Și abia grăi Băsescu, ce mai freamăt , ce mai zbucium ....GIBONUL MONGOL -OFIȚIR ACOPERIT (MAIMUȚA MONGOLĂ SE PLIMBĂ ÎN GONDOLĂ)

Victor Ponta – dai în unul, ţipă doi

http://www.gandul.info/puterea-gandului/victor-ponta-dai-in-unul-tipa-doi-13381150

Zice Băse către noi: Victor Ponta, ce pisoi! Dai într-unul, ţipă doi (şi fostul procuror, şi fostul ofiţer acoperit).

Dezvăluirile lui Valer Marian explodează după un an

Documentul de la care pornit scandalul ofiţerului acoperit

http://www.cotidianul.ro/documentul-de-la-care-pornit-scandalul-ofiterului-acoperit-249040/

Într-un comunicat dat publicităţii în data de 23 aprilie 2013, senatorul PSD Valer Marian afirma că şeful său de partid din acea vreme, Victor Ponta, este şantajat de preşedintele Traian Băsescu, la fel ca socrul său, Ilie Sârbu, pentru mai multe motive, între care apartenenţa la Serviciul Român de Informaţii, respeciv Direcţia de Informaţii Externe.

Comunicatul, publicat la vremea respectivă de Cotidianul, se referă şi la alte vulnerabilităţi ale actualului premier, candidat la Preşedinţia României.

Ulterior, Valerian Vreme a revenit asupra câtorva idei din comunicat, a adăugat altele, rezultând celebra interpelare din Parlament, din data de 2 septembrie 2013, la care nu a primit răspuns.

Redăm, mai jos, comunicatul din aprilie 2013, care conţine informaţii la care s-a referit preşedintele Traian Băsescu în intervenţia de luni seară, când a afirmat că Victor Ponta este candidatul care a fost ofiţer acoperit şi are dublă comandă.

COMUNICAT DE PRESĂ

Întrucât în data de 20 aprilie 2013, la Congresul PSD, am fost împiedicat să-mi exercit dreptul statutar de vot în calitate de membru şi senator PSD, delegat de Organizaţia judeţeană Satu Mare a PSD (poziţia nr.1 pe lista delegaţilor), am adresat ieri, 22 aprilie 2013, Biroului Permanent Naţional al PSD următoarea solicitare:

Către

Biroul Permanent Naţional al PSD

În vederea formulării unei plângeri către forurile naţionale ale PSD (Biroul Permanent Naţional, Comitetul Executiv Naţional, Consiliul Naţional şi Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală) şi către forurile de conducere ale Partidului Socialiştilor Europeni şi Internaţionalei Socialiste, precum şi pentru a iniţia o acţiune judiciară în daune morale, în calitate de membru şi senator PSD, delegat la Congresul PSD din 19 -20.04.2013, vă solicit să-mi comunicaţi de urgenţă următoarele:

1. numele, prenumele şi domiciliul persoanelor de ordine care au acţionat în holul situat după uşile de intrare în Sala Palatului la Congresul PSD din 19 – 20.04.2013;

2. dacă aceste persoane activează în cadrul compartimentului organizatoric al PSD ori sunt angajaţi ai unei societăţi de protecţie şi pază, urmând să-mi precizaţi denumirea şi sediul acesteia, precum şi temeiul juridic şi politic al angajării serviciilor acestei firme de către Biroul Permanent al PSD.

Menţionez că în data de 20 aprilie 2013 zece persoane tunse scurt sau rase în cap, purtând ecusoane cu inscripţia „Securities”, m-au împiedicat să mă deplasez spre perimetrul în care era organizat sistemul de vot electronic, prinzându-mă de sacou şi bruscându-mă, în faţa mai multor martori oculari, printre care şi consilierul meu Gheorghe Alexandru, care a filmat incidentul. Le-am prezentat persoanelor respective ecusonul de delegat, mandatul pentru vot, cartea de identitate, legitimaţia şi insigna de senator, şi le-am solicitat să-şi decline identitatea şi apartenenţa la PSD sau la vreo firmă de protecţie şi pază, dar au refuzat. Le-am solicitat să-mi precizeze dacă au primit dispoziţie pentru a nu mi se permite accesul şi de la cine anume, la care mi-au răspuns că au primit „ordin de sus”, dar nu au voie să-mi spună de la cine.

Satu Mare, Senator

22.04.2013 Valer Marian

După primirea răspunsului, mă voi adresa forurilor naţionale ale PSD pentru a solicita sancţionarea statutară a persoanei sau persoanelor vinovate şi voi informa în acest sens organismele de conducere ale Partidului Socialiştilor Europeni şi ale Internaţionalei Socialiste. Bănuiesc că „ordinul de sus” a fost dat de preşedintele PSD, primul ministru Victor Ponta, ţinând cont şi de faptul că mi-a parvenit o informaţie că oamenii de ordine de la Congresul PSD erau angajaţi ai unei firme de protecţie şi pază care asigură astfel de servicii la meciurile clubului Dinamo Bucureşti, la care proaspeţi patroni sunt fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă, cunoscuţi ca buni şi vechi amici ai lui Victor Ponta.

Totodată, bănuiesc că am fost împiedicat să intru sâmbătă la lucrările Congresului întrucât am anunţat public de două ori, în conferinţe de presă susţinute cu două săptămâni respectiv cu două zile înainte, că doresc să iau cuvântul şi să-mi exprim poziţia cu privire la anumite stări de fapt din partid. Vineri, remarcând atmosfera triumfalistă şi unanimă de Congres al XIV-lea, cu un Nicu Bănicioiu îmbujorat precum „prinţişorul” Nicu Ceauşescu şi cu o Rovana Plumb înfoiată precum tovarăşa Ana Mureşan (ultimul ministru comunist al Comerţului Interior), am renunţat să mă mai înscriu la cuvânt. Probabil că s-a crezut că sâmbătă voi urca intempestiv pe scenă şi că voi spune anumite cuvinte ce nu se doreau a fi auzite.

Probabil că se credea că voi prezenta public anumite aspecte cuprinse într-o notă pe care, în urmă cu două săptămâni, i-am transmis-o în scop preventiv şi animat de bună credinţă preşedintelui Victor Ponta, prin intermediul socrului său Ilie Sârbu, liderul Grupului senatorial al PSD. Nota respectivă conţine informaţii exprimate de foşti şi actuali lideri politici şi de opinie ori de foşti şi actuali şefi ai serviciilor secrete din România, având următorul conţinut:

Cu ce este şantajat premierul Victor Ponta de preşedintele Traian Băsescu (conform unor foşti şi actuali lideri politici şi de opinie, care s-au exprimat în baza unor informaţii furnizate de foşti şi actuali şefi ai serviciilor secrete româneşti):

1. Episodul maltratării tatălui şi fugii la Paris, unde a dus câteva luni viaţă de boschetar (1990);

2. Episodul homosexual de la Paris cu ofiţerul SIE acoperit Marin Bobeică (1990);

3. Racolarea în SIE de către generalul Corneliu Biriş (1997), în Unitatea „Fantome” (Umbre), în care, potrivit ofiţerului de legătură identificat de preşedintele Traian Băsescu, a primit misiunea să o monitorizeze pe Carla del Ponte, procuror antimafia, fost procuror general al Elveţiei, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal Internaţional de la Haga (în acest scop, a fost trimis la un curs antimafia în Italia şi Elveţia);

4. Determinarea sinuciderii, prin metode uzitate de formaţiunea „Fantome”, a procurorului Cristian Panait;

5. Orgiile sexuale de la hotelul Ana din Târgu Jiu şi de la Rin Grand Hotel din Bucureşti

6. Căpuşarea Complexului energetic Turceni, prin cabinetul de avocatură al prietenului Dan Şova;

7. Înşelarea unui coleg de partid (Bojin) din Timişoara într-un proces penal pentru care a perceput împreună cu avocatul Dan Şova suma de 50.000 euro onorariu;

8. Rapoartele/informările furnizate, în perioada 2011 – 2012, de doamna colonel Rovana Plumb despre cuplul Victor şi Daciana Ponta.

Cu ce este şantajat liderul PSD Ilie Sârbu de preşedintele Traian Băsescu(conform aceloraşi surse):

1. Apartenenţa la DIE, unde ar fi fost ofiţer acoperit înainte de 1989, în formaţiunea „Cimitire” din „Unitatea Fantome” (care întocmea acte civile de vii pentru morţi sau acte de morţi pentru vii);

2. Plecarea în misiune în Occident (Roma, Italia) în acelaşi an (1985) cu căpitanul de vas Traian Băsescu (Anvers, Belgia) şi cu colegul de seminar Daniel Ciobotea (Geneva, Elveţia), actualul Patriarh al României

3. Dosarele instrumentate de DNA pentru perioada cât a fost ministrul Agriculturii în Guvernul Adrian Năstase (2001 – 2004);

4. Suspiciuni privind acte de corupţie (trafic de influenţă, primire de foloase necuvenite, luare de mită) alături de actualul director general al Romsilva, Adam Crăciunescu, pe care l-a promovat de la Timiş.

Am dorit ca prin această notă să transmit preşedintelui Victor Ponta şi liderului Grupului senatorial al PSD, Ilie Sârbu, că au anumite vulnerabilităţi prin prisma unor informaţii vehiculate în înalte cercuri politice şi în rândurile serviciilor secrete, dar nu am primit nici un răspuns şi nu mi s-a solicitat nicio clarificare. Consider că cei doi au obligaţia morală de a răspunde public la acuzaţiile vehiculate pentru a clarifica dacă sunt şantajabili în faţa preşedintelui Traian Băsescu şi a serviciilor secrete. Aştept cu curiozitate răspunsul lor şi le stau oricând la dispoziţie cu clarificările necesare.

Satu Mare, Senator

23.04.2013 Valer Marian

Cum a fost promovat FULMINANT tânărul procuror Victor Ponta de la Parchetul local la Parchetul General cu încălcarea legii. Elemente neclare din MAPA PROFESIONALĂ a ”ofițerului SIE” care vrea să ajungă președinte

http://www.evz.ro/cum-a-fost-promovat-fulminant-tanarul-procuror-victor-ponta-de-la-parchetul-local-la-parchetul-general-cu-incalcarea-legii-elemente-neclare-din-mapa-profesionala-a-ofiterului-sie-care-vrea-sa-ajunga-presedinte.html

Dezvăluirile președintelui Traian Băsescu legate de Victor Ponta arată că prim-ministrul a încălcat Constituția în perioada 1997 - 2001, cât a fost ofițer acoperit SIE, deoarece conform legii fundamentale activitatea de procuror e incompatibilă cu orice altă funcție. Totodată, președintele a explicat că această colaborare cu SIE l-a propulsat pe Ponta de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 direct la Parchetul General. Legea a fost încălcată și de data aceasta pentru că Victor Ponta a ajuns la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție după numai trei ani, în condițiile în care un procuror putea ajunge atunci la Parchetul General doar după opt ani de experienţă.Mapa profesională a procurorului Victor Ponta arată că a ajuns în trei ani, din simplu procuror de sector, procuror la Parchetul General cu derogare de la fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu. Actualul premier a intrat în magistratură în 1995, la 23 de ani, ca procuror la Parchetul Judecătoriei Sector 1. Aici a stat trei ani până în 1998 după care a ajuns direct la Parchetul General.

