Carpații Meridionali‎ > ‎Cernei‎ > ‎

Pe Culmea Cicilovete, sub Muntele Arjana, acces pe la Cascada Vânturătoarea

Bogdan Cândea (București) 

Munții Cernei se întind de la Valea Olanului (limita nordică cu Masivul Godeanu), spre sud, până la confluența Cernei cu Belareca, pe aproximativ 40 kilometri. Localnicii desemnează cu numele Culmea Cernei munții de la est de Valea Cernei, cunoscuți de noi ca Munții Mehedinți. Umbriți de frumusețile Munților Mehedinți, care atrag mai mulți drumeți, Munții Cernei merită cu prisosință să fie cercetați; vom descoperi un domeniu montan cu o personalitate deosebită, un colț din Carpați care își mai așteaptă admiratorii.

Din culmea principală, care coboară în trepte spre sud, se desprind mai multe culmi secundare, aproape perpendiculare pe Valea Cernei. În general, relieful este dispus în două trepte principale: prima, de la 1500-1700 metri; a doua, de sub 1000 metri altitudine, care coboară în sud până la 500 m (Culmea Seseminului), ca parte terminală a masivului. Treapta înaltă, aflată între Văile Olanu și Bedina, are o serie de înălțimi care se remarcă: Vlașcu Mare (1608 m), Vlașcu Mic (1733), Zglivăr (1708), Tufii (1584), Cuzmița (1454), Arjana (1512) (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-meridionali-harti-marcaje-pesteri/cernei ).

Aspectul general este de culme cu profil transversal rotunjit (numai cu totul local căpătând aspect de creastă), dar cu profil longitudinal foarte neregulat ca urmare a succesiunii de vârfuri și șei aflate la altitudini diferite.

Culmile de la nord de Valea Bedina, formate predominant din șisturi cristaline, sunt mai lungi (5-6 km), mai înalte (se desprind pe la 1200 m), mai uniforme ca aspect, cu versanți convecși, rotunjiți în partea superioară. Culmile de la sud de Valea Bedina sunt sculptate în sedimentar grezo-conglomeratic, în eruptiv și calcare, fiind mai scurte (2-3 km), mai scunde (1100 m), cu pante mai domoale, dar păstrând profilul în trepte; caracteristica acestor culmi, inclusiv Cicilovete (1105 cota maximă) (vezi harta locurilor la https://sites.google.com/site/romanianatura20/home/carpatii-meridionali ), este că se termină în partea inferioară, dinspre Cerna, cu abrupturi calcaroase, adeseori inaccesibile.  

Nn sunt multe trasee turistice marcate în acești munți iar sectoare întregi din culmea principală nu prezintă nici poteci nemarcate, pastorale. O cale de acces în Culmea Cicilovete (aflată la granița dintre treapta înaltă și cea joasă a masivului), zonă foarte atrăgătoare, cu posibilități de adăpost chiar și pentru cei care și-au uitat cortul, coincide pentru început cu traseul spre Cascada Vânturătoarea (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura13/home/carpatii-meridionali-ghiduri-harti-marcaje-pesteri/cernei-1/cascada-vanturatoarea-in-amontele-lacului-prisaca-in-muntii-cernei ), care începe de la coada Lacului de acumulare Șapte Izvoare.

De la cascadă poteca continuă, pe sub pereți impunători, trecând pe malul drept. O urmăm în urcare ușoară; în primii 35-40 metri vom găsi în dreapta noastră un hățaș între pereți care urcă destul de abrupt, oblic spre dreapta, cam 40 metri. Îl urmăm și astfel ajungem deasupra cascadei, pe un imens prag de calcar, unde pârâul este relativ firav. De aici, liniștea și priveliștea spre Munții Mehedinți sunt fascinante. Impresionanta cascadă abia se bănuiește iar spre vest pădurea de fag ne așteaptă, tăcută, seculară, aproape neatinsă de om. Găsim poteca în stânga (malul drept, geografic), la intrarea ei în pădure. E una singură, marcată cu bandă roșie, destul de rar, semne vechi; traseul poate fi făcut și pe malul stâng al Scochinei (nu mai întâlnim cascade), chiar pe firul apei, dar va implica în acest caz orientarea spre sud-vest la ajungerea în culme (unde după câteva minute sosim la stâna mică din Cicilovete).

Suntem pe poteca marcată; mergând susținut, aproape continuu în urcare, dar fără eforturi deosebite pentru cei antrenați, în o oră și jumătate atingem culmea; parcursul este integral prin pădure și toamna târziu, când copacii sunt desfrunziți, se întrezăresc zone înconjurătoare înalte, în special Munții Mehedinți (de la Inălețe până la Cociu), spre est și sud-est. Traseul este mai puțin recomandat iarna, dar pentru cei care îl parcurg atunci satisfacțiile sunt mari.

