastorJohnHagee .

Înregistrează-te la https://t.co/q1hsRMLNnA . pic.twitter.com/EO1Bi11llR

- Pastorul John Hagee (@PastorJohnHagee) 4 iulie 2019

În plus față de propria sa influență ca organizație, grupul la făcut pe Hagee el însuși un jucător politic important. În 2007, atunci senatorul Joseph Lieberman (D-CT) îl compara pe Hagee cu Moses , precizând:

Vreau să profit de ocazie pentru a descrie pe pastorul Hagee în termenii descriși de Tora pentru a descrie pe Moise. El este un Ish Elohim. Un om al lui Dumnezeu. Iar acele cuvinte chiar se potrivesc cu el. Și am altceva. Ca și Moise, el a devenit liderul unei mulțimi puternice. Mai mare decât mulțimea pe care Moise a condus-o din Egipt în Țara Promisă ".

Eforturile unor politicieni proeminenți în instanța Hagee au fost odată numeroase, până când dovezile lui Hagee făcând observații despre Holocaust considerate pe scară largă antisemitism în timpul campaniei prezidențiale din 2008. În aceste remarci, Hagee a afirmat că Adolf Hitler fusese trimis de Dumnezeu pentru a acționa ca un "vânător" și a forțat evreii prin intermediul Holocaustului să se reinstaleze în Palestina ca mijloc de a împlini profeția biblică. Atunci, candidatul republican John McCain, care fusese curtat agresiv de aprobarea lui Hagee, a fost forțat să se distanțeze de Hagee după ce aceste comentarii s-au resurfac.

Cu toate acestea, stigmatizarea din jurul lui Hagee a scăzut de atunci și influența sa este din nou în creștere după alegerea lui Trump la președinție, după cum reiese din prezența a numeroși oficiali de la Trump la Summit-ul de la Washington din 2019, la începutul acestei săptămâni.

Deși el nu a fost inclus în consiliul oficial al consilierilor evanghelici Trump la începutul președinției lui Trump, alți aliați și asociați mai puțin controversați ai lui Hagee au fost, inclusiv Tom Mullins, Jerry Falwell Jr. și Kenneth Copeland. Apoi, la câteva luni după inaugurarea lui Trump, Hagee "a renunțat" la Casa Albă neînvățată și sa întâlnit cu Trump în Oval Office pentru a discuta despre sprijinul SUA pentru Israel. El sa întâlnit, de asemenea, cu Trump cu câteva săptămâni înainte ca Trump să anunțe planurile de a muta Ambasada SUA în Israel la Ierusalim, o întâlnire la care Trump îi făgăduise lui Hagee că ambasada va fi în curând mișcată și îi va spune pastorului "Nu te voi dezamăgi". Hagee a descris anunțul lui Trump despre Ierusalim ca având "o anumită biblică precizie absolută".

Mai recent, Hagee făcea parte dintr-un grup exclusiv de lideri evanghelici care s- au întâlnit cu oficialii Casei Albe în martie trecut, înainte de eliberarea parțială a așa-numitului "Deal al secolului", menită să aducă "pace" Israelului-Palestinei conflictul, care este privit pe scară largă ca favorizând în mare măsură Israelul și este de așteptat să fie respins definitiv de conducerea palestiniană.

După întâlnire, Hagee a emis o cerere de rugăciune urgentă. "Subiectul nostru de discuție discuta despre viitorul plan de pace față de Israel. Israelul și poporul evreu au nevoie de rugăciunile noastre și de advocacy noastre ca niciodată înainte ", a spus Hagee într- un videoclip postat pe pagina de Twitter CUFI imediat după întâlnire. "Biblia dă porunca:" Din pricina lui Sion, nu voi tăcea, și pentru Ierusalim nu voi păstra pacea mea ". Vă îndemn în seara aceasta să vă rugați pentru pacea Ierusalimului.

După cum arată ultima tranșă a acestei serii, viziunile apocaliptice partajate ale sioniștilor religioși extremiști și ale zioniștilor creștini cu privire la un al treilea templu evreiesc pe Muntele Templului reprezintă un factor important în spatele Conciliului secolului și a fost, de asemenea, un factor major în administrația Trump decizia de a recunoaște Ierusalimul ca capitala Israelului, în ciuda speranțelor palestiniene că Ierusalimul de Est ar servi drept capitală pentru viitorul lor stat. În special, sioniștii creștini cred că palestinienii trebuie să fie expulzați din statul Israel. În plus, aceste credințe ale timpului final sunt, de asemenea, un factor în împingerea administrației în război cu Iranul, pe care creștinii sioniști, precum Hagee și Pompeo, cred că este și o condiție necesară pentru împlinirea profeției biblice.

În timp ce influența lui Hagee și influența organizației sale CUFI sunt mai puternice decât oricând cu Trump în Casa Albă, influența lui politică asupra administrației Trump este, cel puțin parțial, datorită prezenței sioniștilor creștini hotărâți în două dintre cele mai importante birouri din executiv: vicepreședinte și secretar de stat.

