Retezatul alb, în luna decembrie

Dan Alexe (Ploiești)

Visam de trei ani la un Retezat alb. Pe 20 decembrie 2001 plec din Ohaba de sub Piatră cu rucsac de 23 kg, singur. Senin, ger. N-am avut bani decât pentru personal. Viscolește. La Cârnic îmi fac o supă; sunt obosit. Se tăiau molizi, pentru sărbători. Mă îndrept spre refugiul Gențiana. Nu mai urc mult, pun cortul. Noaptea ninge.

Pe 21 decembrie, la 6 fac ceaiul și la 7,30 sunt pe drum. La refugiu e pustiu. De aici în sus marcajul printre jnepeni nu se vede, potecă nu e. De abia la Bordul Tomii dau de zăpadă înghețată. Din spate vin patru băieți din Oțelul Roșu. Spargem potecă cu rândul. Soarele arde. La ora 14 răzbim în Curmătura Bucurei (2206 m).

Mergem apoi pe Lacul Bucura (50 cm de zăpadă) și la ora 16 intrăm în refugiul de pe malul său. Ușa era deschisă, înăuntru e zăpadă. Facem copcă în lac, cu pioletul, gheață de 20 cm, ca să aducem apă. Milioane de stele.

22 decembrie. Viscol. După ora 8 plecăm spre Peleaga. Ceață și vijelie. La ora 12 ajungem. Eu merg de aici spre Păpușa, camarazii spre Porțile Închise. Din zona vârfului, vântul groaznic mă determină să renunț la parcurgerea crestei; cobor spre sud. După lupte dure cu vântul, zăpada pulver de pe vâlcele, abrupturile, săritorile, jgheaburile și pereții capcană, ajung la bordeiul Peleguța, plin cu zăpadă. E ora 16, ninge liniștit, cu fulgi mari. Instalez cortul simplu între jnepeni, găsesc apă. Luna îmi face cu ochiul.

23 decembrie. La 9,30 plec. Zăpadă până la brâu. La 12 ajung la refugiul Peleaga. Rămân aici, poate s-o opri din cernut. Cos hainele rupte de jnepeni.

24 decembrie. Nu mai ninge! La 8 plec spre Plaiul Mic. La golul alpin, sub fiecare pas zăpada se crapă pe doi metri. Fac trei ore până în șa. Soare orbitor. Merg spre Buta; fac pârtie și cu supramănușile. Marcajul, deși am mai fost pe aici, este derutant pe timp de iarnă. Ajung la cabană la 12,30; este deschisă doar ușa de la priciuri. Apoi, la 19,30, sunt la capătul drumului forestier. La 20,30 ajung la stație, dar nu mai e autobuz. Mă aciuiez într-o casă părăsită; cu patentul și bricheta sparg gheața de pe parazăpezi. Vin doi oameni cu lopeți, crezând că sunt hoț. Urmează invitația la căldură; simt miros de cozonaci. A doua zi, la 8, mă sui în primul microbuz spre Lupeni; de acolo sunt, la 10 minute, legături spre Petroșani. 

N-am avut busolă, sac de iarnă și cort dublu; poate la anul!