Media Viilor
Ce este Clubul Media din Colegiul Economic Viilor ?
~Media Viilor este locul unde găsești tot ce este legat de liceu. În acest club se pot găsi mai multe Sub-Categorii unde o să afli cele mai noi știri. De la muzică până la gătit și bârfe din liceu. Dacă faci parte din acest liceu minunat îți garantez că o să îți dorești să fii tot timpul cu ochii pe acest site.~
~ Clubul de Media din Colegiul Economic Viilor este rezultatul dorinței noastre de a avea mai multe activități extracurriculare în care să ne punem în evidență calitățile. Fiind la început, în cadrul acestui proiect, ne dorim să aducem în atenție lucruri noi dar totuși educative. Noi ca și echipă suntem bine organizați, creativi și, bineînțeles, unici. Prin unicitatea și perseverența noastră am reușit să punem pe picioare acest proiect în care libertatea de exprimare are prioritate. ~
Decembrie 2023
Editorial
Hello, hello, primiți cu Colindul? Luna decembrie sau luna cadourilor a fost una foarte plina pentru Colegiul Econic Viilor, dar și pentru Revista Media. Elevii au avut multe activități la care au participat, dar au și vizitat locuri în aceasta luna. Numărul acesta avem de la Crăciunul pe Mapamond, la 1 decembrie, Ziua Internațională a Muntelui și pana la poezii din imaginația elevilor și fotografii din micile ,,evadari" de la liceu. Speram sa va captam atenția cu toată munca noastră și pentru mai multe informații nu îți voi dezvălui eu te las pe tine sa afli ce s-a mai întâmplat doar un un search pe google la Media Viilor sau pe instagram unde ne poți susține cu un follow. Sărbători fericite și vacanta plăcută tuturor! Ne vedem în ianuarie!😘
Timeea Cîțu
Noiembrie 2023
Editorial
Bună!💫
Luna noiembrie și ultima lună de toamnă este o lună cu frig mult și recuperare după vacanța bine meritată. Am decis ca tema din noul număr sa fie la alegere pentru a ne încerca creativitatea. Avem articole despre Miss Univers dar și povesti care îți captează atenția imediat.
Te așteptăm să intri pe https://sites.google.com/view/mediaviilor/home și sa citești și restul articolelor.
Octombrie 2023
Editorial
Luna aceasta ne-am reluat activitatea. După o vacanta de vara bine meritată, ne întoarcem în forță cu un nou număr înfricoșător🎃. Tema din luna octombrie este Halloween, iar împreună cu noii membri din Clubul Media avem multe povesti care ar speria și cel mai de nesperiat om.
Avem multe fotografii superbe, cele mai noi informații din sport și multe altele pe care te invitam să le descoperi tu pe pagina noastră. 🎃
Cîțu Maria Timeea
martie 2023
Editorial
Luna aceasta vorbim despre premiile Oscar. Avem listele celor mai îndrăgiți actori care de altfel au și câștigat câteva premii dar și noutăți despre Rihanna, Brazilia în lumea sportului, despre ce anume au servit celebritățile la decernarea premiilor Oscar si multe altele. Așa cum v-am obișnuit, avem și o sugestie de vacanță pentru voi, iar aceasta este Sevilla. În materie de filme vă sugerăm „Femeile Vorbesc”, un film care a câștigat premiul Oscar în acest an.
Mai multe nu vă spun, veți afla singuri dacă sunteți curioși!
Creator editorial,
Luiza-Maria R.
februarie 2023
Editorial
Pentru că a fost luna iubirii am pregătit articole noi și interesante pe care le poți discuta cu partenera/partenerul, iar dacă sunteți singuri nu este nici o problemă deoarece articolele noastre sunt pentru toată lumea. Vă invităm până în Muntenegru unde veți vedea imagini superbe cu locuri inedite! De asemenea venim în ajutorul vostru când vine vorba de “Ce film să vizionez azi?”, dacă nu vreți să mergeți la film și vă place să trăiți emoția alături de actori, atunci avem și o piesă de teatru la care veți râde cu siguranță!
Mai multe lucruri vă las să aflați singuri despre sport, literatură și multe altele.
Spor și pe data viitoare!
