Cu bicicleta pe creasta Munților Grohotiș

Valentin Popescu (București)

 

Hartă utilă și ghid amplu pentru zonă la https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-grohotis-ghid-harta-pesteri . Vacanþã de Paºte, 2002. Am plecat cu maºina din Bucureºti. Din Câmpina ne-am îndreptat spre Valea Doftanei ºi ne-am cazat în satul Trãisteni (câþiva kilometri mai sus de Valea Doftanei). Dacã drumul s-ar fi încheiat aici, tot am fi fost câºtigaþi. Gândiþi-vã la o zonã mai sãlbaticã ºi frumoasã decât Valea Prahovei dar mult mai puþin circulatã.

Deºi unii localnici spuneau cã drumul cel mai accesibil spre creastã este pe Valea Negraºului, am pornit din Teºila (la sud de Valea Doftanei) pe un traseu oarecum paralel cu drumul de pe Valea Ermeneasa, spre Vârfurile Radila Micã, Radila Mare, Grohotiº, Bobul Mic, sosind în Pasul Bratocea. Dacã am fi plecat pe Valea Negraºului poate ar fi fost mai uºor, dar am fi pierdut extraordinar de mult pe planul peisajului. Nu am fi vãzut nici Radila Micã, nici Radila Mare ºi nici frumuseþea extraordinarã a drumului de creastã pe aceastã porþiune.

Am efectuat un circuit; din Pasul Bratocea am mers la cabana Babarunca, apoi pe ºoseaua spre Braºov, am intrat pe drumul forestier de pe Valea Doftanei Ardelene ºi am revenit în Trãisteni. Au fost 80 km, deosebiþi ºi impresionanþi; nu a fost foarte greu, deºi anumite porþiuni ne-au creat probleme.

Punctul de plecare, la 8,30, a fost monumentul din Teºila (în dreptul podului), chiar în centrul localitãþii. Traversãm podul ºi þinem drumul din stânga. Mergem pe acesta pânã când ajungem în dreptul altui pod, de unde continuãm pe drumul din mijloc, care suie prin sat. Dupã ieºirea din sat, la câteva sute de metri, bifurcaþie: alegem drumul forestier din stânga (care coteºte brusc), clar conturat ºi începem urcuºul spre Vârful Clãbucet. Dacã cereþi informaþii din sat vi se dau ca repere ajutãtoare trei stâlpi de înaltã tensiune ºi un grup de copaci de pe creastã. Nu sunt marcaje.

Dupã Vf. Clãbucet se coteºte la stânga, spre nord, pe drumul de creastã. Pe hartã apare un singur drum dar în zonã mai sunt poteci, care te pot dezorienta; cu ajutorul busolei se poate lua relativ uºor decizia corectã. Îndreptându-ne spre Radila Micã ºi Radila Mare peisajul este copleºitor; o lume diferitã chiar ºi de cea montanã cu care suntem în general obiºnuiþi (culmi domoale, sãlbãticie ºi semeþie). Eºti înconjurat de culmi ºi în acelaºi timp te afli deasupra lor. Vremea a þinut cu noi.

Am continuat pe creastã, urcând ºi coborând domol, pânã la intersecþia cu drumul forestier care vine din stânga, de pe Valea Negraºului. Aici, la ºase seara, am campat; nu a fost nevoie de cort, era un refugiu cu fân pe jos (ca multe altele din acest masiv, unele inclusiv cu sobiþã metalicã - notă Ică Giurgiu). În adãpost înfloriserã brânduºele. Este bine sã aveþi vreo 3-4 l de apã/ persoanã (pentru cazul în care nu gãsiþi în prima zi). Noi am avut ºansa ca în apropierea Radilei Mici sã întâlnim niºte ciobani care ne-au arãtat izvorul. În rest am profitat de zãpada care se topea, de bãltoacele formate pe drum ºi de câteva pârâiaºe. În toiul verii sau toamna nu beneficiaþi de avantajele astea (vara, zona este plinã de stâne).

În aceastã zi mersul pe bicicletã a fost mai mult simbolic. Chiar dacã am folosit bicicleta în puþine locuri, tot a meritat efortul. Cine practicã mountainbiking-ul cunoaºte bine acest sentiment.

