Statele Unite sunt date peste cap. Două tabere uriașe se resping și se urăsc literalmente. Două tabere politice, ambele cuprinse de profunde frustrări, incapabile să mai înțeleagă și să mai respecte jocul democratic, dețin împreună nu mai puțin de 300.000 de arme. Și amenință să se încaiere pe bulevardele marilor orașe și în suburbiile acestora. De la frustare până la haos e doar un pas. Iar de la haos la un război civil, tot un pas.Cancelarul Germanei, doamna Angela Merkel, pe bună dreptate, și-a exprimat public îngrijorarea. Uriașa experiență politică pe care o are, dar și informațiile pe care i le furnizează unul dintre cele mai performante servicii de spionaj ale lumii, îi spun că situația politică din Statele Unite poate degenera. Într-o criză constituțională. Cum se exprimă cu prudență Angela Merkel. Dar o criză constituțională în măsura în care este profundă și de durată, poate zdruncina din temelii cel mai puternic stat al lumii din punct de vedere militar și puterea economică plasată după unii în continuare pe prima poziție, după alții pe locul doi, fiind surclasată de China. Este suficientă însă o gravă destabilizare în politica internă a Statelor Unite, o confruntare care să atingă un anumit grad al violenței între mase uriașe de cetățeni, care nu va putea fi, ce puțin pentru moment, stăpânită de forțele de ordine aflate cu fundul în două luntrii, pentru ca o putere financiară și o putere militară de anvergura Statelor Unite să se zdruncine într-o asemenea măsură, încât să se propage ca un tsunami în întreaga lume.
Toți oamenii politici responsabili ar trebui să împărtășească îngrijorările exprimate de cancelarul Angela Merkel, chiar dacă acestea sunt ușor malițioase. Pornind de la realitate că niciuna dintre cele două tabere politice și niciunul dintre cele două electorate nu-și vor accepta înfrângerea, că acest conflict va răbufni la Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite, după care nici verdictul acesteia nu va fi recunoscut și se va merge și mai departe, vom avea de-a face cu o criză de durată. O criză care creează o instabilitate la nivelul întregii lumi și care poate conduce la realinierea planetelor, cel puțin temporar, în favoarea statelor cu regimuri totalitare evidente sau disimulate. Iar reprezentanții acestora vor ști cum să pescuiască în ape tulburi.
Este o situație fără precedent. Președintele în exercițiu al Statelor Unite, care este și șeful Executivului și care este responsabil constituțional de organizarea alegerilor, susține că acestea au fost grav fraudate. Și că înțelege prin avocații săi să acționeze pe toate căile pentru a opri procesul de numărare a voturilor care ar fi viciat. Și, culmea, și susținătorii lui Joe Biden afirmă că are loc un proces de fraudare, motiv pentru care ies în stradă, obligându-i pe negustorii din marile orașe să se baricadeze. Miroase cât se poate de serios a praf de pușcă.Situația nu va putea fi tranșată cât ai bate din palme. Dimpotrivă! Vor trece zile, probabil săptămâni bune, până când unul dintre cei doi protagoniști ai acestei isterii în masă va fi în măsură să depună jurământul. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că isteria va înceta.
Aceasta fiind starea de lucruri în Statele Unite, care sunt cel mai important aliat militar al României, nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla în eventualitatea în care, Doamne ferește, flancul de sud-est al NATO din Europa ar fi supus unei provocări de anvergură sau chiar unei agresiuni. Cine ar decide, în condițiile interne din Statele Unite, o replică militară în plan extern? Am fi extrem de naivi să ne imaginăm vreo secundă că prevederile Tratatului NATO devin operante instantaneu. Și automat. De fiecare dată, este indispensabilă decizia statelor membre ale Tratatului Atlanticului de Nord. Iar în arhitectura acestor state, Statele Unite ocupă vârful piramidei. Și se mai schimbă ceva la fel de important. Până în prezent, România, șchiopătând serios din perspectiva politicii sale externe, a reușit totuși să se mențină la suprafață, pe o gheață foarte subțire, făcând un balans între Statele Unite și Uniunea Europeană, dominată de Germania. Un balans din ce în ce mai dificil, pe măsură ce raporturile dintre cei doi giganți s-au deteriorat. Ce ce se va întâmpla de acum încolo? Ne vom arunca din nou cu arme și bagaje, fără nico ancoră de peste Ocean, în tabăra germană? Și, în aceste condiții, care va fi impactul noii situații internaținale asupra raportului dintre partidele care compun arhitectura politică a României? (Sorin Roșca Stănescu)