Creator editorial,
Luiza-Maria R.
ianuarie 2023
Editorial
Noul an vine cu multe articole noi si interesante pe care vă garantăm că veți dori să le citiți. Din moment ce afară este o vreme posomorâtă atunci avem noi o idee cum să vă petreceți timpul în casă sau la cinematograf, deoarece de data aceasta avem 3 recomandări de filme pentru voi și pentru că un film nu merge fără ceva gustos de mâncat avem rubrica culinară unde veți descoperi unele dintre cele mai bogate alimente în proteine. În ciuda vremii de afară vă puteți planifica o vacanță in Copenhaga iar noi venim în ajutorul vostru cu câteva obiective turistice pe care le puteți explora. Mai multe articole de citit și documentat aveți pe site la un click distanță.
Vă urăm un început de an superb!
Creator editorial,
Luiza-Maria R.
decembrie 2022
Editorial
Se pare că anul 2022 se încheie și de această dată cu articole noi si frumoase. Ca de fiecare dată mulțumim colegilor si elevilor care fac parte din acest proiect, pentru munca depusă și că ne sunt alături. Vă mulțumim și vouă, cei care ne sunteți alături de fiecare dată când postăm ceva nou și ne susțineți pe mai departe. Nu vrem să fim prea emoționanți deoarece nu este un mesaj de rămas bun, ne vom întoarce de anul viitor cu forțe proaspete, dar până atunci vă lăsăm să intrați în spiritul Crăciunului urmărind noile articole care vă vor duce cu gândul la Moș Crăciun, tradiții si multe alte lucruri simbolice lunii Decembrie.
Clubul Media din Colegiul Economic “Viilor” vă urează sărbători fericite, un an nou frumos, productiv și abia așteptăm să ne revedem în 2023!
Creator editorial,
Luiza-Maria R.
iunie 2022
Editorial
În luna lui Cireșar, echipa Media Viilor a pregătit o ultimă serie de articole al acestui an școlar pe care putem paria că nu îl veți uita! Colegii noștri au abordat de această dată o singură temă pe care vă invităm s-o descoperiți alături de noi într-o vacanță virtuală bine meritată la festivalul Cannes!
Prima noastră oprire se oprește la categoria Română unde ne este prezentat Cristian Mungiu, o importantă prezență a cărei activitate cinematografică ne este prezentată în articolul care poartă numele cunoscutului regizor.
Următorul zbor ne aduce tocmai în Franța, unde iubitorii de limba franceză vor fi încântați să descopere o parte din inima festivalului Cannes și să călătorească pe urmele istoriei acesteia. Excursia nu se oprește însă aici, căci colegii de la Culinar s-au gândit că este de neacceptat ca o vizită să se termine înainte de a gusta câteva dintre mâncărurile tradiționale populare din Franța, așa că vă sugerăm să încercați neapărat acele rețete delicioase și poate să le luați la pachet căci nu am terminat aici!
Vă voi lăsa să descoperiți singuri celelalte destinații pe care le puteți accesa cu un singur click, iar atunci când vă veți întoarce, vă sugerez să treceți și pe la Noutăți, unde vă sunt prezentate activități din cadrul C.E.V.
Călătorie plăcută și o vară minunată!
Creator editorial,
Andreea Maria B.
Vă invităm să vizionați clipul de prezentare al Colegiului Economic ”Viilor”!!!
aprilie 2022
Editorial
Vă invităm sa răsfoiți virtual noul număr al revistei noastre, mai ales că acum puteți face asta și în natură. Suntem bucuroși ca a venit primăvara și a adus cu ea vacanța de Paște.
Colegii noștri au pregătit materiale interesante, care sperăm să vă placă. La română aflați despre Bogdan Petriceicu Hașdeu, la literatură puteți sa vă bucurați de creațiile unui coleg extrem de talentat, la engleză o aducem in prim plan pe Charlotte Bronte, iar la franceză puteți să visați citind poeziile lui Baudelaire. Apoi continuați în pași de dans cu rubrica sport si ajungeți in Spania la blogul de vacanță unde puteți savura delicioasele tapas descrise la rubrica culinar. Mă opresc aici, restul îl veți descoperi singuri!
Sărbători luminate!
februarie 2022
Editorial
Suntem în februarie, acea lună în care nimeni nu mai are răbdare cu iarna, în care ne întrebăm dacă iarna a fost sau n-a fost, in care ne dorim să nu mai fie iarnă și să vină primăvara mai repede. În sufletul nostru suntem niște artiști și pictăm cu ochii minții primăvara care ne va copleși prin mirosuri, flori și culori. Dar, să nu uităm că numita ,,Primăvară” a devenit pârâtă, de mai multe ori și nu are circumstanțe atenuante, pentru că ne-a tot păcălit de-a lungul timpului. Însă așa cum ea a râs de noi, la fel vom râde și noi în acest număr al revistei. Să nu uităm că personalitatea lunii este Ion Luca Caragiale! Se vorbește despre conu’ Iancu atăt la literatură, cât și la secțiunea de română. Știți cum zicea omul ăsta în ,, O scrisoare pierdută”: ,,Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esențiale.” Cam așa este și cu primăvara noastră.