Conform mapei profesionale publicată de Gândul, după numai trei ani, Ponta, atunci în vârstă de 26 de ani, este delegat la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică. În mod obişnuit, un procuror ajunge la Parchetul General numai după opt ani de experienţă, însă în mod excepţional, Ponta a fost delegat după trei ani de activitate la Parchetul Judecătoriei Sector 1 la Parchetul General.

CITESTE SI:

+Băsescu liniștește spiritele. Armata nu face MOBILIZARE, se derulează proceduri STANDARD ale NATO: ”Să știți că nu a făcut-o numai România!”

+Robert Turcescu a publicat DOCUMENTELE de pe blog. A RECUNOSCUT că a fost ofiţer acoperit al Direcţiei Informaţii Militare. "Vă doresc să trăiți momentul acesta de eliberare, ca să vă faceți meseria în mod onest. Muream în interior. Eram fariseu"

+EXCLUSIV EVZ & B1 TV. SONDAJ CSOP. Traian Băsescu este din nou locomotivă electorală

Potrivit informaţiilor oficiale, delegarea lui Victor Ponta din 1998 a fost dispusă de procurorul general de la acea vreme Mircea Criste care ulterior a fost numit ambasador al României în Macedonia, Parchetul General explicând că pentru delegare nu se mai aplica acea condiţie de 8 ani de activitate.

În 2001, Victor Ponta a susţinut un examen pentru a promova la Parchetul General unde activa în baza delegării din 1998. La acest examen premierul a obţinut nota 10. Cu toate acestea, Ponta încă nu avea cei 8 ani de experienţă necesari pentru a fi procuror la Parchetul General. Astfel că a mai beneficiat de o derogare de doi ani şi opt luni. Aceasta a fost făcută prin ordinul ministrului Justiţiei la acea vreme, Rodica Stănoiu, şi la propunerea fostului procuror Joiţa Tănase.

Ministrul Justiției controla la vremea respectivă serviciul de informații SIPA, transformat în 2004 în DGPA și care a fost desființat în 2006 din cauza suspiciunilor de poliție politică.

CELE MAI COMENTATE:

+Robert Turcescu acuză: În timp ce Aura Ion MUREA, Victor Ponta CHEFUIA. Informația a fost confirmată și de alți jurnaliști

+Victor Ponta și-a lansat candidatura la prezidențiale pe Stadionul Arena Națională. EVZ îţi arată tot ce nu ai putut să vezi la TV | GALERIE FOTO

+Tăriceanu vrea O NOUĂ SUSPENDARE. Elena Udrea: Este o inițiativă neserioasă și iresponsabilă. Ion Cristoiu: Un truc electoral. Ludovic Orban: E o prostie fără margini. Tu ce părere ai? DEZBATERE EVZ.RO

Șeful statului a declarat aseară, la emisiunea Jocuri de Putere, de la postul Realitatea TV, că Victor Ponta a fost ofițer SIE în perioada 1997-2001. El a prezentat drept probă o hotărâre de guvern semnată de fostul premier Adrian Năstase, în 2002. Traian Băsescu a adăugat că, în acest fel, se explică și saltul pe care l-a făcut Ponta în carieră. ”Cred că a făcut o mare greșeală că a ascuns acest lucru”, a spus el, referindu-se la Victor Ponta. ”Este treaba lui ce face”, a adăugat președintele, întrebat dacă liderul PSD ar trebui să se retragă din cursa pentru Palatul Cotroceni. Băsescu a mai declarat că fostul șef SIE Teodor Meleșcanu este ”total complice” și că nu a avut o discuție cu premierul pe această temă. ”Ce ar fi putut să-mi spună?”, a comentat Traian Băsescu.

Traian Basescu: Victor Ponta a fost ofiter acoperit al SIE in perioada 1997 - 2001 / M-a deranjat cumplit jocul politic al lui Teodor Melescanu

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18298041-ultima-ora-traian-basescu-victor-ponta-fost-ofiter-sie-perioada-1997-2001.htm

Traian Basescu: Victor Ponta a fost ofiter SIE in perioada 1997 - 2001. "Victor Ponta trebuie sa recunoasca ca in perioada 97 - 2001 a fost ofiter acoperit al SIE", a spus Traian Basescu, la Realitatea TV, precizand ca acest lucru explica propulsarea lui Ponta de la Parchetul Judecatoriei sectorului 1, unde a fost repartizat in 1995 ca procuror, direct la Parchetul General, in 1998.

Pentru a-si justifica afirmatia, Traian Basescu a prezentat o hotarare de guvern adoptata de guvernul Adrian Nastase, in care era aprobarea lista de categorii de informatii secrete stat din domeniul de activitate al SIE, din 31 octombrie 2002, a carei anexa era secreta.

Basescu a prezentat un singur paragraf din anexa, care a fost ulterior abrogata, dar nu si desecretizata, in care se prevedea ca personalul Serviciului de Informatii Externe este secret de stat.

Or aceasta hotarare de guvern a fost reaprobata in 30 aprilie 2013 si a fost publicata in Monitorul Oficial 223/2013 cu acelasi continut, dar anexa nu mai este secreta.

Aici se prevede ca este secret de stat "personalul din domeniul activitatii informative, chiar si dupa incetarea, in orice mod, a raporturilor de munca sau de serviciu".

In acest fel, Victor Ponta a extins continutul hotararii "pentru a se proteja", a sustinut Traian Basescu.

Presedintele a argumentat ca aceasta hotarare de guvern are o "mare problema" legata de legea SIE, art 9 (2), unde se prevede ca activitatea SIE "are caracter de secret de stat".

Dar aceasta hotarare din 2013 in anexa, care nu mai este secreta, ca in 2002, "LISTA cuprinzand categoriile de informatii secrete de stat din domeniul de activitate al Serviciului de Informatii Externe", care sunt exact secret de stat.

Implicarea lui Teodor Melescanu

Aceasta hotarare a fost initiata de Teodor Melescanu, care era seful SIE la acel moment, si semnata de Victor Ponta.

"Eu nici nu cred ca a trecut prin guvern" aceasta hotarare, care trebuia sa treaca si prin CSAT, a continuat seful statului, afirmand ca acest caz arata "interventia politicului in treaba serviciilor".

"Daca as fi un specialist, dupa activitatile secret de stat pe care le are SIE i-as face si organigrama", a subliniat Traian Basescu, care a acuzat ca prin aceasta hotarare de guvern a fost "vulnerabilizat un serviciu, au evitat CSAT si totul pentru ca Ponta in intelegere cu Melescanu sa acopere trecutul lui Ponta".

Traian Basescu a spus ca primul semnal a pornit de la interpelarea unui fost senator PSD, Valer Marian, care il intreba pe Ponta daca a fost ofiter acoperit, in iulie 2013.

Initial, "nu l-am luat in seama, mi s-a parut cam exotic mai ales cand spunea ca il urmareste SRI cu elicopterele", a spus Basescu, care a precizat ca unul dintre motivele pentru care nu l-a crezut este legat de faptul ca in Constitutie se prevede, la articolul 131, ca activitatea de procuror e incompatibila cu orice alta activitate". Insa ceea ce i-a ridicat semne de intrebare a fost lipsa oricarui raspuns la aceasta interpelare, a adaugat el.

SIE, tarat intr-un joc politic

"A facut o greseala si serviciul ca l-a recrutat, si el ca a acceptat. M-a deranjat cumplit jocul politic, un om pe care l-am numit politic si am avut incredere in el, dl Melescanu, a ajuns sa faca un astfel de joc taraind serviciul intr-o actiune politica de dragul de a acoperi un politician", a subliniat Basescu, precizand ca nu este suparat atat pe Victor Ponta cat pe Teodor Melescanu, care "a dat toate activitatile secrete de stat ale SIE, le-a pus in Monitorul Oficial de dragul de a face aceasta extindere de la ofiteri activi si la rezervisti".

In acel moment, Traian Basescu a deschis o corespondenta cu Teodor Melescanu in care l-a "rugat" sa explice daca in guvern exista ofiteri acoperiti sau fosti ofiteri acoperiti.

"A raspuns exact cu articolul din HG ca e secret de stat, netinand cont ca in conformitate cu legea, din momentul validarii presedintele are acces la orice secret de stat", a spus Basescu, care a afirmat ca acest caz a creat un precedent, fiind pentru prima oara cand un sef de stat al Romaniei cere o informatie unui serviciu iar acesta refuza sa o dea.

Din acel moment, seful statului a precizat ca nu a mai avut incredere in Teodor Melescanu, dar nu i-a cerut revocarea in Parlament deoarece nu a dorit sa faca "un scandal".

Drept urmare, Traian Basescu a informat conducerea SIE intr-o "discutie care a durat 30 de secunde" ca nu va "tolera" acest incident si din acel moment a lucrat doar cu ofiterii serviciului, fara sa-l mai "bage in seama" pe Melescanu.

Presedintele a vorbit despre un "joc pentru a proteja un coleg de parlament, prieten cu tata - socru (Ilie Sarbu, n.r.), hai sa-l acoperim si pe nepotu', care intamplator e prim ministru", iar acest lucru era "cunoscut deja in tot serviciul".

Ponta, in incompatibilitate constitutionala cand a fost procuror si ofiter

"Daca nu as fi facut publica intamplarea un alt sef de serviciu ar fi putut crede ca daca a mers in timpul lui Melescanu de ce nu ar merge si in timpul meu. Relatia lui Melescanu cu tata socru a facut ca Melescanu sa puna mai presus interesul de a-l proteja pe Ponta", a acuzat Traian Basescu, care a afirmat ca Victor Ponta "avea o mare vulnerabilitate, fusese in incompatibilitate constitutionala cand a fost procuror si ofiter".

Basescu a mai amintit un alt incident cu Teodor Melescanu, in momentul in care a acuzat decapitarea Armatei romane, prin scoaterea la pensie a 38 de generali "care erau maiori cand s-a inceput intrarea in NATO". Atunci, s-a revenit cu un proiect de lege in care apareau doar serviciile secrete, la initiativa a 12 parlamentari "printre care si tata socru, de buna seama", astfel incat s-a revenit la vechea varsta de 60 de ani.

"Pentru mine Melescanu a fost o mare deceptie ca sef al SIE, a facut politica, a influentat decizii politice, nu asa am vrut eu serviciile", a continuat seful statului, vorbind despre un "caz unic".

