Crucea de fier „Победa” pentru Trădare de Ţară

De mai multă vreme mă contrez cu câțiva cititori, de altminteri oameni serioși, nu diezi, pe marginea viitorului poporului român și al României. Senzația mea este că, atunci când ei vorbesc de poporul român, își expun, de fapt, speranțele, dorințele, fără nici-o legătură cu realitatea vizibilă. La fel și atunci când vorbesc de România ca țară independentă și suverană. Poate, ei sunt norocoși și circulă numai prin zonele frumoase, pe când eu mă împiedic doar de gropile existente.

Eu știu că o țară independentă și suverană are, printre altele, o monedă națională și, desigur, o bancă națională care veghează la „sănătătatea” monedei naționale. România are așa ceva? Eu spun că nu și ofer argumentele pe care aștept curios să mi le demonteze cei care văd altfel.

Teoretic, moneda națională a României este Leul. Tot teoretic, în România, plățile, vânzările, cumpărările se fac în moneda națională. Cum stau lucrurile de fapt? M-am dus la C.E.C., în România. Am depus 100 de lei. Mi s-a dat o chitanță pe care scria că am dat 100 RON. Am întrebat de ce comit ei acel fals, întrucât pe bancnotele date de mine scrie lei, nicidecum Roni. „Așa a stabilit banca națională !” mi s-a răspuns. Am repetat întrebarea și la alte bănci și am primit același răspuns, iar când le-am cerut să înregistreze această plângere a mea am fost trimis la Banca Națională a României că ei nu se ocupă de așa ceva.

Am intrat într-un magazin „Orange”, din România. Am văzut niște produse având prețurile afișate în Euro. Am întrebat dacă ei știu care este moneda națională a României și au râs. Apoi i-am întrebat dacă pot cumpăra de la ei un produs din ăla, dându-le Euro. Răspunsul a fost Nu! Deci ei nu vând în Euro dar prețul este afișat în Euro. De ce? „Așa a stabilit firma” - mi s-a răspuns. Firmă din România, nu? La fel stau lucrurile și la alte firme care activează în același domeniu în care activează „Orange”.

Bine-nțeles că m-am adresat și băncilor respective și firmei respective pe calea electronică introdusă în urmă cu mulți ani la noi cu forța, devenită obligatorie între timp. Așa cum mi-au răspuns gândacii din bucătărie când i-am întrebat ce mama dracului caută acolo, tot așa mi-au răspuns și băncile și firma! Dacă aș avea putere, eu aș da un ucaz prin care, de acum încolo, toți lucrătorii din bănci, în frunte cu guvernatorul BNR, să fie plătiți exclusiv în moneda națională a Botswanei. De ce nu!? Așa cum se lucrează la vedere și cu Roni și cu Euro, deși moneda națională a României este Leul, de ce să nu fie și ei plătiți în respectiva monedă!? Poate, unii chiar s-ar bucura.

Într-o țară independentă, jurisdicția acelei țări se aplică până în cel mai îndepărtat colțișor al țării. Știe cineva cum se aplică jurisdicția statului independent și suveran România asupra teritoriului cunoscut sub numele Deveselu, teritoriu care, pe hartă, pare că ar aparține României?

De când e lumea și pământul, trădarea a fost considerată cea mai mizerabilă și condamnabilă manifestare. Așa a fost considerată și în relațiile personale și așa a fost considerată la nivelul societăților, al națiunilor. În consecință, în toată lumea, trădarea și trădătorii sunt condamnați la cele mai grele pedepse, moartea fiind larg răspândită ca pedeapsă pentru trădători. Dacă ne rezumăm strict la planul relațiilor interpersonale, lucrurile pot fi judecate nuanțat. S-au văzut cazuri în care un soț/soție trădat/trădată de partener a dus-o mai bine ulterior. Nu la fel stau lucrurile nici măcar în planul relațiilor strict personale, atunci când vine vorba de chestiuni palpabile, măsurabile, evaluabile, precum bani, terenuri, imobiliare, etc., nu numai de aspectele sentimentale ale relației.