Iar, dacă numita primăvară va recidiva și ne va trimite iarna înapoi, nu este nicio problemă: vom putea citi despre niște actori care sunt pe val la secțiunea ,,Engleză”, despre anumite evenimente care se desfășoarăîn spațiul francez (vezi secțiunea ,,Franceză”). Și, dacă va reveni iarna, dar nu numai în acest caz (poate că ne bate lenea), la secțiunea ,,Culinar” veți găsi modalitatea prin care puteți să comandați mâncare de la Restaurantul ,,Viilor”.
Mai multe nu vă spun! (sic). Veți citi voi! ;)
27 ianuarie 2022
Editorial
Anul 2022 avenit peste noi! Nici nu știați că am veleități de poetesă, nu-i așa? S-a întâmplat cam așa: noi îl așteptam, iar el a venit. Și, dacă tot a venit, noi continuăm să lucrăm aici, la Clubul Media din Colegiul Economic ,,Viilor”. Prin urmare, avem un număr nou, în care veți putea citi dspre Smaranda Brăescu, (o tipă foarte tare pentru vremea ei, dar și pentru vremea noastră, care era pasionată de parașutism și nu numai. A propos: voi ați sări cu parașuta?), despre David Bowie, Martin Luther King Jr. sau depre Ioana d’ Arc, un simbol al Franței și nu numai. Deși nu este un număr dedicat femeilor, trebuie să amintim despre Janis Joplin, despre care veți afla la secțiunea ,,Muzică” sau despre binecunoscuta noastră sportivă Nadia Comăneci, despre care veți putea afla mai multe amănunte din rubrica ,,Sport”. Bineînțeels, pentru că este ianuarie, nu aveam cum să uităm de Mihai Eminescu, iar la ,,Literatură” veți găsi niște poezii ale sale. Iar, dacă după atăta lectură vi s-a făcut un pic foame, vă rugăm să vă uitați la secțiunea ,,Culinar”, unde veți găsi rețeta unei minunate supe de linte. Este adevărat, rețeta provine din Turcia, dar, de ce să nu incercăm și altceva în afară de prepartele tradiționale românești?
Enjoy!
Creator editorial,
Andreea Maria B.
23 decembrie 2021
Editorial
Anul 2021 se apropie de final, iar Clubul Media din Colegiul Economic ,,Viilor” are deja peste un an de activitate neîntreruptă. Mulțumim tutuor elevilor care fac parte din club și care au făcut posibil acest lucru. De asemenea, mulțumim și celor care nu fac parte din club, dar care, prin contribuțiile lor, ne-au ajutat să îmbogâțim acest site. Nu în ultimul rând, vrem să mulțumim fanilor noștri (elevi, părinți, profesori), care ne-au ajutat să ,,creștem”. Seamănă cu un discurs de la premiile Oscar, nu? Ei bine, chiar dacă nu vom călca pe covorul roșu de la Hollywood, trebuie să recunoaștem și să apreciem plusul de imagine pe care Clubul de Media l-a adus liceului nostru. Ca lectură de vacanță, vă prezentăm noul număr al revistei noastre. Vă dorim tuturor vacanță plăcută, sărbători fericite și liniștite și de-abia așteptăm să ne întâlnim în 2022!
Creator editorial,
Andreea Maria B.
decembrie 2021
Editorial
Deși începem să numărăm zilele rămase până la Crăciun, vacanța pare încă un vis îndepărtat. « Media Viilor » încearcă însă să îndulcească cu articole și activități călduroase această perioadă ce ne suprasolicită pe fiecare în parte. În rândurile următoare veți putea afla o parte din ceea ce am pregătit în ultimul timp.
Departamentul Sport propune un articol despre baschet pe care orice pasionat ar trebui să-l citească, conținând o multitudine de informații pe care împătimiții acestui sport le vor aprecia.
Secțiunea de Noutăți ne vorbește despre emiterea bancnotei de douăzeci de lei, cu o figură feminină cunoscută, Ecaterina Teodoroiu. Dacă ești un iubitor al Teatrului, trebuie să afli neapărat că numărul acesta colegii noștri au scris despre „O scrisoare pierdută”, „Visul American” și despre un spectacol. Ce spectacol? Afli doar dacă citești.
