Munții Bihor, partea nordică, traseele turistice, descriere

continuare de la

Cetățile Ponorului (7500 metri dezvoltare; 201 metri denivelare după unele surse bibliografice, 100 metri denivelare după alte surse - https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/cele-mai-mari-pesteri-din-romania-greatest-romanian-caves/cele-mai-lungi-pesteri-din-romania-indiferent-felul-rocii-the-longest-caves-in-romania și https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/cele-mai-mari-pesteri-din-romania-greatest-romanian-caves/cele-mai-denivelate-pesteri-din-romania-indiferent-felul-rocii) sunt element de referință în endocarstul Munților Bihor, complex morfologic de talie europeană. Sunt impresionante dimensiunile golurilor subterane în care se intră printr-un imens portal de stâncă alb cenușie, de 70 m înălțime, fierăstruit într-un abrupt de 100 m. În fața imensei căi spre lumea subterană se unesc două doline (II și III) care alături de cea vecină (I), imense pâlnii în jur de 100 m adâncime, permanent lărgite, permit apelor să caute pătrunderea în adâncuri. După portal peștera continuă cu o galerie lată de 15-25 m, înaltă de 70-100 m, prin care râul subteran, unul dintre cele mai bogate în debit și vigoare din carstul românesc, se aruncă în cascade și repezișuri sau se potolește temporar în apele a nu mai puțin de 14 lacuri. Să menționăm și sectorul de chei al Pârâului Cetăților.    

Să ne îndreptăm spre o altă parte deosebit de spectaculoasă, bazinul Crișului Pietros; cu care am făcut deja cunoștință când am vorbit de Cheile Galbenei, al cărui afluent este. Vom vorbi acum de frumusețile ascunse în cotloanele unor afluenți ai săi, Aleu și Bulz. În bazinul Aleu, tocmai sub culmea principală, dominată de Vârfurile Bohodei, Poienii și Fântâna Rece, în lumea fantastică de stânci a Bohodeiului poate fi văzută Cascada Bohodei; aceasta și alte spectaculoase alcătuiri de piatră și ape pot fi admirate din dificilul circuit al Bohodeiului.

În bazinul Bulz remarcăm trei sectoare de îngustare: Cheile Pârâului Bulbuci (cu Cascada Bulbuci, 20 metri); Cheile Oșelu, cu izvoare într-un izbuc aflat sub Piatra Ciungilor; Cheile Boga, cu izvoare în vastul amfiteatru Pietrele Boghii (rezervație geologică de aproape 300 ha; adăpostește Peștera Boghii, aflată în marginea abruptului stâncos, având un imens portal). Valea Rea, afluent al Bogăi, are viguroase și frumoase cascade.

Nu trebuie uitat că în apropierea localității Chișcău se vizitează Peștera Urșilor (1500 m dezvoltare), cea mai bine amenajată din România.

O mare parte a montaniarzilor doresc să urce pe vârfuri și culmi mai înalte, cu perspective vaste asupra munților și văilor din jur. Pentru aceasta trebuie să mergeți spre nord, în masivul cu care îndeobște este asociat Bihorul din punct de vedere turistic, Vlădeasa. De la Padiș sau din Poiana Vărășoaia, sau din satul de vacanță Boga se poate sui înspre culmea în lungul căreia se înalță vârfurile Poienii, Bohodei, Fântâna Rece, Cârligatele, Briței. În Șaua Cumpănățelu se face legătura dintre Pasul Vârtop, cabana Padiș, stațiunea Stâna de Vale și cabana Vlădeasa; tot de acolo încep drumurile spre Peștera Zmeilor de la Onceasa și Peștera Alunului. Nu trebuie omisă nici posibilitatea legăturilor turistice cu Ghețarul Scărișoara și Valea Gârda (Casa de Piatră).

Dar cum ajungem în preajma obiectivelor turistice cu care am încercat să vă tentăm? Dinspre vest se poate intra în munte pe drumul care leagă comuna Pietroasa de satul de vacanță Boga. Mulțime de drumuri forestiere urmează principalele văi afluente (Rea, Boga, Luncșoara - Galbena). Din Boga, un drum deosebit de pitoresc urcă în serpentine numeroase în Platoul Padișului. Din acesta se desprind o serie de ramificații care ajung în zona cabanei Padiș, în Poiana Vărășoaia, la cantonul Glăvoi și apoi până aproape de Cetățile Ponorului. Importante sunt și drumurile care coboară de la Padiș spre Valea Someșului Cald, spre Ic Ponor și Răchițele (est). O serie de alte drumuri forestiere, cum sunt cele de pe Văile Alunu Mic, Alunu Mare sau Ponor, ne sunt utile în cunoașterea bazinului Someșului Cald.

Pe un alt afluent al Crișului Pietros, Aleul, se poate urca înspre izvoare, trecând pe la cantonul Bulz și mai apoi până în zona Cascadelor Aleului și Bohodeiului.

Cazarea se face în cabane (diferite la confort și preț, deschise nu tot timpul anului) din zonele Padiș, Vărășoaia și satul Boga. Mai pot fi folosite cantoane silvice și case (sălașe) din Valea Luncșoarei, Ic Ponor sau Runcul Ars. Pentru cei care vin dinspre nord, stațiunea Stâna de Vale (unde se ajunge pe drum asfaltat) și cabana Vlădeasa pot fi baze de popas peste noapte. Folosirea cortului este poate și mai indicată; mai ieftin, asigurând autonomie de deplasare, îți oferă liniștea dorită după un parcurs obositor.

Indiferent de baza de cazare folosită, de timpul pe care îl petreceți în spațiul montan, nu trebuie să uitați că vă aflați în Parcul Național al Munților Apuseni. Respectați natura, nu faceți zgomote inutile, nu lăsați deșeuri. O cităm iar pe Mariana Pricop: „Trăim alături de natură de veacuri, obișnuiți cu prezența ei pretutindeni. Greșim din ignoranță nedându-i atenția cuvenită. Dar lipsa ei am simți-o cu disperare. Cei mai frumoși ani ai noștri sunt cei în care natura continuă să existe și să ne răsfețe cu dărnicia ei.”

*

Traseele marcate pot asigura cunoașterea frumuseților care dau faimă acestui spațiu montan sau descoperirea a noi frumuseți, ascunse până acum ochiului și curiozității turistului.