Traian Basescu a subliniat ca nu a fost deranjat de minciuna lui Victor Ponta - "eu stiu ca e mincinos" - ci de crearea unui precedent care nu ar fi trebuit sa existe. Basescu a notat aici, la intrebarea moderatorului Rares Bogdam ca Melescanu nu are sanse sa ajunga presedinte, "are 70 si ceva de ani, ii ajunge, prea vechi, poate a venit timpul unei generatii mai tinere".

Presedintele a mentionat ca, atunci cand a fost vorba despre semnarea mandatelor membrilor guvernului numiti de catre parlament, a intrebat telefonic, "mi s-a spus ca nu e niciunul ofiter acoprit, am inchis subiectul, imi veneau de la parlament, trebuia sa ii validez".

"Nu mi-a dat prin cap ca ar fi rezervisti acoperiti, oricum nu aveam ce sa fac", a mentionat acesta.

Intrebat daca Victor Ponta mai poate ajunge presedinte, Basescu a raspuns: "Poporul roman poate sa faca orice. Avem un fals de sus pana jos" in cazul lui Victor Ponta.

Victor Ponta va minti, e acoperit de hotararea de guvern

Chestionat daca aceste informatii afecteaza sansele lui Ponta, seful statului a raspuns: "Nu stiu, va dau cuvantul meu ca problema mea nu e Victor Ponta, ci atitudinea unui sef de serviciu pus politic".

"Va trebui sa gandim daca mentinem varianta de a pune politicieni in fruntea serviciilor secrete", a notat Traian Basescu. La afirmatia moderatorului ca a avut mana buna la numirea sefului SRI, George Maior, Basescu a replicat: "Da, dar iti poti permite un risc de 50%?".

Presedintele a calificat acest caz ca fiind "cel mai grav incident de securitate in zece ani", respectiv "pozitia lui Melescanu".

Traian Basescu crede insa ca Victor Ponta "va minti" atunci cand va fi intrebat despre acest subiect, "pentru ca e acoperit de HG".

Am sa-i fac unui candidat la presedintie un bine cu forta

In prima parte a emisiunii, Traian Basescu a caracterizat ca fiind "foarte interesant" saltul profesional facut de Victor Ponta, dar a precizat ca va face public numele presupusului ofiter acoperit pana in data de 2 noiembrie, avertizand insa ca nu va exista "un cost legal".

Insa aceste ofiter acoperit "trebuie devoalat pentru binele lui", a argumentat Basescu, inainte de a adauga: "Eu am sa-i fac unui candidat la presedintie un bine cu forta fara sa utilizez documente din serviciu (...) Voi aduce argumente convingatoare".

Seful statului a sustinut ca nu incalca nicio lege daca prezinta numele ofiterului acoperit, in conditiile in care ar fi "inadmisibil ca serviciile sa isi faca ofiteri in justitie, in guvern, in parlament".

"In cativa ani daca dam impresia ca totul este secret si se duce in mormant odata cu cel care a fost ofiter inseamna ca dam sliber serviciilor secrete sa se infiltreze oriunde vor ell , sa participe la decizia politica, ori asta e cel mai periculos lucru care ar putea sa apara. De aceea e obligatia sa spun cine e cel care a fost acoperit si nu spune", a argumentat el.

In caz contrar, "ii va ranji ofiterul lui cand va fi presedinte. Ca ii zambeste acum cand e premier inca mai merge", a spus Traian Basescu, inainte de a prezenta cele doua hotarari de guvern si de a afirma clar ca Victor Ponta ar fi ofiterul acoperit al unui serviciu secret.

Ponta. Politicianul 007, sau cum se conturează un profil neașteptat pentru candidatul PSD

http://www.evz.ro/editorial-de-dan-andronic-ponta-victor-ponta-politicianul-007-sau-cum-se-contureaza-un-profil-neasteptat-pentru-candidatul-psd.html

Bomba bombelor, cum frumos a scris Laurenţiu Ciocăzanu aici, a fost detonată aparent înainte de vreme. O muniţie de un asemenea calibru se păstrează, de regulă, pentru turul doi (“V-a chemat Vîntu aseară la el acasă, domnule Geoană?“, citat din Traian Băsescu, în înfruntarea televizată finală din 2009).

Însă un tur doi PontaIohannis spre care se îndreaptă (sau se îndrepta, până luni noaptea), matematic, actuala cursă prezidenţială, nu convine preşedintelui Băsescu.

A spus-o, tot luni, însuşi preşedintele, înainte de a detona bomba bombelor în studioul Realitatea TV.

A spus-o cu o asemenea vehemenţă încât a lăsat guri căscate, scrâşnet de măsele şi priviri buimace nu doar printre ziariştii patriei ci, mai ales, printre alegătorii cu bună credinţă şi creier la purtător.

Ponta egal Iohannis. Amândoi, mincinoşi. Amândoi, periculoşi. Doamne fereşte să iasă oricare dintre ei preşedinte. Eu o susţin pe Udrea“. Este sinteza care nedreptăţeşte expresivitatea retoricii prezidenţiale dar comprimă esenţialul.

Ca un făcut, între momentul “Ponta_sau_Iohannis_tot_un_drac” şi momentul “Ponta_este_ofiţerul_acoperit” am avut şi eu, şi telespectatorii, parte de o profeţie.

Cei mai daţi naibii profeţi sunt aceia care, oricâte profeţii ratate şi-ar trece la activ, captează în continuare atenţia publicului.

Maestrul Cristoiu a ratat o profeţie dar a făcut o superbă demonstraţie de logică. Tot în studio la Realitatea.

Daţi-i la o parte pe Ponta şi Iohannis. Cine e mai bun decât Udrea?” a întrebat maestrul, provocând-o pe moderatoare să gândească.

Aceasta a refuzat provocarea, amintind că preşedintele Băsescu a spus clar că o susţine pe Elena Udrea.

Maestrul a dat dovadă de înţelepciune în faţa naivităţii tinerei sale colege de studio; el i-a mărturisit acesteia că, în opinia lui, a lui Ion Cristoiu, nici măcar Băsescu (sau cu atât mai puţin Băsescu) nu crede că – în condiţiile date, valabile până luni seara – Elena Udrea ar putea să intre în turul 2 şi să-l mai şi bată pe Ponta.

“Şi-atunci, vă întreb eu, cine-i mai bun decât Elena Udrea?” a insistat ziaristul.

“Spuneţi-mi dumneavoastră”, s-a rugat modereatoarea.

“-Nu ştiu. Poate Meleşcanu”, a ratat Cristoiu profeţia.

Profeţia este ratată pentru că, dacă luăm de bun ce a spus preşedintele în ultima oră dinainte de miezul nopţii de luni la Realitatea TV, şi Ponta şi Meleşcanu sunt parte a aceleiaşi maşinării politice infernale care urmăreşte să acapareze absolut toată puterea în România după 16 noiembrie.

Dar să nu-mi pierd ideea: superba demonstraţie de logică a maestrului Cristoiu stă în formularea “Daţi-i la o parte pe Ponta şi pe Iohannis!”

Motto: “History is moving pretty quickly these days, and the heroes and villains keep on changing parts.” (Ian Fleming - Casino Royale).

Avem un politician 007. Așa ne-a anunțat aseară Președintele României. După cum a bănuiam, este vorba despre Victor Ponta. Care ar fi fost ofițer acoperit al Serviciului de Informații Externe în perioada 1997-2001, pe vremea când era magistrat. Adică fix înainte de a intra în politică. Încă un scandal care va pune România pe harta marilor agenții de presă și televiziuni, iar pe Victor Ponta în compania lui Bush, Putin&Co.

Din cauza momentului "Robert Turcescu", despre care eu sunt convins că a fost ofițer acoperit la Direcția Generală de Informații a Apărării (spre deosebire de Traian Băsescu, care mai are încă îndoieli), opinia publică și presa au devenit extrem de atente la acest subiect. Din acest motiv cred că putem încerca să deslușim câteva lucruri după emisiunea TV de aseară:

1. Traian Băsescu nu a încălcat nici o lege, pentru că nu ne-a comunicat nici un secret de stat, nici o informație pe care să o fi primit în capacitate oficială.

Se iluzionează cei care-și închipuie că Președintele nu cântărește extrem de atent consecințele juridice ale faptelor sale! Mă refer în special la ieșirile programate, iar cea din emisiunea lui Rareș Bogdan a făcut parte din această categorie. Dacă citiți atent acel pasaj al discursului său veți observa că nu spune nici un moment că a primit această informație de la SIE, ci că A CERUT această informație, dar nu i s-a dat! Invocându-se-se secretul de stat. De aici a dedus că există o complicitate între Teodor Meleșcanu și Victor Ponta, iar interpelarea lui Valer Marian a căpătat altă valoare în ochii săi. Cu alte cuvinte, Traian Băsescu n-a dezvăluit o informație sigură, primtă oficial. Ci a dedus că ceva este în neregulă.

2. Atacul l-a vizat mai mult pe Teodor Meleșcanu, decât pe Victor Ponta.

Conflictul descris aseară de Președinte a fost între instituția prezidențială și Serviciul de Informații Externe. A existat un schimb de adrese prin care, recent, Traian Băsescu a încercat să afle de la SIE dacă există ofițeri acoperiți în Guvern sau în Parlament. SIE i-a răspuns că NU EXISTĂ OFIȚERI ACOPERIȚI ACTIVI, IAR ÎN PRIVINȚA CELOR TRECUȚI ÎN REZERVĂ SE APLICĂ LEGEA SECRETULUI DE STAT, FIIND INFORMAȚII CLASIFICATE. Cu alte cuvinte, dosarele fostelor cadre ale SIE sunt considerate ca făcând parte din arhiva operativă și sunt protejate timp de 40 de ani. Trebuia să primească Președintele o asemenea informație? Bunul simț spune că DA, legislația invocată de SIE spune că NU. Supărarea mare a Președintelui era la adresa lui Meleșcanu, ceea ce a subliniat în câteva rânduri.

3. Impactul asupra imaginii lui Victor Ponta va fi unul neașteptat, conturându-i și mai puternic imaginea de BUN ROMÂN.

Pot spune că acum privesc cu alți ochi sloganul campaniei sale: "Mândru că sunt român". La început mi s-a părut că este mult prea patriotard, ușor anacronic, chiar exagerat. Numai că de câteva ore am început să-l privesc cu alți ochi. Dacă cineva a pregătit apărarea la atacul lui Traian Băsescu încă dinainte ca noi să ne fi gândit că există o ademenea temă? Dacă discursul lui Traian Băsescu va fi contracarat cu imaginea de patriot a lui Victor Ponta de om care și-a făcut datoria către țară. Doar nu a pus bombe la sediul Radio Europa Liberă, nu?

