Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
Între Podul Giurgiului și Vf. Corabia, datorită soarelui care începuse să topească zăpada, am început să înotăm în toate stilurile posibile și imposibile. Colțarii erau inutili, zăpada lipindu-se în mai multe straturi de tălpile lor, ceea ce ne obliga la câțiva pași să ne oprim și să-i scuturăm. Greșeala a fost că am hotărât să o luăm pe drumul de vară, considerând că zăpada era stabilă. După aproape 1½ ore (la coborâre!) am scăpat de zăpada mare, ajungând sub Vf. Corabia, la zăpadă înghețată, perfectă pentru colțari.
Dacă până sub Ucea Mare nu am avut probleme, de acolo până sub Ucișoara planul ne-a fost dat peste cap. Din locul unde ajunsesem, am hotărât să o luăm tot pe drumul de vară, deoarece pe creasta matematică era o combinație care ni s-a părut periculoasă, de zăpadă (destul de puțină), gheață, pietre și iarbă, care ne-ar fi făcut să pierdem mult timp. Traversarea, terminată cu ieșirea printr-un jgheab, chiar înainte de urcușul pe Viștea Mare, nu a fost fără peripeții: fiecare am alunecat cel puțin o dată, oprindu-ne în coardă și piolet. Tavi și-a sfâșiat pantalonii și s-a zdrelit la picior cu colțarii, într-un moment de dezechilibru. O avalanșă de mici proporții a pornit pe lângă noi (puteau să fie urmări grave…). La sfârșit am urcat jgheabul, pe o pantă asemănătoare celei suite din Podragu în Șaua Podragu, folosind din plin colțarii și coarda.
Panta Viștei Mari nu ni s-a părut atât de obositoare ca vara, datorită crustei de gheață care ne ajuta la mers (era o plăcere sunetul colțarilor care scrâșneau) și a dorinței fiecăruia de a ajunge pe vârful cel mai dorit al țării.
De pe Viștea Mare, Tavi nu s-a mai simțit în stare să parcurgă îngusta creastă care o leagă de Moldoveanu, acum asemănătoare cu creasta Pietrei Craiului, podită cu cornișe și gheață. Molia a considerat că poate și, după traversarea pasajelor delicate, în special a renumitei strungi, la 17,15 ajungeam pe acoperișul României. Cuvintele nu ar explica decât a mia parte din frumusețea peisajului. Cer senin, luminat de soarele care apunea aproximativ în spatele Vf. Negoiu. Se vedeau Bucegii, Iezerul, Urlea, luminile din localitățile Transilvaniei, crestele crenelate ale masivului.
Drumul înapoi spre Viștea ni s-a părut o bagatelă față de venire. Parcă aveam aripi la picioare! Sub Viștea îl găsim pe Tavi tremurând și pornim la vale spre refugiul Viștea. Întunericul s-a lăsat brusc, descoperind cerul plin de stele. Cu toate că toată ziua purtasem toți ochelari de soare, din cauza luminii puternice de care avusesem parte, când i-am scos de la ochi și am aprins lanternele lumina reflectată de zăpadă ne orbea pur și simplu. Coborârea a fost foarte ușoară (abia a doua zi, când am privit panta, de la refugiu, am făcut cruce și i-am mulțumit lui Dumnezeu că am scăpat ieftin). Însă, când am ajuns la refugiu, extenuați, surpriză de proporții: ușa larg deschisă, înăuntru zăpadă cât cuprinde!
Datorită orei înaintate și vântului care pusese stăpânire pe creastă, am hotărât să dormim în refugiu (aveam cort termoizolant), apucându-ne să-l curățăm.
10 februarie. Treziți odată cu zorii, am plecat pe la 8, cu pas întins, gândindu-ne la distanța ce o aveam de parcurs până la cabana Sâmbăta. Drumul a fost mult mai ușor decât ne așteptam, excepție făcând coborârea din Fereastra Mare a Sâmbetei, unde panta abruptă și gheața ne-au pus probleme tehnice (am folosit coarda din plin). Chiar înainte de refugiul Salvamont ne-a întâmpinat șeful echipei din Victoria, mirat că venim tocmai din Podragu. Și mai surprins a fost aflând că Molia are 17 ani și a rezistat la fel de bine ca noi.
La cabană, aglomerația de „porcus turisticus”, compensată de primirea pe care ne-a făcut-o cabanierul și de mâncarea pregătită, ne-a făcut să regretăm că am coborât din creastă. Așa cum este întotdeauna, ce e bun trebuie să aibă un sfârșit. A doua zi, după un somn bun, în așternuturi curate, am pornit spre casă.
Câteva precizări pentru ascensiunea de iarnă:
- Nu plecați fără echipamentul obligatoriu (colțari, piolet, ham, coardă etc.) și fără să știți să-l folosiți. Nu vă bazați că doar cu bețe de schi, o cordelină și un ham cârpit vă puteți înfrunta cu muntele. Asemenea greșeli vă pot costa viața.
- Îmbrăcămintea și încălțămintea să fie comode și călduroase; luați și o folie Sirius sau una de cort, aluminizată.
- Nu uitați cortul (neapărat cu două folii, dacă nu este model special, termoizolant).
Dacă nu aveți noroc de ocazie din complexul Sâmbăta spre orașul Făgăraș, faceți o plimbare de 8 km până în Sâmbăta de Sus; acolo, imediat lângă pod trece autobuzul spre Făgăraș (vă lasă la gară).