Arealul montan din cadrul hărții este gospodărit de trei județe: Alba, Bihor, Cluj. Județul Bihor a reușit, prin strădaniile unor tineri sau mai puțin tineri montaniarzi, să repună în valoare binecunoscute și interesante trasee montane.

Padișul, una dintre cele mai cunoscute zone carstice din România, este recunoscut ca atare și pe plan internațional.

Pe multe trasee din munții noștri se simte lipsa stâlpilor metalici de marcaj și a săgeților indicatoare. Din păcate, costurile de producere și instalare a acestora sunt foarte ridicate; apoi ele cad pradă gradului redus de gândire: ciobanii, recuperatorii de materiale metalice, unii turiști, distrug fără remușcări.

Pasul Vârtop - Valea Ruginoasa - Groapa Ruginoasa - Șaua Știrbina -

Valea Țiganului - canton silvic Păuleasa - Valea Galbena - Poiana Florilor - Peștera ghețar Focul Viu - creasta Gropii de la Barsa - Poiana Bălileasa - Șesul Padișului - cabana Padiș. Bandă roșie, 9 ore. Traseu refăcut de Clubul GIG Oradea în anul 2001.

Cabana Padiș - Poiana, Tăul și cabana Vărășoaia - Izvorul Coltău - Vf. Piatra Arsă - Șaua Cumpănățelu - Fântâna Rece - Șaua Bohodei - Șaua Poieni - Poiana Baia Popii - Izvorul Cerbului - Izvorul Minunilor - stațiunea Stâna de Vale. Bandă roșie, 5-5½ ore, refăcut de Clubul GIG Oradea în perioada 1999 - 2000. Dificil iarna din cauza zăpezii de pe creastă.

Cabana Padiș - Poiana, Tăul și cabana Vărășoaia - Izvorul Coltău - Piatra Arsă  - Șaua Cumpănățelu - Piatra Grăitoare - Vf. Brăiasa - Piatra Tâlharului - Gardul de Piatră - Vf. Micău - Vf. Nimăiasa - Vf. Vârfurașu - Șaua între Munți - Pietrele Albe - cabana Vlădeasa. Bandă albastră, 12 ore. Marcaj refăcut de Clubul GIG Oradea pe porțiunea cabana Padiș - Vf. Nimăiasa (în 1999). Dificil iarna din cauza zăpezii de pe creastă.

Comuna Pietroasa - Valea Crișului Pietros - Valea Bulz - cabana Piatra Bulzului - satul Boga - Valea Preluci - Plaiul Izvorul Fântâna Roșie - Plaiul Scărița - Șaua Bălileasa - cantonul silvic Padiș - cabana Padiș. Cruce albastră, 5½ ore. Marcaj refăcut de Clubul GIG Oradea, în 1999-2000.

Comuna Pietroasa - Valea Crișului Pietros - Valea Aleu - cantonul Valea Aleu - Cascada Bohodei - Muntele Crucii - Șaua Bohodei - Poiana Boleasa - Stâncile Herculane - Valea Șerpilor - Valea Aleu - comuna Pietroasa (circuitul Bohodeiului). Triunghi albastru, 14-15 ore. Refăcut în perioada 1998-2000 de Clubul GIG Oradea. Din Șaua Bohodei marcajul continuă tot pe triunghi albastru înspre Stâna de Vale, trecând prin Poiana Baia Popii și pe la Izvorul Minunilor. De la Pietroasa până la Stâna de Vale, urcând prin Valea Șerpilor - Stâncile Herculane - Poiana Boleasa sunt necesare 8-9 ore de mers. Comuna Pietroasa - Valea Aleu - Cascada Bohodei, 4-4 ½ ore.

Cabana Boga - Piatra Bulzului - Poiana la Tău - Creasta Munților - Păltineț - Poiana de sub Cornul Muntelui - Plaiul Sibișel - Vf. Fântâna Rece - Șaua Bohodei - Șaua Poieni - Poiana Baia Popii - drumul forestier Valea Galbena - Stâna de Vale. Bandă albastră, 7-7½ ore. Refăcut de clubul GIG Oradea în anii 1998-2000.

Comuna Pietroasa - Valea Crișul Pietros - Între Râuri - Valea Galbena - Poiana Budeasa - Poiana Vârseci - Poiana Păuleasa - Cheile mijlocii ale Galbenii - canton Păuleasa - Cheile Luncșoara - canton Luncșoara - Șaua Ponița - Valea Cobleș - comuna Arieșeni. Triunghi galben, 6-7 ore. Traseu marcat de Cercetașii Munților Oradea, în 1998-1999.

Cabana Padiș - Pârâul Brădețanu - Poiana Ponor - Pârâul Ursului - ramificație Peștera Căput - Șaua Glăvoiu - Muntele Glăvoi - Șaua Ponița - Vf. Vârtop -  Vârtop. Triunghi roșu, 5-6 ore. Marcaj refăcut în 2001 de GIG Oradea. Traseu nerecomandat iarna.

Din Poiana Padiș coborâm spre sud, însoțiți de traseele Circuitul Cetăților Ponorului (punct albastru), Circuitul Galbenei (punct galben) și Lumea Pierdută (cruce galbenă). Străbatem un platou cu lapiezuri și doline. După 15 minute, spre dreapta, se desprinde prima buclă spre Galbena și Cetățile Ponorului. După alte 5 minute, spre stânga, într-o poieniță, ne părăsește traseul spre Lumea Pierdută.

De aici ne angajăm în coborâș, aval pe Pârâul Brădețanu, pe care îl traversăm. Ieșim din pădure și ajungem în Poiana Ponor, loc cu peisaj odihnitor. De aici mergem spre sud-est, în urcuș pronunțat, intrând în pădurea de molid. Ajunși pe culmea fără perspective continuăm cu o coborâre pronunțată care după 15 minute ne scoate la Pârâul Ursului, însoțit de un drum forestier.

Înainte de a traversa apa urmăm cursul pârâului care se pierde în Peștera Căput (1950 m dezvoltare, -91 m denivelare). Ea este accesibilă turiștilor doar 30 m, până la prima săritoare. După ce ne întoarcem, traversăm Pârâul Ursului și mergem pe drumul forestier până la o intersecție cu alt drum forestier, Valea Cetăților, pe care îl urmăm spre stânga, pentru puțin timp.