Vom mai oferi doar încă câteva detalii despre această serie de articole, pentru că atât secțiunea Franceză, unde ne îndreptăm spre artă, cât și talentații viitori bucătari de la Culinar care împărtășesc rețete din Muntenia, au scris cu drag fiecare cuvânt.
Puteți citi aceste articole ascultând melodiile pe care ni le propune departamentul Muzică, cu veșnica băutură fierbinte nelipsită în această perioadă.
Pentru a fi la curent cu noutățile, urmăriți-ne activitatea pe Instagram, Facebook și acum, și pe Tik Tok!
Creator editorial,
Andreea Maria B.
15 noiembrie 2021
Editorial
La jumătatea lunii Brumar, când ploaia cade pe pământ din ce în ce mai des, iar temperaturile scad vertiginos, echipa Media Viilor se lasă prinsă în mrejele creativității și ale domeniilor de interes pentru elevii din C.E.V., dorind să aprofundeze informațiile deja cunoscute de aceștia, deschizându-le mai multe portițe pentru a evolua în pasiunile lor.
Așadar, înarmându-ne cu o băutură fierbinte, am pregătit niște articole menite să vă relaxeze și să vă alimenteze motivația și imaginația. Priviți o parte din ce am creat!
Călătorind în Dobrogea, pasionații noștri de gastronomie v-au pregătit niște rețete delicioase perfecte pentru amiezile reci cu care vă puteți surprinde prietenii și familia. Ne îndreptăm apoi leneș, spre meleagurile Franței unde intrăm în lumea Annei Brancovan, contesă de Noailles.
Mergând pe aceeași notă artistică, Teatrul ne relatează informații despre Festivalul de film 2021, ,,Furtuna” de William Shakespeare și musicalul ,,Next to normal”. Departamentul de Arte vizuale ne prezintă evenimentul Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC) 2021. După acestea, pășim pe amintirile reginei Maria cu ajutorul categoriei Română, în timp ce în paralel, la Engleză, Grace Kelley apare în lumina reflectoarelor, printre alte personalități.
Pe o nuanță mai misterioasă, blog-ul de vacanță ne dezvăluie câteva castele ,,bântuite” din România, o temă mai puțin ,,călduroasă”, dar fără îndoială, foarte interesantă. Iar la Sport, aflăm secrete despre o activitate nu foarte delicată ce a alcătuit un articol surprinzător de captivant.
Pentru a afla mai multe, aruncă o privire către textele acestui număr, căci am pregătit ceva potrivit pentru toate sferele de interes. Aș vrea să dezvăluim mai multe, însă citirea integrală a articolelor e cea mai bună metodă de a afla.
Iar în finalul acestui editorial, vrem să vă anunțăm că porțile echipei noastre sunt deschise pentru a primi noi colegi, așa că dacă îți dorești să fii cel care scrie următorul articol, nu ezita să te înscrii!
Până data viitoare, multă inspirație și productivitate!
Creator editorial,
Andreea Maria B.
31 octombrie 2021
Editorial
O singură zi ne mai desparte de ultima lună de toamnă a acestui an, iar « Media Viilor » a pregătit un număr ce nu poate fi savurat fără un ceai sau o cafea caldă. Așadar, înainte de a citi, fă-te comod și i-ați alături o băutură fierbinte, căci vă garantăm o serie de articole ce reprezintă o gură de aer proaspăt pentru fiecare categorie.
Perioada Halloween-ului ne-a inspirat, așa că membrii departamentului Engleză au ales câteva creații literare și artistice de groază pe care să le împărtășim cu voi, iar în același timp vom prezenta și o legendă despre simbolul acestei sărbători, însă mă opresc aici, pentru a păstra misterul.
Vă dezvălui în schimb o mică parte din ceea ce au pregătit cei de la Franceză, căci detaliile pot fi aflate doar după citirea integrală a articolului, „Halloween-ul în lumea francofonă”.
Dacă ești pasionat de muzică și ești în căutare de melodii noi pentru playlist, colegii noștri au creat o nouă rubrică denumită „Lansări recente” , unde vei găsi noutăți din fiecare gen muzical. Pe aceeași parte artistică, a fost pregătit un articol despre istoria gimnasticii la Dans.
Avem și o surpriză de proporții, căci în acest număr călătorim cu ajutorul rubricii Guest Star într-un domeniu extrem de controversat, ce atrage numeroase critici, dar și laude datorită activității intensive.
În cadrul departamentului Română veți citi un articol despre Regele Mihai, iar Artele vizuale vă prezintă informații despre Picasso.
