Porumbacu - cabana Negoiu - Valea Sărăţii, Munţii Făgăraș / Făgăraşului
text şi imagini: Dinu Boghez (Râmnicu Vâlcea)
18-20 octombrie 2013. Prognoza meteo pentru zilele care urmau era cam sugubeata. Cativa nori, ceva umezeala, poate chiar ninsoare, dar cine stie, pe alocuri si ceva soare. Pe Valea Oltului ziua patrundea greu, prin ceata unduita in lungul raului. Am ajuns la capatul calatoriei cu autobuzul, in Porumbacu (vezi harta si ghidul masivului la). Un telefon dat carausului prezumtiv, un microbuz sosit langa tarhatul nostru de abia coborat din autobuz si iata-ne urcand pe Valea Porumbacului. Incepuse periplul catre cabana Negoiu!
Era vremea cam inchiondorata si teama ca vom avea parte doar de stat in cabana ne cam incoltise. Pe drumul de pe langa apa Porumbacului, involburata, intunecata din ultima ploaie si mare, cat aproape sa-si iasa din matca ne-am facut oleaca tematori. Printre casele pensiunilor aflate cam la sapte kilometri de cand plecasem am trecut repede. Pana la capatul drumului cu masina mai era inca mult. Am trecut pe langa cariera de marmora, astazi parasita, pe langa cea mai de sus microhidrocentrala (8564), pe langa furcitura apelor tumultoase ale Saratii si Serbotei. Am luat-o voiniceste pe drum, inca vreo jumatate de ora, pe sub peretii de stanca strabatuti de multime de paraie, uneori cascade si pana la urma am ajuns la capatul drumului. Am regasit acolo sageata care spune ca pana in soseaua din Porumbacu avem de mers 22 km. Stiam bine, de cand in vreo doua imprejurari, pe jos si singur, avusesem prilejul sa-i numar cu de-amanuntul. Si nu fusesera decat vreo patru ani in urma.
8564
8514 De la cabana spre creasta principala.
Un scurt popas la capatul vechii poteci, transformata acum la pretentiile unui aproximativ drum de ATV si iata-ne porniti catre cabana. Cam dura panta inceputului. Au urmat serpentine lungi si multe care uneori mai intersectau vechea poteca. Timpul era tot inchiondorat, ploaia ar fi putut sa se abata oricand peste munte. Pe jos era covor gros din frunzele scuturate din copaci de zilele toamnei. Firicele de apa coborau din coasta muntelui cam peste tot. Racoarea inaltimilor, pe care o banuiam venita din ninsoarea cazuta pe marile creste ajunsese aici. Am ajuns pe negandite la ramificatia care duce spre Cascada Serbota si putin mai sus m-am intalnit cu caravana magarusilor, coborati dupa un alt transport de alimente. Aproape de cabana soarele a razbit norii si printre ei a rasarit si speranta de ceva vreme buna. Am ajuns la usa cabanei. M-am cam mirat cand am vazut ca de cand parasisem drumul forestier trecuse doar 1¾ ore, exact cat era scris pe sageata indicatoare si m-am gandit ca poate... intinerisem un pic!
La cabana eram singurii calatori, asa ca ne-am putut alege locurile. Catre seara au mai venit doua calatoare, tot asa de dornice de frumusetile muntelui ca si noi. Cu dansele, dornice de povesti, ne-am asternut la calatorii prin muntii pe care-i strabatusem fiecare. Ne-am retras in camere si peste noapte au mai fost ceva reprize de ploaie. Dar dimineata ne-am trezit cu soarele in casa si peste crestele muntilor cazuse ninsoare multa.
Valatucii de ceata de pe tancuri pareau sa se duca de unde venisera si ne venise chef de duca. Doi tineri urcati la cabana cam din zori au urcat spre Serbota si ceva mai tarziu ne-au spus ca sus era zapada de jumatate de metru si trebuisera sa se intoarca.