Când discutăm despre popoare, popoarelor nefiindu-le cunoscute sentimentele specifice indivizilor, ele neîndrăgostindu-se și necăsătorindu-se cu alte popoare, relațiile cu alte popoare se judecă strict prin prisma intereselor naționale, alea măsurabile, evaluabile. În mod evident, atunci când cineva trădează un popor, acel popor nu va avea decât de pierdut, pentru că cei la care se duce trădătorul vor folosi ceea ce le-a vândut el strict în folosul poporului lor, nicidecum în interesul poporului trădat. Iar replica lui Caţavencu: „Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători” este cunoscută de toată lumea. În consecință, oamenii știu că cine a trădat o dată va mai trăda, astfel că, după ce îl storc bine pe trădător, cei la care s-a dus el să trădeze au grijă ca individul respectiv să dispară ca ființă vie, chiar dacă, după dispariția lui, vor fi publicate diverse articole, chiar lucrări, scrise, chipurile de el.

Trebuie să fii nebun, sau bolnav mintal, să-l lași în viață pe unu care, așa cum a venit și ți-a vândut ceva, se poate duce să le spună și altora ce ți-a spus ție, astfel că nu vei mai avea niciun avantaj, ba, chiar s-ar putea să ieși în pierdere după ce l-ai plătit pe trădător. Așa că „pneumonia” este larg răspândită printre trădători, întrucât „gloanțele” se păstrează în frigider.

Ei, bine, poporului român i s-a inoculat și i se dezvoltă cu obstinație conceptul referitor la trădarea în interes naţional (precum cea a agentului britanic „Tom”[1] - n.r.). Însăși această denumire este o anomalie, este contra naturii. Românii, totuși, l-au îmbrățișat, cei care „au trădat în interes național” sunt ridicați în slăvi, media îi dă ca exemple de luptători pentru democrație, peste puțin timp mă aștept să fie instituit titlul de „Doctor Honoris Causa pentru Trădare de Ţară”, iar cei care au trădat în interes naţional să fie decorați de întâiul călcător în picioare al Constituţiei al statului „independent şi suveran” România (l-am numit pe cel căruia i se zice președintele României. Subliniez: i se zice, nicidecum că ar fi!) cu medalia „Eiserne Kreuz « Победa » pentru Trădare de Ţară”.

Nici nu mai vorbesc despre limba națională a unei țări independente și suverane și a unui popor independent și suveran. În România, limba română a fost limbă naţională, acuma nu mai este. Dispariția limbii române este favorizată de mijloacele media care publică tot felul de sondaje și reportaje prin care cei care nu știu limbi străine sunt ridiculizați și considerați pleava societății, deși unii dintre reporteri vorbesc stâlcit românește încât nici ei pe sine nu se înţeleg. Televiziunea Națională însăși a fost împuternicită să sprijine din răsputeri dispariția limbii române ca limbă reprezentativă a acestui popor. Nu întâmplător, pentru competiții internaționale inter-ţări, televiziunea anti-națională selectează numai produse în limbi străine, în loc să impună condiția ca ceea ce reprezintă România pe plan internaţional să fie exclusiv în limba română. Da, dar cine îndrăznește să facă așa ceva într-o țară, fostă suverană şi independentă, în care însuși întâiul reprezentant - de jure, nu de facto - al ţării vorbeşte cu străinătatea în limbi străine, nicidecum în limba țării pe care ar fi trebuit să o reprezinte. Așadar, ca să nu mai continui, deși aș putea și aș avea cu ce, atunci când mă combat pe mine când afirm că poporul român va dispărea și România nu va mai fi, nici măcar teoretic, un stat independent și suveran, la ce țară și la care popor s-or referi, de fapt, contestatarii? Că, poate, nu am priceput eu! Dar, aș prefera să mi se demonteze argumentele cu alte argumente, nu cu lozinci ist(e)oricale, nu cu lozinci democratice, nu cu lozinci patriotarde.

Tot pe loc, pe loc, pe loc!

Spre deosebire de cântarea populară, continuarea ar fi… Să nu răsară nici busuioc!

Ce vroi a spune va rezulta de la sine citind zicerea „gurii păcătosului” de la sfârşitul anului 2013.