Pence și Pompeo împing "războiul sfânt"

Deși mai mulți oficiali ai Trump au vorbit la summitul recent al CUFI, două se remarcă - nu doar pentru pozițiile lor înalte, ci și pentru recunoașterea deschisă a faptului că credințele lor sioniste creștine își orientează politicile. Acești oficiali sunt vicepreședintele Mike Pence și secretarul de stat și fostul director al CIA, Mike Pompeo.

Dupa ce Trump si-a ales partenerul de viata, fervoarea religioasa a lui Pence a intrat sub controlul presei , cu mai multe puncte de desfasurare, mentionand ca este cunoscut ca fiind un sionist crestin. Credința lui Pence a câștigat o atenție deosebită datorită declarațiilor sale anterioare despre Israel, pe care le- a descris adesea în termeni profetici.

Desi a crescut catolicul, Pence treptat sa transformat intr-un "catolic evanghelic" si apoi intr-un protestant evanghelic si de atunci a devenit o figura politica cheie reprezentand miscarea crestina fundamentalista care promoveaza "dominionism", o ideologie care variaza in interpretarile sale, dar in cele din urma cauta sa vada caracterul secular al guvernului american se îndreaptă spre una guvernată de "legea biblică". Asocierea lui Pence cu această mișcare a dus voci proeminente în mass-media să-l acuze că susține o formă teocratică de guvernare.

Deși multe dintre preocupările inițiale cu privire la Pence s-au revoltat în jurul efectelor sale probabile asupra politicii interne, o mare parte a influenței sale a fost observată în politica externă, inclusiv în politica administrației din Orientul Mijlociu . Identificarea lui publică ca fiind un sionist creștin și discursul său către summitul din 2017, primul vicepreședinte care vorbea vreodată la evenimentul anual, a făcut pe unii să se teamă că viziunea creștin-sionistă a profeției este cea care conduce acțiunile politice ale lui Pence.

După primul discurs al lui Pence la CUFI, Daniel Hummel, un învățat și coleg al școlii Kennedy din Harvard, a declarat pentru Washington Post :

Sionismul creștin are o istorie îndelungată în politica americană, dar nu a capturat niciodată amvonul bullying al Casei Albe. Administrațiile trecute adesea foloseau un limbaj biblic general referitor la Israel, dar niciodată teologia evanghelică a sionismului creștin nu era atât de apropiată de aparatul de elaborare a politicilor din ramura executivă.

Prin identificarea cu sionismul creștin în timp ce este în funcție, Pence riscă căutarea continuă a administrației Trump pentru o "afacere finală" pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian și erodează afirmația Statelor Unite că poate fi un "broker cinstit" în Orientul Mijlociu ".

Preocupările că SUA se află sub influența sionismului religios extremist și a sionismului creștin care ar împiedica țara să acționeze ca un "broker cinstit" în conflictul Israel-Palestina au fost, fără îndoială, dovedite adevărate . De fapt, convingerile religioase ale lui Pence sunt considerate a fi un factor major în decizia Trumpului de a recunoaște Ierusalimul ca capitala Israelului și de a muta Ambasada SUA în orașul în cauză.

Deși Mike Pence este cel mai înalt membru al administrației Trump care este în mod deschis un sionist creștin, Pompeo este cea mai deschisă și mai deschisă despre felul în care credințele sale religioase cu privire la vremurile de sfârșit îndrumă luarea deciziilor sale ca șef al statului american Departament.

Pentru o carieră politică, Pompeo a încadrat politica americană în domeniul combaterii terorismului ca un " război sfânt " între creștinism și islam, despre care el crede că este echivalentul pământesc al unei lupte cosmice între bine și rău. În 2017, în calitate de director al CIA, Pompeo a afirmat:

Teroarea radicală islamică [va] continua să ne preseze până când ne asigurăm că ne rugăm, stăm și luptăm și ne asigurăm că știm că Isus Hristos este salvatorul nostru [și] adevărat singura soluție pentru lumea noastră ".

In acelasi an, Pompeo a creat un nou centru de misiune al CIA, care vizeaza Iranul condus de Michael D'Andrea, al carui pseudonim CIA este " Printul intunericului ". Pompeo, ca multi sionisti crestini, crede ca razboiul dintre Statele Unite si Iran este parte a timpului final, o credință care este extrem de alarmantă, având în vedere controlul său prealabil asupra operațiunilor sub acoperire ale CIA și concentrarea sa asupra Iranului, precum și rolul său actual în calitate de diplomat șef al SUA, în care el a fost, de asemenea, o politică agresivă față de Iran.

În plus față de opiniile sale cu privire la "războiul sfânt", Pompeo și-a discutat, de asemenea, frecvent opiniile sale despre răpiri, în timp ce era directorul CIA. TYT a raportat anul trecut că Pompeo a vorbit atât de frecvent despre răpire, încât se pare că a speriat oficialii CIA.

Potrivit lui Michael Weinstein, fondatorul Fundației pentru Libertatea Religioasă Militară , un grup de supraveghere a problemelor legate de libertatea religioasă în comunitatea militară și de informații, care a fost citat în raportul TYT :

El [Pompeo] este intolerant la oricine nu este creștin fundamentalist. Oamenii care au lucrat sub el la CIA, care au venit la noi, nu au fost niciodată confuzi - nu au avut timp să se confunde. Au fost șocați și apoi s-au speriat nemișcați.

Un film al lui Pompeo din 2015 care a apărut în timp ce era director al CIA arată de asemenea că fostul congresman descrie politica ca fiind "o luptă fără sfârșit ... până la răpire".

Mai recent, un articol din New York Times publicat în martie a adus din nou obsesia lui Pompeo cu privire la vremurile de sfârșit înapoi în viziunea publică. Intitulat " Răpirea și lumea reală: Mike Pompeo combină credințele și politica ", articolul detaliază modul în care Pompeo a făcut o procedură de operare standard pentru a-și amesteca opiniile creștin-sioniste cu abordarea sa față de politica externă. Acest articol a făcut referire și la declarația Pompeo făcută la începutul acestui an, în care el a apreciat că "este cu siguranță posibil" că președintele Trump a fost trimis de Dumnezeu pentru a "salva poporul evreu de amenințarea iraniană".

Pompeo a făcut aceste declarații în timpul unei călătorii oficiale la Ierusalim, care a fost, de asemenea, controversată din alte motive. Într-adevăr, într-un video al departamentului de stat difuzat pe social media și destinat publicității călătoriei lui Pompeo, au fost incluse imagini ale unui model al celui de-al Treilea Templu Evreiesc, în timp ce imaginea moscheii Al Aqsa a fost exclusă, în ciuda faptului că este cea mai iconică clădire din Ierusalim.

Având în vedere că Pompeo vizitează și tunelurile care au purtat fundațiile istorice ale moscheilor, mulți palestinieni au luat video ca semn că administrația Trump se înțelegea cu mișcarea Templului Activist din Israel, care a fost discutată în detaliu în partea a II- a a acestei serii .

Se alătură forțelor pentru a viza Ierusalimul

Cu mult înainte ca Theodore Herzl să întemeieze sionismul politic și a publicat statul evreu , sioniștii creștini din Statele Unite și Anglia au fost deja în căutarea de a îndruma și influența politica externă a ambelor națiuni în slujba unei obsesii religioase, Istoricul istoric arată în mod clar modul în care sioniștii creștini au influențat evenimentele de-a lungul istoriei, în special în ceea ce privește întemeierea statului Israel și evoluțiile ulterioare în conflictul Israel-Palestina.

În căutarea acestor profeții temporale dispensaționiste, sioniștii creștini au aliat cu sioniștii evrei și fiecare și-a folosit ocazional celălalt pentru a inaugura evenimentele comune despre care se crede că facilitează apariția apocalipelor lor respective sau pentru a ajuta mai mult laice , obiective politice. De la Hechler și Herzl, la Scofield și Untermeyer, la Begin și Falwell, aceste alianțe au format politica guvernelor occidentale, în special SUA și Anglia, timp de peste un secol.

Astăzi, doar o astfel de profeție nu a fost încă îndeplinită, construcția unui al treilea templu evreiesc pe Muntele Templului, care este în prezent ocupată de compusul moscheii Al Aqsa. Acum, mai mult decât oricând înainte, guvernul Israelului, așa cum se arată în partea a II-a, este plin de înalți oficiali care cheamă deschis la distrugerea lui Al Aqsa și caută să construiască în grabă un al treilea templu. În mod similar, așa cum a arătat acest raport, administrația Trump este puternic influențată de sioniștii creștini care caută și distrugerea moschei, în speranța că Templul al III-lea va fi construit în curând.

Cu toate acestea, legăturile administrației Trump cu această ideologie apocaliptică merg chiar mai adânc decât au fost discutate în acest articol, așa cum mulți alți membri influenți ai administrației Trump - în special consilierii de la Trump, Jared Kushner și Jason Greenblatt, și ambasadorul SUA în Israel David Friedman împărtășiți și promovați în mod activ această ideologie religioasă extremistă sionistă care încearcă să reconstruiască un al treilea templu. Așa cum se poate observa în următoarea tranșă a acestei serii, această ideologie este, de asemenea, un factor de conducere pentru cei mai buni donatori ai Trump și ai Partidului Republican, cum ar fi Sheldon Adelson.

Rezultatul final este că menținerea acestei ideologii apocaliptice atât asupra guvernelor Israelului cât și asupra Statelor Unite pare a fi mai puternică acum ca niciodată, ceea ce înseamnă că pericolul cu care se confruntă în prezent moscheea Al Aqsa și, împreună cu aceasta, pacea mondială, este mare.

Corectare O versiune anterioară a acestui articol a declarat că Hal Lindsey a fost coautor al seriei populare de cărți Left Behind . Acest lucru a fost incorect, deoarece acea serie a fost co-scrisă de Tim LaHaye și Jerry Jenkins, ambii fiind influențați de cărțile anterioare ale lui Lindsey, inclusiv The Late Great Planet Earth .

Whitney Webb este un jurnalist al MintPress News cu sediul în Chile. Ea este câștigătoarea premiului Serena Shim pentru Integritate fără compromisuri în jurnalism.

Acest articol a fost publicat inițial de " Mint Press " -