Pentru a afla ce texte au pregătit departamentele Teatru, Muzică și Noutăți nu ezitați să aruncați o privire, căci vă garantăm că nu veți regreta!
Deoarece actualitatea este importantă, vă vom ține în continuare la curent cu informații specifice fiecărui domeniu de activitate. „Media Viilor” vă urează un Halloween fericit!
Creator editorial,
Andreea Maria B.
18 octombrie 2021
Editorial
Deși vremea are un aer supărat, luna octombrie aducându-ne ploi și o schimbare de temperatură semnificativă, luna în care toamna începe să pună monopol asupra noastră ne face pe toți să ne retragem în case, la căldură, cu un ceai cald lângă noi. Privind și restricțiile active, timpul petrecut în confortul caselor devine mai mult și mai profitabil pentru toată lumea.
Chiar dacă nu mai putem ieși atât de liber cum ne-am dori toți, privind situația din altă perspectivă, ne putem apropia mai mult de noi, de propriile noastre pasiuni, iar Media Viilor ia din nou inițiativa aceasta, pregătind un nou set de articole potrivite pentru toate înclinațiile artistice și practice.
Echipa Revistei liceului nostru a ales o varietate de subiecte ce v-ar putea ajuta să dați frâu liber imaginației și creativității voastre. Departamentul literatură, franceză și engleză au decis că ar fi potrivit să aleagă ca temă de interes „Descrierea liceului”, iar pe un ton asemănător pagina noastră de Noutăți informează despre Premiul Nobel pentru Literatură, starea COVID actuală, ne readuce aminte de programul Teleșcoala, dar și despre Expoziția Temporară de Fotografie.
Teatrul adoptă un aer „negru”, discutând despre moartea Mihaelei Runceanu, iar daca ați auzit măcar în trecere de acest nume, o vizualizare scurtă ar putea să vă stârnească interesul.
Gastronomia ne duce spre capitolul România frumoasă, unde vă vor fi împărtășite două rețete gustoase specifice Ardealului. Pe același ton turistic, Blog-ul de vacanță ne vorbește despre zonele istorice, unde membrii noștri au pregătit informații de cultură generală.
Iar după ce am călătorit atât de mult într-o zonă cu o istorie culinară atât de bogată, secțiunea de Sport s-a gândit și la sănătatea noastră și au pregătit un text ce ar trebui citit imediat după ce ați terminat lecturarea celorlalte articole savuroase.
Media Viilor va actualiza constant site-ul cu informații la zi, iar prin acest mod ne dorim să vă ajutăm să vă avântați în cunoașterea mai multor domenii de activitate.
Creator editorial,
Andreea Maria B.
iulie 2021
Editorial
Anul şcolar 2020-2021.
Pentru unii a însemnat începutul unei noi etape a vieţii lor, pentru alții continuarea ei, iar pentru alţii sfârșitul uneia. Însă pentru toţi a însemnat o experienţă ce nu va fi uitată prea uşor. Ne-am adaptat, am făcut față schimbării, am învăţat să prețuim mai mult lucrurile aparent normale pe care le știam, aflând cât de uşor pot fi pierdute, însă pe scurt: am învățat. Despre tot. Iar la sfârșitul unui an putem spune că știm mai multe decât știam cu un an în urmă. Evoluția este vizibilă!
Pentru asta oferim câteva rânduri în care să felicităm pe toată lumea: pentru efortul depus, dedicarea și rezultatele obținute! Nu a fost ușor, însă realizările sunt semnificative! Iar vacanța ce ne bate la uşă deja e bine meritată!
Pentru asta ne-am gândit să vă lăsăm în ultimul editorial al anului acesta câteva propuneri prin care vă puteţi face vacanţa de vară distractivă.
Pentru cei pasionați de muzică, literatură, fotografie și teatru vă lansăm următoarea provocare: compuneți o melodie/scrieți un scenariu/creați o poveste proprie sau poezii/realizați un album de fotografii până la finalul verii. Lăsați-vă imaginaţia să zboare!
Pentru cei pasionați de dans: încercați să faceți o coregrafie piesei preferate! Pentru gastronomie: gătiţi rețeta ce vă place cel mai mult!
Iar dacă vrei să înveți o nouă limbă străină, nu ezita!
Nimic nu e prea greu când îți dorești cu adevărat ceva.
Indiferent de ce vei face, asigură-te că te distrezi și că îţi place ceea ce faci! Oriunde ai fi, relaxează-te, căci meriți asta! ,,Media Viilor" vă urează o vacanță frumoasă!
