Verone Rednic, ghinionist în avalanșa de pe Valea Sărății din Munții Făgărașului

Daniela Gheorghiu (Timișoara)

 



Pe Vero l-am cunoscut pe 1 decembrie 1998, într-un tren spre Simeria. Pe atunci nu avea cine știe ce echipament; părinții nu îl lăsau să meargă la munte, le era teamă să nu pățească ceva. Trebuia să întâlnesc în acel tren doi prieteni, pentru o ieșire cu cortul în Parâng; m-am urcat din mers, dar ei nu erau acolo. M-am trezit singură…

El era cu un grup care se îndrepta spre cabana Pietrele, din Retezat. Un împătimit al muntelui, care încerca să imortalizeze cu aparatul foto fragmente din sufletul naturii. Cum eram amândoi doritori să aflăm cât mai multe dintre frumusețile masivului, a doua zi ne-am îndreptat către Lacul Bucura, pentru a coborî la final pe la Buta.

Ultima dată l-am văzut în decembrie 2001, chiar înainte de plecarea lui în Munții Făgărașului, când ne făceam planuri pentru o apropiată plimbare cu cortul în Munții Cernei.

Fără a avea pretenția că mă pricep, cred că traseele parcurse între timp de Vero îl scoseseră din rândul novicilor; Retezat, Țarcu, Rodnei, Parâng, Bucegi, Făgărașului sunt doar câțiva dintre munții ale căror poteci de iarnă i-au purtat pașii.

Dar a fost să fie ca noi toți, iubitori ai naturii și muntele, să pierdem acolo un om deosebit…

 

Ce s-a întâmplat? Iată un material semnat de Alin Kopka, preluat de pe alpinet.org.

În 26 dimineața s-a făcut poză cu grupul, iar o parte au plecat pe traseu. Nu știu exact câți au fost, vreo 20 cred. Au fost instrucțiuni precise la plecare și era clar că nu se duc hotărât spre Negoiu, era o încercare, iar dacă zăpada nu permite, grupul se întoarce. Cu o zi înainte grupul s-a întors dintr-un traseu spre cabana Bârcaciu, tot din cauza zăpezii. Erau în față câțiva care făceau potecă, printre care și Verone Rednic.

Grupul nu s-a rătăcit - cum s-a scris în ziar, nu era ger năprasnic - cum s-a scris în ziar, Verone nu era singur - cum s-a scris în ziar, vremea era foarte bună. În drum spre prima căldare, destul de mare și plată, au hotărât că este mai puțin periculos dacă urcă pe vale. Era ceva mai abrupt, dar mai puțină zăpadă și nu o pantă înclinată, plină de zăpadă și fără brazi cum era dacă ar fi mers pe potecă.

Ajunși sub căldare, aveau de urcat vreo 30 de metri. Verone cred că era chiar primul când a pornit avalanșa. Cei care au fost aproape mi-au spus că a căzut cu capul în jos. Avalanșa a fost mică, „o căruță de zăpadă” cum zicea un salvamontist, dar toată zăpada s-a adunat într-un loc îngust… așa că s-au făcut doi metri grosime. Au mai fost prinși vreo 2-3 în căderea de zăpadă dar au apucat să se țină de ceva sau au avut norocul să nu-i ia atât de rău.

A durat aproximativ 15 minute până l-au scos de sub zăpadă și atunci au început acțiunile de prim ajutor (respirație gură la gură, masaj cardiac etc.), care au durat 3-4 ore, până a venit salvamontul. Au încercat și cu aparatura lor. Am vorbit cu salvamontiștii după aceea și mi-au spus că echipa de intervenție a fost gata în 30 de minute; piloții la fel, dar aprobarea pentru zbor… Rezultatul autopsiei a fost că a murit asfixiat, foarte probabil în timp ce era sub zăpadă. Avea coloana dislocată, un picior rupt și alte răni. Cred că stânca (stâncile) de care s-a lovit în cădere a fost fatală, altfel ar fi avut șanse mari să scape. Dumnezeu să-l odihnească.

 

La munte nu este posibil, pe zăpadă, să eliminăm complet riscul declanșării unei avalanșe. Este la fel de imposibil ca și preîntâmpinarea totală, în oraș, a ieșirii unei mașini de pe carosabil, care ne lovește; sau a situației când cineva se repede cu cuțitul la noi, fără să ne cunoască, fără să-l fi deranjat cu ceva. Cine pretinde că știe multe ca să evite declanșarea unei avalanșe poate fi crezut; cine afirmă că se expune dar nu poate fi niciodată în pericol, trebuie evitat.

Ziariștii inventează de multe ori, fără pic de jenă. Ei vă spun „tot” despre ce se întâmplă în lume, departe de ei, dar rar ceva cu adevărat nedeformat care s-a petrecut aproape. Lumea este avidă de știri de „senzație”, ziariștii ajută să ne mințim. Chiar dacă toarnă gaz pe foc pentru cei apropiați unei victime. La munte se moare însă în infinit mai puține cazuri de neșansă decât la oraș; asta trebuie să reținem și să facem cunoscut și multor altora. (redacția)