Totul pus într-un context în care o eventuală încadrare a lui Victor Ponta ca ofițer SIE a fost făcută în perioada în care nu avea nimic de-a face cu politica, iar SIE desfășoară activități de tip informativ doar în afara României. Cu alte cuvinte, despre Victor Ponta nu se va putea spune că este un fost informator al Securității, sau un colaborator al SRI, ci un cadrul activ al spionajului românesc.

O întorsătură a situației la care puțini s-ar fi gândit, dar dacă a existat vreun "creier" în campania lui Ponta care a pregătit momentul?

4. Traian Băsescu știe că Victor Ponta nu poate comenta o asemenea acuzație.

Indiferent de răspunsul pe care-l va da primul-ministru el va avea o valoare relativă, pentru că fie că a fost, fie că n-a fost, nu va putea lămuri niciodată. De altfel cred că Victor Ponta va contraataca reamintindu-i lui Traian Băsescu de presupusa colaborarea a acestuia cu fosta Securitate (culmea ironiei, DIE, precursorul SIE) și speculațiile făcute în vremea sa. Numai că, așa cum la Traian Băsescu n-au avut nici un efect, deși au existat adrese oficiale ale DIA (cu elemente false sau adevărate, n-am aflat niciodată) cred că și efectul asupra lui Ponta va fi limitat.

5. Președintele României ne-a comunicat că o parte din munca serviciilor de informații s-a bazat pe încălcarea legislației. Răspunde cineva?

Dacă Victor Ponta a fost ofițer acoperit în spionajul românesc pe vremea când era magistrat, atunci acest lucru s-a petrecut cu încălcarea legilor statului român, pentru că un magistrat nu putea avea o altă funcție publică. Iar calitatea de ofițer al Armatei, SRI și SIE reprezintă o funcție publică. După cum este imposibil ca Victor Ponta să fi fost singurul caz de acest gen. A existat vreo analiză la nivel guvernamental sau al CSAT privind această situație flagrantă de ilegalitate? Comisiile de control ale SRI și SIE și-au pus această problemă? Sau situația Ponta-ofițer acoperit n-a existat, deci problema nu există?

Dezvoltări ale situației vor mai exista, dar dupăcum vedeți, ca și în cazul Turcescu avem mai multe întrebări decât răspunsuri.

CITESTE SI:

+EXCLUSIV EVZ & B1 TV. SONDAJ CSOP. Traian Băsescu este din nou locomotivă electorală

+Ghiță Ciobanul l-a LUAT PESTE PICIOR pe Ponta într-un mod umilitor. Cum a răspuns celor supărați că s-a pozat cu premierul

+ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Lovitura primită de cuplul anti-Justiție: Victor Ponta - Dan Voiculescu

CELE MAI COMENTATE:

+Robert Turcescu acuză: În timp ce Aura Ion MUREA, Victor Ponta CHEFUIA. Informația a fost confirmată și de alți jurnaliști

+Victor Ponta și-a lansat candidatura la prezidențiale pe Stadionul Arena Națională. EVZ îţi arată tot ce nu ai putut să vezi la TV | GALERIE FOTO

+EDITORIAL de Dan Andronic: Boala rușinoasă a lui Klaus Iohannis

Declaraţia bombă a preşedintelui

Traian Băsescu: Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în perioada 1997-2001

http://www.cotidianul.ro/traian-basescu-victor-ponta-a-fost-ofiter-acoperit-al-sie-in-perioada-1997-2001-249039/

Preşedintele Traian Băsescu a ales emisiunea de luni seară a jurnalistului Rareş Bogdan,Jocuri de putere de la Realitatea TV, pentru a dezvălui cine este ofiţerul acoperit care candidează la alegerile prezidenţiale. Potrivit şefului statului, este vorba despre actualul premier Victor Ponta.

Declaraţiile lui Traian Băsescu în acest caz:

Am făcut o promisiune să vorbesc despre ofițerul-acoperit și nu și-a pus asta în CV. Din păcate, a fost evenimentul cu domnul Turcescu, vă asigur că nu se va termina campania și voi vorbi public. Indiferent care vor fi costurile. Nu va exista un cost legal. Meleșcanu ce să spună? O voi spune, până în 2 noiembrie. Ce m-a șocat a fost minciuna publică, nu doar de oameni ai vechiului sistem, ci și de jurnaliști tineri.

Victor Ponta trebuie să recunoască că a fost ofițer-acoperit al SIE în perioada 1997-2001. Putem vedea niște acte.

Este o hotărâre din 2007 a Guvernului Năstase.

Eu nu intru în detalii și dacă aș ști că a avut misiuni, nu aș avea dreptul să vorbesc despre misiuni.

E treaba lui dacă se retrage din cursă.

Nu știu de ce a ascuns asta.

Nu am discutat niciodată cu Ponta pe această temă. Nu merita să o am. Ce ar fi putut să-mi spună?

Teodor Meleșcanu e complice la asta. Total.

La un moment dat a fost un senator PSD care a făcut o interpelare. Mi s-a părut cam exotic. De ce, nu am crezut?

Pentru că dădea perioada, iar în acea perioadă, Victor Ponta era procuror.

Iar conform Constituției României, activitatea de procuror este incompatibilă cu orice altă activitate.

Aici a făcut o greșeală și serviciul că l-a recrutat. Un om pe care l-am numit politic, domnul Meleșcanu, a ajuns să facă un astfel de joc, târâind Serviciul într-un asemenea caz. Nu sunt atât de supărat pe Victor Ponta, cât pe Meleșcanu.

Asta a afectat încrederea mea în conducerea Serviciului.

După ce am așteptat un timp, am deschis o corespondență oficială: l-am rugat să-mi comunice dacă în Guvern există ofițeri-acoperiți sau foști ofițeri acoperiți. Și mi-a dat hotărârea de guvern prin care mi s-a spus că este secret de stat.

Or, eu am acces la secretele de stat. Președintele cere informații despre acoperiți în Guvern. Ambele servicii le-am întrebat cu privire la Guvern. Unde este lucru extrem de în neregulă. Am văzut hotărârea trecută prin CSAT. S-a creat un precedent.

Președintele a cerut în mod legitim o informație unui serviciu secret. Și mi s-a comunicat că este secret conform HG. E prima dată în istoria României când se întâmplă asta.

Eu nu am mai avut încredere în Meleșcanu. A creat un precedent inacceptabil. Președintele când este validat, scrie legea, citat din legea secretului de stat. Vina lui Ponta nu este că a fost ofițer-acoperit, ci că nu a spus. Uitați-vă câți ofițeri-acoperiți sunt și în Parlament.

M-am dus la SIE, am strâns colegiul de comandă al SIE, și le-am spus că nu îl voi tolera. Discuția a fost de 30 de secunde.

Discuția a fost în primăvară și am spus că voi face public acest lucru la momentul în care voi considera.

Victor Ponta ar trebui să o spună.

Victor Ponta nu se va retrage. Știm orice despre el, dar nu cine e. Eu în niciun caz îl voi vota.

Nu mă deranjează minciuna lui Ponta. Precedentul care nu trebuia să existe este cel legat de Meleșcanu. Nu are șanse să ajungă președintele României. Asta e povestea cu acoperitul. Sunt multe alte argumente.V-o spun sub cuvânt de onoare: am vrut să o fac atunci, destul de repede. A fost întâmplarea cu Robert Turcescu. Eu nu am avut nicio legătură cu acea poveste. Habar n-aveam. Nu am stat niciodată să bem un șpriț, o coca-cola, am avut o relație extraordinar de deschisă cu Turcescu și v-o spun foarte sincer: nu cred că este ceea ce a declarat. În seara asta am venit cu toate documentele.

Avem un om fals de sus până jos! Eu vreau să fiu foarte clar. Dramatică este minciuna, dramatică este incompatibilitatea procurorului. Problema mea nu este Ponta, ci atitudinea unui șef de serviciu pus politic. În cazul SRI am nimerit-o, în cazul SIE, am avut un eșec.

Victor Ponta va minți mâine.”

Basescu a dezvaluit: Ponta a fost ofiter acoperit al SIE

http://www.ziare.com/basescu/victor-ponta/basescu-a-dezvaluit-ponta-a-fost-ofiter-acoperit-al-sie-1327439

Presedintele Traian Basescu a sustinut, luni seara, ca prim-ministrul Victor Ponta ar fi ofiterul acoperit la care s-a referit in repetate randuri inainte de inceperea campaniei electorale pentru Presedintia Romaniei.

"Zambeste acum, cand e prim-ministru, ii merge, dar cand va fi presedinte, nu ii va merge. Ponta trebuie sa recunoasca (sic!) ca in '97-2001 a fost ofiter acoperit al SIE. (...) Ceea ce explica si propulsarea lui de la Parchetul de la Judecatoria Sector 1 la Curtea Suprema de Justitie", a spus seful statului, intr-o emisiune la Realitatea TV.

In perioada 1997-2001, Victor Ponta era procuror.Statutul de magistrat este incompatibil cu cel de angajat al unui serviciu secret.

Seful statului a prezentat, luni seara, doua documente ca dovezi ale deconspirarii lui Victor Ponta.

Este vorba despre doua hotarari de guvern. Prima a fost adoptata de Guvernul Adrian Nastase, in 2002, si aproba lista de categorii de informatii secrete de stat din domeniul de activitate SIE, a carei anexa era secreta. Un paragraf al acestei anexe prevedea ca personalul Serviciului de Informatii Externe este secret de stat.

A doua hotarare prezentata de Traian Basescu este cea reaprobata in 30 aprilie 2013 de Guvernul Ponta si a fost publicata in Monitorul Oficial 223/2013 cu anexa nesecreta, care extindea secretul de stat si asupra fostilor ofiteri acoperiti.

Aceasta anexa nesecreta cuprindea informatii despre domeniul de activitate SIE, care, spune presedintele, ar fi trebuit sa ramana secret de stat.

Aceasta ordonanta a fost emisa de Victor Ponta la propunerea sefului SIE din acel moment, Teodor Melescanu.

"Daca as fi un specialist, dupa activitatile secret de stat pe care le are SIE, i-as face si organigrama (...) a fost vulnerabilizat un serviciu, au evitat CSAT si totul, pentru ca Ponta in intelegere cu Melescanu sa acopere trecutul lui Ponta".

Basescu explica "dezbracarea" prezidentiabililor: Sa spuna daca au fost ofiteri acoperiti

Anterior, luni seara, Traian Basescu sustinuse ca nu va dezvalui in respectiva emisiune la cine s-a referit cand a vorbit despre candidatul-ofiter acorperit, insa in cateva minute s-a razgandit.

"A fi ofiter acoperit nu e crima, devine crima daca ajungi un om politic foarte important. Din pacate, a fost evenimentul cu dl. Turcescu si unii au facut legaturi. Va asigur ca nu se va termina campania si voi vorbi, ca am promis public. Dupa afirmatia mea, Doamne, ce campanie (a fost - n.red.)... ", spusese presedintele.