Creator editorial, Andreea Maria Bălaş
iunie 2021
Editorial
După un an dificil, în care toată lumea a fost pusă la încercare de noile condiții al sistemului de învățământ online, ne apropiem cu pași mari de sfârșitul anului școlar. Cu toate că vacanța pare că nu mai apare, zilele numărate trec repede. Până la zilele libere și călduroase nu mai avem mult, iar noi ne păstrăm nota optimistă, căci în ciuda situației noi am avut rezultate satisfăcătoare.
Într-un mod sau altul, informația a ajuns la elevi și putem spune că datorită colaborării dintre profesori și elevi am reușit să ne adaptăm cerințelor neașteptate și de asemenea, să ne demonstrăm nouă înșine că suntem capabili să ne modelăm aptitudinile în orice mod, o surpriză plăcută și demonstrativă asupra flexibilității - atât de importantă în această perioadă.
Cu toate că nu am putea compara mersul fizic la școală cu lecțiile în sistemul online, rutina noastră fiind înlocuită pentru o perioadă de ceva neașteptat, rămânem la final de an cu o idee plăcută asupra a ceea ce am făcut.
A fost nou, nu foarte ușor de învățat, însă o lecție a faptului că putem să înlocuim o experiență cu aspect tragic în primă fază cu o întâmplare benefică a conștientizării de a aprecia mai mult rutina și normalul pe care îl avem ne-a ajutat mai mult decât am fi crezut.
Se înțeleg mai ușor eforturile din ambele părți, comunicarea din cadrul clasei devine mai amplă și se apreciază mai mult contactul fizic, social, în grupul de prieteni.
- Creator Editorial, Andreea Maria Bălaș
Editorial
Cu pași repezi absolvenții clasei a douăsprezecea se apropie de bacalaureat. Am fost curioși să aflăm și câteva păreri din rândul celor din anul terminal, iar acestea ne-au surprins plăcut. În ciuda faptului că aproape întreg anul au învățat online aceștia se declară pregătiți de examenele decisive.
Optimismul lor ne arată că majoritatea au luat învățământul online în serios, pregătindu-se temeinic pentru probele ce urmează să fie susținute în scurt timp.
„Bacul va fi ușor din punctul meu de vedere fiindcă am învățat. Dacă vrei să înveți pentru BAC poți învăța și online, nu numai fizic. Dacă ești indiferent nu vei învăța, am mulți colegi care au tratat bacalaureatul ca pe un „joc” și acum le pare rău. Eu am reușit să învăț în ambele forme de învățământ, sunt pregătit de BAC. Cu toate astea, mă simt ciudat pentru că nu îmi voi mai vedea colegii.“
Din perspectiva opiniei redate mai sus, avem siguranța că toți elevii se vor putea descurca. Și pentru că niciodată nu e prea târziu, chiar și cei mai delăsători pot recupera materia și se pot pregăti așa cum se cuvine.
Urmează o perioadă tensionată pentru ei, iar atât profesorii, cât și colegii din celelalte clase, îi susțin moral. Le dorim ca pe lângă seriozitatea cu care tratează lucrurile, să nu uite de faptul că emoțiile trebuie să fie doar constructive, iar încrederea în cunoștințele lor vitală!
„Media Viilor“ le transmite gândurile noastre bune și baftă tuturor!
— creator editorial, Andreea Maria Bălaș.
mai 2021
Editorial
Odată cu redeschiderea majorității şcolilor şi liceelor, părerile au început să varieze, iar asta a creat un subiect controversat în rândul elevilor. Întoarcerea în clase aparent aşteptată de toată lumea -, nu a fost primită cu braţele deschise de chiar toată lumea.
,,Părerea mea e că este mult prea devreme pentru asta. Aș fi preferat să se mai amâne puțin ca să fim siguri că scăpăm de virusul ăsta măcar 90%."
,,Cred că şcoala online era un mod de studiu acceptabil şi că începerea şcolii fizic în acest moment nu e adecvată."
Teama elevilor este justificată, căci mai ales după atât de multe luni în învățământul online, întoarcerea aproape de finalul anului şcolar pare nefolositoare sau poate chiar ameninţătoare. Din fericire, înţelegerea din partea profesorilor nu lipseşte, iar asta ne va ajuta să terminam anul într-o notă optimistă.
Ne întoarcem la normalitatea pe care o cunoaştem, iar dat fiind că vârsta adolescenței ne permite să ne adaptăm tuturor schimbărilor şi etapelor prin care trecem, orice decizie luată va fi primită şi aplicată cu răbdare, având sprijinul - reciproc - al cadrelor didactice.
