Simion a creat condițiile py a fi dat jos din funcția de președinte al AUR 

În doar trei luni și jumătate, liderul AUR, George Simion, a înregistrat două eșecuri monumentale. Și unul, și celălalt, dar mai ales luate împreună, conțin suficient TNT încât să arunce în aer poziția lui Simion din partid, într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Pe 24 noiembrie 2024, George Simion nu doar că a ratat calificarea în turul doi al prezidențialelor, ci a terminat abia pe locul patru, iar primul loc i-a revenit unui competitor de pe segmentul suveranist, Călin Georgescu. O umilință în plus!

Orice lider cu minimă onoare și orice șef de partid cu gândul în primul rând la binele partidului și al susținătorilor săi ar fi făcut imediat pasul în spate. Simion, în schimb, s-a agățat pe mai departe de putere, iar acum va încerca să își depună și candidatura la prezidențiale, deși promisese până în ultima clipă că nu va face așa ceva. Cuvântul dat valorează așadar zero!

Mai mult, spre deosebire de George Simion, ceilalți doi mari perdanți ai turului întâi, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au dat exemple personale care, prin comparație cu exemplul personal al lui George Simion, par niște lumini de avansată civilizație politică: Ciucă s-a retras de la șefia PNL și nu a mai încercat o altă candidatură, iar Ciolacu cel puțin a mimat retragerea de la șefia PSD, dar merită notat faptul că măcar nu a mai candidat o dată la reluarea scrutinului.

Apoi, pe 11 martie 2025, Călin Georgescu a fost scos definitiv din cursa pentru prezidențiale, prin decizia CCR, după ce și BEC îi invalidase în prealabil candidatura.

Călin Georgescu nu este membru AUR, e drept, dar la fel de drept este și faptul că fusese asumat total de AUR, într-o ședință extraordinară condusă de George Simion imediat după revenirea sa din America.

Altfel spus, eșecul personal al lui Călin Georgescu este acum și eșecul personal al lui George Simion.

Mai mult decât atât, eșecul lui Georgescu nu are doar o dimensiune personală, ci și una care se răsfrânge asupra întregii mișcări suveranisto-putiniste, dat fiind faptul că aceasta din urmă este acum forțată de împrejurări să improvizeze o candidatură cu doar trei zile înaintea termenului final de depunere a acesteia.

Asta nu înseamnă că șansele unui candidat de profil călinisto-aurist de a ajunge în turul doi au fost definitiv compromise, dar noile circumstanțe îi pot face misiunea mult mai dificilă.

Iar vina pentru situația creată îi aparține, înaintea oricui din AUR, lui George Simion.

Pentru că George Simion, profitând de toată forța pe care i-a conferit-o funcția, și-a împins partidul să sprijine candidatura lui Georgescu în ciuda faptului că devenise deja previzibil scenariul ca această candidatură să nu fie acceptată.

George Simion a demonstrat astfel faptul că nu este pregătit pentru o funcție de prim-rang la vârful statului român, căci a guverna înseamnă, printre atâtea altele, și a anticipa.

George Simion a demonstrat totodată și faptul că nu se pricepe nici la jocurile mici și politicianiste, alea meschine de partid, din spatele ușilor închise. Căci, deși a făcut asemenea jocuri (de pildă, pentru a forța sprijinul partidului său pentru un om care nu provine din rândurile AUR), aceste jocuri s-au soldat cu un răsunător fiasco pentru George Simion și cu un periculos deznodământ pentru AUR.

Nu sunt în măsură să măsor stocul de răbdare al membrilor AUR cu actuala conducere a partidului lor și mai ales față de președintele formațiunii, dar istoria partidelor politice sugerează că adesea răbdarea și indulgența nu sunt nelimitate. Iar acolo unde s-a întâmplat să pară a fi nelimitate, finalul a fost îmbolnăvirea gravă a întregii structuri și căderea, rapidă ori lentă, în irelevanță și impotență politică.

Cert este că, pentru a cântări cum se cuvine adecvarea pe mai departe a lui George Simion la șefia partidului, membrii AUR au la dispoziție nu doar istoricul greșelilor monumentale făcute până acum de șeful lor, George Simion, ci și noul tablou creionat odată cu anunțul de miercuri, cum că își vor depune candidaturile și el, George Simion, și președinta POT, Anamaria Gavrilă, urmând ca unul dintre ei să se retragă ulterior.

Iar dacă membrii AUR vor privi cu atenție noul tablou, vor vedea și ei ceea ce văd și eu, ceea ce poate vedea oricine: la reluarea scrutinului prezidențial – în caz că Simion și Gavrilă vor și reuși să strângă corect, fiecare, în doar trei zile, cele 200.000 de semnături necesare – AUR va fi reprezentat fie de un candidat deja învins (o dată el însuși, George Simion, în turul I, iar apoi încă o dată el însuși, George Simion, prin “anularea” lui Călin Georgescu) sau de un cadidat încă obscur și în orice caz provenind dintr-un cu totul alt partid, Anamaria Gavrilă.

Pare o imagine extrem de alienată de imaginarul creat de Simion în jurul AUR – partid plin de testosteron politic, partid pe propriile picioare, partid condus de un lider capabil, puternic, bine conectat la mișcarea suveranistă de pe cele două maluri ale Atlanticului.

George Simion a pierdut la urne în fața a trei candidați, s-a agățat apoi de un cal mort, iar în final a creat condițiile ca AUR să intre în alegeri mai slăbit – fie cu un candidat compromis, fie cu un candidat care nu este al său și care, dacă prin absurd ar câștiga alegerile, ar avea tot interesul să privilegieze în anii ce vin ascensiunea POT în detrimentul AUR.

George Simion și-a construit un dosar gros pentru o eventuală debarcare.

Mingea e acum în terenul membrilor acestui partid.

PS: Eurodeputatul AUR Claudiu Târziu a avut o intervenție care, venind de la un membru al acestui partid și care o vreme a fost co-președinte alături de George Simion, are toate elementele pentru a fi considerat mai explicit chiar și decât mine.

Las mai jos paragrafele esențiale ale îndemnului la luptă intestină care practic tocmai a fost dat de un important membru al AUR. De reținut cum numește Târziu tandemul Simion-Gavrilă, în contextul anunțului privind cele două candidaturi: “un cuplet binecuvântat de dl Călin Georgescu”.

Dar să-i dăm cuvântul dlui Târziu: