Guest Star

octombrie 2021

Ii mulțumim doamnei lector universitar Antonia Matei pentru sinceritatea si lipsa de formalism cu care ni s-a adresat.

Voi mai ascultați radio?

Palmele transpirate, pulsul crescut și multă, multă emoție. Așa aș descrie prima mea întâlnire cu viața de jurnalist radio. Aveam 20 de ani, eram în anul 2 de facultate și nu știam nimic despre ce înseamnă radioul. Eram, în schimb, foarte dornică să aflu și să ”fur meserie” de la oamenii faini pe care am avut norocul să îi întâlnesc la Radio România.  Emoțiile au continuat când am fost pe teren pentru primele relatări pe cont propriu. Și chiar au fost de pe teren, de pe terenul de fotbal, din galeriile Stelei, a lui Dinamo sau a Rapidului.  Nici nu pot să descriu cât de mândră am fost când am primit ecusonul cu ”Press”. Pe spatele lui scria ”vă rugăm să acordați tot sprijinul necesar posesorului acestui ecuson”. Mă simțeam cu adevărat jurnalistă. Mai mult, mă simțeam apărată de orice rău doar pentru că erau scrise acele cuvinte acolo!

Viața de jurnalist nu este așa, nu ești apărat de orice rău. Poți să stai în frig, în ploaie, în caniculă, dis de dimineață sau seara mult după apus, ți se pot închide uși în nas, dar ”intri pe geam”, toate pentru a afla noutățile pe care oamenii de acasă le așteaptă. Este, însă, o meserie extraordinară, dacă îți place și crezi în ceea ce faci. Să fii jurnalist nu înseamnă doar să publici știri și să faci niște interviuri. Să fii jurnalist înseamnă să crezi în menirea ta, să te lupți pentru ca publicul să primească cele mai corecte și noi informații și să nu te mulțumești cu mai puțin.

Când eram la facultate, mama mă întreba ”cum ar fi să te faci profesoară”? Mă uitam le ea de parcă mi-ar fi spus că mi-au crescut coarne și o coadă. Cum să fiu eu profesoară?! Mi se părea că profesorul este acea persoană cu o responsabilitate uriașă, acea persoană care te poate face să iubești sau să urăști o materie, acea persoană care influențează destine. Și așa și este. Dar, ca și în cazul jurnalismului, dacă faci din pasiune această meserie vei avea recompense pe măsură. Și nu că aș vrea să mă laud - ba da, chiar vreau să mă laud cu foștii mei studenți de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării 😊 - dar când le aud vocile la diverse radiouri îmi crește inima de bucurie.

I-am cunoscut din primele zile la facultate, am făcut cu ei exerciții de dicție și de editare de voce, i-am trimis pe teren să facă știri, i-am înregistrat, am încercat să le domolesc emoțiile (dar, în același timp, i-am înțeles, pentru că aceleași emoții le-am trăit și eu). I-am urmărit lucrând la un material și schimbând la el de nu știu câte ori până a ieșit bine. Iar acum îi ascult la Europa FM, Kiss FM, Radio București, Pro FM, Radio România Actualități și nu numai. Nu toți lucrează la posturi de radio. Unii lucrează în televiziune, alții în presa online și sunt deopotrivă mândră de ei. Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării nu este una ușoară. Studenții muncesc mult, învață să își stăpânească emoțiile, învață cum să fie adevărați profesioniști, iar eu ca profesor mă bucur să le fiu alături!

iunie 2021

Îi mulțumim lui Renate Grad pentru că și-a făcut timp să ni se alăture și să ne împărtășească din experiențele personale.

Mă numesc Renate Grad, sunt solist vocal de muzică pop și operă, vocal coach și predau și instrumente( pian, chitară) celor mici.

Am crescut cu muzica și mă simt binecuvântată pentru asta, și mi-aș dori cu această ocazie, să vă povestesc cât de benefică este muzica în dezvoltarea voastră.

La Conservator am învățat ce înseamnă disciplina în muzică, dar totodată am înțeles că notele muzicale au nevoie de emoție pentru a căpăta un sens.

Încă din anii studenției am descoperit că îmi place să lucrez cu copiii și am continuat să fac acest lucru deoarece am vrut ca prin munca mea, să mai "umplu" din golul creat de lipsa muzicii și a artei din educația copiilor.

Îmi place să îmbin activitatea scenică, cu cea pedagogică, deoarece consider că cele doua se completează și mă ajută să împărtășesc celor mici din experiențele mele și mai ales să-i încurajez cât mai mult să urce pe scenă, să nu le fie teamă de ceea ce sunt, să înțeleagă că fiecare este special prin unicitatea sa, și ceea ce poate transmite publicului. De asemenea îmi place să cred că muzica este pentru mulți dintre noi o terapie, de aceea le spun elevilor mei să nu le fie teamă să se exprime și chiar dacă nu iese totul perfect, important este să transmită sentimente, energie pozitivă și să se bucure de frumusețea actului artistic.

Am avut bucuria de a participa la binecunoscutul Show "Vocea României" și la Festivalul " Cerbul de Aur" unde am înțeles că atunci când te desparte un ecran de publicul tău, trebuie să plusezi cu multă energie, pe lângă rigoarea și emoția studiate la cursurile de canto și de instrument, din nou o experiența pe care am împărtășit-o cu mult drag elevilor mei.

Pe scurt cam asta este povestea mea, și în încheiere aș vrea să vă îndemn spre a merge la operă, la spectacole, la teatru, să citiți o carte, să desenați un curcubeu, să-i iubiți pe cei din jur, să vă bucurați cât se poate de normalitate, de lucrurile simple și mai ales să nu vă fie teamă să fiți voi înșivă.

aprilie 2021

Invitatul nostru special este poetul EMANUEL PĂTRĂȘCIOIU, căruia îi dăm cuvântul:

“I think art should be a question mark, I think that it should never be an answer."(Marilyn Manson)

După această frază aș putea spune că m-am ghidat încă din adolescență. Atunci a apărut în mine dorința aceea de a afecta pe cei din jurul meu prin ceva, într-un mod mai mult sau mai puțin conștient. Faptul că am fost școlit in ale muzicii clasice, m-a făcut să pun accent o bună perioadă pe formă, mai exact pe fragmentări și suprapuneri de monomanii aparente (acestea din urmă delimitându-mi amprenta de a celor din jur).

Aveam să ințeleg că orice lucru iși găsește desăvărșirea numai în preajma luminii, și numai atunci este vrednic de a fi înfățișat; ca atare toata viața m-am poziționat în afara ei. Mi-am acceptat umbra, mi-am sabotat temerile, mi-am conturat patimile și m-am salvat de tăcere. Dobândisem smerenia prin intermediul cuvântului, căci n-am putut conviețui în pace cu gândurile mele.

Cuvântul ca și poartă, (vezi Daleth - a patra literă a alfabetului ebraic) căci astfel mi se înfățișează în Nictofob (edituraMinela/ 2016), cel mai recent opus poetic publicat, al doilea din tripticul meu de jumătăți de om; de aici pot spune că am asistat la poezie ca lege, neconformă rațiunii, și transparent precum o spaimă.