"Melescanu e complice, sunt mai suparat pe el decat pe Ponta"

Ulterior, seful statului s-a dat de gol cand a facut referire la Teodor Melescanu: "Nu vorbim de Melescanu, el ce o sa spuna... e ca intre ei, asa". In schimb, a spus ca fostul sef al SIE este "total" complice la acest subiect.

"M-a deranjat ca un om pe care l-am numit politic si in care am avut incredere a facut un astfel de joc. Nu sunt atat de suparat pe Victor Ponta, cat sunt de suparat pe Melescanu", a mai precizat presedintele referitor la fostul sef SIE, despre care a mentionat ca a fost "complicele lui Victor Ponta".

"Este prima data cand un sef de stat al Romaniei cere informatii unui serviciu de informatii, serviciul le are, dar refuza sa le dea. Din acel moment, pana cand Melescanu a plecat, eu nu am mai avut incredere in Melescanu. Asta este experienta mea cu Melescanu si cu Ponta", a adaugat Traian Basescu.

Asadar, presedintele l-a acuzat pe Teodor Melescanu ca a generat cel mai grav incident de securitate din mandatul sau la Cotroceni, ca a actionat politic in fruntea serviciului si ca i-a ascuns presedintelui informatii: "L-as intreba pe Melescanu, daca ar ajunge presedintele Romaniei, ce ar face cu un sef de informatii care i-ar refuza o informatie? (...) Nu are sanse. Are 70 si ceva de ani, i-ajunge, poate a venit vremea unei persoane mai tinere".

Si Basescu a extins sfera atacului, intrebandu-se daca e bine sa mai fie pastrata regula ca in fruntea serviciilor sa fie pusi civili proveniti din viata politica.

Basescu s-a referit si la senatorul Valer Marian, fost membru PSD, care a afirmat in luna septembrie ca are informatii conform carora Victor Ponta a fost racolat ca ofiter acoperit si instruit in acest sens in perioada 1997-1998, cand era procuror.

Senator ex-PSD: Ponta a fost racolat ca ofiter acoperit in '97-'98, cand era procuror

Intrebat daca a avut o discutie cu premierul pe tema ofiterului acoperit, Traian Basescu a replicat: "Nu am avut o discutie cu Ponta. Ce ar fi putut sa imi spuna Victor Ponta? (...) Vina lui Ponta nu este ca a fost acoperit, ci ca n-a spus. Nu-mi dau seama ce a fost in capul lui, nici in capul lui Melescanu".

Presedintele a mai declarat ca n-a mai avut incredere in Victor Ponta de cand l-a numit premier, adaugand ca nu crede ca premierul ar trebui sa se retraga din cursa prezidentiala.

"Ponta e un presedinte despre care nu stii - ca e master la Catania, ca e ofiter acoperit... Stim orice despre el, dar nu cine e, nu puteti alege un asemenea presedinte. Eu, in niciun caz, nu il voi vota", a mentionat seful statului.

Nu in ultimul rand, Traian Basescu a sustinut ca, marti, Victor Ponta va minti cu privire la acest subiect.

Ponta, despre declaratiile lui Basescu in cazul Lukoil: Ignoranta si stupiditate

Anterior luni seara, prim-ministrul afirmase despre Traian Basescu ca acesta "va spune numele ofiterului acoperit oricand" si ca "il va indica pe cel pe care il considera dusman".

Pe de alta parte, Basescu nu crede ca jurnalistul Robert Turcescu a fost ofiter acoperit si nu stie de ce acesta a spus asa ceva: "Dar am fost nevoit sa aman discutia".

De la "dezbracarea" candidatilor, la ofiterul acoperit Robert Turcescu

Scandalul legat de ofiterul acoperit a debutat pe 5 august, cand presedintele Traian Basescu a declarat, intr-o emisiune la B1 TV, ca va vorbi in timpul campaniei, deoarece a vazut prea multe, iar pe unii candidati ii va "dezbraca" public.

"Sunt in ultimele 4 luni de mandat si la cata mizerie am indurat de la politicieni si jurnalisti, m-am decis sa spun, nu mai am de ce sa menajez pe cineva. (...) Am vazut prea multe si o sa vorbesc campania asta. Pe unii dintre ei ii voi dezbraca public. Sunt candidati deja anuntati care au lucruri ascunse in CV-ul lor. Cetatenii trebuie sa stie despre candidat tot", a afirmat atunci presedintele.

Basescu, despre Voiculescu: E lichelism sa se spuna ca ma ocup de dosare politice

Ulterior, pe 9 septembrie, seful statului a detaliat declaratia facuta in vara cu privire la "dezbracarea" candidatilor la prezidentiale in campania electorala si a precizat ca acestia pot recunoaste singuri daca au fost ofiteri acoperiti.

"Candidatii au timp ca inainte de a-si depune candidaturile sa spuna daca au fost ofiteri acoperiti", a spus Traian Basescu, intr-o emisiune a lui Robert Turcescu, de la B1 TV.

A urmat o serie de dezbateri, declaratii si semne de intrebare cu privire la cine ar putea fi candidatul la care s-a referit presedintele. Rand pe rand, candidatii au explicat ca nu la ei se referea Traian Basescu.

Ponta, intrebat daca a fost ofiter acoperit: Si daca as fi fost, as fi raspuns tot "Nu"

Si prim-ministrul Victor Ponta a declarat, la 10 zile de la anuntul facut de Traian Basescu, pe 19 septembrie, ca, si daca ar fi fost ofiter acoperit vreodata, tot ar fi raspuns negativ la o intrebare pe acest subiect: "Si daca as fi fost ofiter acoperit, as fi raspuns nu".

Tot atunci, intrebat daca a vorbit cu sefii SRI si SIE, George Maior si Teodor Melescanu, despre subiectul ofiterului acoperit, Ponta a raspuns afirmativ: "Cei doi sefi de servicii au raspuns strict legal: 'Nu incalcam legea'".

Robert Turcescu a fost locotenent-colonel sub acoperire: Renunt la emisiune. Eram fariseu, un nimeni

In cele din urma, pe 21 septembrie, jurnalistul Robert Turcescu a dezvaluit ca a fost locotenent-colonel sub acoperire, retragandu-se apoi din viata publica: "Nu stiu daca se numeste retragere din presa, nu stiu daca ne retragem din ceva vreodata. Pana cand un judecator nu va spune da sau ba, nu am taria sa ma mai infatisez public, pentru ca, intr-un fel sau altul, ar trebui sa tot spun despre lucrurile astea. (...) Nu mai puteam veni in fata voastra vorbind despre ofiterul acoperit care candideaza la presedintie si eu sa ma simt asa in interiorul meu. Eram in fata voastra un fariseu, un nimeni, un ins care mintea".

Turcescu nu va fi trimis in judecata - Parchetul nu se sesizeaza in cazul ofiterului acoperit

Niciun judecator nu s-a pronuntat insa pe aceasta tema, deocamdata, din moment ce, la inceputul lunii octombrie, procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, a anuntat ca Parchetul nu se va sesiza in cazul lui Robert Turcescu, care nu va fi trimis astfel in judecata.

A fost sau nu a fost?

Dedesubturile scandalului "Ponta fost ofiţer acoperit SIE"

http://www.cotidianul.ro/dedesubturile-scandalului-ponta-fost-ofiter-acoperit-sie-249050/

Traian Băsescu a venit cu indicii, nu şi cu probe. Preşedintele nu putea să facă o deconspirare clară, pentru că risca să intre sub incidenţa Codului Penal. Un gest inexplicabil al lui Meleşcanu. Declaraţii mai vechi ale premierului Ponta care se întorc acum împotriva lui.

Două curente

Imediat după declaraţiile făcute de Traian Băsescu la Realitatea TV, a plouat cu reacţii. Opiniile au relevat două curente: 1. Prin „deconspirarea” lui Victor Ponta, de fapt Traian Băsescu l-a ajutat enorm. S-a mers pe teoria că apartenenţa la un serviciu de spionaj extern a lui Ponta va fi pozitiv recepţionată de electorat, Ponta va câştiga puncte pentru că va fi considerat un patriot. Acest curent are drept punct de plecare cei care de mai multă vreme susţin că Traian Băsescu şi Victor Ponta sunt mână în mână, iar înjurăturile pe care şi le adresează aproape zilnic sunt de fapt de faţadă şi le convin amândoura; 2. exponenţii celui de-al doilea curent neagă orice colaborare subterană între cei doi, susţin că este un atac clar la adresa lui Ponta şi unii merg şi mai departe susţinând că Traian Băsescu vrea să-i facă pârtie Elenei Udrea spre turul II al prezidenţialelor. Niciunul dintre cele două curente nu trebuie ignorate. Paradoxal, dacă Victor Ponta iese preşedinte, este în avantajul lui Traian Băsescu, pentru că are şansa de a creşte PMP-ul în vederea parlamentarelor din 2016. Cei care susţin că Băsescu îl ajută de fapt pe Ponta prin dezvăluirea făcută mai au şi argumentul atacului violent lansat de preşedinte la adresa lui Johannis şi Meleşcanu. Adepţii celui de-al doilea curent fie sunt suporteri fideli ai premierului, fie sunt persoane care văd alte calcule în gestul preşedintelui. Dar mai important, într-o primă fază este să vedem ce se poate spune mai mult, pe tema „Victor Ponta a fost ofiţer acoperit SIE”.

Indicii da, probe nu

Traian Băsescu şi-a argumentat afirmaţiile prezentând o serie de indicii, nu şi probe. Nu ştim dacă preşedintele nu are respectivele probe, sau le are, dar nu le-a făcut publice pentru că în acest caz ar fi intrat sub incidenţa Codului penal. Indiciile la care s-a referit preşedintele sunt:

  1. O interpelare adresată premierului de către senatorul independent (ex PSD) Valer Marian în care acesta îl întreabă pe Victor Ponta dacă a fost ofiţer acoperit între 1997 şi 2001.

  2. Ascensiunea spectaculoasă a lui Victor Ponta, de la procuror de judecătorie de sector direct la procuror în Parchetul General.

  3. HG 223/2013, semnată de Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Teodor Meleşcanu prin care se arată explicit care sunt secretele de stat legate de organizarea şi activitatea SIE şi precizează tot explicit în categoria secretelor „personalul din domeniul activităţii informative, chiar şi după încetarea, în orice mod, a raporturilor de muncă sau de serviciu”. Deci, numele foştilor angajaţi (acoperiţi sau nu) nu pot fi făcute publice.

La prima vedere, se poate spune că indiciile lui Băsescu pot fi demontate. Suntem convinşi că Victor Ponta va ataca indiciile respective şi va spune că nu pot demonstra că a fost ofiţer acoperit, va spune că este o răfuială politică a lui Traian Băsescu, va arăta că preşedintele a declarat ce a declarat pentru a o ajuta pe Elena Udrea.

