În Slovacia, ieftin și fermecător la munte

Masivul Lomnicky, privit dinspre sud-est, din Depresiunea Poprad, sau mai ales din cunoscuta stațiune Tatranska Lomnica (850 m), atrage ca un magnet prin silueta lui inconfundabilă. Vârf ascuțit, „lipit” pe fundalul unui cer albastru, îți îndreaptă pașii spre cele două stații ale telefericului: vechea telecabină, construită în 1937 (circulă în perioada aprilie - octombrie), cu plecare din vecinătatea celui mai renumit hotel (Grand Hotel Praha) și telegondola, construită între 1967-1973, cu plecare de lângă hotelul Morava.

Indiferent de mijlocul de urcare ales, primul tronson al telefericului ia sfârșit la Skalnate pleso (1764 m), după ce trece pe la stația intermediară Start (1173 m). Pentru cei aproximativ 860 m diferență de nivel ne sunt necesare 16 minute; dar putem să optăm pentru poteca marcată cu verde, dinspre Tatranska Lomnica, pe care sunt necesare 2¾ ore; sau pentru Magistrala Tatrei, marcaj roșu, venind în 2 ore de la Hrebienok (vest) sau în 2¾ ore dinspre est, de la cabana Zelene pleso.

Valea glaciară Skalnata Dolina, cu 1069 ha suprafață, așezată la poalele impresionantului masiv de granit, adăpostește Lacul Skalnate pleso, mic în comparație cu tăurile importante ale Tatrei care ajung până la 34,94 ha (Morskie Oko, ochi de mare, din partea poloneză a masivului). Aici se află și cabana Skalnate (1751 m), hotelul Encian, observatorul astronomic și clădirile telefericelor și telescaunului care din 27 august 1973 urcă până sub Șaua Lomnicky sedlo (2190 m).

Atracția principală rămâne peretele aproape vertical, înalt de 868 m al Vf. Lomnicky, care împreună cu fratele mai mic, Kezmarsky, întipăresc în mintea fiecărei persoane care admiră locurile o imagine ce nu va fi nicicând ștearsă. Cum să reziști tentației de a urca acolo, pe vârful care până în 1880 deținea supremația de altitudine dintre toate piscurile Tatrei? Apărut în descrieri încă din anul 1615, a fost escaladat pentru prima oară în 1793, pe 16 august, când geograful, fizicianul și călătorul englez dr. Robert Townson a urmat linia crestei, suind dinspre Mala Studena dolina, prin Lomnicky sedlo. Adevărata faimă a dobândit-o începând cu anul 1932, când s-a luat hotărârea de a se construi o cabană meteorologică pe vârful său; asta după 37 de ani de la prima propunere, după multe dispute care au vizat și Vârfurile Slavkovski stit și Gerlachovsky.

Să urcăm acum în micuța telecabină, de 15 persoane, teleferic cu un tronson lung de 1655 m, fără piloni intermediari. Considerat până în 1958 cel mai înalt teleferic, când a fost inaugurat cel din Alpii Francezi, de la Aiguille du Midi. În cele zece minute cât rămâi suspendat deasupra impresionantului abis, admirând panorama de excepție, te macină o întrebare. Cum s-a putut construi un asemenea teleferic în deceniul patru? Ce muncă titanică. Tot respectul pentru acei oameni anonimi.

Coborâm la 2628 m altitudine pe peronul scobit în stâncă și după ce urcăm câteva trepte în interiorul clădirii care adăpostește stația meteorologică (din 1940) și observatorul astronomic (din 1962) ieșim la 2632 m, pe terasă. Fantastică imagine! Ce să alegi ca primă priveliște? Depresiunea de unde ai urcat? Sau „regele” Gerlachovsky aflat la doar 7 km distanță, care par 700 m…, alături de legendarul munte al Slovaciei, Krivan (2494 m), frumosul Vysoka (2650 m), Rysy (2499 m) - cel mai înalt vârf al Poloniei, peste care se disting culmile Tatrei Vestice (Zapadne Tatry), continuate spre sud-vest de Tatra Joasă (Nizke Tatry). Sau poate mai bine cobori privirea spre „Bucura” slovacă, căldarea glaciară Mala Studena dolina, cu numeroase lacuri și străvechea cabană Terycho (2015 m); căldarea este închisă spre nord-vest de alte vârfuri de peste 2600 m: Maly Ladovy (2611), Ladovy (2627), Pysny stit (2623) - peste care, în depărtare, dincolo de Tatra Poloneză, se ridică un mic Ararat (mai ales văzut iarna), cel mai înalt vârf al Munților Beskizi, Babia Gora (1725 m), dominând cu autoritate culmile care îl înconjoară. Dacă te întorci spre est apar silueta de calcar a Tatrei Albe (Belianske Tatry) și ultimele piscuri ascuțite ale Tatrei Înalte, printre care și „fratele” mai mic Kezmarsky (2558 m), aflat la doar 600 m distanță, de care ne desparte o custură înfiorătoare. Sau, de ce nu?, aruncă-ți ochii spre sud-est, unde în marea depărtare trăiești cu impresia că ai zări Munții Rodnei, iar de nu-i decât o nălucă rămâi cel puțin cu sentimentul că i-ai „simțit”.

Cele doar 35 minute permise pentru acest spectacol trec atât de repede… Iată-ne din nou în telecabină, coborând, satisfăcuți sufletește de cadoul oferit de Măria Sa Muntele. Reveniți la poalele masivului, înainte de a vizita Muzeul Tatrei scăpăm o nouă privire (a câta?) spre piscul de unde tocmai ne-am întors; simțim cum amintirile încep să devină puțin triste, vin din memorie cuvintele lui Herbert Tichy: „…împlinirea este faptă, este prezent care în următoarea clipă devine trecut!”. Întotdeauna este așa, din păcate sau poate din fericire. Cine poate ști?

*