Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
8486
8488
Din inaltul Surului ajungeau pana la noi oarecari pale de vant zburdalnic. Sub stancile Moasei, aproape de crucea tanarului care-si dorise sa infrunte viscolul muntelui, ne-am oprit la odihna cea mare (8488).
Vantoasa care incepuse sa coboare amarnic dinspre Suru ne-a silit sa ne adapostim langa ramasitele stancariilor ruiniforme aflate la raspantia triunghiului albastru, care tot la cabana Surului ne-ar fi scos. Apoi am continuat drumul crestei, cel pe care ni-l inchipuiam ca ne va duce spre Saua Surului. Numai ca dupa ce ajunsesem aproape de Varful Gavanului ne-am hotarat sa coborim mai repede, pe pantele cam aspre, care ne scoteau la drumul cabanei. Am ajuns la locul dorit, cam prin preajma primului dintre izvoarele zglobii care brazdau caldarea glaciara. Apa din rucsac ni se cam terminase si din izvorul cristalin ne-am potolit setea oboselii de pana atunci. In calea noastra, printre stancile potecii, am mai intalnit si celalate doua izvoare si din fiecare ne-am trecut peste fata o mana de apa rece, venita din voinicia crestelor inalte. Pe varful insorit, scaldat in luminile soarelui ce-si arunca blajin razele peste amintirea celui sfarsit in vagauna Gavanului (8494), am zabovit atat cat sa ne mai uitam o data spre cusma Mariei Sale Suru (8491).
8494
8491
Era atata lumina pe pajistea varfului pe care ajunsesem incat parea ca soarele ramasese agatat undeva pe baierele cerului si nu se indupleca de loc sa-si sfarseasca drumul. Am continuat sa strabatem serpentinele multe ale potecii insorite pana a nu intra in umbra deasa a brazilor.
Ne-a intampinat pe prispa cabanei prietenul Fane, cabanierul, cu care ne-am mai povestit intamplari ale timpului de cand nu ne mai vazusem. Ne-am potolit foamea dintr-un bol mare de ciorba aburinda si inmiresmata si mai tarziu dintr-o portie de tocanita de manatarci, proaspat culese din ograda padurii din preajma. Ne-am mai sporovait cu cei adunati in cabana, unii venind din locurile inalte pe care le parasisem si noi, altii de abia urcati catre ele si pana la urma ne-am tras la odihna paturilor din camera cu iz de caldura molateca. Numai ca in curand somnul binefacator, avea sa fie intrerupt de sforaielile intretaiate a doi dintre colocatarii noptii. N-am rezistat mult si am urcat la paturile din mansarda cabanei, mai racoroase, dar linistite si cu care mi-am scos la capat odihna.
Peste noapte s-a starnit vantoasa mare, venita din inalturi si palele ei se propteau in cabana de parca vroiau s-o smulga din loc. Pana catre ziua parca s-a mai domolit, dar norii coborasera mai catre padure si ne starneau oarecare ingrijorare pentru ziua care urma.
Cand am plecat de la cabana, Varful Suru era cam inchiondorat. Acolo sus erau nori de ceata si pana pe prispa cabanei ajungeau inca pale din vantul care peste noapte batuse atat de napraznic. Orataniile cabanei inca nu indrazneau sa-si scoata capul din frigul matinal. Din pragul casei primitoare, Fane cabanierul ne-a mai fluturat o data semnul despartirii. Plaiul s-a sfarsit repede printre brazii padurii si singuratatea ne-a mai insotit o data pe poteca strecurata printre stancarii. Vantoasa din noapte aproape ca se potolise in poiana cabanei, iar aici, la adapostul brazilor nici ca se mai simtea. Am depasit repede stanci intalnite in cale, uneori trunchiuri de brazi doborati, izvorul revenit la viata dupa amarnice timpuri petrecute in seceta anilor trecuti si curand ne-au intovarasit trunchiuri semete de fagi. Pasii au inceput sa scormoneasca frunzisul fosnitor, doborat de zilele implacabile ale toamnei. La ramificatia potecii catre Valea Moasei am luat primele momente de odihna. Mai departe, muntele a capatat lumina soarelui coborat din inaltul crestelor peste coroanele copacilor intomniti. Din poteca fosnitoare, pasii scormoneau jilaveala pamantului care-si mai primea inca o data ofranda copacilor al caror frunzis, colorat de mana nevazuta noua, ne bucura ochii, acum, inaintea zilelor lungi de iarna (8501).
8501
Poteca continua linistita. Sub arcul copacilor, uneori intrerupt de poieni insorite, ne continuam drumul coborator. Ne mai gandeam la locurile inalte pe care le parasisem. Tot tropaind prin frunzisul padurii ne-a iesit in fata grupul unor fete cucuiete, mai tomnatece, ba chiar una bine de tot, bucuroase ca pe potecile padurii mai urca si dintre cei de varsta lor. Ne-am gratulat cu obisnuitele urari, cu intrebari despre locurile de unde veneam ori spre care ne indreptam si fiecare s-a mistuit in padurea pe care o strabateam. Au mai fost opriri, au mai fost ochiade aruncate catre locurile inalte pe care le paraseam, cat se mai vedeau ele si pana la urma am ajuns la drumul Sebesului de Sus.
Cu amabilitatea unuia din locuitori, foarte repede am putut ajunge la gara din Podul Olt. Era cam devreme pentru trenul pe care-l asteptam si ne-am gasit loc de odihna pe iarba verde, insorita de sclipiciul dupa amiezii, printre merii care-si lepadasera fructele tomnatice. Ne-au intampinat si cainii, cam multi, ai turmei aflate la pascut prin livada. Noroc cu ciobanii aflati prin preajma care parca ne-au imprietenit cu dulaii. Un tinerel, aproape copil, ne-a tinut multa vreme de vorba. Ne-a povestit de locurile din care se tragea si de intamplarile care l-au statornicit pe meleagurile de dincolo de Olt. Pasamite, copilandrului i-o fi placut tovarasia noastra, de vreme ce la plecare ne-a adus o poala de mere, din cele care mai ramasesera agatate de crengile tomnatece, golite de frunzis. Asa s-au scurs repede orele. Cand am ajuns pe peronul garii, soarele se indreptase catre locurile odihnei de peste noapte si nu dupa multa vreme ne-am aflat in trenul care avea sa ne duca spre Ramnicu Valcea. In gara Caineni ne-am intalnit cu grupul celor de care ne despartiseram cand plecasem de la stana din Sterminoasa. Urcasera pe Budislavu, acolo de unde auzisera impuscaturile cine stie carui masacru de capre negre. Am avut fiecare cate ceva de povestit si drumul pana in gara pe care o parasisem la inceputul excursiei s-a scurs pe nesimtite.