Lupta cu aruncătorul de flăcări împotriva piețelor. Periculoasa tentație de militarizare a deciziei politice în România sub pretextul războiului din Ucraina

https://www.g4media.ro/lupta-cu-aruncatorul-de-flacari-impotriva-pietelor-periculoasa-tentatie-de-militarizare-a-deciziei-politice-in-romania-sub-pretextul-razboiului-din-ucraina.html

Guvernul pregătește un pachet major de legi ale securității, iar primele indicii arată că zona militară – armata și serviciile – își doresc un cuvânt și mai puternic de spus în decizia politică. Tentația controlului militar sau cvasi-militar într-o democrație oricum fragilă s-a văzut și în două episoade recente. Primul – tentativa guvernului de a transforma criticile din presă la adresa incompetenței și corupției în presupusă amenințare la adresa securității, după cum au arătat colegii de la Profit.ro. Al doilea episod – riposta complet abuzivă, cu marile instituții de control asmuțite asupra pieței în criza prețului carburanților.

Președintele Iohannis și instituțiile de forță pregătesc de mult timp rescrierea legilor din domeniul securității. În octombrie 2020, Iohannis anunța ca prioritate strategică revizuirea legislației de funcționare a instituțiilor din domeniul securității naționale, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Refacerea legilor – unele dintre ele având fără îndoială prevederi învechite, neadaptate realității – a fost însă întârziată de pandemie, de criza guvernamentală din 2021 și criza din PNL. Acum însă, sub acoperirea legitimă a crizei de securitate din Ucraina, întregul sistem militar se pregătește să-și promoveze agenda în forță, prin intermediul pachetului de zece legi ale securității anunțat de liderii coaliției.

Pericolul vine din două direcții.

Prima direcție este procedura de adoptare, despre care Florin Cîțu, președintele PNL, a anunțat că va fi una de urgență. Instituțiile de forță vor o dezbatere cât mai redusă, în mod evident. Or, la un astfel de pachet, cu impact uriaș asupra arhitecturii de putere din Stat, o procedură de urgență înseamnă un pericol major de derapaj anti-democrativ, cu efecte pe termen lung. Vedem în jurul nostru – Rusia, Ungaria, Serbia, Polonia – ce înseamnă amestecul serviciilor și al instituțiilor de forță în decizia politică. Știm deja că alianța PSD-PNL e mai degrabă favorabilă creșterii rolului serviciilor secrete, așa cum s-a dovedit la legea – votată și ea urgent – prin care serviciile secrete primesc acces total la datele stocate de firmele românești de hosting.

Al doilea pericol vine din conținutul acestui pachet de legi. Avem deja un indiciu cu proiectul Ministerului Apărării – retras între timp, după scandalul public – de creare a unei noi situații speciale, situația de criză. Proiectul includea un derapaj anti-democratic evident, scoțând Parlamentul din ecuația instituirii stării de criză. Decizia era luată doar de Executiv și instituțiile militarizate, pe linia Ministerul Apărării – premier – CSAT.

Putem intui așadar că prin acest pachet de legi ale siguranței, instituțiile de forță – MApN, Ministerul de Interne, serviciile secrete – vor încerca să obțină cât mai multe atribuții, prerogative, drepturi. Pe scurt, o influență sporită asupra deciziei politice și în economie – cel puțin în companiile cu capital de stat.

Este de domeniul evidenței tentația instituțiilor de forță de a-și lua cât mai multă putere. Scriam încă din septembrie anul trecut că ruperea coaliției guvernamentale a fost dublată de propulsarea în funcții-cheie a unor apropiați ai instituțiilor de forță. Tendința s-a accentuat după ce la șefia guvernului a fost numit un general, pentru prima oară în istoria recentă, iar în guvern avem un ministru care a făcut parte dintr-un serviciu secret (Adrian Chesnoiu, PSD, Agricultură) și un altul care a făcut parte din Academia de Științe ale Securității Naționale (Sorin Cîmpeanu, PNL, Educație).

Tentația de a acorda mai multă putere instituțiilor de forță e mare pentru un guvern care are nevoie de ajutorul acestora ca să-și ascundă propria incompetență și corupție. E definitorie și scandaloasă cererea guvernului către un grup de ONG-uri de a include printre presupusele amenințări la adresa securității naționale articolele de presă și postările pe Facebook care vorbesc despre corupția guvernului. Nevoia de protecție ”armată” împotriva criticilor și a presei libere arată un deficit consistent de cultură democratică în Executiv.