Știm că am ajuns la culme când intersectăm o potecă lată, străjuită de stânci îmbrăcate în mușchi și avem perspective clare asupra altor munți: Arjana (piramidă impunătoare spre nord, nord-est), Godeanu și chiar Țarcu (nord, nord-vest). O luăm la dreapta, spre nord-est, pe această potecă întâlnită (drumul de culme propriu-zis), pe care, ca un făcut, nu vom găsi nici un marcaj. 

Muntele Arjana (1512 m), văzut de la nord de Vf. Cicilovete (1105 m).  

În următoarele 20 de minute vom poposi în larga poiană a Vf. Cicilovete (1105 m), marcat printr-o baliză geodezică de bârne. Vârf puțin proeminent, rotunjit, fără stâncărie. Priveliștea este cuprinzătoare de aici; într-un sfârșit de octombrie am avut șansa să admir munții mai înalți din jur îmbrăcați în zăpadă, peisaj de o tulburătoare frumusețe.

Am fi tentați să punem corturile în poiana vârfului; se poate, dar poate fi mai utilă continuarea spre nord-est, unde imediat, în fața pădurii întâlnim o bifurcație a potecii. Cea mai bătută, spre stânga, ne duce în cinci minute la stâna din Cicilovete, cea activă în perioada pastorală. Ciobanii sunt ospitalieri și ne oferă sprijin dacă este cazul.

Pe potecuța din dreapta, la liziera pădurii de pe culme, ajungem la o altă stână, fără țarc, nefolosită; ne poate servi ca adăpost în caz de nevoie, iar la 100 de metri spre nord-est are un izvor cu apă foarte bună. Superbe priveliști spre Mehedinți. Din această zonă putem ajunge la Muntele Arjana, dacă suntem bine pregătiți, după indicațiile ciobanilor.

Putem folosi același drum la întoarcere, sau putem cunoaște Valea Bolvașniței unde ajungem, de la prima stână, pe poteca acesteia, în coborâre spre vest, apoi sud-vest; sosim în 45 minute la un drum de tractor care în mai puțin de o oră întâlnește un drum forestier pe care, însoțind apa Bolvașnița, trecând prin satul bănățean Bolvașnița, ajungem (în mai puțin de alte două ore) la șoseaua națională E94, la 10 km de gara Băile Herculane. Înainte de localitatea Valea Bolvașniței (Bolvașnița) menționez posibilitatea vizitării, într-o gospodărie izolată, a unui ferăstrău mecanic acționat de apă, funcțional, adevărată piesă de muzeu; proprietarul este și apicultor.

Aș mai preciza că de la Cascada Vânturătoarea până la Cicilovete, în octombrie se pot culege de pe trunchiurile de fag frumoase exemplare de păstrăv (Pleurotus cornucopiae). Iar în pădure sunt la ei acasă mistreții și urșii și nu rareori, braconierii. 

O altă posibilitate de întoarcere de la Vârful Cicilovete ar fi: se urmează poteca de culme spre sud, sud-vest, în coborâre ușoară, 5 km (1 oră); când zărim în stânga (est, sud-est) barajul Lacului Șapte Izvoare, cu clădirea hotelului, căutăm în stânga, pe această direcție, o potecă de coborâre, nemarcată. Este poteca utilă dacă, în coborâre, după câteva minute, pădurea, aflată mai ales în stânga noastră (și venind din culme), prezintă în majoritate exemplare înalte de gorun, pe o porțiune apreciabilă, apoi va coti spre dreapta, în coborâre; tot spre dreapta, pe un drum care a servit la amenajarea barajului, ajungem la acesta, coborâm pe partea dinspre aval (scurt dar cam abrupt) și traversând Cerna pe o punte metalică atingem șoseaua spre Băile Herculane, la numai 5 km de stațiune, după o oră de la începerea traseului de întoarcere. Astfel ne vom familiariza pe deplin cu particularitățile Culmii Cicilovete (rotunjită, dar destul de îngustă, aproape rectilinie, lipsită de pădure în partea superioară și pe versantul vestic, oferind panoramă asupra versantului vestic al Munților Mehedinți, spre Munții Banatului, spre Godeanu și Țarcu, cu abrupturi, trene de grohotiș și bine împădurită spre Valea Cernei). Avertizez în legătură cu coborârea din Culmea Cicilovete că foarte puține din potecile care se desprind în coborâre spre Valea Cernei ajung până jos, ele rămânând de multe ori suspendate în versant (sunt doar cărări ale animalelor sălbatice). (articol din anul 2001)