Lăsăm pe stânga cabana Căput, a exploatării forestiere, apoi traversăm Valea Seacă și urcăm spre dreapta, prin pădure. După 20 minute de la bifurcația de drumuri, o derivație marcată cu semn specific, spre dreapta, ne conduce traversând Barsa Cuhanului la ieșirea din curtea a II-a a Cetăților. Această derivație ne ia dus-întors aproape o oră.

Continuăm să urcăm prin pădure și după 20-30 minute ieșim la un gol alpin situat între Vf. Borțig (1358 m, dreapta) și Vf. Glăvoi (1427 m, stânga). Ajunși pe culmea din această poiană, Șaua Borțig, putem admira perspectiva zonei: în față, Țara Moților; în planul doi, Creasta Vf. Bihor (1849 m); în spate, în primul plan este Creasta Măgura Vânătă (la poalele căreia se află Poiana  Padiș) iar în planul doi vedem creasta sudică a Masivului Vlădeasa.

De aici vom coborî prin poiană, spre sud-est, și după 5-10 minute ajungem într-o pădure de molid. Traversăm câteva vâlcele, după care ajungem la o spălătură de ape. Coborâm pe firul spălăturii, având în față culmea împădurită a Vf. Vârtop (1295 m). Linia imaginară dintre spălătura de ape și Vf. Vârtop este limita județelor Bihor, în dreapta, și Alba, spre stânga. După 15 minute de coborâre ajungem într-o poieniță, Șaua Ponița (1030 m), cumpăna de ape dintre Văile Luncșoara (dreapta) și Cobliș (stânga). Aici găsim o masă cu bănci.

Apoi vom urca accentuat prin pădure, intersectând câteva drumuri de care și după aproximativ 30-40 minute ajungem sub Vf. Vârtop. Propunem aici o pauză, pentru a ne delecta cu peisajul. La dreapta este Vf. Trei Morminți (1315 m). În față, jos, puțin spre dreapta, sălașele de vară ale moților care folosesc pășunea; acolo este Pasul Vârtop (1160 m), străbătut de drumul național 75. Dincolo de șosea observăm pârtia de schi de la Vârtop; la baza ei trebuie să ajungem. În planul din spate, cel mai depărtat, observăm Vf. Gălișoaia (1395 m), urmat de Vf. Piatra Grăitoare (1658 m). Spre stânga începe Țara Moților, de-a lungul Râului Alb, pe lângă care a fost construită șoseaua.

Începem să coborâm pe un drum de tractor care ne scoate în stația de autobuz Vârtop, în 10 minute; aici este o cabană cu 15 locuri. Apoi urmăm șoseaua spre dreapta, cotim spre stânga și un drum ne duce la cabana Vârtop (două clădiri, 50 locuri, bufet, restaurant, închiriere echipament pentru sporturi de iarnă). Pârtia este cea mai bună din Munții Apuseni și vin aici și mulți străini.       

Cabana Padiș - Valea Bătrâna (Izbucu Mic) - satul Ic Ponor - Valea Someșul Cald - cantonul Runcu Ars - Valea Alunului - Peștera Alunul. Bandă albastră, 4-5 ore; ușor accesibil, urmează în cea mai mare parte drumuri forestiere.

Cabana Padiș - Izvorul Apa din Piatră - Muntele Bătrâna - Poiana Călineasa - Capu Șanțului - Poiana Ursoii - Ghețarul de la Scărișoara. Bandă albastră, 6-6½ ore. Marcajul refăcut între cabana Padiș și Muntele Bătrâna, în anul 2001, de Clubul GIG Oradea; prezintă neclarități în zona Călineasa, din cauza defrișărilor.

Cabana Padiș - Șesul Gălzii - Cheile Gârdișoarei - Izbucul Gura Apei - Peștera Șura - Izbucul de la Coliba Chiobului - cătunul Casa de Piatră - derivație la Izbucul Tăuz - Valea Gârda Seacă - Ghețarul Scărișoara. Triunghi albastru, 8-9 ore. Marcaj refăcut în anul 2001, de GIG Oradea și Salvamont Ștei, între Padiș și Casa de Piatră; în rest este deficitar.

Circuitul Galbenii. Cabana Padiș - Pârâul Brădețanului - Poiana Ponor - Șaua Borțig - Avenul Borțig - Izbucul Galbenii - versantul drept al Cheilor Galbenii - Poiana Florilor - Ghețarul Focul Viu - belvedere Piatra Galbenii - canton silvic Glăvoi - Poiana Padiș - cabana Padiș. Punct galben, 9-9½ ore. Marcaj complet deteriorat. Sectorul de traseu care initial traversa cheile a fost desființat din cauza deteriorării amenajărilor. Traseu inaccesibil iarna.

Circuitul Cetățile Ponorului. Cabana Padiș - Pârâul Brădățanului - Poiana Ponor - Izbucul Ponor - Dolina I de la Cetăți - Portalul Cetăților - Dolina II de la Cetăți - intrarea în Dolina III - balcoane și belvederi - Poiana La Grajduri - canton Glăvoi - Poiana Rotundă - cabana Padiș. Punct albastru, 5-6 ore. Refăcut de Clubul GIG Oradea în anul 2000. Drumul prin Peștera Cetățile Ponorului, între Dolina III și Dolina I (Portal), este periculos datorită distrugerii amenajărilor. Traseu inaccesibil iarna.

Plecăm de la cabana Padiș, pe punct galben, cruce galbenă, triunghi roșu, spre sud-vest, coborând lin un dâmb cu poiană, străjuit de Biserica Moțului, vârf proeminent care domină întreaga zonă.

După 10 minute traversăm Pârâul Gârjoaba, care ne-a însoțit pe stânga (apa lui se pierde în albie pe vreme de secetă) și lăsăm pe dreapta un mare grajd de lemn, pentru vite, în spatele căruia se află ponorul care absoarbe apa pârâului atunci când ea ajunge până aici.

Mergem apoi orizontal, prin rariște de pădure, lăsând în stânga o dolină adâncă de prăbușire; ieșim în poiana cu molizi rari, între o dolină cu ponor la stânga și alta la dreapta; pe un molid apar cele patru semne de marcaj. După 20 minute de la cabană, drumul pe care am venit cotește ușor la dreapta, intrând printre dâmburi; îl părăsim, continuând drept înainte, ghidându-ne după o culme golașă cu un molid mare, izolat, aflat pe creasta care coboară spre stânga, creastă pe care în unii ani se află o stână.

Trecem chiar prin șaua din stânga, într-o depresiune alungită, unde se află pe clina din stânga un stâlp de marcaj, înfundat în pământ, mai puțin proeminent decât ar trebui. El poartă o săgeată ruginită care arată spre înainte. Aici se desfac cele două ramuri ale circuitului pe care vom merge. Drept înainte cea pe care o vom urma acum; la dreapta, pe o culme lină cu un culoar de poiană străjuită de pădure, cea pe care o să ne întoarcem și pe care o recunoaștem după un punct mare albastru, desenat pe o piatră.

Continuăm deci înainte, pe versantul stâng al depresiunii, urcând ușor până pe o creastă plată, unde poiana se termină; de partea cealaltă, panta destul de accentuată este împădurită. Aici ne părăsește crucea galbenă, care o ia spre stânga.

Noi începem să coborâm prin pădure, mai întâi în serpentine strânse; apoi, când începe să se adune apa care formează Pârâul Brădățanului, poteca se duce în malul drept. Coborâșul este destul de anevoios, solul fiind alunecos. După 20 minute de coborâre, după ce am trecut peste fire de apă ieșite din mici izvoare din dreapta noastră, panta se domolește brusc și ajungem în lunca largă a unei ape care ne barează drumul.

Ea vine din dreapta și curge spre stânga. Este Ponorul, cu obârșie într-un izbuc puternic, aflat la 280 metri în amonte. O săgeată arată spre dreapta: Izbucul Ponorului. Acolo duce o derivație cu marcaj dublu punct albastru. Poteca ne conduce pe malul stâng, peste bolovani acoperiți cu covor de mușchi, până la baza unui perete de calcar. Acolo se deschide o arcadă lată de 6 metri, înaltă de 2,5 metri, prin care iese puternicul șuvoi; în apropierea intrării, tavanul coboară în oglinda apei. Debitul mare se explică prin faptul că aici se drenează toate apele de sub platoul carstic al Padișului.

Temperatura scăzută a izbucului atestă lungul drum pe care apa îl parcurge prin subteran. Toponimul Izbucul Ponor pare ciudat, alăturând două cuvinte cu sensuri opuse. De fapt ar trebui să se spună Izbucul de la Poiana Ponor, apa care apare circulând printr-o mică polie (Poiana Ponor) în care se pierde în curând în subteran.

După vizita la izbuc (20 minute dus-întors) ne întoarcem la debutul derivației. Aici ne despărțim de marcajul triunghi roșu, care merge spre stânga. Traseul nostru trece apa Ponorului (uneori este un pod aici), urmând-o în aval pe malul drept, prin larga depresiune Ponor. Ghidați de rari stâlpi de marcaj, trecem peste două mici izvoare, apoi mergem pe lângă apa care face nenumărate meandre, pe fundul plat al depresiunii.

Traversăm poiana în lung, până în locul unde apa dispare, suptă de câteva sorburi. La viituri ele nu pot drena tot debitul și nivelul apei crește, umplând depresiunea, formând un lac mare. Cei care au noroc să surprindă această situație sunt sfătuiți să ocolească lacul pe malul lui nordic (dreapta în sensul de mers) pentru a reîntâlni marcajul deasupra sorburilor. Apa care se pierde aici va fi reîntâlnită în Cetățile Ponorului, după încă un parcurs subteran de mai bine de 1 km.

Trecând pe deasupra sorburilor începem să urcăm costiș spre stânga, prin pădure. Drumul trece de pe calcare pe argile și gresii roșii. Poteca devine mocirloasă, solul este roșu, apar mușuroaie cu mușchi și afiniș. Ajungem pe un platou pe care-l străbatem mergând ușor spre stânga, prin rariște de pădure și poieni. Apoi începem un coborâș domol. După 25 minute de la sorburi intrăm pe un drum forestier bine întreținut, care se ramifică din Șaua Bălileasa (nord), din drumul Pietroasa - Padiș.

De cealaltă parte a drumului, semnele de marcaj punct albastru și galben, de asemenea câteva pancarte ne atrag atenția că suntem în preajma unui important monument al naturii, Cetățile Ponorului. De obicei aici se parchează mașinile celor care vin pe șosea la Cetăți.

Traversăm șoseaua și începem să coborâm prin pădurea rară de molizi înalți. După 5 minute ajungem pe fundul unei doline străjuită pe stânga de un mic perete de calcar, la baza căruia se pierde un fir de apă. Cele două marcaje pe care am venit neîntrerupt timp de două ore de la cabană, se despart: punctul galben o ia la stânga pentru a ocoli pe deasupra marea depresiune a Cetăților; punctul albastru, marcajul nostru, o ia la dreapta, pentru a coborî în ea.

Ajungem în fața impresionantului portal al Cetăților, unde se pierd apele Văii Cetăților. Ne întoarcem câțiva metri și cu ajutorul scărilor metalice (dreapta) suim pe limba de stâncă ce desparte cele două „curți” ale Cetăților. Coborâm poteca firavă care duce la gura Dolinei 4 a Cetăților. Dacă avem timp și forțe coborâm în peșteră pe poteca în serpentine scurte, pentru a vedea cursul subteran și sala gigantică. Cândva, traseul turistic cobora cu ajutorul a cinci scări de lemn prin portal și ieșea prin Dolina 4, în locul din care admirăm acum interiorul peșterii. Din cauza viiturilor, scările de sub portal s-au deteriorat complet, accesul fiind acum foarte primejdios, legat de nivelul apelor, motiv pentru care s-a renunțat la el.

După ce am văzut râul subteran începem să urcăm poteca trasată în marginea de sud a „curții” 2. Urcăm panta abruptă a unui fel de vâlcel, la început costiș, apoi prin colțul de sud-est al dolinei, în serpentine strânse. Aceasta este porțiunea cea mai epuizantă a întregului traseu, căci învingerea diferenței de nivel de 200 m pe un grohotiș instabil, cu spălături, nu ne îngăduie nici un răgaz. După 30 minute de urcuș continuu, panta se micșorează, apare pădurea și curând întâlnim (venind din stânga) marcajul punct galben din circuitul Galbenei, care a ocolit pe deasupra, pe marginea de est, cele două curți ale Cetăților.