Ce ne spun indiciile prezentate

Totuşi, pentru cunoscători, indiciile respective nu sunt deloc de neglijat. În primul rând, interpelarea lui Valer Marian. Senatorul sătmărean chiar dacă poate fi numit ca fiind „exotic”, are o serie de relaţii cu persoane care deţin informaţii la care foarte mulţi nu pot ajunge. Din acest punct de vedere, interpelarea sa nr. 864 din 02.09 2013, pe care o puteţi accesa aici

http://www.senat.ro/PDFIntrebari/Marian%20V%20864%20it.pdf

nu trebuie ignorată deloc. Atenţie, Valer Marian are între 2010 şi 2014 un număr de 11 interpelări adresate premierilro Boc, MRU şi Ponta. Doar la cea care ne referim nu a primit răspuns. În ceea ce priveşte ascensiunea profesională, iarăşi trebuie să ne punem semne de întrebare: Victor Ponta a terminat facultatea în 1995, şi în 1998, deci atenţie, PSD (PDSR pe atunci) nu se afla la guvernare ajunge procuror la Curtea Supremă.

Dar cea mai mare problemă o constituie elaborarea HG 223/2013. Şi aici s-ar putea să avem cheia întregii afaceri. Secretele de stat „SIE” au fost trecute în HG 1.209/2002, dar au avut caracter militar şi nu au fost publicate. În nota de fundamentare a HG 223/2013 se menţionează să este necesară publicarea în Monitorul Oficial a secretelor de stat pe că există „o serie de vulnerabilităţi în asigurarea protecţiei sediilor, categoriilor de activităţi şi a personalului instituţiei, generate de inopozabilitatea faţă de terţi”. Cu alte cuvinte, exista pericolul de deconspirare, dar autorii nu păţeau nimic din cauză că nu cunoşteau prevederile legale, ele fiind secretizate. Într-o emisiune televizată, ori Victor Ponta, ori un apropiat al lui a afirmat că HG 223/2013 este de fapt identică cu HG 1.209/2002, singura diferenţă fiind că secretele de stat au devenit cunoscute. Totuşi, dacă este adevărat ce spune Traian Băsescu – el i-a arătat moderatorului Rareş Bogdan, dar telespectatorii nu au putut vedea – şi anume că în HG 1.209/2002 se interzicea doar deconspirarea „personalului SIE”, atunci semnatarii HG 223/2013 trebuie să explice urgent de ce s-a adăugat şi interzicerea deconspirării personalului care nu mai activează în SIE. Redăm din HG 223/2013. C) Informaţiile, datele şi documentele secrete sunt cele care se referă la: (4) „personalul din domeniul activităţii informative, chiar şi după încetarea, în orice mod, a raporturilor de muncă sau de serviciu”.

De ce n-a vrut Meleşcanu să-i dea date lui Băsescu

Tot în defavoarea lui Victor Ponta este şi un gest făcut de Teodor Meleşcanu, cu puţin timp înainte de a demisiona de la SIE. Pe 19 septembrie a fost întrebat de ziarişti dacă Traian Băsescu i-a cerut o listă cu politicieni ofiţeri acoperiţi. Iată ce a răspuns Meleşcanu: „Da, au fost diverse discuții legate de această temă. Am înțeles că este o preocupare a președintelui, în legătură cu obligațiile care îi revin în ceea ce privește numirea de miniștri și de membri ai Guvernului, de a-și da o părere, de a putea să-i refuze. Însă, în toate aceste discuții, am susținut că există o reglementare juridică foarte clară și că, în consecință, nu avem posibilitatea să facem acest lucru”. De ce a procedat aşa Meleşcanu este de neînţeles. În calitate de preşedinte al României, Traian Băsescu are acces la toate nivelele de secrete. Că nu are voie să le facă publice, este altceva. Dar acces are. Luni seara la Realitatea TV, Traian Băsescu a acuzat faptul că Teodor Meleşcanu, apelând la prevederile HG 223/2013, a refuzat să-i dea informaţii lui Traian Băsescu. Comportamentul lui Meleşcanu coroborat şi cu adăugirea din HG 223/2013 îl pune în mare dificultate pe Victor Ponta, chiar şi în cazul în care acesta ar fi „curat” ca lacrima.

Declaraţii ale premierului Ponta cu efect de bumerang

De asemenea, acum, după dezvăluirea făcută de Traian Băsescu, se poate spune că unele declaraţii anterioare ale premierului Ponta, au, pentru el, efect de bumerang şi îl pun în mare dificultate. Pe 11 septembrie a.c., aflat la Bistriţa, Victor Ponta a comentat prima referire publică a lui Traian Băsescu legată de candidaţi ofiţeri acoperiţi. „Din punct de vedere politic, e evident ca nu se referea la mine domnul Basescu, pentru ca tocmai ne-a verificat pe noi, membrii Guvernului, si are confirmarea ca nu noi suntem”. Atenţie, nu atât dezvăluirea lui Traian Băsescu răstoarnă această declaraţie, ci mai ales declaraţia din 19 septembrie a lui Teodor Meleşcanu care a precizat că nu a răspuns cererii lui Traian Băsescu. Am aflat chiar de la şeful SIE că această verificare NU a avut loc, deci ce ne-a spus Victor Ponta, se încadrează ca şi multe alte afirmaţii ale sale în categoria „poveşti”, asta ca să utilizăm un termen eufemistic. Tot pe această temă, la Bistriţa, Victor Ponta a mai spus: „Nu cred că aceasta trebuie să fie tema de campanie, să-l găsim pe domnul sau pe doamna care, nefiind miniştri, au activat sau activează pentru un serviciu de informaţii. Dacă activau pentru un serviciu de informaţii al Rusiei sau al Coreei de Nord, sigur că era o problemă. Dacă îşi fac datoria, doamna sau domnul, faţă de ţară, cred ca merită felicitaţi pentru asta”. Cum poate fi privită acum această declaraţie? Şi binevoitor să fie cineva, nu poate să nu se gândească la faptul că Victor Ponta şi-a pregătit terenul, pentru „orice eventualitate”. Şi, ca fapt divers, tot o situaţie incomodă pentru premier: luni noaptea Antena 3 a intrat în „fibrilaţii”, iar emisiunea lui Gâdea a durat până la 1.20 noaptea.

Documente

Nota de fundamentare a HG 223/2013

http://gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ/note-de-fundamentare/nota-de-fundamentare-hg-nr-223-30-04-2013&page=412

HG 223/2013

http://www.dreptonline.ro/legislatie/hg_223_2013_lista_categorii_informatii_secrete_stat_activitate_serviciul_informatii_externe_sie.php

Ponta, prima reactie dupa dezvaluirile lui Basescu: Sunt numai minciuni!

http://www.ziare.com/victor-ponta/candidat-alegeri-prezidentiale-2014/ponta-prima-reactie-dupa-dezvaluirile-lui-basescu-sunt-numai-minciuni-1327458

Victor Ponta a declarat, marti dimineata, ca dezvaluirile facute de presedintele Traian Basescu, conform carora premierul ar fi fost ofiter acoperit in perioada 1997-2001, "sunt numai minciuni".

Aflat la Iasi, pentru a se inchina la moastele Sfintei Parascheva impreuna cu sotia sa Daciana Sarbu, Victor Ponta a fost abordat de jurnalisti, care i-au cerut sa comenteze declaratiile facute, luni seara, de Traian Basescu, la Palatul Cotroceni.

Basescu a dezvaluit: Ponta a fost ofiter acoperit al SIE

Premierul a spus ca isi doreste sa faca totul ca "Romania sa fie altfel dupa 9 ani si 11 luni de calomnii, mizerii, atacuri sub centura".

"Azi, o sa ma rog si pentru domnul Basescu, care e extrem de tulburat, framantat, e clar. Romania nu trebuie sa mai depinda de tulburarile si framantarile unei persoane", a declarat Victor Ponta.

Liderul PSD a mai sustinut ca, spre deosebire de presedinte, el respecta institutiile statului.

Intrebat de jurnalisti, el a precizat ca "exista in Romania institutii ale statului, justitie cu siguraranta, care daca cineva a incalcat legea, il va trage la raspundere".

Victor Ponta a mai sustinut ca din 1995, cand a absolvit facultatea, si pana in prezent a respectat legile tarii si si-a "servit tara", atat in calitate de deputat, cat si de ministru.

"Si o voi face in continuare", a subliniat el.

Intrebat cum explica declaratiile presedintelui, Victor Ponta a spus ca nu poate face acest lucru.

"Domnul Basescu se exprima intr-un mod care e total inacceptabil pentru un presedinte in functie, la adresa tuturor contracandidatilor doamnei Udrea. Foloseste institutiile pentru a sustine un candidat", a acuzat premierul, adaugand ca acesta nu este un mod acceptabil de comportament pentru un presedinte.

"Va asigur ca atunci cand voi fi presedinte, ceea ce vedem poate fi schimbat", a mai subliniat premierul.

Intrebat daca e ceva adevarat in ceea ce a spus Traian Basescu, Victor Ponta a raspuns scurt: "Sunt numai minciuni".

LIVE BLOG Ponta, ofiţer acoperit al SIE. Ce reacţii şi consecinţe au dezvăluirile preşedintelui Băsescu

http://adevarul.ro/news/eveniment/live-blog-ponta-ofiter-acoperit-sie-reactii-consecinte-dezvaluirile-presedintelui-basescu-1_543cb9660d133766a8ecb956/index.html

