Am militat politic si eu (ca toata lumea, ca toti cei ce au simtit nevoia sa o faca) de cand sunt, cu mijloacele pe care le-am avut
la indemana la vreun moment sau altul.
Momentele lui 2014 m-au gasit compatibil cu politica promovata si sustinuta (ca "voce autorizata" a PMP) de Elena Udrea.
Am cautat prin toate mijloacele de care am dispus, sa gasesc sustinatori ca si mine ai aceleiasi politici. si astfel am ajuns sa iau
contact prin intermediul facebook cu o pagina care se afisa drept "PMP Spania".
Dar paginile din facebook sunt si precum "PMP Timisoara" (spre ex care afiseaza din principiu ca nu este vreo pagina oficiala a partidului, sau ca cea pe care am facut-o eu insumi (PMP Valencia) care fara a fi vreo pagina oficiala incerca sa adune un grup
de initiativa pentru deschiderea unei "filiale in plan real", si la Valencia si in aceeasi masura nu stiu nici azi daca pagina contactata
(PMP Spania" era sau este vreuna din "paginile oficiale" ale PMP, asa cum oficiala este clar ca este cea pe care o gasim sub
linkul pmponline.ro
Nu am fost decis din principiu sa ma inregimentez in vreun partid, ca membru (pentru ca am mai experimentat o inregimentare in
86 si m-am fript) dar asta nu inseamna decat o buna si necesara circumspectie (cine s-a fript cu ciorba, sufla si in iaurt) pentru ca,
dealtfel, am deschisa mereu dorinta de a trai in cadrul a ceea ce ar trebui sa aiba in definit in definirea sa conceptul de "echipa"
(definire pe care o am eu in lucru, spre re-definire, intr-una din sub-paginile de aici).
Cu dorinta asta de asociere, in mine, am intalnit o persoana iar mai apoi un grup de persoane, care arborau aceleasi insemne de
recunoastere ca si mine (fluturau adica, si ei, tot stindardul PMP ca si mine, la care mai aveau alipit si elementul care ne facea si
mai comuni, anume "Spania").
Am participat (de dinaintea primului tur al prezidentialelor 2014) la cateva intruniri, intruniri in care, normal, am incercat sa evaluez
"marfa" sa ma pot decide intr-un final daca . . . cumpar sau nu.
Intruna din intrunirile care s-a dovedit apoi a fi ultima, diferentele de conceptii au fost atat de evidente incat am incercat sa casc
gura in vreo trei randuri, dar am ramas cu ea deschisa pentru ca erau vorbitori mai energici care m-au facut sa mi-o inchid.
Ceea ce vroiam sa spun atunci, in acele momente in vorbe, am conceput apoi intr-o scrisoare.
O scrisoare alambicata in exprimare, cei drept (e stilul meu propriu, doar atata amarata de concizie sunt capabil sa scot din mine)