Cele două marcaje ne conduc orizontal sau în urcuș ușor pe marginea de sud a curții 2, pe care nu o vedem însă din cauza pădurii dese. Deasupra colțului de sud-est al dolinei poteca cotește pe nesimțite la dreapta; din stânga vine un drum de tractor, noroios. Aceasta este încă una din marile erori ale „amenajării” zonei, căci în ciuda faptului că ne aflăm într-o rezervație, ocrotită prin lege, s-a permis tăierea drumului care strică peisajul și izolarea acestui unic loc, amenințând cu defrișarea.

Continuăm să mergem înainte pe drum, puțin însă, căci el se termină într-un loc unde marcajele se despart: punctul galben urcă la stânga, spre creastă; punctul albastru continuă pe curba de nivel. Curând, traseul nostru ne scoate pe marginea abruptului, la balconul 1 (din bârne). De aici vederea este excepțională. La picioare se deschide în întregime curtea 2, pe fundul căreia zărim minuscula potecă ce ne-a condus la gura peșterii, aflată cu 200 metri mai jos. La stânga ne apare creasta sfârtecată care separă cele două curți iar pe ea, puțin la dreapta, zărim firul Văii Cetăților, cu grohotișuri, pe care am coborât la portal. În sfârșit, orizontul este închis de cununa de dealuri împădurite ce dau ocol marii depresiuni a Cetăților Ponorului. De la balcon continuăm să mergem orizontal, pe marginea abruptului. Un alt balcon oferă o nouă privire în hăul Dolinei 3, apoi poteca se îndepărtează de marginea abruptului.

După mai puțin de 10 minute de la primul balcon, un semn de marcaj dublu ne invită la dreapta câțiva pași, la balconul 3. Acolo suntem deasupra Dolinei 2, a cărei incintă perfect închisă se cască la picioarele noastre. Reamintim că tavanul Cetăților este străpuns de două intrări sub formă de aven: Dolinele 1 și 2. În peretele din față zărim creasta zimțuită cu care culminează peretele despărțitor al celor două curți ale Cetăților. Cu puțin efort, îl zărim și pe acesta. La dreapta, auzim cu greu, prin fereastra din fundul dolinei, zgomotul apei care se zbate în închisoarea ei subterană.

Ne reîntoarcem în potecă și coborâm ușor printre cleanțuri de calcar. După câteva minute, un nou marcaj dublu ne conduce la dreapta. Coborâm puțin pe o potecă vagă și câțiva pași ne urcă la balconul 4, tot deasupra Dolinei 2. Unghiul schimbat ne lasă să admirăm înfiorați poziția balconului precedent, scos cu îndrăzneală deasupra prăpăstiei. Cu această ultimă imagine ne despărțim de Cetățile Ponorului și începem drumul de întoarcere.

Urcăm înapoi pe marcajul dublu, apoi continuăm pe cel simplu, de-a coasta, prin pădure. Semnele sunt bine trasate, nu pun probleme de orientare și ne lasă să fim atenți unde punem pasul căci exploatarea forestieră a dus la deteriorarea potecii. Traversăm o zonă cu argile violacee, apoi reintrăm pe calcare, unde noroiul mai dispare.

Deși mergem orizontal, ne apropiem de fundul văii, aceasta urcând treptat spre noi. Dacă suntem atenți, zărim la dreapta, în vale, arcadele și orificiile unui sistem de peșteri prăbușite. De aici încă vreo 200 metri și poteca coboară la dreapta, în firul Văii Cetăților. O traversăm și urcăm în șoseaua forestieră, lângă un pod de beton. La dreapta, șoseaua duce spre Cetăți, ramură pe care am traversat-o înainte de a coborî în depresiunea acestora. Noi o luăm la stânga și după 250 m, din stânga, coboară din versant poteca punct galben, circuitul Galbenei, care vine de la izbucul omonim și ne va însoți de acum până la Padiș.

După încă 200 m ajungem la cantonul Glăvoi, la marginea unei depresiuni poienite, alungită. În dreptul cantonului găsim un izvor bun și masă de lemn, cu bănci. Aici este loc preferat de pus cortul. Drumul pune în continuare probleme de orientare căci locul de părăsire a șoselei nu este bine indicat, în ciuda unei săgeți care arată „spre Padiș”. De la izvor vom merge spre nord, paralel cu valea și șoseaua, dar tăind oblic versantul; urcăm treptat prin poiană. La dreapta zărim curând un vâlcel sec, pe care pătrunde poiana, marginile fiind străjuite de pădure de molid. Suim la început în serpentine scurte, apoi îngustimea vâlcelului ne obligă la un urcuș pieptiș, 20 de minute. în partea superioară ajungem într-o vale seacă, înierbată (30 minute de la izvor).

Ieșim din ea urcând o culme largă și intrăm în pădure; urcăm foarte ușor, apoi continuăm pe curbă de nivel; cotim pe poteca noroioasă, ușor spre stânga. După 10 minute suntem într-o poiană care cotește ușor la dreapta și coboară pe o culme prelungă. Ajungem în Poiana Padișului, la stâlpul pe jumătate înfundat. Mergem la stânga prin poiană, ajungem la un drum de care și după 30 minute suntem la cabana Padiș.   

Cabana Padiș - Groapa de la Barsa. Acces prin Poiana Padiș - canton silvic Glăvoi - popasul La Bancă, pe marcaj punct galben. De aici se urmează banda galbenă spre Peștera Neagră - Ghețarul de la Barsa - Tăul Negru - derivație la Peștera și Ponorul Zăpodie - Poiana Bălileasa. Se poate reveni pe bandă roșie la cabana Padiș, prin Șesul Padișului. În interiorul Gropii de la Barsa ne sunt necesare 2-3 ore de mers pe banda galbenă. Traseu refăcut în anul 2001 de Clubul GIG Oradea. Inaccesibil iarna. Peșterile menționate nu dispun de amenajări și nu sunt accesibile fără echipament special. 

Circuitul Cetăților Rădesei (Someșului Cald). Poiana, Tăul și cabana Vărășoaia - Șaua Vărășoaia - Ponorul Rădesei - Izbucul Rădesei - Peștera Cetatea Rădesei - versantul drept al Someșului Cald - Peștera Cuptorul - Valea Someșului Cald - versantul stâng al Someșului Cald - Peștera Honu - derivație la Peștera Uscată - Cascada Moloh - Peștera Tunelul Mic - Poiana Rădesei - cabana Vărășoaia. Punct roșu, 6-6½ ore. Traseu refăcut de Clubul GIG Oradea și Salvamont Ștei în 1999. La Cetățile Rădesei se mai poate ajunge tot pe marcaj punct roșu și dinspre Piatra Arsă sau din josul Văii Someșul Cald, pe traseul Poiana Onceasa - Valea Alunu Mare - Valea Someșul Cald (cruce roșie, apoi punct roșu); traseu refăcut de Clubul GIG Oradea în anul 2000.