Prima reacţie a lui Victor Ponta după dezvăluirile preşedintelui Traian Băsescu, potrivit căruia premierul ar fi fost ofiţer SIE sub acoperire şi în acelaşi timp procuror, între 1997 şi 2001, a venit la Iaşi, la sărbătoarea Sfintei Parascheva: premierul s-a apărat şi susţine că „sunt numai minciuni”. Şi jurnaliştii şi politicienii au reacţionat la informaţiile prezentate luni seară de Băsescu.Prezent marţi la procesiunile de la Iaşi, cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, premierul şi candidatul la alegerile prezidenţiale Victor Ponta a respins acuzaţiile lui Traian Băsescu, potrivit cărora ar fi fost şi procuror, şi agent sub acoperire SIE între 1997 şi 2001. ”Nu. Sunt numai minciuni”, acesta a fost răspunsul premierului la întrebarea dacă e adevărat ce a declarat şeful statului luni seară. „Referitor la ce vreţi dumneavoastră să mă întrebaţi, am înţeles că aseară domnul Băsescu şi-a continuat atacurile la adresa nu doar a mea, ci a tuturor candidaţilor: după 10 ani în care am tot văzut şi minciuni, şi mizerii, şi folosirea instituţiilor statului pentru interesele sale personale, azi mai sunt 33 de zile din această tragedie pentru România, care a durat 9 ani şi 11 luni. Din punctul meu de vedere, orice va spune şi va face domnul Băsescu în aceste 33 de zile nu este decât un exemplu de ce nu trebuie să fac eu când voi fi preşedinte. Dacă domnia sa a încălcat în vreun fel legea eu nu m-am uitat, dar dacă e vreo încălcare a legii cu siguranţă vom cere să fie sancţionat. Până atunci, în acele 33 de zile noi trebuie doar să arătăm cum noi putem să fim altfel. Cu toată deschiderea vă spun că azi o să mă rog şi pentru domnul Băsescu, care e destul de tulburat, frământat, e foarte clar, şi cred că România nu mai trebuie să depindă de frământările şi de tlburările unei persoane”, a declarat Ponta la Iaşi. Ponta: „Am respectat legile ţării” ”Spre deosebire de domnul Băsescu, care doar spune, dar nu respectă nimic din instituţiile statului, eu cred că există în România instituţii ale statului care, dacă cineva a încălcat legea, îl va trage la răspundere. În ce mă priveşte, pot să vă spun foarte clar şi foarte sigur, că, după ce am terminat Facultatea de Drept în 1995 şi până azi, de fiecare dată am respectat legile ţării, mi-am servit ţara ca magistrat, ca deputat, ca ministru, şi o voi face şi ca preşedinte al României”, s-a apărat premierul. ”Domnul Băsescu se exprimă într-un mod total inacceptabil pentru un preşedinte în funcţie, la adresa tuturor contracandidaţilor doamnei Udrea. Faptul că foloseşte funcţia de preşedinte şi instuţiile pentru a susţine un candidat este un mod de a nu te comporta ca preşedinte şi vă asigur că atunci când voi fi preşedinte veţi vedea că ceea ce vedem în ultimele zile de la Traian Băsescu poate fi schimbat cu adevărat”, a mai spus Victor Ponta la Iaşi. Acuzaţii lansate luni seară Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat luni seara, la Realitatea TV, că premierul României, Victor Ponta, a fost ofiţer SIE în perioada 1997-2001, pe vremea când era procuror, timp în care a fost propulsat brusc de la Parchetul de sector la Parchetul General, fără a avea performanţe profesionale. Astfel, Ponta a încâlcat legea, a adăugat Băsescu, care a mai arătat că fostul director al SIE, Teodor Meleşcanu, l-a protejat pe Ponta emiţând o hotărâre de guvern pentru a nu se afla această informaţie. Declaraţiile preşedintelui nu au rămas fără reacţii în spaţiul public. Imediat după aceste dezvăluiri, jurnalistul Robert Turcescu, cel care s-a retras din viaţa publică după ce a spus că a fost ofiţer sub acoperire, a postat o fotografie pe Facebook cu Hotărârea de Guvern prin care se extinde protecţia acordată foştilor ofiţeri din cadrul Serviciului de Informaţii Externe, decizie prin care ar fi beneficiat premierul. De asemenea, jurnalistul a scris în postarea sa „Despre asta e vorba!”. CTP: „Ponta poate să apară cel mult ca un erou” Şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu a reacţionat la amplele acuzaţii ale preşedintelui, susţinând însă că mişcarea lui Băsescu „e mai slabă decât sceneta lui Robert Turcescu”. ”Aceste deducţii pe care le prezintă în legătură cu documentele respective nu vor duce la nicio recunoaştere a lui Victor Ponta. Nici nu are rost să discutăm dacă e aşa sau nu e aşa”, a spus jurnalistul la DIGI24, luni seară. El a arătat că, în situaţia în care ar fi fost ofiţer acoperit al SIE, Victor Ponta a avut treabă cu exteriorul, cu lupta împotriva spionilor. „Nu se ocupa cu cetăţenii României, nu are nicio treabă cu ei. Şi atunci cum să-l demonizezi? Ponta poate să apară cel mult ca un erou, că se lupta cu duşmanii României”, a spus Cristian Tudor Popescu. CTP a adăugat că mulţi români nu iau în considerare nici plagiatul de care a fost acuzat Victor Ponta în lucrarea sa de doctorat, aşa că nu crede că acest atac va avea vreun efect. „Nu va afecta electoratul captiv al lui Victor Ponta şi nu-i va trezi pe cei adormiţi, care nu merg de obicei la vot, nu va scoate niciun votant din zona inertă”, a spus el. Dezvăluirea lui Traian Băsescu a avut un „impact literar grotesc”, „într-o competiţie de bâlci”, a mai spus Cristian Tudor Popescu la DIGI24. Moise Guran: „Nu cred la modul serios că Victor Ponta mai poate nega că a fost ofiţer acoperit” ”Adevarata problemă a lui Ponta este sa explice de ce a fost recrutat de un SIE nereformat încă, într-o perioadă în care abia se mai scutura de infiltrările kgbiste, într-o situaţie de incompatibilitate legală. Poate, ca procuror, nu ştia că nu are voie să se lase recrutat de un serviciu secret. Nu m-ar mira. Poate nu înţelegea că recrutarea unui magistrat de către un serviciu secret este interzisă pentru că asta este în esenţă o acţiune de poliţie politică. Poate nu era la prima colaborare cu serviciul secret respectiv. Poate era doar tânăr şi i s-a părut o aventură interesantă… DAR!”, scrie şi Moise Guran, pe blogul său. ”Nu cred la modul serios că Victor Ponta mai poate nega că a fost ofiţer acoperit. Foarte probabil va recunoaşte şi îl va acuza pe Băsescu că a dat publicităţii informaţii secrete. Nu ştiu cum va ieşi din povestea cu incompatibilitatea, dar probabil la această oră se teme că dacă nu recunoaşte, cine ştie ce lucruri mai dezvăluie Băsescu sau SRI-ul (observaţi modul asiduu în care Ponta l-a curtat pe Maior în ultima perioadă, promiţându-i aproape la vedere funcţia de premier după alegeri).”, susţine jurnalistul. Monica Macovei: „Ponta trebuie să demisioneze” Contracandidata lui Victor Ponta, Monica Macovei, a comentat de asemenea pe pagina sa de Facebook, cerându-i premierului să demisioneze din această funcţie şi să renunţe la cursa pentru Cotroceni. „Ponta trebuie să demisioneze în acest moment din funcţia de prim-ministru şi să-şi retragă candidatura pentru funcţia de preşedinte al României. După demisie şi retragere, Ponta trebuie să explice oamenilor de ce a încălcat Constituţia şi a minţit atâţia ani. Potrivit Constituţiei, Ponta, ca procuror, nu avea voie să fie şi ofiţer SIE, între cele două funcţii existând o incompatibilitate. Incompatibilitatea este prevăzută la art. 132 alin. 2 din Constituţia în vigoare, şi la art. 131 alin. 2 din Constituţia în vigoare între 1991 şi 2003. Ponta şi cei din SIE, care l-au recrutat pe Ponta încălcând Constituţia, trebuie să răspundă”, a scris Macovei. Aceasta a adresat şi o serie de întrebări care se ridică după aceste dezvăluiri. Una dintre ele este ”Îl au ruşii la mână cu ceva pe ofiţerul Ponta? Sau Ponta e un simplu şpăgar? Poate fi prim-ministru sau candidat la preşedinţie un astfel de om?”. Declaraţiile lui Traian Băsescu ”Ponta a fost în afara legii atunci când a fost procuror şi ofiţer în acelaşi timp. Ponta nu cred că se va retrage. El consideră că e normal să mintă.Ponta e un candidat despre care nu ştim orice, dar nu putem şti ce este. În nicun caz nu-l voi vota”, a declarat preşedintele luni seară, la Realitatea TV. Acesta a explicat şi implicarea lui Teodor Meleşcanu, alt candidat la prezidenţial şi fostul şef de la SIE, în presupusa ascundere a calităţii de ofiţer a lui Victor Ponta. „Domnul Meleşcanu, un om în care am avut încredere, a făcut un joc politic de dragul unui politician. Nu sunt atât de supărat pe Ponta, cât sunt pe Meleşcanu. L-am întrebat pe domnul Meleşcanu dacă există ofiţeri acoperiţi sau foşti ofiţeri acoperiţi în Guvern şi mi-a răspuns cu legea secretului de stat. Preşedintele în mod legitim a cerut o informaţie secretă şi i s-a răspuns că nu i se poate da conform hotărârii de Guvern numărul... Rămâne în istoria SIE că un preşedinte nu poate fi informat. Din acel moment, până când a demisionat, n-am mai avut încredere în Meleşcanu. N-am vrut să fac scandal. Meleşcanu a refuzat aplicarea legii făcând un joc politic”, a explicat şeful statului.

JACK CRISTOIU zis Ardei Umplut : Gîndul de Breaking News

Prin dezvăluirea de la Realitatea Tv, Traian Băsescu l-a făcut pe Victor Ponta președintele României!

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-breaking-news-prin-dezvaluirea-de-la-realitatea-tv-traian-basescu-l-a-facut-pe-victor-ponta-presedintele-romaniei/

Nu mă așteptam ca Traian Băsescu să dezvăluie în seara asta prezidențiabilul acuzat de domnia sa ca fost ofițer acoperit care-și ascunde trecutul de ofițer acoperit.

De aceea, am urmărit emisiunea realizată de Rareș Bogdan, mai mult din simpatie față de mai tînărul confrate decît din interes profesional.

Față de cele spuse de Traian Băsescu în partea a doua a emisiunii îmi permit să observ, în viteză, acum după miezul nopții:

    1. Traian Băsescu a venit decis să facă dezvăluirea. Îl știu prea bine pe Traian Băsescu (i-am luat interviuri din 2004 pînă de curînd) ca să nu fiu convins că spune doar ceea ce vrea el să spună pe televizor. Telespectatorii au văzut c-a venit pregătit cu o mapă roșie, în care se aflau documentele cu pricina. Doar n-o să credeți că Traian Băsescu a cărat mapa cu el, zicîndu-și, să am argumente în caz de-mi scapă porumbelul din gură.

    2. N-am nici o îndoială că Victor Ponta a fost ofițer acoperit SIE. Am scris de vreo cîteva ori despre asta. Numai că din punct de vedere juridic, în cazul Ponta, Traian Băsescu n-a dovedit nimic. Hotărîrea de Guvern, singura dovadă, poate fi oricînd explicată de Victor Ponta ca urmare a intervenției SIE de a secretiza și pe foștii ofițeri acoperiți, întrucît deconspirarea lor ar da mari bătăi de cap României cu aliații occidentali. Victor Ponta a lucrat în perioada respectivă cu procuroarea Tribunalului internațional Carla del Ponte. În orice moment, el ar putea spune că dezvăluirea ipostazei de ofițer acoperit pe lîngă Carla del Ponte ar face-o pe distinsa să se supere pe porcii de români care au spionat-o.