Cam tematori si doar cu gandul ca poate vom ajunge in Caldarea Saratii am pornit pe poteca cu podete. Peste tot locul era umezeala cat cuprinde. Pe poteca soarele mai avea mult pana sa lumineze locurile si sa le mai si usuce. Abruptul de sub noi nu era prea imbietor. Erau cabluri ajutatoare, podetele aninate peste crapaturile muntelui aveau si ele umezeala lor si poate nici varsta celor care-si propusesera traseul sa nu fi fost prea frageda. Asa ca atunci cand am ajuns la scarile si podetele din lemn si alea umede, ne-am hotarat sa ne intoarcem. Cand am ajuns din nou la poteca Serbotei colegele mele au luat-o pe cararea ce le-a scos pana la urma la podetul cel nou care traversa apa nabadaioasa. Eu am ramas in poiana vechii cabane.
8515 cabana veche
Era soare mult si ganduri de mult uitate le-am intors pe vrejul anilor trecuti. Eram doar un tanar de abia absolvent de facultate, prin anul 1957, cand pornisem singur pe drumul lung al crestei Fagarasilor. La Suru ajunsesem pe ploaie, infrigurat si cam speriat de ceata care ma inconjurase pana atunci. Aici am gasit grup de turisti incercati cu care am plecat mai departe. La cabana asta din fata mea, dupa ce trecusera amar de ani peste ea, incercam sa-mi aduc aminte de seara frumoasa cu cantece multe, petrecuta atunci. Ca prin ceata imi mai aminteam cum am urcat Serbota, drumul de atunci catre creasta, cum am trecut peste Custura Saratii si mai apoi cum am urcat Negoiul. Erau pentru mine, toate acestea premiere absolute, repetate mai apoi de alte multe ori. Mi-am petrecut catava vreme pe prispa vechii cabane, dupa care m-am indreptat catre locurile celei moderne.
8527
8520
8533
Acolo mi-am asteptat tovarasele de drum, cu care am pus la cale iesirea de dupa amiaza catre Cascada cea mare a Serbotei, pe care nu o vazusem niciodata.
Am luat-o pe poteca pe care venisem, am ajuns repede la ramificatia semnalizata si apoi am coborat pe acolo pe unde parea ca altadata fusese chiar un drum lat. Pe alocuri drumul se mai naruise acolo unde vaile aduceau mereu apa. Pana la urma am ajuns la cascada mult visata.
Peste vale fusese candva un pod bine facut. Avea culeele facute din piatra. Acum fusesera aruncate peste vale trunchiuri de brad. Mai tarziu cabanierul ne-a spus ca pe acolo fusesera carate - cu magarii! - materiale pentru noua cabana. Atunci mi-am amintit ca de anul nou petrecut aici, in 1967, poate primul al noii cabane, pe poteca asta urcasem. Si de la cabanier am aflat ca drumul catre vechea poteca incepea din amontele carierei de calcar, pe un vechi drumeag, vizibil si acum. Atunci, pana aici ne adusese autocarul si tot de aici ne si luase inapoi. Podetul, cu intentii de revigorare, poate chiar sa fie intentia de a deschide din nou poteca cea veche.
Dar acum eram la piciorul cascadei. In fata uneia din minunile Fagarasului. Este greu de descris impresia covarsitoare a apei inspumate si alimentata din belsug de ploile trecute de curand peste ea. Stanci peste care se pravalea, cate-o odihna scurta si iar cate-o cadere zgomotoasa. Priveam suvoiul napraznic care, nemilos, zdrobea totul in cale. Intr-un tarziu ne-am reintors la cabana.
8536
8537
8538
8546
8557
8559
A venit seara de pe urma, petrecuta la cabana si a doua zi un alt ramas bun de la locurile pe care tot mereu speram sa le revedem. A urmat drumul pe poteca din padure, acum insorita de soarele diminetii. Am rascolit iar covorul frunzelor cazute, am traversat firavele izvoare care strabateau poteca, serpentinele multe le-am coborat aproape fara sa ne gandim. Am ajuns la drumul de la care incepusem urcusul spre cabana si l-am urmat pana la furcitura de paraie ale Saratii si Serbotei.
8561
8563
Erau acum limpezi precum cristalul, dar tot nabadaioase. Drumul pe mai departe ne-a scos la prima dintre hidrocentrale si mai apoi la vechea cariera de marmura. Doar putina ne-a fost asteptarea microbuzului cu care am facut drumul intoarcerii. Din Porumbacu, celalat microbuz, din care coborasem intr-o dimineata mohorata, ne-a purtat pe drumul intoarcerii catre casa.