Foarte mulți tineri aşteptau momentul de a se revedea fizic cu prietenii, colegii, profesorii, ca interacțiunea socială să se întoarcă şi din fericire, răbdarea ne-a adus în acest stadiu.
Încă cu grijă, respectăm regulile pentru a păstra atmosfera pozitivă.
,,Media Viilor" le doreşte tuturor elevilor din liceu şi nu numai, atât cât a mai rămas din acest an scolar, note excelente şi zile optimiste!
În continuare, vă oferim articole la toate departamentele la care lucrăm, pentru a vă ajuta să vă continuaţi şi să vă îmbogățiți cunoştinţele pe domeniul preferat de voi.
6 mai 2021
Am creat acest site cu speranța că vă vom binedispune pe toți cei care ne citiți articolele și ne apreciați munca dar lucrurile nu sunt mereu frumoase, se întâmplă accidente, tragedii chiar. Noi nu ne dorim neapărat să le expunem aici pentru că voi, cititorii noștri, veniți aici pentru a vă simți mai bine, pentru a descoperi lucruri noi.
Recent la noi în liceu a avut loc un eveniment ce ne-a întristat pe toți. În urmă cu o săptămână și câteva zile s-a stins din viață Bâră Cosmin, colegul nostu, prietenul nostru. Toți cei apropiați, toți cei care l-am cunoscut îi simțim lipsa în fiecare moment și ne-am fi dorit să nu plece dintre noi atât de devreme pentru că ne-a lăsat în urma lui îndurerați, nevoiți fiind să ne consolăm doar cu amintirea omului bun care a fost.
În cele din urmă, printre lacrimi și suspine, am reușit să ne mobilizăm și să mergem la liceu unde am organizat o slujbă și am pus un afiș în memoria lui. Urmând apoi să îl conducem pe ultimul său drum.
aprilie 2021
Editorial
Cea mai așteptată parte a anului școlar? Vacanța.
Complet neașteptat, am ajuns să avem o vacanță de o lună, lucru ce a stârnit discuții între elevi, reacții pozitive și negative. Deși toată lumea a așteptat momentul în care timpul liber să devină considerabil mai lung, nu toate părerile susțin faptul că este o decizie bună să existe o pauză atât de lungă a frecventării cursurilor, ținând cont că anul școlar nu este terminat.
„Bună!
Mi se pare ineficientă, dat fiind faptul că oricum multă materie se pierde din cauza sistemului online, vacanța nu face decât sa constrângă profesorii spre a se grăbi in notarea elevilor, crescând nivelul de stres deja înalt al elevilor.“
O părere susținută de mulți alți elevi ai Colegiului Economic „Viilor“ și probabil de majoritatea studenților din România. Nimic exagerat nu aduce lucruri bune, însă adolescența ne face să ne adaptăm situației și să luăm lucrurile bune din orice. Astfel, timpul liber tocmai obținut este folosit spre a ne dezvolta pasiunile și de a ne descoperi vocațiile.
O carte citită din proprie inițiativă, un curs de dans, de teatru, o nouă poezie scrisă, o rețetă de încercat, un cântec de compus, toate acestea ne conving că optimismul este soluția oricărei probleme.
„Părerea mea este că poate fi și un lucru pozitiv, dar și negativ.
Pozitiv ar fi că am putea să ne distrăm mai mult în această vacanță, să descoperim lucruri noi care ne plac, dar să și lucram la ceea ce ne place, să acordăm timp.
Dar totuși poate fi și negativ din cauza lipsei orelor de studiu să ducă la pierderea unor cunoștințe, pentru că, să fim serioși, nu toți învățăm în vacanță, mai ales când e vremea atât de frumoasă și sunt atâtea de făcut. Cel mai bine era să luăm vacanță cât trebuia și când trebuia, nu să se lungească pe o lună, dar nu putem schimba noi asta. “
Adevărul va fi mereu la jumătate, iar datoria noastră este de a lua cea mai bună alegere pentru noi. Le dorim tuturor ca această vacanță să fie una benefică pentru ei, să nu uite de lecții, dar să o facă una de neuitat.
Până acum, profitând de vacanță, am lucrat la articole pentru voi, interesante și educative pentru toți. Ne dorim să vă ajute cât de puțin, atât pentru a încerca și voi, cât și pentru a vă împrospăta cunoștințele.
