Alexandru Andrășanu și Laura Târlă, geolog și geograf de la Universitatea din București, fură și își bat joc de relieful României

Ică Vasile Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București)

 

Infecție masivă la Universitatea din București, cadre didactice care fură. Avem aici două exemple, Alexandru Andrășanu și Laura Târlă. Desigur, doctori. Ca să fie și mai bine plătiți din banii statului, din impozitele contribuabililor.

 

Alexandru Andrășanu 

Cum fură Alexandru Andrășanu (director al Departamentului de Geologie, expert UNESCO, expert european, citări din CV-ul aflat la, vizibil și în baza acestei pagini) - primind bani pentru asta de la Administrația Fondului Cultural Național (!) - se vede la (își însușește denumiri din bibliografie („Marele Canion, Marele Amfitetru” etc.), vine cu date aberante („denivelări de peste 200 de metri”) şi nu citează bibliografia). Alți sponsori „serioși” (menționați la) s-au aliniat actului de jaf și incultură. Produsul final, agramat, inventat, batjocorind relieful românesc, necitând bogata bibliografie existentă este specific „învățământului” universitar de la noi.

 

Laura Tîrlă 

Maestra în dezinformare (vezi, vezi, vezi) Laura Tࣸîrlă/ Târlă (Departamentul Geografie Regională și Mediu) (https://geo.unibuc.ro/grm.html), batjocoritoare a reliefului din România împreună cu cosemnatarii (specialiști și ei în dezinformare, minciună și lipsă de respect față de munții din România) face carieră universitară și „educă” generațiile. Și este, pentru asta, din ce în mai bine plătită și din mai multe surse.

De la http://old.unibuc.ro/prof/tirla_m_l/ (imagini 2, 3, 4) aflăm că Laura Târlă este pasionată de carstul alpin din Carpații Meridionali (pe care îl modelează prin furt, vezi). De asemenea este pasionată de topografie și cartografie subterană (imaginea 2), dar nu a aflat/ înțeles cum se calculează denivelarea unei peșteri (vezi, pagina 62) (îi recomandăm să învețe de la). 

2

3

4

În imaginea 3 Laura Târlă/ Tîrlă spune că este membru în Asociația Speologică Exploratorii Reșița (compatibilă recent cu profilul ei de dezinformator și hoț, vezi) și în Federația Română de Speologie (de asemenea cunoscută pentru „corectitudine” și protecția hoților, vezi). Și, la fel ca și colegii dumneaei, se joacă cu viața științifică a unui paleontolog (vezi). Societatea de Geografie din România, filiala din București, unde este trezorier (vezi imaginea 3) probabil că nu are de ce să se teamă, acolo fiind bani puțini. „Profesionalismul” Laurei Târlă, cu care se laudă (vezi imaginea 4, lucrări „relevante”) este explicat de noi la și la.

extras de la