La fel s-a întâmplat cu reacția exagerată, abuzivă a guvernului în criza prețului la combustibil. Creșterea de prețuri de la un lanț de benzinării a provocat panică printre cumpărători. În locul căutării active de soluții pentru criza reală a prețului combustibilului, premierul Ciucă a folosit termeni dramatici, din domeniul militar, precum ”destabilizarea echilibrelor economice ale țării” și a asmuțit asupra companiilor din piață toate instituțiile de control – de la Inspecția Muncii la ANAF, de la Protecția Consumatorului la Consiliul Concurenței. O desfășurare impresionantă de forțe, cu un singur mesaj în spate: de intimidare. Trei zile mai târziu, rezultatele acestor controale încrucișate sunt doi angajați la negru, amenzi de câteva sute de mii de lei pentru mărunțișuri, mii de oameni hăituiți și hărțuiți de angajații statului.

Nicio soluție însă pentru problema reală a creșterii prețului la combustibil care afectează nu doar milioanele de șoferi, ci și zecile de mii de afaceri mici și mari, pentru care prețul motorinei reprezintă un cost semnificativ în operațiunile de zi cu zi. Motivul? Instituțiile de forță sunt în mediul lor când vine vorba de control, sancțiune, pedeapsă, dar nu știu să vină cu soluții la probleme. Pur și simplu nu e rolul lor, nu știu să facă asta. Or, când un guvern se bazează atât de mult pe instituțiile de forță, preia comportamentul lor: știe să pedepsească, nu știe să rezolve problemele.

La fel s-a întâmplat și în criza facturilor la energie. După ce guvernul și parlamentul au adoptat prevederi legislative atât de prost scrise, încât erau pur și simplu inaplicabile, guvernul a trimis zeci de controale peste furnizorii de gaze și energie electrică. Amenzi, hărțuire ca la carte, amenințări fățișe în spațiul public. O lună mai târziu, același guvern a refuzat pur și simplu să le plătească furnizorilor banii pe care statul român îi datora, ajungând să facă plăți cu țârâita doar după presiunile politice la nivel înalt.

Comportamentul corupt al guvernului și al coaliției PSD-PNL-UDMR se vede și în numirile făcute în funcții de conducere la agenții guvernamentale și companii strategice de stat. Economedia și G4Media au scris constant despre rudele politicienilor sau oamenii apropiați de servicii numiți pe bandă rulantă în posturi-cheie. Ultimele exemple: fiica partenerei lui Marcel Vela (PNL) numită la șefia Agenției pentru Arii Protejate / o fostă cumnată a lui Robert Negoiță, o șefă a femeilor liberale și celebra sinecuristă Elena Petrașcu – numite toate la conducerea Loteriei Române / liberalii Cezar Preda (inginer cu experiență în industria deșeurilor) și Victor Paul Dobre (inginer) la filialele Institutului Cultural Român (ICR) din Paris și Lisabona.

Corupția și incompetența în decizia politică sunt, cu adevărat, mari amenințări la adresa securității naționale. Cel mai bine se vede în domeniul energetic, unde corupția și incompetența au amânat cu minimum 4 ani extracția gazelor din Marea Neagră, au provocat eșecul Romgaz în construirea unei noi centrale electrice, au transformat compania Electrica SA dintr-un posibil campion regional al energiei într-o colecție jalnică de sinecuri politice, deținătoare doar a tristului record la facturi greșite către abonați.

Nevoia executivului, format din guvern și președintele Iohannis, de a se ascunde în spatele crizei de securitate din Ucraina ca să treacă rapid legile siguranței e cauzată de multiplele eșecuri în actul guvernamental. E însă un pericol real pentru democrație ca acest pachet de legi să treacă în procedură de urgență, așa cum a trecut de exemplu legea SIIJ. Aceste legi trebuie să stea în dezbatere publică luni de zile înainte de a intra în procedură parlamentară. Trebuie ca întreaga societate să le discute, să le dezbată, să le critice și să le îmbunătățească. Orice altă soluție e un risc pe care România nu și-l poate permite.