    3. Lui Victor Ponta, dezvăluirea nu-i va produce nici un rău electoral. Dimpotrivă.

    4. Cînd a fost întrebat despre asta a răspuns că n-a fost ofițer acoperit, dar și dacă ar fi fost, tot n-ar recunoaște-o.Așa cred că va răspunde și acum. Desigur, fără a scăpa prilejul de a susține că Traian Băsescu e un iresponsabil că nu așa se poartă un președinte, că-i o dovadă în plus de nevoia unui președinte ca el, Victor Ponta. Potrivit Hotărîrii de Guvern, SIE va refuza să confirme sau să infirme dezvăluirea lui Traian Băsescu, argumentînd că e vorba de o informație clasificată.

    5. În cazul lui Robert Turcescu imaginea negativă și-a avut temeiul în suspiciunea c-a acționat sub acoperire de ziarist în presa românească, transpunînd în practică nu normele gazetăriei, ci ordinele serviciului secret. În cazul lui Victor Ponta e vorba de misiuni peste hotare, misiuni de spionaj, la care toți românii vibrează de patriotism. Să nu uităm admirația de care se bucură și acum Mihai Caraman, deși a spart NATO ca securist. Electoratul PSD și nu numai va aprecia în mod deosebit și faptul că Victor Ponta a ascuns și continuă să scundă. Cu o propagandă PSD formidabilă, refuzul de a vorbi despre asta va trece drept un act de mare patriotism, ba chiar și de bărbăție. Mulți inși devin glorioși sugerîndu-ne c-au făcut lucruri despre care nu vor să vorbească, deoarece așa le cere misiunea.

În concluzie, prin dezvăluirea de la Realitatea Tv, Traian Băsescu l-a făcut pe Victor Ponta președintele României!

Reacţii la dezvăluirile preşedintelui Traian Băsescu

Varianta lui Moise Guran

http://www.cotidianul.ro/varianta-lui-moise-guran-249043/

Jurnalistul Moise Guran remarcă, după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat că premierul Victor Ponta este ofiţerul acoperit din rândul candidaţilor la Preşedinţie, că informaţiile la care a avut acces şeful statului provin, probabil, de la SRI şi că premierul de aceea şi-a mutat biroul la MApN, la un moment dat, ca să scape de filaj.

Mai jos, analiza lui Moise Guran, publicată pe site-ul biziday.ro

Probabil Ponta va recunoaşte…

Adevarata problemă a lui Ponta este sa explice de ce a fost recrutat de un SIE nereformat încă, într-o perioadă în care abia se mai scutura de infiltrările kgbiste, într-o situaţie de incompatibilitate legală. Poate, ca procuror, nu ştia că nu are voie să se lase recrutat de un serviciu secret. Nu m-ar mira. Poate nu înţelegea că recrutarea unui magistrat de către un serviciu secret este interzisă pentru că asta este în esenţă o acţiune de poliţie politică. Poate nu era la prima colaborare cu serviciul secret respectiv. Poate era doar tânăr şi i s-a părut o aventură interesantă…

DAR! Traian Băsescu nu a dat detalii despre modul în care a aflat despre recrutarea lui Ponta şi nici dovezi nu a adus. Concentrarea Preşedintelui pe Meleşcanu iar nu pe Ponta (pe care l-a tratat ca pe un pion cumva) m-a făcut să cred că miza e în altă parte. Reţineţi asta deocamdată…

Apoi să dăm ceasul înapoi câteva minute, dezvăluirea lui Traian Băsescu a început cu ofiţerul de legătură care “îi rânjeşte acum, când e premier, îi va rânji şi când va fi preşedinte”. Nu am de unde să ştiu cine este ofiţerul respectiv de legătură, dar dacă îi rânjeşte premierului (eu din asta înţeleg că îl şantajează şi îl controlează cumva dincolo de fosta relaţie de serviciu) înseamnă că şi ofiţerul şi premierul actual reprezintă vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale.

Dacă e aşa, acum putem înţelege mai bine şi de ce s-a mutat Ponta în Ministerul Apărării – ca să scape de o eventuală supraveghere a celor care trebuie să păzească astfel de vulnerabilităţi – cei de la SRI. Ştiu, mă duc deja adânc într-un scenariu cu spioni, dar mi se pare că lucrurile se leagă. Concluzia logică este că, foarte probabil, Traian Băsescu a aflat de la SRI toată tărăşenia cu Ponta. Şi a mai aflat ceva, nu ştiu ce, dar ceva care îl implică şi pe fostul ofiţer de legătură al acestuia dar şi pe fostul şef al SIE, Teodor Meleşcanu.

Sunt convins că preşedintele nu a dorit să prezinte dovezi pentru a nu periclita activitatea SRI. Pot să respect asta, dar până la un punct. Lucrurile sunt mult prea avansate şi dacă teoria mea este adevărată, probabil că s-au mai prins şi alţii mai deştepţi decât mine de jocul lui Băsescu. Nu cred la modul serios că Victor Ponta mai poate nega că a fost ofiţer acoperit. Foarte probabil va recunoaşte şi îl va acuza pe Băsescu că a dat publicităţii informaţii secrete.

Nu ştiu cum va ieşi din povestea cu incompatibilitatea, dar probabil la această oră se teme că dacă nu recunoaşte, cine ştie ce lucruri mai dezvăluie Băsescu sau SRI-ul (observaţi modul asiduu în care Ponta l-a curtat pe Maior în ultima perioadă, promiţându-i aproape la vedere funcţia de premier după alegeri). N-am un final pentru acestă postare. De principiu, finalul încă n-a fost scris.

Ponta abia asteapta sa-l acuze pe Basescu de inalta tradare!

September 11, 2014

http://www.turcescu.ro/2014/09/ponta-abia-asteapta-sa-l-acuze-pe-basescu-de-inalta-tradare/

Anul trecut, pe 10 mai 2013, de ziua Regelui, guvernul lui Ponta a dat o HG pe care la vremea respectiva doar niste initiati banuiesc ca au bagat-o in seama. E vorba de HG 223/2013 pentru aprobarea Listei cuprinzand categoriile de informatii secrete de stat din domeniul de activitate al Serviciului de Informatii Externe. Cu alte cuvinte, asa cum vedeti in documentul de mai jos, s-au asigurat ca nimeni, niciodata, nu va putea deconspira pe vreunul de-al lor, indiferent cum s-ar numi el si indiferent cit de mari ar fi presiunile politice. Simteau ei ceva…

De fapt, au vrut sa evite episodul cu Basescu lovind naucitor prin demascarea unui ofiter acoperit. Azi sintem la citeva zile distanta sa aflam daca Traian Basescu va face sau nu va face acest gest. Daca o va face cred ca sint pregatiti sa-l aresteze pentru incalcarea legii si, poate, chiar sa-l acuze de inalta tradare!

document

http://www.turcescu.ro/wp-content/uploads/2014/09/Modificari-SIE.png

Altfel e imposibil, cu datele actuale. De la 5% +/- 3,2%, cât are Udrea în ultima estimare sociologică dată publicității (de Avangarde) și până la măcar cota lui Iohannis (28% +/- 3,2%) se întinde un infinit, electoral vorbind.

Chiar dacă cifrele ar fi grav (și cu intenție) alterate și presupunând că ele ar fi, de fapt, duble, nu doar în favoarea Elenei Udrea, ci și a lui Tăriceanu (8%) sau Meleșcanu (4%), tot ar fi misiune imposibilă pentru oricare dintre aceștia să acceadă în turul 2.

Repet, cu riscul de a lăsa impresia unui elev tembel care repetă “Plumb” de Bacovia în faţa oglinzii: dacă Elena Udrea – sau oricine altcineva în afară de ea – dorește ca Udrea Elena să intre în turul doi și să aibă temei să viseze la fotoliul prezidențial, atunci Ponta sau Iohannis sau amândoi trebuie “daţi la o parte”, cum zicea maestrul Cristoiu.

Preşedintele Traian Băsescu vrea ca Elena Udrea să intre în turul 2 şi să câştige cursa prezidenţială. N-am niciun dubiu în privinţa asta, cum n-am niciun dubiu că o să-mi vină luna viitoare factura la lumină. Ce stă în spatele acestei dorinţe aproape febrile a preşedintelui nu mă preocupă din cale-afară. Îi las pe alţii, mai familiarizaţi cu troaca politicii româneşti, să facă speculaţii.

Un lucru însă mi se pare cert, certitudinea fiind bazată pe bunul simţ: viitorul politic (şi poate nu numai politic) al lui Traian Băsescu este de neconceput în varianta în care leadershipul PSD va controla Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia.

Îndrăznesc să spun că pentru mai multe milioane de români viitorul va fi, de asemenea, greu sau imposibil de întâmpinat cu bucurie într-o astfel de perspectivă. Scuzaţi-mi eufemismul.

Este una dintre situaţiile rarissime în care preşedintele Băsescu şi o bună parte a electoratului au, la finalul acestui mandat prezidenţial, un interes comun teribil de viu şi de acut (istoria recentă fiind martoră că au fost destule alte momente când interesele au s-au dovedit divergente).

Dacă pentru Băsescu viitorul nu sună deloc bine cu un PSD atotputernic, nici perspectiva Iohannis nu e de natură să-l umple de entuziasm pe actualul preşedinte.

Într-adevăr, pentru ca Elena Udrea şi/sau un alt candidat din eşalonul 2 să ridice pretenţii la înfruntarea prezidențială finală este nevoie de o condiţie absolut necesară: sau Ponta, sau Iohannis, sau amândoi să dispară din competiţie. Sau să sufere nişte accidente electorale teribile.

Aşadar, Ponta preşedinte egal viitor neconvenabil pentru Băsescu şi unii dintre români. Efectul: Ponta suferă, electoral vorbind, un accident.

Rămâne de văzut care vor fi avariile contabilizate în zilele următoate şi cum va arăta retorsiunea premierului şi a PSD.

De asemenea, Iohannis preşedinte egal viitor neconvenabil pentru Băsescu. De aici, dacă doriţi, puteţi dezvolta dumneavoastră raţionamentul în mod speculativ. Sau puteți aștepta să vedeți ce se mai întâmplă în zilele următoare.

În spatele neamţului s-a încolonat PDL, care a supravieţuit rupturii de Traian Băsescu în ciuda şicanelor lui Traian Băsescu. Tot în spatele lui Iohannis se află PNL, partid unde memoria înfruntărilor cu preşedintele e ca o rană vie din 2006 – 2007 încoace. Cei cu fantezie bogată pot construi scenariul unei eventuale înfruntări post-electorale între susţinătorii politici ai lui Iohannis ajuns preşedinte şi Traian Băsescu, rămas fără mandatul de preşedinte. Pun pariu pe un buletin de vot anulat că o astfel de înfruntare nu ar semăna deloc cu un dans de societate.