Cu bicicleta pe creasta Munților Grohotiș
Valentin Popescu (București)
Hartă utilă și ghid amplu pentru zonă la https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-grohotis-ghid-harta-pesteri. Vacanță de Paște, 2002. Am plecat cu mașina din București. Din Câmpina ne-am îndreptat spre Valea Doftanei și ne-am cazat în satul Trăisteni (câțiva kilometri mai sus de Valea Doftanei). Dacă drumul s-ar fi încheiat aici, tot am fi fost câștigați. Gândiți-vã la o zonă mai sălbatică și frumoasă decât Valea Prahovei dar mult mai puțin circulată.
Deși unii localnici spuneau că drumul cel mai accesibil spre creastã este pe Valea Negrașului, am pornit din Teșila (la sud de Valea Doftanei) pe un traseu oarecum paralel cu drumul de pe Valea Ermeneasa, spre Vârfurile Radila Mică, Radila Mare, Grohotiș, Bobul Mic, sosind în Pasul Bratocea. Dacă am fi plecat pe Valea Negrașului poate ar fi fost mai ușor, dar am fi pierdut extraordinar de mult pe planul peisajului. Nu am fi văzut nici Radila Mică, nici Radila Mare și nici frumusețea extraordinară a drumului de creastă pe aceastã porțiune.
Am efectuat un circuit; din Pasul Bratocea am mers la cabana Babarunca, apoi pe șoseaua spre Brașov, am intrat pe drumul forestier de pe Valea Doftanei Ardelene și am revenit în Trăisteni. Au fost 80 km, deosebiți și impresionanți; nu a fost foarte greu, deși anumite porțiuni ne-au creat probleme.
Punctul de plecare, la 8,30, a fost monumentul din Teșila (în dreptul podului), chiar în centrul localității. Traversãm podul și ținem drumul din stânga. Mergem pe acesta până când ajungem în dreptul altui pod, de unde continuăm pe drumul din mijloc, care suie prin sat. După ieșirea din sat, la câteva sute de metri, bifurcație: alegem drumul forestier din stânga (care cotește brusc), clar conturat și începem urcușul spre Vârful Clãbucet. Dacã cereți informații din sat vi se dau ca repere ajutătoare trei stâlpi de înaltă tensiune și un grup de copaci de pe creastã. Nu sunt marcaje.
Dupã Vf. Clăbucet se cotește la stânga, spre nord, pe drumul de creastă. Pe hartă apare un singur drum dar în zonă mai sunt poteci, care te pot dezorienta; cu ajutorul busolei se poate lua relativ ușor decizia corectã. Îndreptându-ne spre Radila Mică și Radila Mare peisajul este copleșitor; o lume diferită chiar și de cea montană cu care suntem în general obișnuiți (culmi domoale, sălbăticie și semeție). Ești înconjurat de culmi și în același timp te afli deasupra lor. Vremea a ținut cu noi.
Am continuat pe creastă, urcând și coborând domol, până la intersecția cu drumul forestier care vine din stânga, de pe Valea Negrașului. Aici, la șase seara, am campat; nu a fost nevoie de cort, era un refugiu cu fân pe jos (ca multe altele din acest masiv, unele inclusiv cu sobiță metalică - notă Ică Giurgiu). În adăpost înfloriseră brândușele. Este bine sã aveți vreo 3-4 l de apă/ persoanã (pentru cazul în care nu găsiți în prima zi). Noi am avut șansa ca în apropierea Radilei Mici să întâlnim niște ciobani care ne-au arătat izvorul. În rest am profitat de zăpada care se topea, de băltoacele formate pe drum și de câteva pârâiașe. În toiul verii sau toamna nu beneficiați de avantajele astea (vara, zona este plinã de stâne).
În aceastã zi mersul pe bicicletã a fost mai mult simbolic. Chiar dacã am folosit bicicleta în puține locuri, tot a meritat efortul. Cine practică mountainbiking-ul cunoaște bine acest sentiment.
