Sustenabilitate financiară

Post date: May 11, 2011 12:35:20 PM

Sustenabilitate financiară este o parte distinctă a sustenabilităţii organizaţionale şi se referă la măsura în care organizaţia dispune de o bază de resurse suficient de diversificată astfel încât să poată asigura resursele necesare pentru derularea activităţilor sale. Organizaţiile cu resurse financiare şi materiale substanţiale şi cu un management financiar riguros au şanse sporite la supravietuire şi dezvoltare. Sustenabilitatea financiară este adesea definită din perspectiva autonomiei financiare. Din acest punct de vedere, două sunt capacităţile esenţiale pe care trebuie să le dezvolte o organizaţie pentru a-şi consolida sănătatea financiară :

i. capacitatea de a mobiliza resurse prin modalităţi cât mai diverse şi din surse cât mai diferenţiate. Aici, miza este diversificarea bazei de resurse de care dispune organizaţia, creşterea gradului de autonomie şi securitate financiară şi dezvoltarea unor surse proprii de venit (activităţi generatoare de venit, depozite, acţiuni, « endowments », proprietăţi productive, etc)

ii. capacitatea de a administra corect şi eficient resursele de care dispune. Folosirea eficientă şi chibzuită a resurselor de care dispune organizaţia este o condiţie de bază a succesului său şi afectează în mod direct capacitatea organizaţiei de atragere de noi resurse. Regula este simplă : succesul organizaţiei de acum este cel mai bun garant al succesului sau viitor.

În analiza sustenabilităţii financiare a unei organizaţii non-prfit, câteva principii par să fie universal valabile :

- Existenta a cel puţin 3 surse diferite de finanţare. În condiţiile în care un singur finanţator asigura mai mult de 30% din resursele financiare ale organizaţiei se poate vorbi de un grad ridicat de risc organizaţional. În astfel de situaţiii, organizaţia este practic dependentă de un singur finanţator şi îşi pierde autonomia organizaţională.

- Existenţa a cel puţin 3 mecanisme de atragere de fonduri care generează venituri substanţiale. Organizaţiile viabile din punct de vedere financiar folosesc metode şi strategii diverse de mobilizare de resurse : scrierea de cereri de finanţare, sponsorizări, donaţii individuale, activităţi generatoare de venituri, cotizaţii ale membrilor, 2%, dividente şi dobânzi bancare, etc. Mai mult decăt atât, ponderea acestor tipuri de resurse financiare în bugetul anual al organizaţiei trebuie să fie semnificativa. Adică, fiecare din cele 3 mecanisme principale de atragere de fonduri să contribuie cu cel puţin 30% din bugetul anual al organizaţiei.

- Adoptarea şi monitorizarea sistematică (lunară, trimestrială sau anuală) a unui set de indicatori ai sănătătii financiare a organizaţiei. Exemple :

a. ponderea donaţiilor individuale comparativ cu o perioada precedentă sau cu aceeaşi perioadă din anul anterior.

b. valoarea cotizaţiilor colectate

c. numărul şi valoarea cererilor de finanţate elaborate şi câştigate

d. număr de beneficiari plătitori

- Monitorizarea şi menţinerea sub control a unor tipuri de cheltuieli fixe (neproductive). Spre exemplu :

a. chletuielile de telefon şi consumabile de birou sa nu depasească suma de 100Euro pe lună.

b. cheltuielile fixe administrative sa nu depăşească 7% din bugetul anual al organizaţiei[1]

- Evaluarea anuală şi la sfârşitul fiecărui program a unor indicatori de tipul cost/beneficiar.

Iarăşi, organizaţiile non-profit pot învăţa de la organizaţiile de afaceri stiinţa planificării şi managementului financiar. Organizaţiile de afaceri, pentru care sănătatea financiară este un aspect extrem de important, dispun de sisteme şi indicatori foarte complicaţi de măsurare a sănătăţii financiare şi de semnalare a oricărei tendinte de înrăutăţire a acestei situaţiii. Ele monitorizeaza evoluţia veniturilor lunar prin comparaţie cu lunile anterioare sau cu aceeaşi lună din anul anterior şi dezvoltă ţinte şi previziuni privind evoluţia financiară a organizaţiei.

În comparaţie cu practicile sectorului de afaceri, practicile de planificare şi management financiar din majoritatea organizaţiilor non-profit par rudimentare. Cel mai adesea, singurul indicator al sănătăţii financiare este evoluţia bugetului faţă de anul sau anii anteriori. Iar atunci când se încearcă evaluarea pe baza unor indicatori gen cost/beneficiu, colectarea datelor este nesistematică şi reprezintă o aproximare grosieră.

Chiar dacă sunt esenţiale pentru supravieţuirea şi evoluţia unei organizaţii, resursele financiare nu garantează însă sustenabilitatea organizaţională. Acest lucru este evident în domeniul afacerilor unde cazuri de companii « bogate » dar care au dat faliment sau au intrat într-un declin accelerat sunt nenumărate. Capacitatea unei organizaţii de a-şi securiza viitorul financiar este determinată de o serie de alţi factori precum :

§ relevanta programelor sale pentru trebuinţele şi nevoile grupurilor tintă

§ capacitatea de a furniza servicii cu un impact social sporit

§ capacitatea de a înţelege şi anticipa evoluţia mediului extern (finanţatori, aşteptările beneficiarilor, concurenţa, etc)

§ eficienţă în folosirea resurselor de care dispune

§ management financiar riguros

§ vizibilitate, prestigiu şi recunoastere socială

§ ataşament şi dedicaţie din partea celor ce lucrează în cadrul organizaţiei

§ existenţa unui mediu organizaţional extern favorabil

§ etc.

[1] Un management financiar bun presupune diferentierea intre cheltuieli fixe si cheltuieli variabile. Cheltuielile fixe sunt acele costuri pe care organizatia ar trebui să le acopere indifferent dacă furnizează sau nu servicii şi de cantitatea serviciilor funizare. Astfel de costuri fixe, sau costuri indirect productive sunt costurile cu : chiria, plata contabilului, consumabile administrative, abonamentul de telefon si internet, etc. Cheltuielile variabile sunt acele costuri legate în mod direct de furnizarea unui serviciu şi cresc direct proportional cu activitatea organizatiei. O pondere a cheltuielilor administrative fixe de 7% din bugetul unui proiect este considerată de Uniunea Europeană drept o pondere care indică un raport echitabil intre cheltuielile productive şi cele neproductive.