Stâna de Vale - Peștera Onceasa, cruce roșie, 20 km, 5½-6 ore, 750 m urcușuri, executat de Clubul GIG Oradea în 1998-2000.

Traseul pornește din centrul stațiunii. Însoțiți de alte marcaje mergem către Izvorul Minunilor (nord-est). De acolo o luăm la dreapta, pe un drum forestier desfundat. Ne însoțesc marcajele triunghi albastru (Cascada Bohodei - Pietroasa), bandă roșie (spre Padiș), punct roșu (circuitul Someșului Cald).

După 5-10 minute, o săgeată colorată aplicată pe stânga, la ultimul copac, ne dirijează spre dreapta, în urcuș accentuat. Pe o mică culme ne intersectăm cu marcajele traseelor care au plecat de la Stâna de Vale spre drumul forestier Galbena: bandă albastră (cabana Boga), triunghi galben (Peștera Ferice), cruce galbenă (circuitul Custura), cruce albastră (Peștera Alunului).

Urcăm pronunțat, pe o spălătură, printr-o pădure tânără. După 10 minute de urcuș intrăm într-o pădure de foioase și din dreapta ni se raliază circuitul Stânei de Vale (punct galben), pentru un tronson scurt. Urcăm pronunțat printr-o pădure de conifere și ieșim în partea de nord-vest a Poienii Baia Popii. Aici ne părăsește, spre dreapta, marcajul triunghi galben iar spre stânga pleacă marcajul punct galben al circuitului Stâna de Vale.

Traversăm spre sud poiana. Perspective spre nord-est (Vârfurile Buteasa, 1792 m și Vlădeasa, în depărtare, 1836 m). Spre sud-est sunt Vârfurile Ciripa, 1573 m, respectiv Poieni, 1627 m. Spre sud-vest este Creasta Custurii, respectiv Vârful împădurit Boița, 1358 m. În extremitatea nordică a poienii, lângă un grajd, se află Izvorul Cerbului. 

Poteca cotește spre dreapta, străbătând o pădure de conifere, apoi iese la un gol alpin străjuit spre stânga de Vf. Poieni (1627 m). Stâlpul indicator se află în Șaua Poieni (1580 m). Ținând poteca spre stânga interceptăm un drum forestier care dinspre Șaua Băița străbate Creasta Custurii. Intrăm în coborâș și pe stânga trecem de un mic izvor. În punctul cel mai de jos al drumului se află stâlpul din Șaua Bohodei (1510 m). De aici, perspectivă amplă. Spre sud, Poiana Aleu. Spre sud-est suntem dominați de Vf. Bohodei (1654 m). În spatele nostru, Vf. Poieni. Spre nord, Vârful crestat al Butesei (1792 m). Spre nord-est, Vârfurile Stânișoara (1686 m) și Brița (1758 m). În jos, spre dreapta, ne despărțim de triunghiul albastru spre Cascada Bohodei și Pietroasa și de crucea galbenă a Circuitului Custurii.

Înaintăm pe drumul forestier, spre est, și atingem punctul cel mai coborât al crestei Cornu Muntelui (1480 m). Cotim ușor spre stânga, în urcuș domol, traversăm o spălătură, o luăm la dreapta și la primul stâlp indicator ne părăsește traseul bandă albastră, spre cabana Boga, urcând spre dreapta, pe drumul forestier.

Noi ținem stânga, urmând curba de nivel a Vf. Bumbău (1620 m), la limita dintre conifere și jnepeni. În stânga se cască bazinul sălbatic al Drăganului. Străbatem pe aceeași direcție o pășune alpină, apoi ne angajăm într-un coborâș lin care ne scoate într-o zonă umedă. Suntem la Izvorul Drăganului, străjuit spre dreapta, sud-vest, de Vf. Fântâna Rece (1652 m) iar la sud-est de Cornu Muntelui (1652 m) și Vf. Cârligatele (1694 m).

După un sector prin jnepeni poteca intersectează drumul forestier pe care l-am părăsit la desprinderea traseului spre cabana Boga (bandă albastră). În scurt timp ieșim în Șaua Cumpănățelu (1640 m) și cotim spre stânga, pe drumul de creastă bine conturat. În Șaua Cumpănățelu ne-am despărțit de banda roșie spre cabana Padiș și de punctul roșu, circuitul Izvoarelor Someșului Cald; s-a racordat traseul bandă albastră, spre cabana Vlădeasa.

Urmăm poteca lărgită, străbătând o pășune imensă. La dreapta vedem culmea împădurită a Vf. Cuciulata (1475 m). În spate, pe direcția sud-est, Vf. Vărășoaia (1444 m) domină poiana omonimă. Ajungem într-un loc proeminent al drumului, dominat din față de Vf. Brăiasa (1683 m). Ne angajăm într-un coborâș destul de pronunțat, spre firul unei vâlcele. La stânga se duce traseul spre cabana Vlădeasa, bandă albastră.

Ținem spre dreapta, ocolind micul Vârf Piatra Grăitoare (1609 m), care abia se zărește. Cotim spre stânga, străbatem pășunea brăzdată de numeroase vâlcele, apoi facem la dreapta și începem un coborâș domol. Spre dreapta apare peisajul minunat al Poienilor Cuciulatei. Spre nord, în depărtare, se avântă stâncile bizare ale Pietrei Tâlharului (1630 m). Poteca intră într-o pădure de conifere și când trece de aceasta apare spre stânga un bloc stâncos sălbatic, Coasta Brăiesei, protejat de lege.

Trecem apoi câteva vâlcele, intrăm iar în pădure de conifere și ieșim într-o poieniță pe care o străbatem în direcția est. Urmează pădure cu copaci doborâți și potecă umedă. Un coborâș lin, continuu, ne scoate în pitoreasca Poiană Onceasa. După puțin timp se racordează din dreapta punctul roșu dinspre Cheile Someșului Cald, care ne va însoți până în centrul poienii. Priveliște mirifică. În spatele nostru, spre nord-vest, se văd Piatra Tâlharului (1630 m) și Piatra de Gard (1622 m). În față este creasta împădurită dinspre Șaua Poarta Alunului (1420 m).

