Ian cel-fără-de-copii, Elena-„cocoș” și hunul Hunor cap-de-lemn
Teme de campanie ar fi nenumărate! Mai ales că și le livrează unul altuia într-o adevărată cursă spre un trofeu de gâgă candidat prezidențial. Începând cu un Ian cel-fără-de-copii care, după savurosul moment în care avea să constate că toți îl atacă în afară de el însuși (poate ar fi momentul să se uite în oglindă!) mai gafează o dată, și este cu adevărat remarcabil cum un om care vorbește atât de puțin și de rar, tocmai pentru a nu gafa, furnizează atâtea bâlbe, Ian cel fără de copii propunând dară o mare dezbatere electorală într-o mare universitate. Și nu dezbaterea în sine ar fi problema, ci locul ales. Pentru că legea interzice tocmai împingerea propagandei politice în școli! Dar, deh, cum el nu mai este de multă vreme profesor, pare a fi uitat acest amănunt!
Nu departe de el, Elena din Troia celor 14 cai troiani, se dă și ea în stambă, răpunând cu sânge rece tocmai elementul pe care ar trebui să-l asigure ca posibilă amazoană prezidențială. Stabilitatea. Și se jură că primul lucru pe care îl va face ca președinte de țară va fi să dizolve Parlamentul! Așa ca de o criză politică la porțile unei cetăți oricum asediate. Adică se anunță mai jucătoare chiar decât idolul pe care pare a-l da acum uitării și căruia a început să-i muște mâna, mâna care i-a plămădit un partid-trofeu, lovind cu sete în cel ce încă nu și-a împlinit scopul celor două mandate, să ne dea prima femeie președinte, abandonându-l aidoma serviciilor cândva seduse, părăsind corabia care se scufundă, criticând din galopul campaniei mutările lui Traian, „mare” doar odinioară.
Apoi, Elena redevine amazoana golașă în idei, și îl provoacă pe Ian cel fără de copii (să-ți fie de alb la fir de rușine, vrâncioaico!) la o luptă pentru a se măsura care e cel mai vânjos pe dreapta. Și cât de „cocoș” trebuie să fii să propui, în plină campanie, concentrarea competiției pentru stabilirea celui mai candidat dintre cei ce aleargă pe… dreapta?!
Și unul și altul aleargă dară pe cioburile pe care par a și le presăra singuri. Dar nici unul nu are curaj să se răfuiască cu marea nesimțirea a hunului Hunor care, din galopul mârțoagei închipuită cal de pustă, nu îi atacă pe ei, pe cei 13, ci ne atacă pe noi cei ce ar trebui să alegem din cei 13. De fapt, 12, că în turma prezidențială mai e un maghiar pripășit radical și totuși solidar cu hunul Hunor.
Nici Elena-„cocoș”, nici Ian cel-fără-de-copii nu l-au luat de urechi pe hunorul cel impertinent… Pe acest hunor care vine și azvârlă obrăznicia necesității revizuirii Art. 1 al Constituției. Care îl deranjează până în măduva lui cea neagră, deși a stat ministru și vicepremier jurând pe Constituție (cu tot cu articolul ei dintâi).
Și poate că judele zegrean ar trebui să pună în aplicare ceea ce gura i-a slobozit a laudă, că poate bloca prin curtea lui pe oricare dintre candidații-săritori de garduri constituționale. Căci, un candidat care se leapădă de Art 1., după ce a fost ministru și vicepremier, poate fi acuzat de sperjur constituțional, nu?! Și înlăturat.
Și ar fi vremea să se facă un pic de ordine în limba acestei iepe de (buda)pestă. Această iapă nesimțită care ne promite că ne dă voie să păstrăm caracterul Unitar și Indivizibil al Statului Român, dar să-l înlăturăm pe cel Național. Numai că iapa știe ce galop de copite sparte ar face ulterior căci oare cum ar mai putea fi unitar și indivizibil un stat multinațional?!
Desigur, Hunor face gălăgie și se agită pe post de vreascuri de aprins iuta extremistă doară-doară s-or face clăbuci de vorbire în gura celorlalți 12 candidați și o distrage atenția de la retezarea de buturugi ungariste care urmează de la „drujba lui dumnezeu” în jos.
Dar asta nu înseamnă că nu trebuie plesnit cu ciocanul judecății în capul lui de lemn sec de cultură!