Dacă apusul a fost superb, răsăritul te lăsa fãră suflare (a doua zi a fost total însoritã; ne-am și ars pe mâini, gât, față). Am mâncat, ne-am umplut bidoanele și am pornit la drum la 8,30. Deși pantele sunt relativ blânde, a fost foarte greu. La început drumul străbate o pajiște alpină prin care abia se mai distinge, iar mersul pe lângã bicicletã are loc printre smocuri de iarbã.
Pânã la Vf. Grohotiș am fãcut 2 ore. Dupã vârf am întârziat la limbile de zăpadă de pe drum, care ne-au creat dificultãți la traversare din cauza bicicletelor (în vreo douã locuri a trebuit să urcãm pentru a le putea ocoli). După Grohotiș am continuat spre Bobul Mic (atenție la potecile care se abat din drumul principal și care uneori pot să ne pãcãleascã).
Această a doua zi a fost mai bogatã în pedalare, iar peisajul era la fel de frumos (deși fraza sunã banal). Pe la prânz am mâncat și am dormit o jumătate de oră în atmosfera pastoralã. Dacã aveți timp și excursia are loc primăvara s-au toamna (când oile n-au urcat sau după ce au coborât), merită sã stați câteva zile la o stână, cu o carte .și cu ce vã mai place.
Am ajuns pe la 4 în Pasul Bratocea, iar la 5 la Babarunca. Cred că 20% din traseul de creastã l-am fãcut pe bicicletã și restul pe jos. Asta în condițiile în care, în afară de obstacolele obișnuite am întâlnit și porțiuni pline de noroi, unde roțile se afundau. Dar chiar și așa meritã sã mergeþi cu bicicleta. Evident, traseul poate fi parcurs și pe jos.
A treia zi am plecat de la cabana Babarunca intenționând sã luãm un camion, ceva, pânã la Valea Doftanei Ardelene. Din fericire (pentru cã altfel guști drumul când îl parcurgi cu bicicleta), nu am gãsit. În sfârșit, am ajuns la intersecția cu drumul forestier cãutat și am cotit pe el la stânga; este un drum destul de larg, care debuteazã din șosea pe lângã un depozit/ fabrică de cherestea.
Din momentul intrãrii pe drumul forestier, fãrã suișuri și coborâșuri pe prima parte, mai sunt 30 km pânã la Valea Doftanei. Vom fi însoțiți de apele Doftana Ardeleanã, Predeluș, Doftãnița și Doftana. Acest drum urcã de la aproximativ 800 m, la ieșirea din șoseaua Brașovului, pânã la vreo 1300 m în zona Pasului Predeluș, apoi coboarã spre Valea Doftanei.
Atenție! Evitați scurtãturile! Dupã Poiana lui Măran se coboarã aproape continuu. Dupã amiazã am ajuns în Trãisteni. Excursia se poate face și în douã zile, dar credeți-mã, nu meritã!
Ca echipament am avut rucsaci de 50 l, pe spate (Antech-Déjà vu, care se așeazã foarte bine și stau fix la coborâre). Biciclete Coyote, produse la Oradea, cu 3x7 viteze. Nu recomand gențile de portbagaj pentru că bicicleta se carã foarte greu dacã trebuie luatã în spate. În plus, când urci pe lângã bicicletã, gențile te trag puternic înapoi. Apoi, pulovãr, tricou, bluzon polartec 200 și canadianã Goretex. Pantaloni subþiri și comozi, care sã permitã deplasarea lejerã atât pe bicicletã cât și pe lângã ea. Saltele izopren, cãciulițã polartec, bocanci (nu adidași), busolã, lanternã, aparat foto.
Cortul si sacul de dormit au fost prinse de portbagajele normale, cu curele late reglabile (ca acelea de la rucsac) și le-am legat și cu sfoarã. Portbagajul pe care l-am avut nu era profilat pentru prinderea pe butuc și a trebuit sã strâng roata de mai multe ori pe parcurs. Se poate evita asta dacã ai șaibe striate, cu fricțiune mare și le testezi înainte de a pleca la drum lung. Am luat o trusã de scule (prinsã pe bicicletã), petice, pompã micã și douã camere de rezervã.
Sunt absolut necesare busola și harta. Am gãsit doar vreo trei semne, spre Pasul Bratocea, înainte de a ajunge la șosea.