Traseul nostru se desprinde spre stânga, către nord-est, spre marele brad singuratic. În Poiana Onceasa, vara putem întâlni ciobani cu vite. Începem un urcuș domol, pe curbă de nivel. Apoi poteca se duce spre dreapta, coborând la gura Peșterii Onceasa. Lungă de 340 m, cavitatea are o porțiune descendentă, apoi o mare sală orizontală și de acolo o galerie spre dreapta. Fără concrețiuni deosebite, este celebră prin marele număr de resturi fosile de Ursus Spelaeus, care au alimentat la sfârșitul secolului trecut multe muzee din Europa. De aici și sinonimele Peștera Zmeilor sau Peștera cu oase de la Onceasa. Pentru vizitarea cavității, în circa 30 minute, avem nevoie de sursă bună de lumină.

Cabana Padiș - Vf. Măgura Vânătă - Vf. Măgura Mică - Fața Măgurii - Poiana și Șaua Vărășoaia. Triunghi galben, 3-4 ore (traseu în circuit, se adaugă orele până la Padiș). Traseu refăcut de Clubul GIG Oradea în anul 2000.

Traseul începe din dreptul cabanei Padiș. Traversăm drumul care duce la Ic Ponor și începem să urcăm poiana spre nord, pe lângă liziera pădurii din stânga. Poteca este vagă dar semnele de marcaj ne ghidează destul de bine. Reper trebuie să ne fie creasta foarte largă care coboară din Măgura Vânătă spre sud.

Urcușul, aproape tot timpul prin pădurea înaltă și nu prea deasă, nu este abrupt. Fiind continuu, devine obositor poate prin monotonie. După 2 km, distanță pe care am urcat 300 metri diferență de nivel, pădurea compactă dispare și ajungem la o rariște cu vegetație ierboasă, copaci izolați, tufe de mur și bolovani. Pe stânci și pe trunchiuri căzute sunt aplicate semnele de marcaj, care ne conduc spre stânga, evitând să urcăm ultima pantă până în vârful împădurit.

O potecă firavă ne conduce 600 metri de-a coasta, aproape orizontal, la o șa situată pe creasta principală a masivului. Suntem la 1530 m, pe cumpăna de ape care delimitează bazinul închis al Padișului, rămas în urma noastră, de cel al Someșului Cald, din față, din care deocamdată nu zărim mare lucru, din cauza pădurii. De la cabana Padiș până aici am făcut 1-1½ ore.

Pe creastă întâlnim un drum vizibil care coboară din vârful principal al Măgurii Vinete (1641 m), din spatele nostru, pe care îl urmăm la stânga, spre vest. Pe el urcăm domol un prim vârf, prin rariște de pădure, având acum vedere mai largă înapoi și la stânga, spre largul amfiteatru al Someșului Cald: amplă desfășurare de creste domoale, care coboară lin spre un șes larg, brăzdat de linii fine de drumuri, totul acoperit de păduri nesfârșite de rășinoase. Sunt puține locuri în Munții Apuseni unde ochiul poate surprinde dintr-o privire o atât de mare întindere de rășinoase.

Noi continuăm să mergem spre vest, ocolind spre stânga vârful principal din față. Gresiile cuarțitice impun o vegetație caracteristică, pe sol acid: tufe de afin din abundență, numeroase mușuroaie îmbrăcate în mușchi moale, vegetație pitică, iarbă aspră, ici-colo ienuperi și jnepeni. Suntem la limita pădurii, molizii se avântă izolat până aici. În locurile plate apa se adună în bălți transformate în mici turbării.

Ne angajăm în golul montan de obârșie a Pârâului Benghii. De aici începe să se deschidă larg și vederea spre stânga, către Padiș, care apare acum în întregime, cu pădurile sale dese, cu relieful carstic haotic, cu panglica albă și dreaptă a drumului forestier care merge spre farul regiunii, ghebul de calcar ce separă spre sud bazinul închis Glăvoiu - Borțig; spre dreapta este creasta Țapu - Știrbina, scobită de rana sângerândă a Gropii Ruginoase; în ultimul plan, coama prelungă a Masivului Biharia, cu ghebul rotund central al Vf. Cucurbăta, mărginit lateral de două piramide mai ascuțite, la dreapta Piatra Grăitoare, la stânga Cucurbăta Mică (în zilele foarte senine, la stânga acesteia din urmă, într-un plan și mai depărtat, se zărește Vârful Găina, triunghiular, celebru prin târgul anual care se ține acolo).

După ce am admirat priveliștea de mai sus ajungem din nou pe creasta principală, într-o șa mai adâncă, străjuită de pădure pe versantul dinspre Someș. Printre arbori privim spre nord și dincolo de larga depresiune a Văii Someșului vedem trupul masiv al Masivului Vlădeasa, impresionând prin netezimea și uniformitatea crestei; pe ea doar mici denivelări oferă reper topografic, ca bastioanele de stâncă ale Pietrei Tâlharului sau ridicarea mai proeminentă, din al doilea plan, a Vf. Brița. Identificăm și scobitura semicirculară din Coasta Brăiesei iar la dreapta ei verdele îmbietor al Poienii Onceasa, sub care pădurea este spintecată de țancurile de calcar din Cheile Someșului Cald.

Din șa ne îndreptăm spre sud sud-vest, ocolind al doilea vârf al Măgurii (1573 m). Mergem de-a coasta și începem să coborâm prelung pe piciorul sudic al acestui vârf. Poteca se despletește în nenumărate șleauri de oi, iar noi vom avansa prin pădure și luminișuri.

După ce am coborât pe 1,5 km o diferență de nivel de 300 metri, ieșim în final în poienile din Padiș unde ne taie calea drumul care duce de la cantonul silvic Padiș la Vărășoaia. Dacă am mers corect sosim pe acest drum pe o culme de unde (Șaua Vărășoaia) sunt 10 minute până la cabana Vărășoaia. De pe creastă până aici am făcut o oră. Găsim un stâlp metalic unde se termină triunghiul galben și încep semnele bandă roșie, bandă albastră, punct roșu și bandă galbenă. Urmând primele două semne, în ¾-1 ore ajungem la Padiș.