Vă așteptăm la Literatură să citiți un interviu cu o tânără autoare, la Muzică ne întoarcem în trecut, dar va prezentăm și un tânăr artist, Teatrul prezintă de această dată o elevă a liceului, la început de drum și ne prezintă imboldul unei actrițe cunoscute de a profesa în acest domeniu, departamentul Franceză ne vorbește despre Paștele în Franța, la Engleză puteți să aflați mai multe despre piesele lui Shakespeare, Româna ne dezvăluie obiceiurile și tradițiile Paștelui Ortodox și Catolic, Dansul ne învăluie în misterele coregrafiei Atlantis, iar bucătării noștri din categoria Culinar împărtășesc cu noi rețete.
Un aprilie minunat și o vacanțăfrumoasă tuturor!
martie 2021
Editorial
,,Media Viilor” este un proiect ce dorește să creeze o legătură între elevi și pasiunile lor ce au o tendință aparte de noutate în sistemul de învățământ. ,,Media Viilor” aspiră la aerul de confort pentru studenți față de talentele acestora în colectivul deschis.
În crearea acestei mișcări de noutate în rândul adolescenților, ei sunt unii dintre cei care lucrează în realizarea articolelor prezentate, cu susținerea profesorilor coordonatori.
Printr-un sondaj de opinie, implicarea în activitate i-a făcut să simtă o apropiere față de participanți, o evoluție a lor în exprimarea proprie, experiența pe care o acumulează le dă încredere că se vor descurca în unele domenii datorită a ceea ce au învățat și vor urma să învețe.
Au simțit teama de necunoscut, dar prin susținere reciprocă au transformat frica într-o graniță între greu și ușor, obositor și constructiv, astfel orice greutate a devenit nesemnificativă datorită ambiției de a realiza ceea ce și-au propus.
Apropierea față de cultură și educație, dar și de valorile tinerilor.
În acest drum, obiectivele au crescut, căci membrii par mai determinați să muncească datorită calităților obținute în urma ocupației de echipă. Spre exemplu, responsabilitatea. În grup, au realizat că odată ce faci parte dintr-o comunitate, nu ești singur, ci ai coechipieri care se bazează pe tine.
Munca lor este din plăcere, lucru ce se observă și prin prezența lor binevoitoare în cadrul demersului, motivându-se reciproc spre recunoașterea publicului liber. Se vor prezenta întotdeauna articole ce îi pasionează pe participanți, independența lor va fi deschisă față de subiecte, păstrându-se totuși limita profesionalismului învățată și aplicată.
Frumusețea programului extrașcolar este de a aduna persoane diferite, cu vocații distincte într-o comunitate cu același obiectiv. Fiind mai multe departamente, fiecare membru își alege categoria, bazat pe propriile cunoștințe, promițând material de calitate.
Exprimarea lejeră denotă o căldură față de site. După cuvintele recruților, revista a devenit un loc primitor, nu doar un mod de a petrece timpul.
S-au implicat și vor să cunoască pe parcurs tot mai multe persoane talentate ce vor să iasă la lumină. Oare ce este mai important, să poți și să nu ai încredere sau să ai posibilitatea și ambiția de a reuși în visul tău prăfuit de neîncredere?
Alături de ,,Media Viilor”, teama rămâne doar un substantiv. Profesori și elevi, creativitate și dorință, refugiul tuturor idealiștilor, locul perfect de a descoperi viitorul ce merită să fie recunoscut în prezent. Talentele de ieri sunt speranțele zilei de mâine, așadar noi acordăm o șansă a ceea ce poate fi. Acordă și tu una visurilor ideale unei lumi în care fiecare prezintă ceea ce este!
Organizarea, atmosfera plăcută, seriozitatea, libertatea, profesionlismul, aspirațiile, toate acestea definesc drumul spre crearea unei noi platforme ale dezvoltării creative.
Autenticitatea fiecărei figuri prezente ne reprezintă pe noi ca și club.
La fel cum Victor Martin spune:”Orice nou început are un nou sfârşit.” , așa spunem și noi că decidem cum este cuprinsul poveștii create de noi. Începutul l-am pornit noi, continuarea va fi scrisă alături de voi, iar pentru noi capitolele sunt infinite. Infinitul nu are sfârșit dacă asta ne dorim.
Invităm persoanele să ne citească munca și să înțeleagă misiunea lansată. Provocarea există individual, în viețile tuturor, dacă o accepți, n-ai pierdut nimic. Doar ai câștigat ceea ce noi numim o șansă la lumina ce există în toți.
Citește și convinge-te ce înseamnă site-ul pentru noi!