Ziua în care Victor Ponta a pus sechestru pe Parchetul General
Din această afacere, Victor Ponta a vrut să demonstreze că are comanda Parchetului General, că el este procuror general şi că poate face şi desface dosare. Că mâna lui lungă poate ajunge oriunde şi poate salva pe oricine. Apoi, subliniind insistent teza salariilor angajaţilor Lukoil, a transmis că el este cel care dă şi ia salarii, fie şi cu mâna unor procurori.
Compania Lukoil este cercetată pentru spălare de bani şi evaziune într-unul dintre cele mai mari dosare de acest gen din ultimii 10 ani. Procurorii investighează o operaţiune de spălare de bani evaluată la 118 milioane euro şi o evaziune fiscală de 112 milioane euro.
Pentru noi, cetăţenii de rând, asta înseamnă că procurorii spun că aceşti bani ar fi trebuit să ajungă în bugetul public, dar nu au mai ajuns. Aceşti bani ar fi fost suficienţi pentru ca guvernul Ponta să contruiască „N” şcoli, vreo două-trei spitale, o bucată de autostradă, etc. Nu au ajuns în buget şi, folosind acelaşi tip de exagerare pe care o foloseşte premierul, putem zice că, din această cauză, autostrada, spitalul, şcoala nu au mai fost ridicate. Chit că poate ajungeu banii şi în câteva şantiere electorale, aşa cum sunt cele năşite Liviu Dragnea, colegul de cabinet al premierului Ponta.
Şantiere electorale din taxele companiei ruseşti au fost ratate. În schimb, premierul Victor Ponta nu a ratat să comită un nou act de intruziune într-o anchetă penală. La fel ca în cazul anchetelor privind fraudele de la referendum sau în cazul Bolintineanu, Victor Ponta a dat indicaţii procurorilor. Altfel spus, s-a substituit procurorului general Tiberiu Niţu.
O să rezum situaţia: compania Lukoil este investigată pentru o spălare de bani şi evaziune fiscală de 230 milioane euro. Procurorii au ridicat documente şi, obligaţi de procedura penală, au pus sechestre pe bunurile companiei şi pe conturi. Au pus sechestru pentru că aşa spune legea şi pentru că, la finalul unui proces, statul trebuie să recupereze banii.
După această acţiune, un comando de voci a sărit la gâtul procurorilor. Printre ei, sindicaliştii companiei, PR-ul companiei, ambasadorul Rusiei şi, nu în ultimul rând, Victor Ponta. Teza lansată de ei a fost aceea ca procurorii răi vor neapărat să închidă rafinăria Lukoil din Ploieşti şi să lase fără bani de salarii compania. Ponta a plusat şi a deplâns soarta „celor 3500 de salariaţi” care nu îşi vor mai primi leafa. În acealşi timp, a ţipat la procurori. Şmechereşte, aşa cum a făcut şi Traian Băsescu când a rostit fraza „Nu e bine, domnule chestor”, Ponta le-a spus procurorilor că sunt suverani în anchetă, dar să se gândească la soarta celor 3500 de angajaţi.
Tot eşafodajul mediatic construit parcă în tandem de ambasada Rusiei-Lukoil-sindicate şi premierul Ponta conţine inadverteţe mici, dar esenţiale. La o verificare atentă, rezultă că procurorii nu vrut să confişte lefurile salariaţilor companiei ruseşti. În realitate, ultimele date arată ca nu ar fi vorba chiar de 3500 de salariaţi, ci de 400, nu că numărul ar conta. Procurorii nu au închis rafinăria aşa cum acuza ambasadorul Rusiei la Bucureşti, ci Lukoil a decis să sisteze producţia. În realitate, chiar dacă era un sechestru pe conturile companiei, nu procurorii aveau responsabilitatea salariilor, nici guvernul, ci compania Lukoil. Am arătat într-un text că societatea din Rusia avea o soluţie simplă să asigure eliberarea de sechestru a conturilor. Era suficient să pună banii într-un cont, pe care sa îl pună la dispoziţia parchetului.
Procurorii de la Curtea de Apel Ploieşti nu au greşit punând sechestru. Au acţionat în prima fază procedural şi legal, aceasta fiind şi analiza mai multor experţi independenţi consultaţi de gândul. În loc de susţinere, procurorii au fost supuşi unei presiuni din partea premierului şi nu numai. În final, presiunile pe Justiţie exercitate de premierul Ponta au avut efect. Procurorii au ridicat o parte din sechestru.
Grav este faptul o serie de informaţii arată că, după ce Victor Ponta s-a răstit la procurorii de la Ploieşti, procurorul general Tiberiu Niţu, în loc să-şi apere subalternii, ar fi acţionat pe dos. Unele surse spun că Tiberiu Niţu a decis să supravegheze personal această anchetă. Ne putem doar imagina cum se simte procurorul care anchetează cazul ştiind că este supravegheat de însuşi şeful parchetelor. Sau cum se poate simţi acelaşi procuror dacă Tibriu Niţu, să zicem, îl sună şi se răsteşte la el.
Procurorul General, deşi solicitat de noi să îşi exprime punctul de vedere, a preferat să tacă lăsându-l pe Victor Ponta să vorbească, parcă în numele său. O serie de informaţii pe surse colectate de gândul arată că dinspre Parchetul General tactica mediatică a fost aceea să se acrediteze ideea că procurorii de la Ploieşti ar fi greşit. Codul de procedură contrazice această teză.
Din această afacere, Victor Ponta a vrut să demonstreze că are comanda Parchetului General, că el este procuror general şi că poate face şi desface dosare. Că mâna lui lungă poate ajunge oriunde şi poate salva pe oricine. Apoi, subliniind insistent teza salariilor angajaţilor Lukoil, a transmis că el este cel care dă şi ia salarii, fie şi cu mâna unor procurori.