Dacã apusul a fost superb, rãsãritul te lãsa fãrã suflare (a doua zi a fost total însoritã; ne-am ºi ars pe mâini, gât, faþã). Am mâncat, ne-am umplut bidoanele ºi am pornit la drum la 8,30. Deºi pantele sunt relativ blânde, a fost foarte greu. La început drumul strãbate o pajiºte alpinã prin care abia se mai distinge, iar mersul pe lângã bicicletã are loc printre smocuri de iarbã.

Pânã la Vf. Grohotiº am fãcut 2 ore. Dupã vârf am întârziat la limbile de zãpadã de pe drum, care ne-au creat dificultãþi la traversare din cauza bicicletelor (în vreo douã locuri a trebuit sã urcãm pentru a le putea ocoli). Dupã Grohotiº am continuat spre Bobul Mic (atenþie la potecile care se abat din drumul principal ºi care uneori pot sã ne pãcãleascã).

Aceastã a doua zi a fost mai bogatã în pedalare, iar peisajul era la fel de frumos (deºi fraza sunã banal). Pe la prânz am mâncat ºi am dormit o jumãtate de orã în atmosfera pastoralã. Dacã aveþi timp ºi excursia are loc primãvara s-au toamna (când oile n-au urcat sau dupã ce au coborât), meritã sã staþi câteva zile la o stânã, cu o carte ºi cu ce vã mai place.

Am ajuns pe la 4 în Pasul Bratocea, iar la 5 la Babarunca. Cred cã 20% din traseul de creastã l-am fãcut pe bicicletã ºi restul pe jos. Asta în condiþiile în care, în afarã de obstacolele obiºnuite am întâlnit ºi porþiuni pline de noroi, unde roþile se afundau. Dar chiar ºi aºa meritã sã mergeþi cu bicicleta. Evident, traseul poate fi parcurs ºi pe jos.

A treia zi am plecat de la cabana Babarunca intenþionând sã luãm un camion, ceva, pânã la Valea Doftanei Ardelene. Din fericire (pentru cã altfel guºti drumul când îl parcurgi cu bicicleta), nu am gãsit. În sfârºit, am ajuns la intersecþia cu drumul forestier cãutat ºi am cotit pe el la stânga; este un drum destul de larg, care debuteazã din ºosea pe lângã un deposit/ fabricã de cherestea.

Din momentul intrãrii pe drumul forestier, fãrã suiºuri ºi coborâºuri pe prima parte, mai sunt 30 km pânã la Valea Doftanei. Vom fi însoþiþi de apele Doftana Ardeleanã, Predeluº, Doftãniþa ºi Doftana. Acest drum urcã de la aproximativ 800 m, la ieºirea din ºoseaua Braºovului, pânã la vreo 1300 m în zona Pasului Predeluº, apoi coboarã spre Valea Doftanei.

Atenþie! Evitaþi scurtãturile! Dupã Poiana lui Mãran se coboarã aproape continuu. Dupã amiazã am ajuns în Trãisteni. Excursia se poate face ºi în douã zile, dar credeþi-mã, nu meritã!

Ca echipament am avut rucsaci de 50 l, pe spate (Antech-Déjà vu, care se aºeazã foarte bine ºi stau fix la coborâre). Biciclete Coyote, produse la Oradea, cu 3x7 viteze. Nu recomand genþile de portbagaj pentru cã bicicleta se carã foarte greu dacã trebuie luatã în spate. În plus, când urci pe lângã bicicletã, genþile te trag puternic înapoi. Apoi, pulovãr, tricou, bluzon polartec 200 ºi canadianã Goretex. Pantaloni subþiri ºi comozi, care sã permitã deplasarea lejerã atât pe bicicletã cât ºi pe lângã ea. Saltele izopren, cãciuliþã polartec, bocanci (nu adidaºi), busolã, lanternã, aparat foto.

Cortul si sacul de dormit au fost prinse de portbagajele normale, cu curele late reglabile (ca acelea de la rucsac) ºi le-am legat ºi cu sfoarã. Portbagajul pe care l-am avut nu era profilat pentru prinderea pe butuc ºi a trebuit sã strâng roata de mai multe ori pe parcurs. Se poate evita asta dacã ai ºaibe striate, cu fricþiune mare ºi le testezi înainte de a pleca la drum lung. Am luat o trusã de scule (prinsã pe bicicletã), petice, pompã micã ºi douã camere de rezervã.

Sunt absolut necesare busola ºi harta. Am gãsit doar vreo trei semne, spre Pasul Bratocea, înainte de a ajunge la ºosea.