Gura păcătosului

Sigur, gramatical corect ar fi fost să spun „Gura păcătoasei”, căci și gura ei adevăr grăiește, nu numai gura păcătosului. Sper, însă, ca simandicoșii cititori ai acestui articol să treacă dincolo de formă și să descopere esența. Iată un citat dintr-o luare de poziție a Elenei Udrea, așa cum apare în presa on-line: „[…] Încă o dată preşedintele este singura piedică în calea puterii U.S.L.-ului şi a abuzurilor pe care această putere vrea să le facă. Ar trebui să ne concentrăm în partid pe a acţiona mult mai vizibil, mult mai coerent şi mai în echipă cu cel care de departe este liderul Opoziţiei astăzi, Traian Băsescu”.

Dacă ar fi după mine, această declarație ar putea constitui motiv de demitere a președintelui.

Ce vreți încălcare mai evidentă a Constituției decât cea semnalată public de duduia blondă? Iată, ’mneaei recunoaște că președintele încalcă atribuțiunile-i și obligațiile-i constituționale și joacă de o parte a spectrului politic. El, care conform Constituției, ar fi trebuit să nu fie cu niciuna dintre părți, sau, mai corect, să fie cu toate părțile care activează în plan politic. Iar ’mneaei recunoaște chiar mai mult, nu numai că președintele este liderul opoziției, ci chiar este piedică în calea guvernării.

Auzit-a cineva în lumea asta de un președinte care pune piedici guvernării? În țările normale, nici măcar opoziția nu pune piedici, ci, prin pozițiile pe care le adoptă, impune corecturile necesare tocmai pentru a îmbunătăți guvernarea. La noi, chiar ăla de-și zice șef al statului pune piedici statului. Acuma îi aștept cu drag pe iubitorii prezidențiali să ne explice că Ponta a plagiat, că ambasadorii străini sunt îngrijorați de modificările la codul penal, că Dan Voiculescu este mogul, iar toate astea, bine-nțeles, numai din cauza comunismului”.

La loc comanda !

Acuma să-mi spună și mie cineva dacă s-a schimbat ceva față de acum șase ani, când am scris rândurile respective. Tot la fel, ăla de-și zice șeful statului lucrează împotriva statului, ba, parcă mai al dracului decât ăla de dinaintea lui. Tot la fel, ăla de-și zice șeful statului face politică partizană. Și, fac pariu, tot la fel, românii îl vor vota tot pe ăsta care lucrează împotriva lor. Tot pe loc, pe loc, pe loc, să nu mai răsară nici busuioc!

Cineva m-a întrebat pe ce mă bazez când zic că românii îl vor vota pe ăsta care lucrează împotriva lor. Le iau pe rând:

- a participat de bună voie și nesilit de nimeni la escrocherii imobiliare - deci, a furat, deci e hoţ;

- Justiția a dovedit că a mințit, deci e mincinos;

- calcă în picioare Constituția la respectarea căreia el ar fi trebuit să vegheze, deci este fals;

- s-a folosit de cadavre pentru a instala un guvern personal: „A fost nevoie să moară oameni” - deci e mârşav;

- nu dă doi bani pe limba țării pe care o reprezintă în raporturile cu străinii, deci este anti-România.

Iată „calitățile” de bază pe care trebuie să le îndeplinească un robot pentru a fi adulat de români.

Aoleu, uitasem esenţialul acestor zile: a participat la trafic de copii.

Dacă ceea ce scriu eu se confirmă vreme de atâţia ani, n-as merita un premiu? Măcar pentru constanță în aprecieri. Și desigur, tot un premiu pentru constanță ar merita și cei care, tot de atâția ani îmi spun că n-am dreptate. Ba chiar un premiu dublu, pentru că ei suportă şi loviturile primite de la realitatea asta vizibilă, pipăibilă, nu aia din poveștile istorice. Să se zgârie pe ochi de invidie cei cu „Crucea de fier « Победa » pentru Trădare de Ţară”… D’aia!

Notă - Titlul articolului aparţine redacţiei. În caz de cazare gratuită primim chiftele aruncate cu praştia…

Aranjament grafic - I.M.

---------------------------------------------

[1] https://www.art-emis.ro/istorie/portretul-real-al-spionul-patriotic-iuliu-tom-maniu - şi - https://www.art-emis.ro/istorie/numai-la-romani-tradatorii-sunt-glorificati-suveranul-mihai-i-si-miseleasca-sa-tradare-de-la-23-august-1944