835 semne de marcaj aplicate. Traseu realizat de Clubul GIG Oradea, în 300 ore de lucru. Au colaborat Gheorghe Brijan și Dan Nour de la Salvamont Ștei. Sponsori: SC GIG Impex SRL, Sinteza Color  SA, Dan Potroviță, Ro & Co, Irina și György Szücs. 

Cabana Padiș - Șesul Padișului - belvedere Piatra Boghii - Peștera Șura Boghii - Pietrele Boghii - Gardu Boghii - Poiana Vărășoaia - cabana Padiș. Punct roșu, 3 ore. Derivație spre Peștera Padiș. Refăcut de Salvamont Ștei și Clubul GIG Oradea în anul 2000.

Cabana Vărășoaia - Izvorul Coltău - Poiana Piatra Arsă - Poiana Cuciulata - Dolina Neagră - Poiana Onceasa - Piatra Tâlharului. Marcaj bandă galbenă, 4-5 ore. Traseu refăcut de Clubul GIG Oradea în 1999; înlocuiește marcajul bandă albastră.

Stâna de Vale - Valea Galbena - Poiana Baia Popii - Poiana Fântânele - Dosu Măgurii - Poiana Pișchelnița - Dosu Rău - Dl. Runc - V. Gruhenț - Poiana Ferice - Peștera Ferice. Triunghi galben, 5-6 ore. Traseu refăcut de Clubul GIG Oradea în anul 1999.

Stâna de Vale - Șaua Poienii - Șaua Cumpănățelu - Peștera Onceasa. 6 ore. Marcaj refăcut de GIG Oradea în perioada 1998-2000.

Stâna de Vale - Șaua Poienii - Șaua Cumpănățelu - sub Coasta Brăiesei - Poiana Onceasa - Poarta Alunului - Peștera Alunului. Cruce albastră, 7 ore. Traseu refăcut de GIG Oradea în 2000.

Stâna de Vale - Dl. Muncelului - cantonul Voiosu (Ciripa) - Cascada Moara Dracilor. Cruce albastră, 2-2½ ore. Refăcut de GIG Oradea în anii 1998-2000.

Stâna de Vale - Izvorul Minunilor - Aria Vulturilor - Poiana Munceilor - V. Drăganului - Poiana Gruileșul - Poiana Stânișoara. Triunghi roșu, 4 ore. Executat de GIG Oradea în anii 1998-1999.

Stâna de Vale - Izvorul Minunilor - Aria Vulturilor - Poiana Munceilor - Valea Drăgan - Poiana Gruileșu - Poiana Stânișoara - Piatra Tâlharului. Bandă galbenă, 5 ore. Traseu remarcat de GIG Oradea în anii 1998-1999.

Deși intră foarte puțin pe harta de față să amintim că Salvamont Ștei, Clubul Speodava Ștei și Clubul GIG Oradea au remarcat în anul 2000 traseul: Sighiștel - Pârâul Laurului - Poiana Răchițeaua - Poiana Vârtoape - Valea  Izbucului - Valea Peșterii - Peștera Urșilor de la Chișcău - Valea Brusturi - Vf. Brusturi - Vf. Dosurile - Poiana Hodobana - Peștera Măgura - Valea Sighiștel. Punct roșu, 5 ore.

Desigur că porțiuni din traseele prezentate pot fi combinate după dorința Dvs.; timpii de mers sunt orientativi, depinzând de condiția fizică a fiecăruia, de spiritul de orientare, de popasurile pentru odihnă sau admirare a peisajului. Drum bun.

*

Să le mulțumim! În perioada 1998-2001, au participat la refacerea marcajelor bihorene următorii membri ai Clubului GIG Oradea: Coancă Vasile, Szabó Ludovic, Pasuk Ferenc, Vass István, Papp Csaba, Popper Zoltán, Popper László, Șuteu Leontin, Bagoly Robert, Măduța Florin, Szikszai Ilona, Șuteu Emilia, Chiva Dan, Miclo Erika, Szikszai Vasile, Fekete Csaba, Csáki Ștefan, Pordea Tudor, Pérenyi Peter, Dulacsi Enikö, Tănase Radu, Barátky Maria, Văduva Daniela, Zsizsnovszki Francisc, Pelac Silvia, Rácz Anikó, Székely Zoltán, Szücs Gheorghe, Szücs Irina, Tasnádi Edit, Sáhy Claudia, Sonea Lucian, David Orsolya, Csáki Károly, Sáhy Anikó, Weinman Iosif, Nyilas Anna, Erdei Roxana, Mátyus Iulia, Fülöp Aneta, Köteles Dieter, Burghelea Delia, Székely Tibor, Bălan Cristian, Antal Iosif, Vidican Manuela, Cucu Dan, Costăngioară Alexandru, Jakab Renata, Vass Andrei, Cservák Edit, Potroviță Dan, Henegaru Claudiu, Chirodea Daniela, Gălățeanu Andrei, Kovács Ákos, Dumitru Florica, Pengö Zoltán, Kádár Ferenc, Popa Adrian, Pose Alex, Crăciun Raluca, Csapó János, Mătieș Mihăiță, Kiss Ladislau, Tămaș Claudia, Brânzei Adrian, Nagy Piroska, Moruț Cezar, Papp Hedviga, Szilágyi Vasile, Pasuk Julia, Rác László, Rác Gizella, Rác Ildikó, Nagy István, Hodorog Ani, Bala Aurel, Popa Liana, Suciu Alina, Țirban Florica, Pușco Florin, Szekrényes Éva, Szekrényes Walter, Kardos Robert, Popescu Alexandru, Iliescu Radu, Regui Tiberiu, Caba Sorin, Vușcan Simona, Huszár István, Vass Erika, Almași Margareta, Örsi László, Papp Ilona, Buzási Zoltán, Kisded Vasile, Pintyák Iosif, Bökös Emese, Toader Florin, Perecsenyi Ildikó, Varadi Tiberiu, Varadi Claudia, Belenesi Mihály.

Kilometri de marcaje refăcute: în 1998, 281 km; în 1999, 618 km; în 2000, 364 km; în 2001, până pe 10 mai, 135 km. Cheltuieli totale: 113.000.000 lei. S-au montat 42 table indicatoare, de 68x28 cm. S-au folosit 183 kg vopsea albă, 63 kg albastră, 75 kg roșie, 49 kg galbenă, 12 kg neagră, 77 kg diluant. (articol din anul 2001)

Donează 30 de lei